Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Craiova în derivă

Mult așteptatul derby FCSB - U Craiova n-a avut istoric.

Permalink to Craiova în derivă
marți, 10 aprilie 2018, 3:24

Roș-albaștrii au deschis scorul încă din minutul 6 și, cu excepția unui sfert de oră din final, au dominat clar partida. Chiar dacă din penalty, al doilea gol al bucureștenilor a venit logic, consfințind victoria meritată a formației mai valoroase. Dar și, surprinzător, mai concentrată, mai prezentă în joc. Spre regretul admirabililor ei suporteri, 3.000 de oameni care au răgușit scandând degeaba „Știin-ța, Știin-ța!”, Craiova a decepționat. Fair, însuși Mangia a recunoscut superioritatea FCSB: „Adversarul a fost mai bun”. Într-adevăr, a fost.

Nu știu cât de inspirat s-a dovedit Dică (numai el?) în alcătuirea garniturii de start, cu Bălașa în centrul apărării, ba și căpitan, cu Ov. Popescu și Filip la mijloc, cu Cr. Tănase și Alibec titulari, dar el a mutat precum Kasparov când i-a introdus, la pauză, pe Teixeira și Fl. Tănase. Primul a creat, iar celălalt a transformat lovitura de la 11 metri care a ridicat diferența la 2, una mai fidelă în raport cu evenimentele de pe gazon.

Înlocuirea cu Tănase cel mic l-a înfuriat pe Budescu, jucătorul căruia FCSB îi datorează multe execuții superbe și numeroase puncte. Budi s-a supărat însă, să mă ierte, cam ca văcarul pe sat. Declarând că se simte folosit și frustrat, el i-a atacat fără menajamente pe „cei care m-au schimbat” (Dică și Becali?). Lăudabilă sinceritatea lui, maniera de a spune de fiecare dată ce gândește. Atât că a fi sincer nu înseamnă automat și a avea dreptate. În situația respectivă, vedeta mai degrabă n-a avut, deși probabil că atacul lui l-a vizat pe Gigi, nu pe Dică.

Evident că Nick nu-i „antrenorul de geniu” elogiat la TV de patron. Mai are drum lung până acolo și nici nu-i cert că-l va parcurge vreodată. Pe de altă parte însă, nepotrivită, izbucnirea lui Budescu a semănat cu o contestare a autorității antrenorului. Fără a face un caz din răbufnirea cu pricina, i-aș recomanda lui Budescu, pe care l-am propus la „națională” înaintea altora, să nu uite că inclusiv Messi și Ronaldo sunt uneori înlocuiți! Indiferent cine ți-e antrenor, dincolo de vârsta, palmaresul ori culoarea ochilor lui, acesta trebuie respectat. Nu omul, dar măcar funcția, altfel se ajunge la debandadă.

Alibec a continuat să caute ceva ce tot n-a găsit! S-a străduit, dar cu efecte minime, din care pricină plecarea lui ar constitui o soluție salvatoare. Urmează să aflăm în ce măsură, știre în premieră absolută, intenția lui New York Red Bulls de a-l achiziționa, prin intermediul firmei reputatului agent de origine română Constantin Dumitrașcu, se va concretiza. Clubul din Major League Soccer ar oferi FCSB trei milioane de euro și un milion pe an lui Alibec. De văzut.

În afara câtorva minute din repriza secundă, când s-a mai trezit și a preluat posesia, Craiova a dezamăgit. Ea a confirmat scăderea de formă din ultima vreme, indiscutabilă în condițiile în care a înscris un singur gol în 4 meciuri! De acord că pierde greu, dar câștigă și mai greu. De aceea riscă, dacă n-o va învinge pe Viitorul în Bănie pe 28 aprilie, să părăsească podiumul Ligii 1.

Până să fie studiată atent de adversari și aceștia să-și ia măsuri de precauție, Craiova a fost o echipă sprintenă. Fâșneață. Seducătoare. După ce tripleta Mitriță, Gustavo, Băluță a făcut victime cu duiumul, duminică a avut doar două jumătăți de ocazie de gol! De când Băluță a ieșit din formă (deși, să-mi fie cu iertare, și sculat din somn el e mai periculos decât un Bărbuț, care fuge, fuge și atât!), Craiova navighează în derivă, se căznește.

