„Putere şi bani”

Decizia Consiliului FIFA ca Mondialele 2026 să aibă 48 de echipe, nu 32, a bulversat lumea balonului rotund. Chiar a dinamitat-o, hotărârea respectivă fiind aprig contestată. Până şi cei care o susţin, îndeobşte cu jumătate de gură, nu reuşesc să […]

Decizia Consiliului FIFA ca Mondialele 2026 să aibă 48 de echipe, nu 32, a bulversat lumea balonului rotund. Chiar a dinamitat-o, hotărârea respectivă fiind aprig contestată. Până şi cei care o susţin, îndeobşte cu jumătate de gură, nu reuşesc să explice ce beneficii aduce noul sistem. Ei se referă la „alţi bani şi la multe echipe mici la turneu”, după care o scaldă.

Vocali, adversarii ideii o resping vehement, cu indignare. Ei reclamă creşterea nejustificată a numărului de meciuri de la 64 la 80, adică inutila încărcare a unui calendar oricum încărcat, cu consecinţe nefaste pentru jucători. Care şi aşa „sunt uneori exploataţi ca nişte maşini, nu trataţi ca nişte oameni”, ca să-l citez pe K. H. Rummenigge, preşedintele Asociaţiei Europene a Cluburilor şi directorul general al lui Bayern. În noul format, turneul va dura aceleaşi 32 de zile, dar va cuprinde 16 partide în plus (de la 64 la 80) pentru 48 de formaţii împărţite în 16 grupe de câte 3. Evident, un efort în plus din partea fotbaliştilor.

Autorul iniţiativei, italo-elveţianul Gianni Infantino, secretar general UEFA sub Platini şi preşedinte FIFA în exerciţiu, insistă asupra avantajelor materiale ale sistemului. Nu greşeşte întrucât veniturile competiţiei ar creşte în 2026 cu vreo 600 de milioane de euro în raport cu estimările pentru CM 2018 din Rusia. Iar când îţi umpli buzunarele, mai şi taci, nu mai critici, nu mai agiţi apele!

Dar tocmai această goană după aur i-a enervat pe unii. Cu precădere pe europeni, însă şi pe sud-americani, în numele cărora a vorbit fostul star brazilian Paulo Cesar, 57 de selecţii: „E o aiureală, cum îşi poate imagina FIFA asemenea nebunie?! Bandiţii de-acolo visează doar putere şi bani!”.

Fireşte, te poţi poziţiona în favoarea formulei cu 48 ori contra ei. Fiecare cu părerea lui. Ce nu înţeleg eu, probabil nici alţii, e de ce trebuia însă umblat la ceva care mergea bine? Conform lui Infantino, ca pe roate. De dragul globalizării şi pentru peste jumătate de miliard de euro, dar şi pentru altceva. Pentru voturile pe care şeful fotbalului nădăjduieşte să le primească la viitoarele alegeri din partea federaţiilor din Africa sau/şi Asia, pe care el şi anturajul lui le împing în faţă la CM. Pentru că, drept ori nu, votul Ciadului ori al Bhutanului, de pildă, valorează cât al Germaniei ori al Braziliei! Prieteni, suntem cu adevărat pentru egalitate sau doar ne prefacem?!

În consecinţă, Gianni Infantino, succesorul lui Sepp Blatter, a devenit inamicul public numărul 1. E atacat de pretutindeni, dar mai ales dinspre Europa, nemţii, francezii şi spaniolii fiind cei mai înverşunaţi. Atitudinea acestora nu surprinde însă din moment ce Bătrânul Continent va avea în 2026 doar 3 echipe mai mult, 16 în loc de 13, deci o reprezentare în scădere de la 41 la 25 la sută! În consecinţă, preşedintele Ligii Spaniole, Javier Tebas, a sărit ca ars: „Metoda lui Infantino e inacceptabilă! A promis că ne va consulta în orice problemă importantă şi ne-a ocolit! Se comportă ca Blatter, care lua deciziile singur, fără să-i pese de cineva”. Gianni, fiul lui Sepp, nu?