Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Materialul clientului

Pe lângă alte necazuri, s-a accidentat Pesici, iar echipa trebuie să plece pentru câteva săptămâni de la Săftica la Buftea. Gazonul de la Săftica urmează să intre în refacere. Dar necazul cel mare se leagă de poziția în clasament, locul […]

...

Încredere pierdută

Ele n-au mai forțat după minutul 60, gazdele fiind satisfăcute că au reușit egalarea, iar oaspeții că au luat punct pe terenul campioanei. Deși le-a reproșat băieților săi primirea altui gol din fază fixă, Dică nu s-a plâns. Dimpotrivă, s-a […]

...

Derby degeaba

În plus, dădeau piept formațiile cu jucătorii cel mai bine recompensați din Liga 1, unii de-a dreptul aberant. Precum Baptista (50.000 de euro lunar), Collado ori Males (câte 30.000) de la Cluj. Salarii aberante nu în raport cu ce se […]

...

Partea de vină

Ea se află în Groapă la propriu și la figurat, ceea ce nu-i chiar de mirare. Desigur, e nevoie de o analiză amănunțită pentru a explica de ce „câinii” cochetează din nou cu play-out-ul. Simplificând la maximum, nu poți emite […]

...

Hagi și proștii

Pe lângă tradiționalele complimente „Îmbătrânești urât” și „E momentul să ieși la pensie”, am descoperit că i-am periat pe Hagi senior și junior în speranța că voi sta la vară gratis la Iaki, hotelul lui Gică din Mamaia! Pe lângă […]

...

Furatul căciulii

În afară de faptul că au jucat fără public, care i-ar fi mobilizat și ar fi pus presiune pe oaspeți, "tricolorii" au avut condiții ideale ca să câștige cu muntenegrenii.

Permalink to Furatul căciulii
duminică, 9 septembrie 2018, 3:53

Gazon de calitate la Ploiești, arbitraj favorabil și o echipă adversă din care au absentat 4-5 titulari. În frunte cu vedetele Jovetici (Monaco) și Marusici (Lazio). Încă mai mult, ex-iugoslavii au terminat în 10, Mugosa fiind eliminat în minutul 77.

Din păcate, aceste atuuri nu le-au servit la nimic elevilor lui Contra. În timp ce muntenegrenii au părut bătăioși și cu o viteză în plus, mai direcți, mai incisivi, mai energici, băieții noștri n-au reușit să forțeze nici măcar în superioritate numerică! Au jucat lălăit, previzibil, anost. Ofensiva a funcționat prost, dovadă că atacantul cel mai periculos a fost fundașul central Chiricheș! Până să se autoaccidenteze, acesta a irosit cele mai mari ocazii, minutele 19 și, respectiv, 25. În rest, am plimbat mingea fără rost și fără orizont.

Surprinzător, Contra a declarat la final „N-am ce să le reproșez jucătorilor, au dat totul! Au făcut un efort extraordinar!”. Oare? Oricât aș înțelege poziția selecționerului, care se va baza luni seară pe același lot, nu cred că lucrurile au stat așa. Băieții meritau mai degrabă criticați decât lăudați, iar asta nu neapărat deoarece n-au învins. Ci pentru că le-a lipsit atitudinea demonstrată în celelalte partide de după demiterea lui Daum. Implicarea, dăruirea.

Răutatea, în sensul bun al cuvântului. De aceea prestația de vineri a „naționalei” ne-a adus aminte uneori de letargia din tristul mandat al neamțului.

Să lămurim, în fugă, chestiunea arbitrului. Acesta ne-a avantajat în clipa în care, minutul 8, le-a refuzat muntenegrenilor o lovitură de la 11 metri. Nu susțin că, venit din spate, Săpunaru a vrut să-l faulteze pe Boljevici, dar l-a faultat. Ca atare, slovacul Kružliak era dator să acorde penalty. În opinia lui Ion Crăciunescu, „centralul” trebuia să-l și elimine pe Săpunaru, decizie ce-ar fi dus meciul în altă direcție. Să nu mi-o luați în nume de rău, dar dacă obișnuim să-i desființăm pe arbitrii care ne nedreptățesc, corect e să scriem adevărul și despre cei care ne favorizează.

Contra are scuza că l-au silit împrejurările să-i înlocuiască pe Chiricheș (minutul 31) și pe Pintilii (73) după ce aceștia n-au mai putut continua. Astfel a pierdut două schimbări. Înclin să cred că a greșit însă când l-a scos pe Mitriță și l-a introdus pe un Budescu supraponderal. A greșit întrucât, înaintea lui Mitriță, chiar a lui Chipciu, și el foarte șters, trebuia schimbat Maxim, cel mai slab dintre cei slabi. Asemenea lui Săpunaru, Stanciu și P. Anton, Maxim a primit nota 4 în Gazetă.

