Ciobanul şi oile

Nu s-ar zice că la Saint-Denis toată lumea a așteptat cu interes şi cu entuziasm startul Europenelor. Mai degrabă unora nu le trebuia o bătaie de cap în plus. Şi un risc.

Inaugurat pe 28 ianuarie 1998 pentru Mondialele din anul respectiv şi botezat aşa la sugestia lui Michel Platini, pe atunci preşedintele Comitetului de organizare al competiţiei menţionate, Stade de France e stadionul naţional al Franţei, omologul Arenei Naţionale din Bucureşti. Cel mai mare din Hexagon, el a costat 364 de milioane de euro, e gestionat de un consorţiu de sine stătător şi are, fără amenajări suplimentare, 81.338 de locuri, capacitate valabilă în cazul meciurilor de fotbal şi de rugby.

Dacă vorbim despre atletism, aici desfăşurându-se Mondialele din 2003, capacitatea se restrânge la 75.000. În cazul concertelor de anvergură, ea poate creşte până la 90.000, cum s-a întâmplat atunci când s-au produs aici Rolling Stones, Eminem, Madonna ori Lady Gaga.

Stade de France e situat într-o suburbie din nordul Parisului, la circa 10 kilometri de centrul Oraşului Luminilor, în comuna Saint-Denis ce aparţine Departamentului Seine. Numără vreo 100.000 de locuitori.

Înainte ca fotbalul să-i facă numele cunoscut, urbea se bucura de ceva notorietate ca fiind locul de naştere al poetului suprarealist Paul Eluard şi al pictorului Claude Monet, fondatorul curentului impresionist. Evident că locuitorii sunt foarte mândri de asta.

În fine, după ce „cocoşii galici” au câştigat la Saint-Denis, pe 12 iulie 1998, titlul de campioni ai lumii la capătul unei finale în care i-au surclasat cu 3-0 pe brazilieni, Stade de France va găzdui 7 meciuri la Euro 2016. Între care primul şi ultimul act al acestui mare rendez-vous, privilegiul de a vernisa întrecerea revenind, ştiţi bine, Franţei şi României.

MUNTELE DE GUNOAIE

Altfel, dacă n-ai maşină, la Saint-Denis se ajunge uşor cu metroul. Folosind linia 13 şi din Montparnasse, mai precis, din staţia Pernety, nu faci decât vreo 20-25 de minute. Treci pe sub Sena şi ieşi în mijlocul a sute şi mii de pubele ce blochează literalmente străzile!

Lucrătorii de la salubrizare, ca să nu le spunem direct gunoieri, stau mai mult în grevă decât la serviciu, ceea ce se vede cu ochiul liber: localnicii se strecoară printre pubelele ce dau pe din afară de parcă s-ar juca de-a v-aţi ascunselea.

Sigur că-s furioşi, unul dintre ei declarând în l’Equipe că „imaginea comunei e deplorabilă în aceste zile din pricina muntelui de gunoaie ce ne înconjoară! E ruşinos ce se petrece sub ochii autorităţilor şi, din păcate, ai turiştilor care nu mai au nicio tragere să vină încoace!”.

TREI EXPLOZII

Vizavi de Stade de France, lângă vitrina braseriei Events de pe Avenue Jules Rimet 23, s-a aruncat în aer unul dintre demenţii kamikaze care au însângerat ziua de 13 noiembrie 2015 şi au transformat-o într-un insuportabil vis urât nu numai pentru Saint-Denis şi pentru Franţa, ci şi pentru întreaga civilizaţie contemporană.

Provocate de nişte sinucigaşi cu bombe, aici au avut loc 3 explozii succesive, la orele 22:16, 22:30 şi 22:53, în urma cărora au murit 5 persoane. Cea dintâi explozie a fost detonată la poarta J a arenei şi a ucis 3 suporteri în timpul primei reprize a „amicalului” cu Germania.

Events n-a funcţionat vreo două luni, apoi şi-a redeschis porţile, dar în spatele unui grilaj de fier înalt de 2,40 metri, impus de UEFA ca măsură de protecţie într-un spaţiu socotit de siguranţă. Cum numărul clienţilor a scăzut dramatic, fireşte că proprietarul braseriei e nemulţumit şi se plânge. El arată cu degetul spre Elveţia, identifică grilajul cu „un zid al ruşinii” şi acuză „guvernul” de la Nyon: „Nu Franţa decide aici, decide UEFA! Ea e ciobanul, iar spectatorii sunt oile!”.

Nu s-ar zice că la Saint-Denis toată lumea a așteptat cu interes şi cu entuziasm startul Europenelor. Mai degrabă unora nu le trebuia o bătaie de cap în plus. Şi un risc.

Paris, 11 iunie 2016