Furați, dar demni

Deși vechi fan al Realului, recunosc că, până la eliminarea chilianului Vidal, Bayern a jucat mai bine în returul "sferturilor" de Champions League. A dominat meciul de pe "Bernabeu", l-a controlat.

Pe merit, conducea cu 2-1, rezultat care ducea în prelungiri, deoarece Real câștigase cu același scor la Munchen. În minutul 83 însă, Viktor Kassai i-a arătat mijlocașului sud-american al doilea cartonaș galben, decizie care a rupt iremediabil echilibrul. Atât că nu era caz de eliminare, chiar nu era, deoarece Vidal jucase mingea. Cum nici măcar fault n-a fost, iar galben nici atât, gafa „centralului” le-a pus piedică bavarezilor, le-a tăiat elanul. Silindu-i să renunțe la un atac prelungit și furibund, i-a obligat să se retragă în defensivă și, până la urmă, să piardă în prelungiri.

Ca și când n-ar fi ajuns eroarea amintită, altminteri foarte gravă, brigada maghiară a continuat să greșească în una și aceeași direcție. În minutul 105, Ronaldo a egalat dintr-un ofsaid flagrant, pentru ca el să înscrie fraudulos și golul de 3-2: s-a aflat înaintea mingii la pasa trimisă de Marcelo, în opinia mea MVP-ul meciului! Ținând cont și de faptul că Viktor Kassai nu l-a eliminat pe Casemiro, deși s-ar fi cuvenit de două-trei ori, subliniez că demult n-am întâlnit un arbitraj mai prost la o întâlnire de UCL! Pe alocuri, rușinos, de pomină.

Firește, campioana Germaniei a acuzat prestația pseudo-cavalerilor fluierului din Ungaria. Cu toate că, difuzată de obscurul canal TV El Chiringuito și preluată ulterior de presa spaniolă, știrea că Lewandowski, Vidal și Alcantara ar fi năvălit în cabină peste Kassai la final nu s-a confirmat, era normal ca Bayern să protesteze. De ce? Pentru că a fost furată ca-n codru! Totuși, fotbalul e jucat de oameni, nu de roboți, iar oamenii au mușchi și nervi, nu cipuri și circuite.

Oricât am fi de înțelegători, de toleranți, să convenim că brigada maghiară s-a compromis. Chiar s-a făcut de râs. De acord că n-a greșit cu intenție, argument care nu-i micșorează vina. Practic, Kassai și asistenții lui au împins-o pe Real în semifinale, i-au deschis drumul și i l-au luminat. Ei „au comis erori de neacceptat la acest nivel”, va declara surprinzător de calm antrenorul bavarezilor, italianul Ancelotti. Un adevărat gentleman, nu?

În măsura în care arbitrajul mi-a lăsat un gust amar, m-a impresionat, oare numai pe mine?, atitudinea învinșilor, aproape fără reacție la ce li se întâmpla, parcă anesteziați. L-am urmărit atent pe căpitanul, Philipp Lahm. Veteranului de 33 de ani, peste 400 de meciuri și 20 de trofee cu Bayern, 113 prezențe în „naționala” Germaniei, campion mondial în 2014 etc, nu-i venea să creadă că speranțele lui și ale coechipierilor s-au spulberat. Cu o figură împietrită, purtând masca unei tristeți inconfundabile, Lahm a găsit puterea să meargă la Kassai și să-i strângă mâna, când altul în postura lui, să-mi fie cu iertare, mai degrabă l-ar fi strâns de gât!

În clipa aceea, dincolo de mulțumirea că Realul merge mai departe, mi-am dat seama că nu-i o vorbă goală aceea că, pentru a învăța să câștigi, trebuie mai întâi să știi să pierzi. Dar lecția umilinței și a înțelepciunii e infinit mai complicată, ea ține de educație, de mentalitate, de atmosferă. Iar noi, încă o dată scuze, mai avem drum lung de parcurs până să ne-o însușim. Foarte lung.