O minciună sfruntată

Iar o să se smiorcăie unii că am ceva de împărțit cu Răzvan Burleanu și cu trupeții lui, dar nu pot să tac când descopăr că administrația care taie și spânzură la Casa Fotbalului își arogă iarăși niște merite pe care nu le are.

Iar o să se smiorcăie unii că am ceva de împărțit cu Răzvan Burleanu și cu trupeții lui, dar nu pot să tac când descopăr că administrația care taie și spânzură la Casa Fotbalului își arogă iarăși niște merite pe care nu le are. Punctual, în aceeași zi în care Guvernul Grindeanu a aprobat proiectul unei Ordonanțe de Urgență ce stipulează, între altele, că autoritățile locale pot aloca până la 5 la sută din bugetul județean, municipal etc. pentru finanțarea activității sportive, Federația a emis un comunicat și l-a postat prompt pe propriul site. Acolo se afirmă că „Legea sportului a fost modificată conform solicitărilor membrilor FRF”!

Cunoscând că Burleanu e ahtiat după imagine, bolnav de narcisism, n-aș fi reacționat dacă intervenția federală ar fi cuprins măcar un sâmbure de adevăr. Cât de mic. Cum ea n-are însă nicio legătură cu cele întâmplate, nici în clin, nici în mânecă, trebuie s-o numesc minciună sfruntată. Una lansată în scopul de a induce în eroare și, pe de altă parte, de a trage spuza pe turta lui Burleanu et Comp.

În realitate, nu-i nimic adevărat ce proclamă pompos comunicatul amintit. Sunt simple scorneli că „FRF a început”, că „FRF a inițiat”, că „FRF a propus”, că „FRF a sesizat”, cum aberează textul de pe frf.ro. De fapt, la elaborarea Ordonanței de Urgență au lucrat Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Muncii, Familiei și Justiției Sociale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, foruri care, cu avizul Finanțelor și al Justiției, au completat Legea 69/2000 și au îmbunătățit-o. Asta în ideea, spre a nu mai lungi vorba, ca primăriile să poată investi în sport fără riscuri și într-un cadru legal. Din informațiile mele, folosind experiența de edil al Craiovei, ministrul muncii, Lia Olguța Vasilescu, s-a numărat printre cei mai aprigi susținători ai Ordonanței în discuție. S-a zbătut pentru ea și i se cuvin laude pentru reușită.

Fără să intru în detalii, notez doar că modificarea Legii Sportului constituie un pas înainte. Această OUG nu rezolvă însă toate problemele. Chiar dacă mai e de umblat la Legea 69/2000, ea îngăduie acum organelor din teritoriu să se implice direct și fără teamă în subvenționarea activităților sportive la nivel amator și, deopotrivă, profesionist. Așa a apărut Ordonanța, la cererea și la presiunea celor care dau bani, nu a celor care primesc. Concret, noul act normativ se datorează în principal primăriilor, impulsionate de comunitățile locale. Deci mai puțin spre deloc federațiilor, cum încearcă să păcălească varianta FRF.

Deși am intuit că, vrând să iasă în față și să pară important, Burleanu se bate cu pumnii în piept fără să aibă vreo bază, doar ca să pozeze în fiul Arcului de Triumf, sau măcar în nepotul lui, am hotărât să verific autenticitatea afirmațiilor din comunicatul invocat mai sus. În consecință, am deschis o discuție în acest sens cu multiplele laureate olimpice Gabriela Szabo și Elisabeta Lipă, foste șefe ale MTS. Am consemnat: „FRF a înaintat propuneri cum au procedat și alte federații, nimic în plus” (Szabo) și „Pretențiile fotbalului sunt inventate. Comunicatul FRF exagerează de la cap la coadă” (Lipă). Qed.

Adăugând și poziția actualului ministru al tineretului și sportului, Marius-Alexandru Dunca, „Federația de Fotbal n-a avut nicio contribuție la recenta Ordonanță de Urgență”, ne întoarcem de unde am plecat. Ca să concluzionăm că, aflat în plină campanie electorală, pe care o întreprinde însă pe buzunarul FRF, nu pe al său, Răzvan Burleanu minte de îngheață apele, iar asta pentru a-și face imagine cu orice preț. Pentru a părea altul decât habarnistul proțăpit în fruntea unui fotbal pe care, conducându-l după ureche și în interes propriu (apropo, de ce diurna lui peste hotare se ridică la 500 de euro când mult hulitul Mircea Sandu lua numai 250?!), îl trage în jos, ba chiar îl îngroapă. Îi garantez încă că șmecheriile lui nu prea mai țin. Sau nu mai țin deloc.