Oile negre

Așa-zisul Derby de România a oferit un fotbal de calitate.

A învins la limită FCSB, dar la fel de bine putea câștiga și Dinamo, care a jucat și a ratat mai mult în prima repriză. Încercând o reluare cu călcâiul, blocată salvator de Niță, Nemec putea deschide scorul, apoi Mahlangu a șutat în stâlpul porții. Între aceste ocazii, Momcilovici a înscris după cornerul executat perfect de Man, sârbul luându-i fața lui St. Filip.

Deși Steaua a avut posesie net superioară, 59 la sută, ba a dominat și la celelalte capitole (6-1 la cornere, 7-3 la șuturi pe poartă etc), adversara a dat o replică vie. Ca atare, fără a vâna paradoxuri, aș spune că Dică n-a greșit când a numit rezultatul corect, dar nici Miriuță când a afirmat că „un scor egal era echitabil”. Totdeauna în fotbal, adesea și în viață, important e de unde privești. Din ce unghi.

Adevărul e că partida n-a cunoscut înverșunarea din anii în care Steaua-Dinamo se juca la baionetă, parcă pe viață și pe moarte. A existat rivalitate, dar mai degrabă în tribune, între galerii. Profesioniști, băieții s-au respectat unii pe alții și duelul n-a degenerat. Logic însă, în condițiile în care „câinii” s-au bazat pe 9 străini: au început cu Penedo, Romera, Katsikas, Mahlangu, Nascimento, Salomao și Nemec, iar pe parcurs au intrat Bokila și Oliva. La roș-albaștri au fost numai 4, Planici și Momcilovici titulari, Gnohere și Teixeira introduși mai târziu. Firește că acestora, inclusiv celor abia veniți, li s-a vorbit despre tradiție și despre concurența istorică dintre cele două grupări. Dar e greu pentru un străin să priceapă asta, îi trebuie ceva timp.

Părerea mea e că la sportivitate a contribuit și prestația brigăzii conduse de Istvan Kovacs, cel mai în vână dintre arbitrii noștri de azi, mai constant chiar decât Ovidiu Hațegan. O singură fază, și aceea discutabilă, i se poate reproșa lui Kovacs, cea în care i-a arătat cartonașul galben lui R. Benzar în minutul 45+1, după un atac dur asupra lui Nascimento. Intervenția a fost între galben și roșu, dar „centralul” a evitat să rupă echilibrul numeric. În schimb, el a dictat fără ezitare penalty pentru Steaua, lovitură parată de Penedo, care a intuit colțul ales de Budescu, decizie promptă și exactă. Luată într-un moment în care Horațiu Feșnic la Craiova-Voluntari și Adrian Cojocaru la Chiajna-Sepsi n-au fluierat niște hențuri în careu vizibile și de pe Marte! Kovacs a ținut meciul în mână, asta fără să iasă în față. Fără să se bage în seamă.

Nu pretind că, duminică seara, unii jucători au vrut mai mult și alții mai puțin.Toți au vrut, numai că unora nu le-a ieșit nimic. Pe lista acestora figurează Alibec, respectiv St. Filip și Bokila, oile negre ale derby-ului. S-o luăm invers. St. Filip, reactualizat de Miriuță după ce Contra îl scosese pe tușă, l-a pierdut din control pe Momcilovici la gol. Poate că a fost misiunea lui, deși Miriuță a scăldat-o în declarațiile din final, dar atunci vina trebuie împărțită cu cel care l-a însărcinat să marcheze un adversar mai robust și mai înalt, mai puternic. La rându-i, Bokila a părut iarăși din alt film și, pe măsură ce dezamăgește, deduci de ce ulterior plecării de la Petrolul, din 2013, nu s-a impus în Rusia, în Turcia, în China și nici măcar în Qatar! Sunt semne că nu degeaba Dan Petrescu i-a făcut vânt congolezului din Gruia. A realizat repede că s-a păcălit.

De remarcat că nu-și regăsește nici forma, nici locul Alibec, unul dintre candidații la echipa națională. Te întrebi ce se petrece cu el de a rămas fără prospețime, dacă nu și fără ambiție, însă e greu de dat un răspuns. Din evoluția sa de duminică, una de nota 4, a plăcut doar declarația că „antrenorul m-a schimbat nu pentru că m-am lovit, ci pentru că am jucat mai slab. Va trebui să muncesc mai mult”. Chiar așa stau lucrurile, adică nu foarte bine, și depinde de Alibec dacă va ajunge ori nu un jucător problemă, un caz. E la limită.