Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dinamo refuzat!

Pare-se că telenovela Uite Miriuță, nu e Miriuță s-a încheiat, gruparea din Ștefan cel Mare și antrenorul menționat convenind miercuri dimineață să continue colaborarea. Asta după ce, cu o noapte înainte, președintele clubului, Alexandru David, sugerase iminenta despărțire. Chiar dacă […]

...

Altă mâncare de pește

Insist că Deac merita considerat MVP-ul partidei Dinamo – CFR, 0-2, întâlnire care a reinstalat formația clujeană în fruntea clasamentului. De ce Deac? Pentru că i-a pasat lui Omrani la primul gol și a scos penalty-ul din care Culio a […]

...

Ce-i trebuie lui Dinamo

Înscriind două goluri în interval de doar 6 minute, ambele create de Deac, CFR a rezolvat problema și a aruncat gruparea roș-albă în brațele disperării. Învinsă a 4-a oară în ultimele 6 partide disputate acasă, echipa lui Miriuță a rămas […]

...

Fără chef și fără noroc

Prezent la Iași pentru un control medical, efectuat de eminentul profesor Carol Stanciu, unul dintre liderii gastroenterologiei mondiale, n-am vrut să scap meciul Poli-FCSB. Ca pretutindeni în România, formația roș-albastră a umplut tribunele, numai că de data asta publicul s-a […]

...

Cu stângul în dreptul!

După o repriză acceptabilă și alta dezastruoasă, România a pierdut cu Olanda la scor de forfait, în ciuda faptului că portarul a fost cel mai bun om al ei. Pantilimon a evitat un eșec de-a dreptul rușinos, conturat și după […]

...

Penalty și roșu

După ce FCSB a cedat sâmbătă la Ovidiu și Craiova a pierdut duminică la Cluj, n-a mai rămas nicio echipă neînvinsă în Liga 1.

Permalink to Penalty și roșu
luni, 11 septembrie 2017, 4:22

Meciul din Gruia a stârnit discuții aprinse privind prestația brigăzii conduse de Ad. Comănescu, ale cărei decizii au fost contestate în final de ambele formații! Fiecare tabără a pretins, stil tipic românesc, că arbitrii au ajutat-o pe cealaltă, deși lucrurile n-au stat chiar așa. „Centralul” vâlcean a comis erori, dar n-a ținut cu vreuna dintre garnituri. Practic, a greșit în ambele direcții. N-a venit cu lecția învățată.

Cele mai mari controverse le-a provocat faza din minutul 37, la care Comănescu a dictat 11 metri în favoarea CFR-ului și, atenționat de asistentul V. Marinescu, cartonaș roșu pentru Tiago Ferreira, după ce inițial doar îl avertizase cu galben pe fundașul lusitan al oaspeților, cel cu plete gen Kempes. Cântărirea fazei i-a divizat pe analiștii TV, Balaj susținând la Dolce una, iar Crăciunescu la Digi alta, păreri diametral opuse!
Într-adevăr, la duelul dintre Ferreira și Deac a existat, în primul moment, o ținere reciprocă. După care clujeanul i-a luat fața lusitanului, a câștigat poziția, iar ultimul a continuat să-și tragă adversarul și să-l împingă în jos. În opinia mea, mai aproape de a lui Balaj, fault fără dubii și, obligatoriu, cartonaș roșu. Deoarece Deac se afla la minge și, dacă nu era doborât, putea marca. Elaborate de FIFA, Legile Jocului lămuresc problema culorii cartonașului: se sancționează cu eliminare intervenția celui care „împiedică o ocazie clară de înscriere a unui gol de către un adversar a cărui direcție generală de deplasare este către poarta jucătorului vinovat”. Consider că Deac s-a aflat în ipostaza de mai sus. E o opinie, nu un verdict.

