La marginea lumii bune
Aflăm cu satisfacție că revista britanică World Soccer, care apare lunar din 1960, include 3 români în TOP 500 fotbaliști în activitate, pe Alibec, Chipciu și N. Stanciu
Se poate spune că am intrat și noi în rândul lumii bune, atât că unul singur dintre „tricolorii” menționați, Denis Alibec, e prezent în competiția internă. Ceilalți evoluează pentru Anderlecht, cu care au ieșit recent campionii Belgiei. Să mai notăm că jucătorii din WS sunt așezați în ordine alfabetică, nu valorică. Normal, deoarece era foarte greu, dacă nu chiar ridicol, să găsești criterii pentru plasarea unuia pe, să zicem, locul 135 și a altuia pe 317!
Oricum, ascensiunea lui Alibec merită evidențiată tocmai pentru că vârful și căpitanul roș-albaștrilor, recent transferat de la Astra, n-a prins un sezon strălucit. L-au tras în jos accidentările și inconstanța. Totuși, el a înscris pentru FCSB 9 goluri în 15 meciuri, ceea ce nu-i de ici, de colo. Amănuntul contează, se pune, atârnă. Personal, în ideea că am susținut printre cei dintâi, dacă nu chiar cel dintâi, că Alibec trebuie încurajat și promovat, inclusiv la lotul național, mă grăbesc să-l felicit.
Să nu ne îmbătăm însă cu apă rece și să observăm că Denis e, repet, unicul reprezentant al campionatului României în TOP 500, în vreme ce liga Spaniei propune 66 de nume, a Germaniei 64, a Angliei 63, a Italiei 60 etc. Suntem în lumea bună, să ne bucurăm, dar rătăcim la marginea ei, în coada cozilor! Pentru noi mai rămâne drum lung până departe. Foarte lung.
Debutant în echipa națională pe 11 octombrie 2015, când Iordănescu l-a introdus în minutul 90 al victoriei cu 3-0 din Feroe, decisivă pentru calificarea la Euro 2016, Alibec a adunat până acum numai 7 selecții. Dintre care una mare și lată în mandatul lui Daum, ea însăși redusă la 28 de minute în remiza albă cu Danemarca. Accidentându-se, Alibec a avut ghinion, dar adevărat e că nici tehnicianul german nu s-a omorât după el. Daum a preferat, să nu credeți că-i o glumă!, să-i titularizeze contra Poloniei, 1-3 la Varșovia, pe Chipciu în stânga și pe B. Stancu în dreapta, adică invers decât joacă ei la echipele de club! Exact pe dos!
Aici simt nevoia unei paranteze. Nu pentru a oferi explicații celor ce-mi dau zilnic lecții de gramatică, de logică și de patriotism pe blog (mulțumesc frumos), cât pentru a răspunde reproșurilor contondente c-aș avea un cui împotriva tehnicianului german. O antipatie, o pornire. Greșit. Complet fals, deși Daum a făgăduit să atace cu îndrăzneală și s-a apărat cu frică. N-am nimic cu el, îi respect trecutul și îi prețuiesc izbânzile din Germania, Austria și Turcia. Am însă, recunosc cu mâna pe inimă, un dinte contra acelui Daum care n-a câștigat cu „naționala” noastră niciun meci disputat 11 la 11 și a compromis șansele de calificare la CM 2018. Un asemenea antrenor, indiferent de naționalitate, de vârstă și de religie, trebuie să demisioneze urgent sau, dacă se agață disperat de scaun, să fie imediat demis.
Am citit zilele trecute o declarație a lui Liam Gallagher, solistul celebrei formații rock Oasis, originară în Manchester, trupă care a vândut peste 60 de milioane de înregistrări. Fan statornic al lui City, Gallagher afirma că „e necesar să luăm titlul în sezonul următor, nu putem s-o lăsăm pe Chelsea să triumfe iar! Dacă nu vom cuceri un trofeu important, Pep trebuie să plece!”.
Iar cel care urmează să plece a câștigat 3 campionate în Spania, 3 în Germania, de două ori Liga Campionilor și, de pe o listă foarte lungă, de trei ori Campionatul Mondial al cluburilor! Clar, nicio comparație cu Guardiola nu-l avantajează pe selecționerul „tricolorilor”. Le place unora ori nu, asta-i legea ce guvernează dintotdeauna și pretutindeni cariera unui antrenor, cel fără rezultate își strânge bagajele și-și ia la revedere.