Glezna cea mai fină

Convins că subiectul nu va face audienţă, insist că succesele Gazului se datorează seriozităţii şi unităţii de grup. Prieteniei. Atmosferei.

Gaz Metan nu trebuie socotită revelaţia sezonului doar pentru că, administrându-i lui Dinamo un 4-0 fără recurs, a urcat pe podiumul Ligii 1. Formaţia prezidată de Ioan „Limoniu” Mărginean şi pregătită de Cristi Pustai are şi alte argumente.

Luând în calcul şi Cupa României, n-a pierdut de 13 meciuri, ceea ce reprezintă o reală performanţă în ideea în care discutăm despre o nou-promovată! Cei menţionaţi, dar şi ex-preşedintele Ioan Horoba, merită felicitări. Nu le interpretaţi ca pe-un bilet de favoare, ci ca pe o recunoaştere a faptului că Gazul chiar joacă fotbal. Un fotbal de calitate.

Corect, a ajutat-o şi arbitrul Al. Tudor să deschidă scorul în partida cu Dinamo când a mutat în careu faultul comis la 17 metri de Ceccarelli asupra lui Llullaku. N-a fost 11 metri deoarece la faulturi se ia în considerare unde începe neregularitatea, nu unde se termină.

La împingeri şi la ţineri, lucrurile se petrec invers, decide locul de încheiere a acţiunii. Totuşi, ca suporter roş-alb, n-aş fi foarte pornit pe arbitru, nervos, revoltat. Deoarece până la penalty-ul inventat în minutul 30, „centralul” le refuzase ardelenilor un 11 metri clar atunci când, în minutul 11, Marici îl agăţase pe Eric în suprafaţa de pedeapsă.

Aş fi însă cătrănit din pricina comportării sub orice critică a „câinilor”, umbre ale învingătorilor din recentul derby de 3-1 cu Steaua. De data asta inclusiv speranţele S. Filip şi D. Rotariu au dezamăgit crunt, alegându-se cu nota 4 în Gazetă! Tinereţea lotului nu scuză comportarea lamentabilă, chiar ruşinoasă, a trupei lui Andone. Ca atare, s-au înmulţit vocile care-i cer antrenorului să dea milităria jos din pod. Să mai folosească şi biciul.

De remarcat că Gazul şi-a continuat ascensiunea în ciuda insolvenţei, stare ce nu-i va permite să participe într-o competiţie europeană. Au băgat-o în insolvenţă, dacă am înţeles bine, nişte datorii istorice mai degrabă mărunte, dar şi disputele de orgolii dintre Sibiu şi Mediaş, rivalităţile judeţene.

Neplătiţi de 4 luni, băieţii lui Pustai nu-şi smulg însă părul din cap şi îşi văd de treabă, convinşi că banii vor sosi curând. Întorşi la echipă odată cu promovarea în A, Eric din Arabia Saudită, Llullaku de la Iaşi, V. Creţu de la Cottbus etc., ei înfruntă dificultăţile umăr la umăr, solidari. „Ca o familie”, preciza Llullaku.

Convins că subiectul nu va face audienţă, insist că succesele Gazului se datorează seriozităţii şi unităţii de grup. Prieteniei. Atmosferei. Înaintea dezinvolturii brazilianului Eric de Oliveira, cea mai fină gleznă din Liga 1, ca şi a eficacităţii albanezului Llullaku, golgeterul detaşat al campionatului, parcursul Gazului se explică prin muncă, prin perseverenţă şi prin disciplină. Mă opresc însă aici, conştient că unor asemenea vorbe le-a trecut vremea. Expirate, ele aparţin unei grele şi apăsătoare moşteniri, nu-i aşa?

Apropo, e de mirare, dar şi regretabil, că selecţionerii nu l-au băgat în seamă pe Eric înainte ca brazilianul să împlinească, pe 5 decembrie, 31 de ani. L-au ignorat pe „stranierul” numărul 1 al anilor 2010 şi 2013, pasator de superclasă, devenit cetăţean român după căsătoria cu o medieşeancă, fostă handbalistă, cu care are doi copii. Alţii nu ezită să naturalizeze, însă noi, fuduli, ne umflăm în pene că suntem mai cu moţ. Din păcate, nu suntem.