Ultima decizie a lui Comănescu, asumată după consultarea cu tușierul, se justifică și prin aceea că Ferreira n-a căutat să joace mingea, ci a urmărit să-l oprească pe Deac din acțiune. Legile invocate mai precizează că „în toate celelalte situații (de exemplu, ținere, tragere, împingere a adversarului, imposibilitatea de a juca mingea etc), JUCĂTORUL VINOVAT TREBUIE ELIMINAT” (subl. mea). Qed.

Când însuși Marcel Popescu aprecia că „arbitrul Comănescu a fost depășit de miza meciului”, reproș parțial îndreptățit, președintele clubului din Bănie putea să recunoască și că vâlceanul a avantajat-o pe Craiova în câteva rânduri. Când nu l-a eliminat pe Băluță, care merita al doilea galben după ce l-a călcat din spate pe Culio, dar și când a acordat penalty pentru CSU la duelul dintre Vinicius și Burlacu. Corect, cei doi s-au tamponat, numai că imaginile surprinse de o cameră TV din spatele porții n-au arătat fault. Nicio neregularitate. Din păcate, deși excelent plasat, „centralul” a văzut faza din alt unghi și mai degrabă s-a păcălit. În măsura în care Comănescu mai are scuze, șefii CCA n-au deloc. Ei erau datori să delege la derby-ul etapei, duelul dintre locurile 1 și 2, un arbitru de pe lista FIFA, nu unul cu mai puțină experiență. La Cluj era de trimis Hațegan ori Kovacs (păstrat pentru hitul Mediaș-Chiajna!), greu de înțeles cum gândesc Vassaras și colaboratorii lui!

Legat de aceste polemici, n-ar strica să luăm aminte la vorbele lui Arlauskis, noua achiziție a clujenilor. „Am apărat și în Anglia (n.a. legitimat la Watford între 2015 și 2017), unde arbitrii greșesc mult, dar nu se spune nimic despre arbitraj”, a declarat Arla duminică seara. Deși nu-i chiar așa, căci Mourinho se ia de cavalerii fluierului etapă de etapă, goal-keeperul lituanian ar merita ascultat, ce ziceți?

Comentarii (139)Adaugă comentariu

SoloUCV (1 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:27

IONICA ESTI PRAF!!!

Sjjshd (2 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:28

*** Cluj va fi clar campioana, dar toata Romania stie in fel. *** Cluj, *** Cluj, *** Cluj ale ale

Feri (38 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:30

@Adrian. Tu traiesti pe alta planeta cavi Dl Ioanitoaia era perceput la Cluj Napoca drept un dusman al CFR ului. Nu l-a inghitit pe Paszany si nici pe Muresan insa se dovedeste corect. Chapeau.

gioni (58 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:32

felicitari in sfirsit le ati peste nasul jurnalistilor facuti la apelul bocancilor singura lor mindrie era dezinformarea in slujba ciobanului

Edy (1 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:33

Ovidiu Ioanitoaia, îmbătrânești urât. ***. Știm că ești fan Mititelu,, nu trebuie să o și dovedești.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gheorghe (15 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:34

Deac alerga usor oblic fata de poarta, nu direct spre poarta, ci mai mult ca sa il impiedice pe celalalt sa joace mingea, mana lui Deac era intinsa grosolan pe omul de la Craiova - asta arata ca daca i-a luat prim-planul, asta s-a intamplat 'la fotografie' si apoi Deac s-a aruncat ca la piscina; si un ultim argument: in timp ce aia doi se trageau/sprijineau reciproc, un alta aparator de la Craiova alerga in paralel cu ei - deci nu prea mai era ultim aparator ala care a luat rosu ... greu, nene ...

un roman (18 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:36

2 fosti arbitrii internationali au spus exact invers , dar ce-i de mirare nea Ovidiu nu se dezmite ,vede cum ii convine !!!!!! O fi de la dioptrii sau de la prietenii ???????

