Mersi, Șumi!

Cu toate că a bătut-o pe Astra după prelungiri și lovituri de departajare, Voluntari a câștigat Cupa României pe merit.

Formația ilfoveană trebuie cu atât mai tare lăudată cu cât a cucerit primul său trofeu în absența liderului Florin Cernat, accidentat. Finala a început însă prost pentru trupa lui Cl. Niculescu, adversarul dominând autoritar până la pauză și deschizând scorul, gol de autor al lui Al. Ioniță.

În intervalul menționat a strălucit Budescu, ale cărui șuturi, pase și „câlcâie” ar fi trebuit să-l facă pe Christoph Daum să roșească în tribuna oficială de la Ploiești. Mă îndoiesc însă că selecționerul înțelege că se impunea să-l cheme la lot pe Budescu înainte de a-i convoca, am ales de pe o listă suprarealistă mai lungă, pe Grozav și pe B. Stancu! Există însă riscul, vizibil și din avion, ca atunci când Daum se va trezi din somn să fie târziu pentru „tricolori” să mai ajungă la Mondialele din Rusia 2018.

În repriza secundă rolurile s-au inversat. Vlăguită, Astra s-a stins ca lumânarea. A bătut în retragere și a coborât liniile, în vreme ce Voluntari a îndrăznit să atace, să forțeze și să spere. Odată cu ieșirea lui Teixeira, a mai dispărut din joc și Budescu, așa că egalarea, chiar dacă din penalty, a venit în mod logic, scontat. Insistența a învins din nou talentul, atât că trupa ilfoveană a arătat și altceva.

Precum în „sfertul” de Cupă cu Mioveni și în turul semifinalei cu Craiova, ambele adjudecate în ultimele minute, ea a dovedit organizare și suflu. Adăugând încrederea în sine și refuzul oricărui complex, ne putem referi liniștiți la caracter. E o vorbă pretențioasă, rară, dar cred că ea se potrivește aici.

Între altele, Voluntari are deosebitul merit, o să folosesc des acest cuvânt, de a se fi simțit ca peștele în apă în pielea outsiderului. N-a deranjat-o, i-a dat puteri nebănuite această postură, din care Claudiu Niculescu a scos maximum posibil. E obligatorie reverența în fața unui antrenor cu numai 5 ani în meserie și aflat la cel dintâi mare examen profesional. El a demonstrat, dacă mai era nevoie, că luciditatea, perseverența și inspirația pot compensa lipsa de experiență. Atenție, subiectul e un tehnician care promite o carieră spectaculoasă. Ca părere personală, Niculescu trebuie considerat, alături de Contra, revelația sfârșitului de sezon. Surpriza plăcută.

Pe de altă parte, Șumudică s-a despărțit de Astra cu privirea în pământ. A ratat o izbândă pe care ar fi meritat-o după impresionantele reușite de la Giurgiu. Acolo a scos echipa din mediocritate, ba încă în condiții materiale vitrege, cu promisiuni neonorate. Sfidând pronosticurile, a câștigat în premieră campionatul. A izbutit o campanie europeană de anvergură. A lansat și a vândut (clubul, nu el!) câțiva jucători de top, îi cunoașteți, nu-i mai numesc etc. Șumudică a fost antrenor la Astra, dar și duhovnic, purtător de cuvânt, psiholog și chiar psihiatru. Un fel de, n-ar fi cazul să se supere, fată în casă!

Construcția s-a prăbușit sâmbătă, când n-a mai putut gestiona o formație cu 13 jucători aflați la final de contract. Probabil că i-a scăpat din mână. Budescu, Teixeira, Lovin, J. Morais, Fabricio, Takayuki, Geraldo și alții, toți cu gândul aiurea, pe picior de plecare. Probă că au încurcat până și ordinea executării penalty-urilor, Al. Stan trăgând în locul lui Budescu!

Șumi a comis însă o imensă eroare. A supralicitat cu rapidismul, s-a erijat într-un fel de Che Guevarra al antisteliștilor, exagerare ce s-a întors împotrivă-i ca un bumerang. I-a creat multă antipatie, un val uriaș. În consecință, încântați că Șumudică a pierdut Cupa, de-a dreptul extaziați, numeroșii fani roș-albaștri s-au dezlănțuit contra lui, îl ironizează și-l înjură pe unde apucă, necontenit! Nu-i corect. Pentru lucrurile extraordinare realizate la Astra, Șumudică ar trebui felicitat, nu bălăcărit.