Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

O ocazie ratată 

Dintre cei 27 de jucători convocați inițial pentru „amicalele” cu Israel (24 martie, Netanya) și Suedia (27 martie, Craiova), Cosmin Contra a rămas cu 26 după ce Fl. Andone a devenit indisponibil. N-a fost ușor de agreat ideea pentru care […]

Permalink to O ocazie ratată 
marți, 20 martie 2018, 3:52

Dintre cei 27 de jucători convocați inițial pentru „amicalele” cu Israel (24 martie, Netanya) și Suedia (27 martie, Craiova), Cosmin Contra a rămas cu 26 după ce Fl. Andone a devenit indisponibil. N-a fost ușor de agreat ideea pentru care vârful lui Deportivo ar fi ajuns la lot, căci n-a mai înscris de 7 meciuri, iar formația lui a căzut pe 19 în LaLiga, loc retrogradabil, dar dacă s-a renunțat la el, s-o lăsam așa. Nu fără a observa că selecționerul mai contează pe numai doi atacanți, pe Keșeru și pe Țucudean. Dintre aceștia, ultimul nu traversează cea mai fastă perioadă.

De remarcat numărul mare de debutanți, nu mai puțin de 5 fotbaliști aflându-se înaintea primei apariții oficiale în „națională”, Nedelcearu, Paul Anton, Cicâldău, Dennis Man și Al. Mitriță. Adăugând că Fl. Niță, Cr. Manea și Bancu au câte o selecție, iar Țucudean două, putem vorbi liniștiți despre împrospătarea masivă a efectivului. Cu toate că, părere mai largă și mai veche, întinerirea nu trebuie privită ca scop în sine. Ca prioritate, nici atât. Cele mai mari succese pe plan internațional le-au obținut echipele care au reușit să aducă la un numitor comun generații diferite.

Dacă-l scoatem din discuție pe Lobonț, decanul de vârstă (40 de ani) și de selecții (85), convocat mai ales pentru întreținerea atmosferei („Dacă tot dorește voie bună în cantonament, de ce nu recurge la Arșinel?!”, glumea deunăzi un suporter), următorul pe lista veteranilor e Pintilii. Liderul roș-albaștrilor a împlinit 33 de ani pe 9 noiembrie. În ciuda uzurii, el și-a menținut forma și, până la eliminare, s-a dovedit omul numărul 1 pentru FCSB în recentul derby din Gruia. E opinia mea, după cum apreciez că vedeta CFR-ului a fost Hoban, care a sărbătorit 35 de ani pe 27 decembrie. Ambii însă, în treacăt fie spus, sunt mijlocași la închidere, obișnuiți să distrugă jocul, nu să-l construiască, iată un aspect care s-ar cuveni să le dea de gândit responsabililor fotbalului nostru.

Nu-i de criticat Contra că l-a preferat pe Pintilii în locul lui Hoban. Deși în alte situații nu prea se poate vorbi despre consecvența lui Cosmin. Din punctul meu de vedere, chiar cunoscând că „italianul” Chiricheș se găsește în convalescență, se justifică mai puțin insistența pentru Dragoș Grigore. Față de care există obiecții de luat în seamă, că joacă în Qatar, că Al Sailiya e a șasea în clasament etc.

La fel cum, iarăși în treacăt fie spus, nu-s convins că abia transferații în străinătate Ionuț Nedelcearu și Paul Anton trebuiau convocați imediat. Ce-ar fi de înțeles din graba lui Contra, că respectivii au câștigat brusc în valoare deoarece s-au mutat din campionatul României în cel al Rusiei?! E de luat în considerare însă și reversul medaliei, dacă nu-i chemi la două partide de verificare, când îi mai chemi?!

Personal, pentru că e titular la CFR, dar și pentru că în meciul cu FCSB a primit (el și Culio) cea mai mare notă, 7, nu l-aș fi sărit din schemă pe Hoban, în pofida celor 35 de ani ai săi. Atât că noi pretindem că nu ne uităm în buletinul jucătorilor, ci numai la prestațiile lor de pe gazon, iar în realitate procedăm exact invers!

L-aș fi inclus în lot pe Hoban știind că acesta, campion al Israelului cu Be’er Sheva în 2016 și 2017, e foarte prețuit în Țara Sfântă, chiar iubit. Sigur, meciul de sâmbătă se va disputa la Netanya, nu la Be’er Sheva, dar „naționalei” lui Contra i-ar fi prins bine o doză de simpatie în plus din partea publicului local. În condițiile în care, conform lui Beno David, corespondentul din Tel Aviv al Gazetei, mai mulți suporteri din Be’er Sheva și-au exprimat intenția de a se deplasa la Netanya spre a-l saluta și aplauda pe Hoban.