Filip (20 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:38

Penalty clar si rosu. Am vrezut ca lesin cand am auzit declaratiile celor doi specialisti .

Gabriel (3 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:39

Nu pot sa nu constat ca de cand a fost "interzisa" la CSUC, gazeta boicoteaza la randu-i formatia din Craiova. Maxim 1-2 articolase pe saptamana si alea de 2 randuri. Dupa mizeria de meci de aseara, un articolas grabit cu rezumatul meciului si 4 - Patru ! - cu si despre dan petrescu ( muniscule intentionate).De-abia azi la ora 17:00 apare un prim comentariu din partea redactiei via Ioanitoaia. Imi pare rau pentru varsta dumitale, d-le Ioanitoaia dar advertorialul de mai sus provoaca mai multa greata decat arbitrajul lui comanescu in sine..as putea arunca o mie de invective dar nu ar fi mai jenante decat incercarile dumeavoatra mizerabile de a acoperi gafele facute in favoarea cfr-ului.Imi cer scuze daca va simtiti jignit *** .....ah, am inteles. O zi frumoasa va doresc

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Xavi (7 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:40

Țin minte un meci Rapid - Steaua...când Pancu scăpa spre poarta,e ținut de Ghioane parca....în afara careului ...se țin reciproc iar Pancu cade în careu...arbitrul a dat lovitura libera din afara careului,tin minte replică lui Ioanitoia..." E corect,arbitrul a judecat corect faza,faultul a început în afara careului deci este corect,doar nu o să dea penalty unde cade jucătorul " Tot așa imparțial erați si atunci :)))))))))))))) Ce urat domnule Ioanitoia!

Cosmin Alex (1 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:40

Domnule Ioanitoaia , va rugam , mai atent si la faze si la scris : 1. "După care clujeanul i-a luat fața lusitanului, a câștigat poziția, iar ultimul a continuat să-și tragă adversarul și să-l împingă în jos" - o propozitie cu 2 actiuni care se contrazic.... ( sa traga si sa impinga) 2. " Deoarece Deac se afla la minge și, dacă nu era doborât, putea marca. " - cine a vazut faza , a retinut faptul ca Deac nu a avut niciodata mingea in posesie... Multumesc.

adi_stelistul (272 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:41

Fiti serios, zau asa.

Kyro (31 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:42

Interesant cum Ronaldo pentru o faza similara a luat cartonas galben ... Tot la fel de interesant este cum omiteti ca regulamentul precizeaza (de vreo 3 ani deja) ca nu se mai aplica dubla pedeapsa (penalty + rosu) la aceeasi faza...

Bogdan (13 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:43

Chiar atat de mult conteaza ca ati pierdut acreditările de la clubul U Craiova? Sunteti penibili voi de la gsp atat timp cat este o sentință definitiva cu privire la nume si voi atribuiti lui Mititelu denumirea de Universitatea

adi_stelistul (272 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:44

Mi-a placut si sugestia cu delegarea lui Kovacs. Amuzanta.

Gabriel (3 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:45

***

dinamo_fan (74 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:46

@ un roman...2 fosti arbitrii internationali acum multi ani. un arbitru international pana anul trecut si neatins de scleroza a declarat invers. Dar sincer nu e nevoie sa-ti spuna un arbitru la un penalty atat de evident. Cine nu vede penaltyul la faza asta ori e necunoscator de fotbal ori e rau intentionat. Faza e simpla ca lumina zilei..aparatorul din momentul in care a pierdut prim planul avea optiunea sa dea drumul jucatorului inca din afara careului ori el continua sa impiedice jucatorul adversa inca 3-4 metri pana il tranteste in careu ca la lupte. E un penalty chiar si pentru orbi.

dinamo_fan (74 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:50

Porumboiu si-a inceput analiza fazei cu afirmatia ca Deac nu mai era in controlul balonului si nu mai ajungea la el. De acolo trebuia pus stop, multumit si inchis telefonul. Morala zilei: nu mai cereti pareri publice celor atinsi de scleroza sau care nu-si iau pastilele. Aude si digisport ?

