Ce-i trebuie lui Dinamo
După o primă repriză mulțumitoare, pe parcursul căreia Nedelcearu era cât pe-aci să deschidă scorul, Dinamo s-a prăbușit
Înscriind două goluri în interval de doar 6 minute, ambele create de Deac, CFR a rezolvat problema și a aruncat gruparea roș-albă în brațele disperării. Învinsă a 4-a oară în ultimele 6 partide disputate acasă, echipa lui Miriuță a rămas pe locul 7 și, cu 4 puncte în spatele Astrei, riscă să rateze calificarea în play-off. Angajamentele că va face și va drege, adică revirimentul, s-au amânat sine die. Până și cel mai convins optimist, antrenorul principal, pare că și-a pierdut încrederea.
Fidel principiului că formația câștigătoare nu se schimbă, Miriuță a început contra CFR-ului cu garnitura ce bătuse etapa precedentă la Mediaș. Adică fără Hanca și fără Nemec, menajați și în ideea că, abia întorși de la „națională”, puteau fi obosiți. Așa au devenit titulari Bokila și, adus de la Urban Titu, Corbu. Dar și Rivaldinho, care trăiește de la un timp mai mult grație numelui decât formei. E șters, apatic, anonim.
Paradoxal, cu Hanca și cu Nemec în teren după pauză, slovacul împins al doilea vârf lângă Bokila, gest îndrăzneț, Dinamo a dezamăgit crunt. Fără să strălucească, dar având în Hoban, Culio, Deac și Omrani (care l-a întors pe Katsikas ca pe o clătită) cărți câștigătoare, CFR s-a îndreptat liniștită spre un succes pe deplin meritat. Numai că, să mă ierte Dan Petrescu, n-a impresionat atât CFR, cu excepția lui Deac, cât a jucat haotic Dinamo. La voia întâmplării. Dezlânat. Firește, absența accidentaților Filip, Costache și Mahlangu s-a văzut. Doar că, și fără ei, „câinii” erau datori să dea o replică mai dârză, mai ordonată. Spre deziluzia celor 2.000 de spectatori, care nu s-au sfiit să scandeze ironic „Campionii, campionii” și serios „Demisia-demisia!”, n-au dat.
De aceea dinamoviștii au încheiat meciul într-un vuiet de huiduieli, cel mai contestat fiind, ca de obicei, congolezul Bokila. Greu de spus ce se petrece cu băiatul ăsta, parcă a uitat fotbalul peste noapte! Nu-i mai iese nimic, lasă impresia că-i picat de pe altă planetă! Oricum, de presupus că Dan Petrescu se felicită că i-a permis lui Bokila să plece din Gruia, dacă nu cumva l-a și îndemnat s-o facă. Indiscutabil că, transferându-l cu tobe și trâmbițe, Dinamo s-a păcălit rău.
Dincolo de erorile mai vechi privind alcătuirea lotului, unele comise de cuplul Mutu-Contra, jucătorii acuză și ei frământările de la nivelul conducerii. Agitația. Nesiguranța. Câtă vreme Negoiță repetă că umblă să vândă clubul, dar nimeni nu se înghesuie să-l cumpere cu vreo 5 milioane de euro, e de imaginat că Paul Anton et Comp. nu se simt confortabil sub aspect psihic. Seamănă cu pasagerii unei nave lovite de furtună și amenințate cu naufragiul. Suferinzi și temători, „câinii” nu prea se regăsesc. Sau nu se regăsesc deloc.
Întrebarea e dacă Negoiță, care a scos totuși clubul din insolvență, n-are de unde băga mai mulți bani sau nu vrea să-i bage? Ultrașii îi reproșează exact asta, zgârcenia, dar și iubirea lor se manifestă mai degrabă prin vorbe. Când li s-a cerut să vină în număr mare la stadion, să încurajeze echipa și s-o sprijine financiar, ei au reclamat că biletele sunt scumpe!
Bref, ce cred eu că îi trebuie lui Dinamo, și nu numai eu, e o mână forte, un șef care să bată cu pumnul în masă și pe care ceilalți, în frunte cu jucătorii, să-l asculte și chiar să-l știe de frică. Un fel de, acceptați comparația, Dan Petrescu, în stare să-i trezească la realitate pe cei din jur. Eventual, să-i și încoloneze, iată un subiect de dezvoltat.