Nu mă convinge nimeni că Ovidiu Hoban nu merita să fie cooptat în actualul lot. Poate că, într-adevăr, operațiunea era și una de marketing, numai că fotbalul nostru nu stă pe roze, din păcate, nici la acest capitol. Practic, el a mai ratat o ocazie deosebită.

Comentarii (77)Adaugă comentariu

motanul incaltat (603 comentarii)  •  21 martie 2018, 0:26

Hoban ati precizat ca are 35 de ani. In curind se va retrage.... Poate e in forma dar totusi.... Aveti o virsta-Multi Inainte-poate ati fi bun ca si pilot pe un transatlantic.... V-ati gindit vreodata sa luati cursuri de pilotaj sau parasutism acum la virsta asta????Contra o sa faca numai greseli in orice caz----o sa joace acum cu Baluta-cind este iesit total din forma ca o compensare idioata ca nu l-a folosit cind era in forma maxima. Si in loc de o greseala o sa aibe 2 . Numai la Baluta. Si asa o sa faca cu majoritatea. Nu conteaza. Eu oricum l-am considerat intodeauna un antrenor sub-mediocru!!!!!!!!!

black (10 comentarii)  •  21 martie 2018, 8:23

Intrebare, sunteti dumneavoastra antronorul nationalei? Daca ar face echipa dupa cum vor altii,ar trebui sa bage 50 de jucatori in echipa , doar sa satisfaca preferintele tuturor,a fost ales antrenor, lasati-l sa aleaga pe cine vrea la nationala, aveti timp dupa sa criticati si sa-l faceti de cacao, cum va place voua.

durden (338 comentarii)  •  21 martie 2018, 8:39

Bah dar e incredibil cum le stie ioanitoaia pe toate!!! Mor de ciuda ca exista lupi tineri care chiar au ceva de zis si pensionarul asta le tine locul ocupat cu aberatiile lui...

aciduzzo (23 comentarii)  •  21 martie 2018, 9:11

Pe aceasta cale propun sa ne mai intarim lotul cu Cocis, Paulica Codrea, Galca, Lupescu, Radoi.......Beldeanu, Boloni, Tudorel Stoica ......si ultimul....cu voia dumneavoastra......Gica Popescu....ca fotbalul trebuie sa mearga inapoi...nu inainte....ca si viata.....si uite asa.....cu Cosmin in frunte ......vom avea calificari.......multe!! Daca n-ar fi de plans....ar fi de ras!!!! Sincer!

anca (109 comentarii)  •  21 martie 2018, 9:17

@ovidiu_3003. Te citesc si ma ciupesc pentru ca nu imi vine sa cred ca poti sustine asa o aberatie. Esti nebun de legat si lasarea ta in libertate constituie un risc imens. Unul ca tine nu poate da sfaturi nimanui daramite domnului Ioanitoaia. Locul tau e la ospiciu.

ALIN (626 comentarii)  •  21 martie 2018, 9:22

Voi nu intelegeti sau nu vreti sa intelegeti ca selectionarea lui Hoban era propusa pentru meciul din Israel ca o recompensa pentru serviciile aduse nationalei in timp. Sub acest aspect propunerea merita luata in discutie ca fiind una demna de atentie si degeaba protesteaza domnii dinamovisti si stelisti.

Calex (58 comentarii)  •  21 martie 2018, 9:24

Foarte corecta si pertinenta pozitia dvs! Cred ca o linie de mijloc Pintilii-Hoban-Deac va da siguranta si apararii si garantia ca terenului nostru va fi "inchis", astfel ca exista garanii ca echipele adverse se vor descurca foarte greu pe un teren unde trripleta de mai sus va fi un fel de "jandarm" care va filtra majoritatea baloanelor.

iuliu (8 comentarii)  •  21 martie 2018, 9:41

Hoban este intr-adevar foarte apreciat aici in Israel pentru ce-a realizat la Beer Sheva . Dar mai exista un jucator roman foarte apreciat , joaca in Israel si poate ar fi avut loc in Nationala . Este vorba de Gabriel Tamas , are un sezon extraordinar si e foarte apreciat . La fiecare meci al echipei Hapoel Haifa suporterii desfasoara in cinstea lui Tamas un drapel tricolor .

Razvan (331 comentarii)  •  21 martie 2018, 9:51

Bai nene, ce e importanta e ca Ioanitoaia e consecvent. A plecat Daum, dar el continua sa se creada un antrenor paralel al nationalei si e mereu nemultumit de selectia facuta de antrenorul oficial. De aceea, e clar ca selecta trebuie facuta de ""maestru" si selectionerul trebuie doar sa antreneze ce ii da Ioanitoaia (asta daca nu se supara si observa ca nici sa ii antreneze bine gloabele nu poate).

misu (18 comentarii)  •  21 martie 2018, 14:48

Bine punctat maestre, de data asta !

Comentează