adi_stelistul (272 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:50

Scuze, stiu ca ar trebui sa ma hotarasc intr-un singur comentariu, dar nu ma pot abtine. Carevasazica Arlauskis spune un neadevar dar ar merita ascultat? De ce?

dana (1 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:50

Nea Ovidiu! ”Miopia morală” va joaca feste...In ultima perioada va caracterizeaza penibilitatea in ceea ce o priveste pe CSU...Prietenii stiu de ce :)

Nicolae Cristache (7 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:51

Excepțional. Sunt mândru că am fost colegi. Crăciunescu și Porumboiu s-au făcut de râs. Și,odată cu ei, întreaga presă sportivă.

vasile (11 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:51

SIMPLU CA "BUNA ZIUA !". Fereira si Deac, din start, s-au tinut reciproc in primul moment. Fiind 1 la 1, nu se sanctioneaza, conform regulamentului.Deac fiind mai iute, ii ia fata fundasului ! ( cu alte cuvinte "l-a driblat"!). Fundasul depasit , in disperare, il tine evident cu bratul stang si apoi il impinge in jos FARA SA-L INTERESEZE JOCUL MINGIEI ,CI NUMAI OPRIREA DIN ACTIUNE A LUI DEAC ! Infractiunea fiind clar savarsita in

Razvan (2 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:52

Faultul nu cred ca se pune in discutie. A fost fault clar. Problema e ca s-a intamplat in afara careului. Regulamentul spune foarte clar ca intr-o astfel de situatie se ia in considerare locul in care incepe "infractiunea". Altfel am asista la situatii ilare in care cel care ataca face tot posibilul sa cada ca secerat in careu cand a fost lovit la mijlocul terenului. Daca era de cartonas rosu - aici e discutabil As zice ca era de rosu pentru ca faultul a fost in postura de ultim aparator. Problema e ca nu stiu daca se poate argumenta ca Deac avea mingea sub control si era in situatie iminenta de gol. Dar, repet, cred ca se putea da rosu. Concluzie: rosu si lovitura libera, in niciun caz penalty.

dorin (2 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:57

Ce zicem? Eu zic ca se vede si in poza ca nu Deac i-a luat fața, ci invers, dar dvs aveti mai multa experiență, ochelari și o gazeta în spate. Eu doar o opinie.

dinamo_fan (74 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 17:59

@Razvan. e actiune continuata. daca tii un jucator de tricou de la mijlocul terenului pana in careu si acolo cade sa da penalty nu fault din jumatea proprie. Daca ar fi cum spui tu atunci toti fundasii ar incepe faultul in afara careului dupa care ar rupe tricourile de pe adversari. E nevoie doar de putina minte si putina logica.

CRAIOVA_FOR_EVER (24 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 18:01

Zic ca e deranjant pentru oricine ca din galben sa faca rosu asta este o indecizie si o lipsa de personalitate si mai zic cum a zis Craciunescu si anume ca daca tii mortis sa sanctionezi tinerea o faci din prima(tinerea a inceput in afara careului).In rest cei doi care au obtinut penaltiul au fost putin smecheri amandoi(fapt recunoscut de Deac la flash interviu cand a spus ca s-a lasat sa cada simtind mana pe el). Poate au vazut meciuri de ale lui Crisan cand preda lectii de maiestrie in obtinerea penaltiurilor. Nu stiu despre cei de acum, dar Lacatus a invatat de la el....

