Despărţirea de General (2)

Devenit brusc vigilent, Burleanu uită însă câteva chestiuni fundamentale

Fără să mă indignez, îmi exprimam în articolul precedent dezacordul faţă de atitudinea lui Răzvan Burleanu de a insinua că Anghel Iordănescu a făcut selecţia la „naţională” pe ochi frumoşi. Şeful FRF a mai băgat un fitil. Pasămite, Generalul ar fi valsat permanent pe melodiile lui Gigi Becali, căruia i-ar fi „vopsit” la greu băieţii pentru ca latifundiarul să-i vândă mai repede şi mai scump. Habarnam n-a zis şi că Puiu ar fi obţinut comisioane din respectiva „colaborare”, dar nici mult nu i-a lipsit. Am spus ieri şi repet că în absenţa unor probe concrete, cu nume, meciuri etc., povestea e o gogoriţă. O invenţie.

Devenit brusc vigilent, Burleanu uită însă câteva chestiuni fundamentale. Între care aceea că el şi trupeţii lui l-au pus selecţioner pe Iordănescu, ei şi numai ei, nimeni altcineva! Numirea s-a făcut inclusiv din raţiuni politice, circulând versiunea că la indicaţia lui Gabriel Oprea, prieten, vecin şi, o vreme, coleg de partid cu Generalul. Pe de altă parte, Iordănescu reprezenta în momentul instalării soluţia convenabilă sub aspect financiar. Comparativ cu Daum, care ia 45.000 de euro net pe lună, el a luat 30.000.

Bizar e însă, ca să folosesc un termen necontondent, că Burleanu s-a lepădat de propriu-i selecţioner cât ai zice peşte. Ba chiar i-a întors spatele şi l-a jignit. Menită să mire, întrebarea e dacă fusese informat, ori descoperise singur, că Generalul trişează la selecţie, de ce n-a intervenit imediat?! De ce a aşteptat înfrângerea din meciul cu Albania şi aducerea neamţului Daum pentru a da în vileag matrapazlâcurile celui alintat „antrenorul secolului XX”?! În măsura în care asta e o dovadă de verticalitate, înseamnă că termenul respectiv şi-a modificat sensurile.

Nu insist acum asupra a ceea ce a câştigat sau a pierdut Generalul. Înaintea unui ziarist ori a unui cititor, timpul va cântări contribuţia antrenorului care a plătit scump, şi logic, eşecul cu Albania de la Euro. Deşi n-a fost singurul vinovat, s-a trezit luat în bâză ca duşman al poporului! Taxat drept învechit, ruginit, depăşit etc. Totuşi, deşi nu neg că în Franţa, unde echipa a început mulţumitor ca să continue modest şi să sfârşească lamentabil, l-au părăsit inspiraţia şi norocul, bilanţul lui Iordănescu pe parcursul celui de al treilea mandat rămâne unul mulţumitor. Din 17 partide, 10 cu caracter oficial, a câştigat 6, a terminat la egalitate 8 şi a pierdut 3, procentajul de reuşită atingând 51 la sută.

În condiţiile în care vorbim din ce în ce mai des şi mai argumentat despre criza de valori din fotbalul tricolor, procentajul de mai sus nu-i nici bun, nici rău. E acceptabil. Dar eu propun altceva, să-l judecăm pe Iordănescu după ce vom vedea cum se va descurca Daum, dacă neamţul va însoţi charisma şi deschiderea spre modernitate, incontestabile, de rezultate pozitive. Concret, numai palmaresul succesorului său ne va îngădui să apreciem în mod realist şi fără patimă cea de a treia prezenţă a Generalului la cârma „naţionalei”.