Mâini moarte

Meciul Astra – FCSB de luni a semănat ca desfășurare cu cel de duminică dintre Craiova și Viitorul.

Nu numai că ambele s-au terminat 0-1, dar au avut scenarii parcă trase la indigo. Formațiile vizitatoare au început în forță, dezlănțuite, apoi au cedat inițiativa și au tremurat pentru victorie. Asemenea Viitorului, FCSB s-a prăbușit fizic după minutul 60 și a terminat în genunchi, stoarsă, epuizată. A salvat-o din nou portarul Niță, impecabil în 4-5 rânduri, răsplătit cu cea mai mare notă în Gazetă, 8, la fel cu Al. Ioniță II.

Spre deosebire de alții, n-am să insist că roș-albaștrii resimt dureros despărțirea de preparatorul fizic Neubert. Personal, nu cred povestea respectivă. Pe de altă parte, nu-mi ascund satisfacția pentru amănuntul că în această pagină l-am propus primul pe Niță pentru „națională”. Selecționerul l-a convocat într-un târziu, fapt explicabil în condițiile în care Daum nu cunoștea și nu cunoaște suficient fotbalul românesc. Să nu ne facem însă griji, să sperăm că se va familiariza cu el după ce, confirmat în funcție de Burleanu, va rata en fanfare și calificarea la Euro 2020!

Revenind la întâlnirea de la Giurgiu, semnalez că Reghecampf s-a dovedit din tribună mai curajos decât de pe bancă: a trimis în teren două vârfuri, pe Gnohere și pe Alibec, ba l-a împins în atac și pe Jakolis. Francezul a marcat la capătul unei acțiuni la care au participat, ironia sorții, ex-astralii Boldrin și Alibec. Ulterior, sesizând că băieții lui pierd din viteză și din entuziasm, antrenorul a decis să-l schimbe pe Gnohere cu Muniru. Măsură de precauție logică în ideea consolidării zonei centrale. De aici și concluzia că Reghe și-a însușit criticile din meciul cu Dinamo, când i s-a reproșat că nu s-a retras și n-a înghețat jocul la 1-1. Spre regretul fanilor, mutarea cu Muniru n-a reușit. Pe lângă că a fost prezent peste tot și nicăieri, dezorientat, mijlocașul ghanez a irosit o ocazie rarisimă în minutul 89, una de-a dreptul monumentală!

Astra a căutat să suplinească absențele lui J. Morais și Teixeira, cel dintâi (care a semnat cu FCSB) mărturisind că nu-i pregătit mental!, apoi lipsa unei alte motivații dincolo de antistelismul declarat al lui Șumudică, Săpunaru, D. Niculae și Al. Ioniță II. În ciuda strădaniilor, n-a putut mai mult. Spre sfârșit, a amenințat serios careul lui Niță, iar egalarea, acceptați banalitatea, a plutit în aer. Dar a rămas acolo, trupa de la Dunăre fiind trasă în jos, ca să nu zic sabotată, de mâini moarte ca Oros, Al. Stan, Sg. Buș și, de necrezut, chiar Budescu, aflat într-o zi mohorâtă, fără chef.

Ca impresie generală, Viitorul și FCSB, principalele candidate la titlu, n-au impresionat în ultimele etape. De fiecare dată, ele au sfârșit repede benzina și au învins cu chiu, cu vai. La mustață. Dacă trupa lui Hagi mai are scuze, putând reclama tinerețea lotului și presiunea ce riscă să taie picioarele unor puștani, cea a lui Reghecampf, efectivul teoretic cel mai valoros și practic cel mai bine plătit, n-are pe cine da vina în afara propriilor slăbiciuni, a propriilor erori.

În momentul în care, spre lauda lui, Denis Alibec se arată mai realist decât Gigi Becali (nici nu-i foarte greu!) și realizează că „dacă nu vom câștiga campionatul vom pierde pe mâna noastră, deoarece cu Dinamo ne-am bătut singuri”, apreciez că echipa numărul 1 a finalului de sezon, cea mai în formă, e Dinamo. Pentru că în play-off  a adunat mai multe puncte decât adversarele și pentru că practică jocul cel mai frumos. Mai direct și mai iute, adică modern. Atât că se întâmplă asta de numai 6-7 etape, iar Liga 1 înseamnă o competiție de durată. Un maraton, nu un sprint.