Vardasihan (61 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 18:02

Ce altceva putea să spună Balaj?!?☺Sincer,ce altceva putea să spună Balaj despre un meci al celor de la cfr?!😆Deac are o mână pe adversar şi pierde contactul cu mingea,care e la vreo 3-4m în fața lui.E o ținere reciprocă,care începe mult în afara careului.Dacă e să fim corecți de la început.Dar despre mâna lui țîru pe budescu?!?Se vede din avion cum are o mână pe budescu şi îl ține.Dar despre preluarea cu mâna în careu?!😕11 m?!sau preluarea pe mână în careu nu mai este henț,atunci când steaua ar beneficia de 11 m?!?😆😆😆Vorba lui mironică,lasă că Steaua a tot beneficiat de,,arbitraje"😂.Întrebat de becali să dea un exemplu,mironică s-a,,fofilat",după vreo două minute şi după ce discuția s-a schimbat,mironică îşi aminteşte că steaua a fost ajutată în meciul cu voluntari😆😆😆.becali,,nu ştiu,nu-mi amintesc"mironică,,ehh,lăsa-ți ca ştim noi mai bine.Aşa decurg discuțile când vine vorba de arbitraje şi steaua,eternul,,lasă că şi STEAUA a fost ajutată de arbitri"😕Probabil....

un oltean (130 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 18:08

@dinamo_fan: "Faza e simpla ca lumina zilei..aparatorul din momentul in care a pierdut prim planul avea optiunea sa dea drumul jucatorului inca din afara careului"....:)))..n-am putut sa ma abtin...:)))...asa e...si ar fi trebuit si un...te rog frumos sa nu ratezi...:)))))

ovidiu_3003 (1026 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 18:09

Nea Ovi ...pe nimeni nu intereseaza parerea matale ...noi vrem sa scapam de blaturi ...matale vrei sa scapi de Daum ...ca sa nu ne mai calificam la C.E.

Ion (47 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 18:10

Uite de aia fotbal de face de râs...Nu am să mă leg de penalty ,eliminări ,cartonase...Am sa zic un lucru clar care nimeni nu-l poate contrazice...Alibec și presa...Presa face tam- tam pe faptul că Alibec gesticulează când nu-i i convine ceva...Corect! Aseară am văzut însă mai mult.Arbitrul era prins de jucători în grămezi că la alt sport...Asta o fi bine? Presa nu vede...Meciul trecut presa îl ia în primire pe Alibec pentru că putea lua 2 galbene.Corect! Nimeni din presă nu a văzut că jucătorul faultat și el reacționează! Chear ia galben odată cu Alibec iar când acesta ,,scăpa,,jucătorul la fel reacționează ,arată pumnii...Asta presa nu vede...Presa nu vede faze asemănătoare că cele de aseară...Sa fie de vina Moncilovici,Tănase,Budescu că ăștia nu sunt judecați la fel...A cum se zicea? Că sunt firavi,că nu de aia cad,că cerșesc...Uite etapa trecuta și Craiova trebuia să fie penalizata cu un penalty...S- a scris ceva? S- a zis ceva de penaltyurile cerute la Ovidiu? Nu...Presa o ști ea de ce... Poate că o sa fie uimită dar se poate că nici pe noi să ne intereseze ce vrea ea...Eu așteptam o presa sportivă!

Catalin (3 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 18:10

Domnule Ioanițoaia, infracțiunea a început în afara careului și nu în suprafața de pedeapsă. Dar nu ne mirăm, că s-a mai mutat un henț în afara careului în careu, la fcsb-Craiova ;) Degeaba scrieți pro CFR, că nici Dunărea nu-i mai spală. 11 m pentru Craiova a fost dat în compensație, că așa se arbitrează în România: șmecherește.

mihai (11 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 18:16

Deac nu a avut controlul balonului nici un moment.

cj666 (36 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 18:17

@cosmin alex Nu... Deac nu avea mingea... mingea era impinsa in careul craiovenilor de Sfantul Duh si Arhanghelul Gavriil... Pai cand ai mingea la picior nu se cheama ca ai controlul? Eu iti propun sa mai urmaresti o data faza. Domnule Ioanitoaia, v-am criticat des ca sunteti un dusman al CFR. Dar de data asta jos palaria.

