Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Ca musca în lapte!

În problema prezenţei lui Dinamo în stagiunea 2016-2017 a cupelor europene, lucrurile s-au încurcat inutil. În fapt, ca să fie acceptat încă din această vară, clubul din Ştefan cel Mare trebuia să iasă din insolvenţă până la 31 mai 2015, […]

Permalink to Ca musca în lapte!
joi, 28 aprilie 2016, 4:37

În problema prezenţei lui Dinamo în stagiunea 2016-2017 a cupelor europene, lucrurile s-au încurcat inutil. În fapt, ca să fie acceptat încă din această vară, clubul din Ştefan cel Mare trebuia să iasă din insolvenţă până la 31 mai 2015, ultima dată admisă de UEFA. Din păcate, deşi la 1 martie lichidase toate datoriile din planul de reorganizare, Dinamo a ieşit abia pe 24 septembrie, dar asta nu din cauza sa, ci a ANAF-ului! Nemulţumit că Dinamo a plătit doar o mică parte din restanţele de 17 milioane, Fiscul a depus două întâmpinări. Deoarece Tribunalul a amânat judecarea lor, Administraţia de Licenţiere din cadrul FRF a luat act de depăşirea termenului şi, în consecinţă, a interzis participarea roş-albilor în ediţia imediat următoare a competiţiilor continentale.

Trecând peste amănuntul că, aflată în insolvenţă, echipa „câinilor” a scos din buzunar sub o zecime datorii, altceva nu prea i se mai poate imputa. S-a ţinut strict de planul de reorganizare, l-a respectat în spiritul şi în litera lui. Ca atare, întrucât şi-a achitat obligaţiile cu 3 luni mai devreme, din punct de vedere moral merita reprimită în circuit. Sub aspect instituţional însă era, şi e, o treabă complicată. Din care motiv Viorel Duru, directorul Administraţiei de Licenţiere, i-a zis pas lui Dinamo: nu anul acesta, la anul!

Oricât le-ai căuta noduri în papură lui Duru şi colaboratorilor săi, n-ai ce să le reproşezi. Departamentul respectiv cântăreşte lucrurile având regulamentul pe masă, nu sentimental, probă că răspunsul negativ de la Bucureşti a fost confirmat la Nyon. Altfel zis, UEFA a mers pe aceeaşi linie a refuzului şi le-a recomandat lui Ionuţ Negoiţă et comp. să conteste, ca ultimă soluţie, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Deschiderea unui proces la TAS costă ceva, circa 15.000 de euro în cazul lui Dinamo, dar e de încercat. Ca atare, dosarul va fi înaintat în cursul acestei săptămâni.

Când cazanul clocotea, fanii sperând să mai existe undeva o portiţă, s-a băgat în vorbă, ca musca în lapte, preşedintele FRF. Aşteptam ca Răzvan Burleanu să explice cât s-a luptat el în Elveţia pentru interesul uneia dintre cele mai importante grupări din fotbalul tricolor, de 18 ori câştigătoare a campionatului şi de 13 ori a Cupei României, ex-semifinalistă a CCE 1984 şi a Cupei Cupelor 1990. Cum s-a zbătut, împreună cu trupeţii lui, să rupă pisica-n două la Nyon şi să-i convingă pe oficialii europeni că Dinamo e victima unei nedreptăţi ce s-ar cuveni urgent reparată.

Aş, da’ de unde, n-a întreprins nimic, n-a mişcat un deget! În loc să fi transpirat pentru a schimba hotărârea amintită, Burleanu n-a făcut decât s-o argumenteze şi, prin asta, să se declare de acord cu ea! Subliniind că Duru şi colegii acestuia „au discutat cu cei de la UEFA”, probabil la telefon, şeful federaţiei a concluzionat că „singura posibilitate a lui Dinamo e să se adreseze la TAS şi să atace decizia”. Ce spui, Franz, parol?! Merci frumos, dar asta se ştia şi fără să deschidă gura acest expert, ce descoperă apa caldă şi mersul pe jos în fiecare zi.

Comentarii (51)Adaugă comentariu

gigi (152 comentarii)  •  29 aprilie 2016, 22:10

Hm. M-am convins si de Burleanu. Aerian.

Comentează