Şi din vina lui Reghe!

Dacă Steaua nu trebuia să tremure în ghete, în schimb, era datoare să ia lucrurile foarte în serios şi le-a luat în uşor, de aceea a suferit mai rău ca oricând

Era de aşteptat ca Manchester City s-o pună la grea încercare pe Steaua, dar nu şi s-o bată cu 5-0. Înainte de orice, cea mai drastică înfrângere suferită acasă de roş-albaştri în istoria participării lor în cupele continentale se explică prin diferenţa de clasă dintre echipe. Repet ce-am scris ieri la cald: jucătorii lui City nu-s valoroşi pentru că s-au dat pe ei zeci de milioane de euro, ci s-au dat pe ei atâtea milioane tocmai pentru că sunt valoroşi. Şi iată cum, comparativ cu Sterling ori cu Nolito, vedeta Ligii 1, Stanciu, s-a văzut ca prin ceaţă, laudele lui Guardiola fiind de complezenţă. Nicuşor impresionează în ograda noastră îngustă, dar trece neobservat în duelurile cu granzii Europei. UCL înseamnă alt nivel, altă dimensiune.

Faptul că omul numărul 1 al Stelei a fost portarul, providenţial în câteva rânduri, depune mărturie despre superioritatea insularilor. Deşi partida a constituit o execuţie în direct, o corecţie, vă invit să ne imaginăm ce-ar fi consemnat tabela în cazul în care, pe lângă plonjoanele salvatoare ale lui Fl. Niţă, Aguero n-ar fi ratat două penalty-uri şi oaspeţii n-ar fi irosit 4-5 ocazii imense, despre ce scor am fi vorbit atunci?!

Reghecampf a declarat că întâlnirea s-a pierdut din pricina erorilor individuale şi a lipsei de agresivitate. Îl contrazic. Inversând ordinea, agresivitate a existat, altminteri n-ar fi apărut, corect acordate, loviturile de la 11 metri. Ea s-a manifestat însă unde şi când nu trebuia. Dacă jucătorii lui n-au putut mai mult, probă că n-au câştigat niciun duel unu la unu, s-a întâmplat aşa şi din cauza aşezării lor defectuoase. În principal, a cedării centrului terenului, zonă în care City a exploatat amnezia Stelei şi a decis invingătoarea.

Poate că Reghe nu s-a informat suficient cu privire la forţa lui City, din care motiv, în loc să aglomereze jocul, să-l îngheţe, să-l blocheze, el le-a ordonat elevilor săi să se ia la trântă cu nişte adversari mai talentaţi şi mai puternici. Să se ia de piept. În loc să-i evite şi să caute să-i păcălească pe englezi, el i-a expus nebuneşte pe ai săi, iar ideea de a ieşi imprudent la luptă s-a transformat în bumerang.

Sună fals şi refrenul că s-a aventurat spre a oferi tribunelor o bucurie. Un clişeu nefericit deoarece un meci de genul celui de marţi se joacă numai cu gândul la calificare, scop căruia i se subordonează celelalte argumente. Bref, fără a-l contesta pe Reghecampf, antrenor cu reale calităţi şi cu frumoase perspective, de data asta el a încurcat socotelile.

N-au servit atmosferei din vestiarul Stelei nici aroganţele lui Tamaş. Trebuie că au dăunat stării de spirit miştourile că Aguero e sub N. Stanciu, că argentinianul nu-i de speriat când el, autorul a 3 goluri, chiar era. Glumiţele respective au adormit vigilenţa roş-albaştrilor, nu-mi place expresia, dar găsesc că ea se potriveşte ca o mănuşă. Dacă Steaua nu trebuia să tremure în ghete, în schimb, era datoare să ia lucrurile foarte în serios şi le-a luat în uşor, de aceea a suferit mai rău ca oricând. I-a rămas mulţumirea de a fi adus la Bucureşti o superechipă de calibrul lui City într-un moment în care rivalele ei se uită la cupele europene cu ocheanul. O satisfacţie minoră însă în raport cu visele ei de mărire. Încă o dovadă că exagerata încredere în sine nu pică bine.