tyn liege (6 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 18:18

Gata "maestre" pleaca neamtul.... Ai reusit !!! Hai sa vinu unul "de al nostru" , ca e mai bine, asa-i ? De ce sa schimbam mentalitatea cand ne putem balacii in continuare....?? *** !!! ;-)

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

pawn (39 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 18:22

***

Laur (69 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 18:28

Articol foarte corect. Cea mai mare aberatie e ca faultul s-a petrecut in afara careului. Cataline, esti chior?

adri (94 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 18:33

e un penalty obtinut cu smecherie de catre Deac, e clar ca acesta cauta penalty-ul, el alerga oblic fata de minge. Cand vede ca e in careu, se lasa pe adversar si cade. E o mana acolo, dar e clar ca nu cade datorita acelei maini pusa pe umarul lui, e total ilogica pozitia in care cade Si la faza cu ultimul aparator nu tine, pentru ca mingea era departe de cei 2, plus un fundas al Craiovei era aproape. Se poate da penalty si rosu, daca e un fault pentru care s-ar da rosu si in afara careului, gen talpa pe glezna sau de o duritate iesita din comun, dar aici nu e cazul. E bine ca nu sunteti arbitru, domnule Ioanitoaia.

mihail (1 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 18:43

dupa cate vad eu, portughezul pleaca mai tarziu, dar Deac e smecher si ii bareaza imediat astuia calea cu mana dreapta. Iar din imgini se vede ca Thiago il trage in spate pe clujean, deci nu prea vad cum asta a cazut in fata. S-a aruncat in careu in urma unei tineri reciproce. S-a acordat avantaj atacului, asta e adevarul.

Roadghost (20 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 18:51

Eu sincer nu inteleg graba arbitrilor nostri in a acorda penaltiuri...daca nu esti sigur, nu e mai bine pana la urma sa lasi un vinovat nepedepsit decat sa pedepsesti un vinovat? Stiu ca asta e un principiu aplicat in legislatiile din majoritatea tarilor civilizate...in plus, asa eviti si situatiile de aseara, unde , nefiind sigur pe deciziile luate, omul a arbitrat de-a dreptul haotic dupa penalti, incercand sa compenseze cas sa dreaga busuiocul...ahh si mai e un avantaj al jocului lasat mai liber: le invata si pe zanele noastre tatuate din teren sa mai stea si in picioare in dueluri 1-1, nu doar pe burta si in genunchi...si poate usor usor incepem sa ne comportam si noi onorabil cand intalnim echipe mai fizice, de genul celor germane sau scandinave....

un oltean (130 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 18:53

@dinamo_fan: ". daca tii un jucator de tricou de la mijlocul terenului pana in careu si acolo cade se da penalty nu fault din jumatea proprie".....:)))...ma neica, taci din gura ca te faci de ras...mai vorbesti si de minte...ai jucat vreodata fotbal in viata ta?!?!...daca tragi un jucator de tricou la mijlocul terenului, se da fault la mijlocul terenului si galben...se intrerupe faza, pricepi??? aseara a fost o tinere reciproca, Deac s-a aruncat in bazin cand a vazut ca nu mai ajunge mingea...care nu a fost nici macar un moment in posesia lui...

Roadghost (20 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 19:00

Corectez mai sus, "nu e mai bine sa lasi un vinovat nepedepsit decat sa pedepsesti un nevinovat??" e ce voiam sa zic:)))

Andrei (94 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 19:14

Din poza de pe Blogul dvs asa se vede situatie clara de a marca?..Atunci un duel pt minge ce mai inseamna ? Deci nu pot sa cred cum incercati sa prostiti lumea tris chiar trist