În măsura în care Săpunaru a părut depășit și a faultat în neștire, Stanciu a mai mișcat ceva. Nu și Maxim, a cărui evoluție din actualul sezon, niciodată integralist la Mainz, n-a justificat nici măcar convocarea, darămite titularizarea! Cosmin o fi gândit că acesta poate fi cartea lui câștigătoare. S-a înșelat, a fost perdantă.

Deși ar mai fi destule de spus, eventual despre teama selecționerului de a-l trimite în teren și pe Țucudean, ca să atace cu două vârfuri, mă opresc aici. Sperând, ca întreaga suflarea a fotbalului nostru, că erorile comise la Ploiești nu se vor repeta la Belgrad. Dar adevărul, fie și neconvenabil cum e uneori, trebuie spus chiar cu riscul de a supăra. Altminteri, ne vom tot fura căciula singuri.

Comentarii (74)Adaugă comentariu

gio (48 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 2:35

Nea Ovidiu, daca erai fair play recunoasteai ca acum 2 ani cu Daum am jucat mai bine in fata unui Montenegro mai bun, cu ceva titulari in plus. Ce-o sa mai plangi matale dupa Daum, dar n-o sa se mai intoarca, n-o sa te ierte.

IVO (1 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 3:40

Ce performanțe îl recomandă pe Contra pt. națională?

IMGB (29 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 4:14

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vâșglo (7 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 7:35

Cele mai multe căciuli le-a furat trąvestítus ïroniçus façebucïstus, din cauza aceasta a ajuns să fie luat de limuzina cu girofar și dus la party la Hotel Jilava. Din scriitor în pușcărie a ajuns bătăuș în LOTF, hai înapoi la cenaclu !!!

Deva (2 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 8:28

Daca pierdem cu sarbii, Contra Cosmin sa die demis. Nu se poate sa facu acasa meciuri egale. Cosmin, trebuie victorii, in oficiale, nu in ami

?????? (200 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 8:40

Opinați că fără prezența lui Vasile Dâncu , alături de oficialii FRF, echipa reprezentativă de fotbal pregătită de Cosmin Contra ar putea juca mai bine ?

Toader (205 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 8:46

De parcă o duc mai bine italienii sau olandezii. E vorba de politică, planuri. Nu vedeți că numai echipele corcite și/sau multiculturalizate o duc bine? (n'am zis că joacă fotbal bun) Ar fi vremea să vedeți planul Kalergi, ce nu'i nou, să vedeți ce ne'așteaptă.

Toma Alimos (31 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 9:07

Asta-i si parerea mea, Daum e de vina.

Adrian (42 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 9:15

Daca tot este pomenit numele lui Daum, as fi curios sa aflu pe cine antreneaza ( a antrenat ) in ultimul an. In rest, astia e oamenii, cu astia defilam. Fara echipe de copii, juniori, tineret, cu o infrastructura vai de capul ei, antrenori de doi bani si patroni-finantatori faliti si in puscarii, atata purem. Ma gandesc cu groaza la ce urmeaza.

Ilie (317 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 9:30

@dinu : eu ma cred superior si frustrat, mah baiete ? Ati aruncat cu laturi in Daum ca a avut 'zero rezultate', ca ne-a dus pe nu stiu ce loc FIFA, etc .. Dar pe ce loc tu crezi ca ne e locul mai realistule moralist ? Sintem sub Muntenegru de pe.vremea lui Daum, dar ca ai tu ochi sa vezi sau nu, omul asta a incercat sa imprime cit de cit un stil mintal ofensiv. Ca nu prea a avut cu cine e una, ca a dat de de-alde d-astia ca tine - cu pretentii de rezultate, ba calificari la Mondiale cu gloabele astea, e alta. Puteam sa-i acordam sansa si timp. Ce am fi avut de pierdut ? Cu generatia asta tu crezi ca Mourihno sau Guardiola ar face mai mult ? Daum era un profesionist experimentat si devotat, cazut peste indigenii din presa 'sportiva' si pe pretentiosii dintre suporteri ca tine, care inca nu s-au prins ca nu degeaba fotbalul romanesc nu mai are reprezentanti in Europa incepind din luna August. Deci care dintre noi traieste pe alte planete ? Ps : iar apropo de zero rezultate, nu uiti ca Daum a avut totusi 3 victorii, nu ? Sau nu conteaza pe motiv ca au jucat in superioritate numerica o bucata de timp ? E vina lui Daum ca adversarii au luat rosu ? Printre cele 3 victorii iti aduc aminte ca a batut si Chile, dubla campioana en-titre a Cupei Americii care a jucat cu lotul complet. Stii Cupa aia a Americii care se cistiga trecind de natii gen Brazilia, Columbia sau Argentina. Dar tu o tii cu 'zero rezultate' ..

Fane (126 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 9:38

Cam tarziu incep sa vada cei multi ca avem valoare scazuta cu jucatori care nu pot alcatui o echipa cat de cat.Cum au sarit multi pe Daum ca nu-l ia pe Maxim, Sapunaru si Chiriches sunt de mult depasiti,Chipciu la fel Stanciu il cam urmeaza. "Selectionerul" care nu are ce selectiona,e drept, e cu capra vecinului,nu cumva sa se califice tineretul si atunci nu ii da pe Marin si Dragus. Asta e la noi,daca nu poti realiza ceva ,macar sa nu faca nici altul.

