Unii știu să și piardă

Luat cu altele, n-am găsit răgazul necesar să scriu despre Napoli - Manchester City de miercuri, 2-4, partidă în care am suferit ca vechi fan al formației de sub Vezuviu

Cu scuze pentru întârziere, o fac acum pentru a analiza cele petrecute pe San Paolo în fața a 50.000 de spectatori, dar și pentru a comenta, cât de succint, reacțiile de după meci. Altminteri, unul dintre cele mai spectaculoase din ultima vreme.

„Pur și simplu, ne-au distrus în primele 20 de minute!”, va recunoaște Guardiola cu trimitere la faptul că, la capătul unei combinații cu Mertens în care mingea a circulat cu viteza sunetului, Insigne a deschis scorul. Reamintindu-și însă că, la ora întâlnirii, erau recomandați de 22 de partide fără înfrângere, „cetățenii” au întors în grabă rezultatul. Apoi a egalat Napoli din penalty, după care City s-a dezlănțuit și, în stil de supercampioană, s-a desprins la 4-2 prin golurile realizate de Aguero și, în prelungiri, de Sterling.

Marcând a 178-a oară pentru City, fostul ginere al lui Maradona, Sergio „Kun” Aguero, a devenit cel mai prolific atacant din istoria clubului de pe Etihad. El a întrecut astfel performanța lui Eric Brook, la MC între 1928 și 1939. Socotit cel mai apropiat prieten al lui Messi, „Kun” mai deține un record. Rămâne cel mai tânăr jucător all-time din campionatul Argentinei, în care a debutat în 2003 la numai 15 ani și 35 de zile. Viitorul ginere, divorțat în 2013 de Giannina, l-a detronat chiar pe Dieguito.

Confruntarea de pe San Paolo a avut două momente cruciale. Primul, când a ieșit, accidentat la genunchi, algerianul Ghoulam. Înlocuirea lui cu Maggio din minutul 31 i-a dat peste cap planurile lui Sarri, obligat să-l mute pe Hysaj fundaș stânga. Al doilea, când Callejon s-a trezit, la 2-2, singur cu Ederson, care a respins în corner (65). Acestea ar fi, ca suporter Napoli, circumstanțe atenuante pentru înfrângere. Atât însă, deoarece izbânda lui City, numită de Guardiola însuși „A great victory”, s-a conturat clar, incontestabil.

Degajând o energie și o forță de necrezut, cu un „mijloc” Sterling-De Bruyne-Sane care parcă mâncase jăratic, contând pe 7 oameni în apărare și, în faza următoare, pe 8 în atac, formația din Manchester s-a dovedit de neoprit. Irezistibilă. Deși mi-e teamă de vorbele mari, afirm că Manchester City trebuie considerată azi cea mai puternică și mai frumoasă echipă din lume. Nu le caut scuze lui Hamsik and Co., bătuți fără drept de apel, dar îi înțeleg. În ideea că pentru un fotbal precum cel practicat de „cetățeni” în repriza secundă la Napoli nu există antidot. Nicio comparație, buldozer, tăvălug, uragan, tsunami etc, nu convinge.

De-a lungul deceniilor, poate doar Brazilia lui Pele, Ajaxul lui Piști Kovacs, Germania lui Beckenbauer, Olanda lui Cruyff ori Barcelona lui Messi au sedus și au captivat așa. Am apucat să le admir pe acestea, dar n-aș spune că vreuna dintre ele m-a impresionat mai tare decât City cu fotbalul ei total. Cu riscul de a patetiza, jocul lui MC mi s-a părut vecin cu perfecțiunea. Mai presus e numai idealul. Desăvârșirea.

Napoli a primit bărbătește eșecul. Nici nu s-a plâns, nici n-a disperat. Liderul Seriei A și-a păstrat calmul, deși șansele de calificare în „optimile” Champions League i s-au împuținat dramatic. „Ne-a învins un adversar mai puternic”, a admis Mertens, iar Sarri l-a completat senin: „Degeaba am încercat tot ce era omenește, City ne-a depășit evident”. Cine a zis că, înainte să înveți să câștigi, trebuie să știi să pierzi? Nu-mi amintesc cine, însă n-a greșit. Dimpotrivă, a avut dreptate. Și are.