Get (3 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 19:20

Se vorbeste de Balaj? Ieri la meciul cu Sepsi faza cu eliminarea...Balaj a spus ca noroc ca jucatorul a fost lovit cu coapsa ca altfel ajungea la BMF...Am ramas uimit de cunostintele lui Balaj.La accidentarea de BMF a lui Anganovici cu dubla ruptura de maxilar Balaj ca arbitru nu a dat nici fault! Sa fie din cauza lui Rus- agresorul? Sau ca asta juca la CFR?Sau nu- l iubea pe Anganovici? Sau era vinovata echipa lui?Acelasi Balaj la meciul CFR-Steaua 1- 1 ,meciul cu Alibec eliminat si din cauza protestelor.Balaj a tinut cu fluierasul meciului,nu a contat ca Alibec avea dreptate la faza in care a luat galben pentru proteste.Cloul este ca in aceea partida Steaua a avut penalty desigur,neacordat.Balaj este intrebat de faza...Spune ca stelistul este lovit.Ziaristul onsista...Balaj...,,si se poate da fault,,...Ziaristul iar insista ...,,si?,,...Balaj raspunde intr- un sfarsit de parca era la sah..,,...se putea da 11m...,,...Apoi daca- l intrebam pe Porumboiu de Balas so CFR pai sa te ti...Oare oamenii din fotbal,din presa considera ca noi uitam?Steaua- CFR se joaca demult...nu cum ni se spune ca este peste o etapa...Si multi stim sa Steaua nu o sa ia nici acest campionat...Ca asa e bine,nu?

Gabriel (3 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 19:32

Bravos departamentului de marketing ! Un articol scris impotriva bunului-simt sau logicii, un titlu care sa incite si iata cum curg comentariile si vizualizarile..... Sa-i mai steaga cineva ochelarii lui Ioanitoaia,probabil plange de fericire cand vede ce reach are postarea lui de stahanovist

haideusicfr (220 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 19:37

Domnule Ioanitoaia ,nimic de reprosat.

Topaila (1 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 19:56

Dupa cum si jucatorul lusitano-craiovean a recunoscut ca a fost fault dar innafara careuleui atunci cind a patruns in careu de ce nu a luat mina de pe Muresan? A preferat sa l traga in jos sperind ca nu il vede arbitrul. Il cunostea si pe Muresan ca un golgheter care stie sa marcheze asa ca faultul era inevitabil. Nu prea pricep despre ce 11 vorbeste ciobanu-puscarias ca nu a fost corect, cred ca ar fi mai bine sa si cumpere si un antrenor de valoare nu popindai cum are acum Steaua

ovidiu_3003 (1026 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 19:56

Pe mine ma doare gafa de incepator a lui Calancea nu cat de prost e Comanescu ...arbitrii romani sunt cei mai prosti din lume ...nu are rost sa vorbesti despre ei ...

Daniel (5 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 19:57

Nea Ovidiu ....lasa-ne,,,pensioneaza-te.....esti praf daca ii dai dreptate lui Balaj....Speram sa-i dea 10 etape suspendare Comanesc...si dupa in Liga a 4-a sa mai arbitreze.....Fortza Stiinta !!!!!!!

Stefan.. (14 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 20:06

"Penalty și roșu" De toata jena! "Maestrul" :)) se mai face inca o data de ras. Conform obiceiului, batranul Ioanitoaia isi apleaCA CApul dupa cum bate vantul. Comunist batran, acesta simte ca este anul CFR-ului si este sanatos sa "dai" cu puterea. Asta nu inseamna ca nu este cu ochiul pe cel pe care l-a slujit pana acum si l-ar sluji si pe mai departe, pe Gigi Becali. Oricum, succes CFR! E nevoie de "de-becalizarea" fotbalului romanesc si, implicit, a unei ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei F (766 comentarii)  •  11 septembrie 2017, 20:10

@ Topaila Adevarat graiesti!!!! Muresan este cel mai bun atacant al lui CFR- cum spuneti si dv.!!!!!!!