Dumnezei cu fluier

Derby-ul Moldovei, Botoșani-Iași, 3-3, a plăcut. A oferit fotbal și suspans.

Început vijelios, cu 2-0 pentru gazde încă din minutul 9, a consemnat egalitate la pauză după ce oaspeții au înscris în minutele 20 și 28. Un joc interesant numai și grație numărului mare de goluri, eficacitate rar întâlnită în campionatul nostru. Și am mai văzut o ratare monumentală atunci când, la 2-3, debutantul ieșean Cisse, singur în fața porții goale, a trimis peste bară de la nici jumătate de metru! Îți trebuie talent și inspirație cu carul să irosești o asemenea ocazie, dar internaționalul de 24 de ani din Guineea, trecut pe la Vitoria Setubal și Olhanense, le-a avut!

Personal, nu mi-a plăcut prestația brigăzii conduse de Sebastian Colțescu. În special, a „centralului”. Nu pretind, cum i-am auzit pe unii, că arbitrul craiovean ar fi viciat rezultatul prin aceea că la 3-2 pentru Botoșani, în minutul 80, a acordat penalty în favoarea Iașiului, iar în prelungiri n-a arătat punctul cu var la hențul ieșeanului Frăsinescu. Ambele faze au fost greu de judecat, le-aș încadra în categoria celor controversate, sub semnul întrebării. Nici măcar reluările de pe Telekom Sport, cerute insistent de Tudor Silviu Samuilă, n-au reușit să lămurească lucrurile pe deplin.

Ca atare, nu i-aș reproșa lui Colțescu deciziile din fazele amintite. M-a deranjat însă, doar pe mine?, maniera sa de arbitraj, menită să provoace și, în final, să enerveze. Comportându-se ca un vechil, Colțescu a făcut pe dictatorul. I-a sfidat pe jucători, pe antrenori, pe toți, asta din cauză că, vorba lui Stoican, se crede Dumnezeu pe pământ, Dumnezeu cu fluierul în gură! Pare-se că acest stil de a împărți dreptatea, infatuat și șmecheresc, la mișto, e la modă în Bănie. L-am mai sesizat la George Găman, deși acesta, spre lauda lui, s-a corectat în ultima vreme.

Considerându-se stăpânul inelelor, Sebastian Colțescu, altminteri talentat, poate cel mai înzestrat din generația sa, s-a grăbit să-i trimită în tribune pe ambii antrenori de miercuri. Pasămite, pe Flavius Stoican pentru depășirea spațiului tehnic și, ceva mai târziu, pe Costel Enache pentru proteste. Nu susțin, Doamne ferește!, că antrenorii români sunt ușă de biserică. În plus, Stoican nu-i la cea dintâi abatere. Dar ce antrenor pe lumea asta nu mai părăsește dreptunghiul trasat în marginea terenului și nu-și mai iese din pepeni în condițiile în care totuși se abține să țipe și să jignească?!

Colțescu pare unul dintre arbitrii, ori chiar e, care abia așteaptă ca un antrenor să deschidă gura pentru a-l expedia dintr-un foc în tribună, din prima, fără avertisment. Din te miri ce. El și cei care procedează la fel uită că banca tehnică e locul de muncă al unui antrenor. Implicit, că eliminarea acestuia, hotărâre uneori excesivă, duce la suspendări ce afectează evoluția echipei. Apoi, pe cale de consecință, și stabilitatea celui în cauză. În mod cert, antrenorii merită mai mult respect din partea arbitrilor.

Ar mai fi ceva. Nu vom afla niciodată de ce i-a dat afară Colțescu pe Stoican și pe Enache întrucât ce a scris arbitrul în raport va rămâne secret, în cerc închis. De ce? Pentru că arbitrii alcătuiesc un clan, clanul tăcuților. Ei n-au voie să vorbească la tv, n-au voie să declare nimic, nici măcar să se apere, au voie numai să greșească, numai să strice meciurile! Dispozițiile FIFA și UEFA impun tăcerea, iar FIFA și UEFA reprezintă instituțiile ai căror șefi sunt din când în când, dar din ce în ce mai des, condamnați pentru trafic de influență, pentru fraude fiscale uriașe, pentru alte mișmașuri.

De la Zurich și de la Nyon li s-a inoculat arbitrilor ideea că ei se ridică peste muritorii de rând, că sunt niște aleși. Idee falsă și, evident, periculoasă.