Pentru că bate pasul pe loc, iar jocul ei, din ce în ce mai previzibil, a devenit lesne de ghicit și de blocat, Mangia trebuie să inventeze ceva pentru scoaterea din amorțeală. Asta visează și cel mai entuziast public din România, o Craiova pe măsura nesfârșitei lui iubiri.

Comentarii (65)Adaugă comentariu

sundance kid (205 comentarii)  •  11 aprilie 2018, 3:47

O diferenta notabila de valoare la nivelul loturilor intre Craiova si FCSB . Imi dadea senzatia ca oltenii nu isi pot crea nici o faza de gol cit de cit chiar daca au lovit bara odata . O sa mire pe unii dar mie Gustavo nu mi s-a parut niciodata ceva iesit din comun . E un mingicar de curtea scolii curuia iii ies dribligunrule cu echipele mici . Un fel de Majearu ca si ala era la fel . Apararea si mislocasii defensivi sunt modesti .

adrian (4 comentarii)  •  11 aprilie 2018, 8:25

"Ştiinţa"... oare nu joaca din ce în ce mai slab de când şi terenul "accesibil pentru toata comunitatea locală" din Craiova este din ce în ce mai prost, iar când echipa joaca pe terenuri mai bune, este uimită ? Poate este doar o coincidenţă, dar calitatea si viteza jocului scade pe un teren "bun" cum il lauda Tătăruşanu ... A fost inaugurat repede stadionul din Craiova, dar nu şi gazonul care la meciul cu Suedia ar fi fost excelent calitativ daca ar fi fost lăsat să prindă rădăcini, să se acomodeze şi să ... respire ! Dar noi le ştim pe toate, iar englezii cu cele mai multe zile ploioase pe an, au gazon excelent tot anul ! OARE DE CE ? PRIETENII ŞTIU DE CE ...

dubluv (195 comentarii)  •  11 aprilie 2018, 8:34

Articol publicitar, voi incerca sa-l sintetizez intr-o propozitie: Apelati cu inceredere la Constantin Dumitrascu, "reputat agent de origine romana".

roman (109 comentarii)  •  11 aprilie 2018, 9:59

O stire de ????? nu va ajunge niciodata in campionatul MSL,sa joace si mai ales auziti salariu de 1 Mil.pe an,hai sa fim seriosi au ajuns jucatorii mari in America de care lumea a auzit, dar de acest Alibec cine a auzit prin America????

batav (109 comentarii)  •  11 aprilie 2018, 10:05

Asa cum a stat Craiova oaie la berbec ???? vor sta si Astra@Viitorul si turma va castiga campionatul,cu toate ca au cel mai bun lot din liga ar trebuii sa defileze,dar ii mai bun casu ciubenului ii place si lui sogoru Kovashii,dupa cate rosii trebuia sa primeasca turma:pentru comentarii,injuraturii,etc,etc,dar cred ca nu intelegea romaneste,poate ne zice mentorul si lansatorul lui???? Craciunescu.

oy (9 comentarii)  •  11 aprilie 2018, 11:15

"reputatului agent de origine română Constantin Dumitrașcu" :))))))))))) Nu a trecut decat jumatate de an de cand va injura de mama focului si acum ***amp; ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

oy (9 comentarii)  •  11 aprilie 2018, 11:15

http://www.gsp.ro/gsp-special/investigatie/video-sa-mi-***-p-daca-nu-scoti-articolul-te-fac-tandari-impresarul-anului-in-lume-reactie-violenta-dupa-investigatia-gsp-ploaie-de-amenintari-si-de-jigniri-522126.html

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ghencea (129 comentarii)  •  11 aprilie 2018, 11:30

Nea Ovi, se vede ca iti pare rau ca a fost asa. Craiovita nici n-a miscat si chiar a scapat usor cu 0-2.

John (564 comentarii)  •  11 aprilie 2018, 11:41

@dubluv. Sintetizezi aiurea. Il doare in cot pe Dumitrascu de ce scrie gazeta. Omul e la alt nivel, dar fitilismul e specialitatea noastra.

Dilimache (657 comentarii)  •  11 aprilie 2018, 15:17

Trist, trist rau, asta e tot ce pot sa spun...

Che Guevara (363 comentarii)  •  11 aprilie 2018, 21:10

Liga I e o chiftea "sportiva". Rezultatele snt stabilite de casele de pariuri si de jocuri de culise. Fotbalistii sunt niste actori pe stadioane. Ca dovada: cand ies din Romania incaseaza cate 5 goluri de la orice echipa care are cat de cat blazon.

Comentează