Între ciocan și nicovală
Dacă meciul Craiova-Viitorul a fost considerat cel mai frumos din play-off, atunci duelul dintre Gaz Metan și Dinamo, 2-3, poate fi socotit regalul 1 din play-out.
A avut de toate, faze spectaculoase, 5 goluri, numeroase ratări, ba și un penalty discutabil, acordat de Al. Tudor la 2-1 pentru gazde. Discutabil deoarece părerea mea e, și a altora, că portarul Pleșca a lovit mingea, nu piciorul lui Nistor. Dacă nu s-ar fi întâmplat așa, balonul ar fi căpătat o traiectorie către linia de fund, nu către cea de margine. Nu insist din două motive. Pentru că, vorbă de duh a aceluiași Pleșca, „singurul care-l poate contrazice pe domnul Tudor e Dumnezeu!”, dar și pentru că, în general, vorbim prea des despre arbitraj.
Per total, Gazul n-a fost inferioară lui Dinamo. Dimpotrivă, a irosit ocazii multe și clare. Între ele, o bară. Atât că, citez din Cristi Pustai, „Fotbalul se joacă pe goluri, nu pe altceva”. Or, medieșenii au rămas datori la capitolul eficiență. Într-adevăr, ei alcătuiesc o echipă care, cum arată și cum pasează, ar merita o soartă mai bună decât locul 5 din play-out, aflat în buza barajului. Numai că, mă întorc la spusele lui Pustai, cine nu marchează riscă să retrogradeze. Golurile decid, nu meritele.
Nu cred că greșesc afirmând că, paradoxal, Dinamo s-a dovedit mai pragmatică, mai realistă. A speculat fiecare eroare comisă de adversar. De ce paradoxal?!, vă veți mira. Întrucât era de așteptat ca, aliniindu-i pe mai rar folosiții Corbu, M. Popescu, R. Grigore și Moldoveanu, Dinamo să fie formația mai puțin experimentată, mai naivă. Lucrurile s-au petrecut exact invers. „Câinii roșii” s-au dovedit mai lucizi și mai dezinvolți. Prestația i-a atras, logic, laude lui Bratu.
E prematur să-i punem notă antrenorului roș-albilor după doar 9 meciuri (unul în Cupă), cu 6 victorii și 3 eșecuri. Totuși, startul lui trebuie apreciat ca pozitiv, ori măcar încurajator, în condițiile în care tehnicianul de 38 de ani a promovat câțiva tineri, majoritatea din lotul cu care a cucerit titlul la U19. În paralel, a trimis pe bancă o serie de pretinși „senatori de drept”, pe Nemec, Torje, Nica, Monroy ori Romera. Probabil că a contat strategia clubului de a nu se mai baza pe jucătorii aflați la final de contract. De presupus însă că a atârnat greu și opinia lui Bratu, care a înclinat balanța spre noul val.
De văzut ce se va întâmpla în continuare. Câtă mână liberă i se va lăsa unui antrenor ce cultivă ofensiva (16 goluri în play-out, câte au înscris împreună Poli Timișoara, Chiajna și Juventus), atitudine normală pentru un ex-atacant. Pe care însă destui îl acuză că se crede prea important pentru un antrenor fără licență, că e plin de el și rău de gură! Pasămite, s-ar fi grăbit să-i titularizeze pe „rezerviști” ca să câștige timp, să amâne stabilirea unui obiectiv, nu din convingere. Viitorul ne va lămuri cine are dreptate. Până atunci, să ne amintim că lumea dă cu pietre numai în pomii cu roade.
Într-un moment în care Dinamo face legea în play-out, desprinsă la 6 puncte de Botoșani și cu un meci direct în Ștefan cel Mare, Bratu mai primește o bilă albă pentru revigorarea lui Hanca. Asemenea și a lui Nistor, Salomao și Mahlangu, care păreau să fi rătăcit busola. Pe acest fond, Bratu n-a ezitat să lanseze câteva atacuri tăioase la adresa predecesorilor! Voalate, dar atacuri, gen „Dacă era în play-off, Dinamo putea prinde podiumul” sau „Vor mai veni 4-5 jucători, dar nu dintre cei care n-au mai jucat de-un an!”.
Personal, m-aș bucura sincer ca Bratu, aflat acum între ciocan și nicovală, să reușească. Admit însă că e foarte mare și riscul de a-și rupe gâtul.