Alexandru (1 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 9:48

"Au jucat lălăit, previzibil, anost." Pentru o descriere de o acuratete remarcabila a articolelor lui nea Ovi, inlocuit "au jucat" cu "a scris".

?????? (200 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 10:21

Cum apreciați faptul că cele mai multe dintre persoanele implicate în fotbal consideră că nea Gigi Becali nu se pricepe la fotbal, din ceea ce zic în mod public ? Considerați că FRF ar trebui să aibă și un regulament pentru finanțatorii implicați în fotbal care nu se pricep la fotbal ?

Geo (81 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 10:32

Inca nu intru in subiectul Daum. Vreau sa-mi pastrez satisfactia pt articolul de dupa meciul cu Serbia. Cat despre articol...nu poti afirma in nici un caz ca jucatorii nu au dat tot. Insa acel tot nu e de ajuns pt un meci cu miza. Cat despre modul de abordare si daruirea jucatorilor in meciurile amicale cu Contra pe banca...nu are rost sa vorbim. NU mai vorbiti de amicale va rog. Stim ca suntem campioni la amicale. Si e chiar din cauza asta...in loc sa folosim amicalele pt a proba jucatori noi, pt a pune in practica o tactica noua sau pt simplul lucru de a tine mingea cat mai mult, ne omoram sa avem o victorie. Repet ce am spus mereu. Singurul care a reusit cu descultii nostri sa aibe rezultate a fost Piturca. Cand a avut 2 3 fotbalisti era sa trimita Franta si Italia acasa la euro 2008. Pt ca era simplu, scurt si la obiect. ne aparam luam mingea si contraatac. Pt ca stia ca nu avem jucatori cu care sa construim si sa facem posesie. Stia ca nu poti face o schema tactica cu Torje si Pintilii. Dar l-ati dat afara ca nu faceam spectacol. Nu tu un calcai, nu tu o posesie indelungata...doar ca tot ce era de batut bateam...si chiar si cine nu era de batut am batut de cateva ori. Dar nu era bine...Pai cum!? noi Romania cu asa fotbalisti, cu asa talent cu asa vedete sa terminam meciul...ok castigat cu 2-1 dar cu posesie 40%!?? inadmisibil si l-ati dat afara. A fost adus antrenor strain care a lucrat fara interese si fara pile, a incercat sa schimbe nu jucatorii sau tactica..ci mentalitatea, a incercat sa se implice si in afara echipei... nimic. l-ati dat afara. A venit Contra cu fanfara dupa el...salvatorul natiunii...a dat chix si el in primul meci oficial si deja i se cere demisia.....dupa ce o sa ia ultimul loc in grupa asta o sa plece si el. Si o sa vina altul..si altul si altul si nu o sa se schimbe nimic. Asa ca dragi romani..obisnuiti-va cu ideea ca nu se vrea o schimbare cu adevarat. Se schimba doar ambalajul problemei cu care prostesc pt o bucata de timp suporterii. O batjocura sustinuta de Invelitor de pesti SRL in frunte cu maestrul Ioanitoaia in favoarea mafiotilor din fotbalul romanesc. Ne auzim dupa meciul cu Serbia. Cu respect. George

Baxi (1 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 10:35

Cum este domnule Ioanitoaia cand spuneti ca nu am putut sa batem cu Daum in 11 oameni,nu mai aveti gura asa de mare sa mai spuneti ceva si de Contra?Cand era Daum spuneti ca nu a fost bun de nimic si o tot tineti ca nu am fost in stare sa batem si noi pe cineva in 11 oameni,Contra cand o sa bata si el macar o data in 10 oameni cum a facut si Daum?

Franz (357 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 11:16

Le-ati zis pe bune de data asta si nu ce ar fi vrut ei sa auda. Maxim chiar nu avea ce cauta dar se stie ca e pila lui Vochin.

vlad (2 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 11:48

"În opinia lui Ion Crăciunescu, „centralul” trebuia să-l și elimine pe Săpunaru, decizie ce-ar fi dus meciul în altă direcție" la fel ca dumneavoastra, Craciunescu, este de depasit de fotbalul modern si nu stie ca nu se mai da rosu si penalty decat pentru hent si fault cu intentie.

++ (166 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 13:38

ne tine teorii noi, mos teaca. daum n-a fost bun, zicea el.

mircea (559 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 14:31

vlad, Craciunescu are dreptate..tu esti depasit si decrepit!

di livio (112 comentarii)  •  10 septembrie 2018, 21:21

Ilie, nu te certa cu clonele...asa zisu Dinu ii doar una din clonele lu nea Ovi...are mai multe...is aia care folosesc limbaj de mahala cu cititorii care-l critica pe nea Ovi...the mahala of Giurgiu, of course

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord