Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Mai bine, dar nu destul!

Deși lumea știa că se va găsi totuși o soluție ca partida să fie văzută și în afara stadionului „Oblemenco”, clubul a emis un comunicat ferm și solemn cum că, hotărât lucru, duelul nu se va difuza! Țintind să vândă […]

...

Judecăți greșite

Pe scurt, faptele s-au întâmplat cum urmează. La ieșirea de la un antrenament, egipteanul Mohamed Salah, superstarul lui Liverpool și golgeterul din Premier League, a refuzat să le semneze autografe câtorva puști. Să facă poze cu ei. Zadarnic l-au rugat […]

...

Valoarea, nu vârsta!

Pe 10 august, Comitetul de Urgență al FRF, alcătuit din Răzvan Burleanu, Gino Iorgulescu și Octavian Goga, a votat o serie de modificări în regulamentul de desfășurare a Ligii 1 din ediția 2019-2020. Cea mai importantă o constituie obligația echipelor […]

...

Strategii diferite

Reprezentantele noastre din cupele continentale au evoluat duminică și toate au învins în deplasare. Cronologic, Craiova a bătut la Călărași, CFR la Voluntari și FCSB la Mediaș, victorii ce le-au întărit moralul înaintea retururilor europene de joi. Care se anunță, […]

...

Numai ghinion?!

După 0-0 în deplasare, e logic să consideri că ai șanse în plus la meciul de-acasă. Fără ca asta să însemne, evident, că ți-ai și suit sacii în căruță. Din păcate, vicecampioana României are probleme înaintea returului din pricină că […]

...

Ultimul boier

Când tunăm și fulgerăm împotriva arbitrilor noștri, ba și exagerăm câteodată, uităm de cazurile, nu puține, în care colegii străini ai acestora calcă în străchini. Semifinalele retur de Champions League ne-au oferit asemenea exemple nedorite, asta în ciuda faptului că […]

Permalink to Ultimul boier
joi, 3 mai 2018, 4:49

Când tunăm și fulgerăm împotriva arbitrilor noștri, ba și exagerăm câteodată, uităm de cazurile, nu puține, în care colegii străini ai acestora calcă în străchini. Semifinalele retur de Champions League ne-au oferit asemenea exemple nedorite, asta în ciuda faptului că meciurile au fost conduse de cavaleri ai fluierului cotați printre cei mai buni din Europa și chiar din lume. Atât turcul Cüneyt Çakir, cât și slovenul Damir Skomina se află pe lista „centralilor” ce vor oficia în iunie-iulie la Mondialele din Rusia. Spuma spumelor, nu?

Ceea ce nu i-a împiedicat însă pe cei doi s-o comită grav la Real Madrid-Bayern München, respectiv la AS Roma-Liverpool. Să-și dea în petic, să se facă de băcănie. Gafând ca niște începători, ei le-au ajutat cu amândouă mâinile pe Real Madrid și pe Liverpool să se califice în finala UCL, programată pe 26 mai în capitala Ucrainei.

Inversând cronologia, veți deduce imediat de ce, să remarcăm că Skomina a închis ochii pe „Olimpico” când Alexander-Arnold a blocat cu brațul șutul lui El Shaarawy! Henț fără dubii, măcar penalty, dacă nu (părerea multor specialiști) și roșu pentru tânărul fundaș al „cormoranilor”, înlocuit ulterior de Klopp. Cum faza s-a petrecut în minutul 63, la scorul de 2-2, iar Roma, care avea nevoie de 5-2 pentru a duce întâlnirea în prelungiri, a câștigat cu 4-2, reiese că, neacordând nici 11 metri, nici eliminare la intervenția lui Arnold, arbitrul le-a netezit insularilor drumul spre Kiev.

În context, furia italienilor s-a justificat pe deplin. Acuzând și alte erori ale brigăzii slovene (un ofsaid inventat la Dzeko etc), oficialii Romei l-au pus la zid pe Skomina, iar Gazzetta dello Sport l-a notat cu 4 și a caracterizat prestația lui drept „rușinoasă”.

Cu o zi înainte, Cüneyt Çakir a încurcat borcanele mai rău! După 2-1 pentru Real la München, Bayern a fost vioara întâi în returul de pe „Bernabeu” și are suficiente motive, chiar are, să se declare nemulțumită de egalul la 2 consemnat la Madrid. În opinia unora, „centralul” le-a refuzat bavarezilor 3 penalty-uri, dintre care unul, la hențul lui Marcelo, nu putea și nu trebuia trecut cu vederea! „Am oprit mingea cu mâna, era 11 metri!”, a recunoscut sportiv însuși brazilianul, opinie la care au subscris toți experții. Între aceștia, fostul celebru portar Kahn, dar și românii Crăciunescu („Marcelo duce mâna spre minge, 11 metri indiscutabil!”) și Balaj („Sută la sută penalty, fundașul și-a mărit suprafața corpului”). Qed.

Deoarece, la un eventual 3-2, campioana Germaniei ar fi mers la Kiev și, judecând ambele manșe, nimeni nu i-ar fi contestat isprava, firește că a ieșit iureș. Nemții i-au bătut obrazul lui Çakir. Direct sau voalat, l-au făcut cu ou și cu oțet. Doar Jupp Heynckes, antrenorul de 73 de ani care (pe lângă numeroase trofee) a câștigat Champions League cu Bayern în 2013 și cu Real în 1998, și-a păstrat bunul-simț, calmul, decența. „Nu dau vina pe arbitri. Am fost superiori, dar am făcut cadouri. Succes lui Real!”, a zis el, evitând să toarne gaz peste foc. Nu știu pe alții, însă pe mine atitudinea lui seniorială m-a impresionat.

Într-un univers al balonului rotund zbuciumat și, de regulă, dominat de egoism și de trufie, în care Dan Petrescu reclamă că „arbitrul ne-a furat pe față!” la un simplu aut oferit eronat adversarilor, bătrânul Heynckes pare ultimul boier din fotbal. Mă rog, acum, că și-a anunțat retragerea definitivă, pentru că nu-l mai interesează glorie și avere, n-o fi chiar ultimul. Sigur e însă unul dintre cei din urmă. Odată cu el va dispărea un antrenor special, dar și o epocă.

Comentarii (37)Adaugă comentariu

adi (5 comentarii)  •  3 mai 2018, 17:01

He, he, Dan Petrescu..

Marcel (113 comentarii)  •  3 mai 2018, 17:01

Ala e neamt Nea Ovi, iar Bursucul e roman. E o mica diferenta mare.

Sorin (1 comentarii)  •  3 mai 2018, 17:07

Nu credeti ca ar fi trebuit inversate numele din comparatie?

pawn (51 comentarii)  •  3 mai 2018, 17:10

la ce s-a vazut aseara, cred ca plodul caruia cei 3 magi de la rasarit ii vor aduce daruri si-l vor mangaia pe cap la kiev va fi mai degraba ala din liverpool si nu cel din madrid...oricum, bine ca s-a dus mitul cu liverpool "echipa saraca si cinstita". 2 echipe imperialiste (cum bine zicea un coleg de forum, poate mai putin socialist ca mine), care se satura din ce in ce mai greu, halindu-i fara mila si pe pestii de categorie medie spre mare din campionatele occidentale. cat despre estul europei?.. ha, ha, noua ne ramane fotbalul feminin de sala (pana cand o sa inceapa si asta sa aduca bani).

rammstein (38 comentarii)  •  3 mai 2018, 17:15

alo ..mumia ??....nimic de stadionul lui dragnea??...unde dracu' s-au dus trei milioane de euro pe *** ala de stadion ???..

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

dan (89 comentarii)  •  3 mai 2018, 17:32

Teoretic aveti dreptate, practic insa nu ! Daca arbitrul i-a netezit drumul Realului spre finala, nu la fel s-a intimplat la Roma! Italienii au inscris in min 87 si 93 pe fondul relaxarii englezilor ! Daca aveti senzatia ca Roma ar fi putut avea penalty transformat in min 65 si ar fi putut forta calificarea, va inselati. Insusi antrenorul Romei a recunoscut superioritatea totala a englezilor. Un eventual 3-2 pentru Roma in min 65 ar fi fost un simplu foc de paie, englezii avind forta sa mai inscrie fara probleme !

DEVA (26 comentarii)  •  3 mai 2018, 17:34

nu mai loviti in Dan Petrescu!asa ati facut si cu Razvan Burleanu ianinte de alegeri si uite ca a castigat un nou mandat. si daca Clujul ia campionatul?!

Lup (13 comentarii)  •  3 mai 2018, 17:38

Nu dispare nicio epocă. Îl comparați cu Petrescu pentru a ieși raționamentul. Comparați-l cu Gâlcă și n-o să mai iasă.

Doru (89 comentarii)  •  3 mai 2018, 17:44

@Deva. Nu loveste nimeni in Dan Petrescu, antrenor laudat in repetate randuri de Ovidiu Ioanitoaia. Numai ca Petrescu e prea de tot si nu mai are nici o masura cu protestele la fiecare decizie a arbitrului. Articolul poate il ajuta desi nu cred. E prea tarziu pentru ca Petrescu sa se mai corijeze.

lari (33 comentarii)  •  3 mai 2018, 17:46

Maestre, totul se leagă având legătură;), vom avea o finală de vis.

anca (52 comentarii)  •  3 mai 2018, 17:47

Bre nea Ovi, dumneata cutezi sa il contrazici pe Briliant care a vazut ca nu a fost hent la Marcelo...Mare curaj ai sa nu fii de acord cu Mutu.

Bleotu Gheorghe (3 comentarii)  •  3 mai 2018, 17:49

L-ati vazut pe antrenorul german facand scalambaielile lui Sir Dan??

john (471 comentarii)  •  3 mai 2018, 17:51

Petrescu e la moda de aceea il compara dl Ioanitoaia cu Heynckes desi comparatia e cam fortata. Galca nu mai antreneaza de multe luni deci nu mai face nici un sens sa se vorbeasca mult despre el, un antrenor fara slujba. Capito Lupule?

ovidiu_3003 (1360 comentarii)  •  3 mai 2018, 18:35

Ce le pasa turcului si slovenului de nea Ovi ?...pentru cine este scris acest articol ?...ce i pasa germanului ca l lauda nea Ovi ?...acxest articol este scris impotriva lui Bursucea singurul care stie romaneste ...ceilalti nu or sa afle niciodata ca nea Ovi a scris despre ei ...

Andrey (124 comentarii)  •  3 mai 2018, 19:33

Constat iarasi ca ovidiu-3003 e dus cu caputul. Dupa mintea lui lipsa nu ar trebui sa se scrie niciodata la noi despre sportivi sau actori straini pentru ca nu stiu citi romaneste. Mare vraiste in creierul lui si foarte greu de vindecat acest baietas. El posteaza peste tot numai aiureli.

Bogdan (249 comentarii)  •  3 mai 2018, 21:22

Trebuia sa mai scrieti ca Heycknes a fost mare jucator. Campion european si mondial cu generatia Beckenbauer si Gerd Muller el a facut-o cunoscuta pe Borussia Mochengladbach cu care a luat Mai multe titluri de campioana in Germania si daca nu gresesc si Cupa Uefa.

patrutreitrei (10 comentarii)  •  3 mai 2018, 22:29

Nea mumia, ați uitat să-l beșteliți pe Daum!!! Păi se poate? S-au schimbat ordinele, acum trebuie executat Dan Petrescu, așa-i? Eu zic că puteți s-o lăsați mai moale, că titlul a fost deja acontat de fostul patron al fostei Steaua, sau e musai să plece și bursucul din țară? Apropo, pe KLOPP l-ați observat cum se manifestă la meciuri??? Eu zic că era mai la îndemână comparația cu Heynckes...

dragos (175 comentarii)  •  3 mai 2018, 23:22

@patrutretrei. Dan Petrescu se executa singur la cum se maimutareste si pune toate nerealizarile echipei in circa arbitrilor. Esti prostul de bubui sau vreunul dintre actorasii regizorului Burleanu. Altfel nu l-ai regreta pe falitul Daum cel mai slab antrenor din istoria Nationalei.

Cosmo (188 comentarii)  •  4 mai 2018, 0:10

Bayern a greșit flagrant (re)aducandu-l pe heynckes. Omul n-a mai antrenat pe nicăieri de vreo 4 ani, ceea ce înseamnă că nu mai avea valoare. nu-i așa, nea Ovi?

Vio (99 comentarii)  •  4 mai 2018, 0:31

E o interpretare tendentioasa sa zici ca acest articol e impotriva lui Dan Petrescu. Fara sa fiu stelist si eu sunt de parere ca Dan Petrescu merita zgaltait nitel ca poate invata ceva si se potoleste cu iesirile nervoase la adresa arbitrilor. Dar imi e clar ca acest articol nu e impotriva lui.

IO (145 comentarii)  •  4 mai 2018, 1:56

Asta a facut si cel de azi de la Atl cu Ars. dar cel de la Roma a fost de departe cel mai slab. Cred ca n-am mai vazut asa arbitraj de la Onoare (martalogii stiu ce-i aia-: ))). )

Valentin (37 comentarii)  •  4 mai 2018, 3:35

Până la Dan Petrescu, ăia care au țipat mai tare și fără temei au fost GG+MM. Acum le convine dezavantajarea CFR-ului. Ca și dumneavoastră, că nu se cuvine ca în anul centenarului să ia CFR titlul. Nu se cuvine.

Valentin (37 comentarii)  •  4 mai 2018, 3:39

Apropo, Balaj conduce un AJF la distanță? Domnul Rainea, dacă nu era observator se ducea personal la meciuri din liga 3-4. Nu stătea pe la TV.

Vasca (158 comentarii)  •  4 mai 2018, 7:48

Faptul ca pe Heycknes il considerati ultimul boier din fotbal mi se pare o licenta. Sint multi ca el din generatia lui. Bunaoara sir Alex Ferguson se incadreazain aceeasi categorie si mai sint multi. Dar nu imi vine sa cred ca sint unii care privesc frazele de final ca un atac contra lui Dan Petrescu. Eu nu vad lucrurile asa.

Tudor (200 comentarii)  •  4 mai 2018, 9:10

După cum ați mai scris, UEFA, copil al UE, încurajează astfel de arbitraj, cel puțin prin închiderea ochilor sau uitatul în altă parte. Mai mult de 90% din faulturi sînt făcături, căzături de circ și văicărele teatrale; cînd un bărbat se zvîrcolește de durere adevărată pe jos cîteva secunde, nu mai poate juca, cel puțin acel meci. Am fi copii mici dacă am crede că numai fotbalul este stricat, nu vorbesc numai de sport, de-a ajuns albul să fie negru, urîtul să fie frumos, răul să fie bine. Am ajuns să nu mai știm, de multe ori, pe ce lume trăim, pt că, nu așa sîntem mințiți, totul este relativ, sîntem o picătură în oceanul universului, fără însemnătate. Banul murdărește totul, chiar suflete.

Tudor (200 comentarii)  •  4 mai 2018, 9:14

La urma urmei ce face, sau nu face, Dan Petrescu pe marginea terenului este treaba lui; pe cine-a rănit, avuția cui a stricat-o? Cu firea care te naști și mori, n-ai ce-i face.

Calin (13 comentarii)  •  4 mai 2018, 9:33

Acceptiunea de "boier" nu are nici o legaura cu atitudinea aristocratica a antrenorului german, indiferent de ce zice Dex-ul. "Boierii" au trait intr-o zona in care unii "isi cam dadeau in petec" si "se faceau de bacanie". Dar e cam greu pentru "Nea" Ovi sa sesizese aceste nuante.

George (100 comentarii)  •  4 mai 2018, 10:54

Caline, tu ii dai lectii domnului Ioanitoaia de limba romana si de cultura, esti beat ori esti capiu? Unii v-ati pierdut orice urma de bun simt...

Florin (62 comentarii)  •  4 mai 2018, 11:17

Jupp Heynckes e ultimul boier din fotbal si nea Ovi ultimul boier din presa, asa e? Doar ca e boier fara b!

geo (91 comentarii)  •  4 mai 2018, 11:36

Mie cel mai tare imi place ce il mai judeca pe Dl Ioanitoaia unii care nu au facut nimic in viata insa se cred smecheri si fac poante Florin gen. Il invata de toate si chiar ce inseamna unele cuvinte si unde se pun virgulele. Citesc aceste sfaturi ori ironii si imi fac cruce. .Daca ar fi schimbat macar trei vorbe in viata lor cu Dl Ioanitoaia nu ar da drumul la asa aberatii. Dar la noi au ajuns elevii de elementara sa dea lectii profesorilor universitari si ucenicii sa le dea lectii maistrilor. Halal vremuri si tara..

coco (376 comentarii)  •  4 mai 2018, 22:46

Boier Bibescu. Merg si eu pe mana lui.

vasco (306 comentarii)  •  5 mai 2018, 10:44

Daca in locul lui Daum Burleanu il aducea pe "marele boier" ar fi avut parte de acelasi tratament din partea voastra.Si,sunt absolut sigur,ar fi avut aceleasi rezultate...Prea slab fondul de jucatori..prea sarac fotbalul din Romania,in primul rand din cauza complicitatii celor care ar trebui sa spuna tot timpul adevarul,nu sa creeeze doar hartie de impachetat peste...

di livio (102 comentarii)  •  5 mai 2018, 18:59

nea Ovi o fi vrut sa zica ultimu lord...ultimu oier ii meme...boier adevarat ii domnu Daum, indiscutabil...is tot mai multe articole in care cititorii ii corecteaza pe Ioanitoaia si Geambasu...greii si corifeii gesepisti...noa auzi tu si te cruceste...neamt boier

Radulian (1 comentarii)  •  5 mai 2018, 19:32

Ai dreptate Di Livio.?Daum a fost un mare boier... cu adversarii! A incasat o caruta de euroi, a dat interviuri si a facut pe antrenorul dar n-a batut pe nimeni. Ai dreptate si privind interventiile postacilor. Ei le stiu pe toate desi multi n-au 18 ani si nici 10 clase.

ovidiu_3003 (1360 comentarii)  •  5 mai 2018, 19:49

...da... tu... Radulian?...tu...tu ...de unde stii ?...pe tine nu te vezi ?...cine esti tu ?...si cati ani ai ?...ne am saturat de sfertodocti ca tine care se simt obligati sa ne invete ...democratia...cate clase ai ?...si daca ai ...ce te mana in lupta ?...esti savant de renume mondial ...te crezi intelectual ...vrei sa ne fericesti si pe noi cu stiinta ta ...halal sa ti fie ...ca prea ne credeti prosti ...

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord