Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Ne-am făcut de băcănie!

Haideţi să fim sinceri şi să recunoaştem că noi, cei cu picioarele pe pământ, nu amatorii de iluzii, n-am aşteptat vreo minune de la Euro 2016. Ne-am gândit că vom pierde onorabil cu Franţa, am socotit că vom termina la egalitate cu […]

...

La fin!

Oarecum împotriva cursului partidei, deoarece băieții noștri începuseră un pic mai bine, adversarii au marcat în finalul primei reprize. Sadiku a înscris cu capul, însă golul le-a aparținut lui Chiricheș și, în special, lui Tătărușanu, coautor la deschiderea scorului. Cei […]

...

Oraşul dintre ape

Din pricina ploii, care m-a obligat să reduc viteza de la 130 la 110 kilometri, dar şi din alte două cauze. Travaux şi bouchons, adică lucrări (pe şosea) şi ambuteiaje. Într-un asemenea blocaj, provocat şi de ploaia torenţială, am stat […]

...

Nu mai avem de ales!

Faptul că, din păcate, adversarii ne-au fost superiori, mai ales în repriza a doua, îl atestă fişa tehnică a partidei: posesie dublă în favoarea lor (67 la sută la 33) şi de două ori mai multe şuturi pe poartă (6 […]

...

Mai bine decât nimic!

Una în care au jucat destul de timid, neconvingător, până la bara lui Săpunaru din minutul 28. Dar apucaseră, oarecum împotriva cursului partidei, să deschidă scorul în minutul 19 prin B. Stancu, care a transformat un penalty fluierat prompt și […]

...

Răzmeriţa medaliaţilor

Pretențiile lui Drăgulescu nu-s lipsite de logică și, ca atare, merită făcută o discuție pe marginea lor. În fond, argintul lui nu-i mai puțin valoros decît bronzul, să zicem, Paulei Ungureanu sau al Oanei Manea.

Permalink to Răzmeriţa medaliaţilor
marți, 29 decembrie 2015, 9:12

Probabil ați auzit că premierea suplimentară a handbalistelor după cucerirea bronzului de la CM din Danemarca i-a iritat pe laureații 2015 din alte discipline. Deși clasați și ei pe podiumuri, aceștia au primit de la stat, pe filiera MTS, strict ce permite legea, nici un ban în plus, nici un bonus, nimic cu caracter excepțional! Or, în cazul handbalistelor, Guvernul a crescut substanțial recompensele, fiecare fată încasînd 60.000 de lei. Fără generozitatea Cabinetului Cioloș, suma s-ar fi limitat, și dacă ar fi fost dublată la maximum conform normelor în vigoare, la 29.600 de lei. Atît, nici un leu în plus.

În fruntea protestatarilor s-a situat, iarăși nu-i o noutate, gimnastul Marian Drăgulescu. Întrucît pentru argintul obținut recent la CM de la Glasgow, cel care a strîns pînă la 35 de ani, împliniți luna aceasta, 26 de medalii la JO, CM și CE s-a ales cu doar 37.000 de lei (18.500 dublați), el nu și-a ascuns nemulțumirea, chiar a vorbit și despre discriminare!

Sigur că, la palmaresul și experiența lui, Drăgulescu ar trebui ascultat, nu luat peste picior. Asta comparînd sumele amintite și recunoscînd că argintul e un metal mai prețios decît bronzul, superior lui, inclusiv atunci cînd bronzul handbalistelor, dobîndit în condiții dramatice, declanșează o imensă emoție în rîndul opiniei publice.

Concret, Drăgulescu a cerut ca el și colegii lui cu argint pe parcursul anului în curs, Andreea Chițu și Corina Căprioriu de la judo, componentele “naționalei” de spadă, apoi gimnasta Larisa Iordache și sabrerul Tiberiu Dolniceanu, medaliați cu bronz, să fie băgați în aceeași oală cu handbalistele din “națională”. Să fie priviți și răsplătiți la fel.

Pretențiile lui Drăgulescu nu-s lipsite de logică și, ca atare, merită făcută o discuție pe marginea lor. În fond, argintul lui nu-i mai puțin valoros decît bronzul, să zicem, Paulei Ungureanu sau al Oanei Manea. Deși cel supranumit Marocanul, aflat ieri în Spania, susținea greșit că handbalistele au luat cîte 60.000 de lei peste suma de la MTS, în realitate suma întreagă atingînd 60.000, răbufnirea lui n-ar trebui subestimată. Mai ales în condițiile în care, anunțînd că va manifesta la sediul Guvernului, Drăgulescu afirmă că i-a capacitat și pe performerii menționați mai sus să se alăture demersului său. “Toți am cîștigat medalii în 2015, de ce unii să fie avan tajați față de alții?!”, s-a întrebat el cu mirare într-un moment în care i-ar avea aliați pe Chițu, Dolniceanu et Comp.

Ieri dimineață, am reluat subiectul cu șefa sportului românesc, Elisabeta Lipă, care mi s-a părut între ciocan și nicovală, în căutarea unei soluții. Pe de-o parte, cvintupla campioană olimpică, declarată “cea mai bună canotoare a secolului XX”, încerca să-l înțeleagă pe Drăgulescu ca de la campion la campion. Din postura de ministru, rămîne însă sceptică deoarece știe bine, și nu-i singura, că nu există o bază legală pentru efectuarea unor asemenea plăți retroactive.

Cu alte cuvinte, Marian Drăgulescu se zbate ca peștele pe uscat. Din păcate, șansele lui de izbîndă sînt minime, spre egale cu zero.

Comentarii (78)Adaugă comentariu

mariusivanus71 (4 comentarii)  •  29 decembrie 2015, 20:18

Domnul Cioloș stie ca milioane de Romanii nu au vazut acest eveniment … o parte au privit la televiziuni straine acest eveniment … nu putea sa suplimenteze bugetul TVR si sa vedem si noi acest eveniment unde participa echipa Romaniei …

Abu Issa (1 comentarii)  •  29 decembrie 2015, 20:56

La fiecare imn cantat si steag ridicat pe catarg la competitii sportive se sterge din faima de hoti si cersetori pe care ne-au facut-o unii cetateni. Daca o tinem mai bine ca pana acum, adica daca dublam numarul medaliilor, in urmatorii 5 ani ne vom gasi la locul pe care il merita a 7-a cea mai mare natiune europeana. Nu Iohanis, nici Ciolos si nici un alt politician nu ne pot face un PR atat de bun ca sportivii. Asadar ei merita incurajati cu totii, deoarece ne situeaza intr-un cerc virtuos care va da Romaniei pe plan sportiv un ascendent prin care nimeni nu va mai indraznii sa dea bronz fetelor noastre de aur. Din nefericire acesta este singurul mod de a transforma discriminarea negativa intr-una pozitiva ca doar cunoastem perfect de bine ca „norocul se aseaza mereu de partea celor mai buni”. A fi bun insemna performanta consecventa. PRul din sport va avea distributivitate catre intreaga societate care la randul sau va atrage companii si investitii straine ca deh „romanul e campion”. Si daca economia, merge vor fi bani si pentru sport…cercul virtuos…

mariusivanus71 (4 comentarii)  •  29 decembrie 2015, 21:00

Ințeleg că-n loc de 14,800 ( maxim 29.600 lei ) …. le-a dat 60,000 de lei.
Nu înțeleg cum poți interpreta prevederile legii după bunul plac !!!
Curtea de Conturi s-a sesizat la aceasta greseala de intrepretare a legii ….

Baspunar (18 comentarii)  •  29 decembrie 2015, 21:02

Ciolos trebuie sa invete ca „Nimeni nu e mai presus de lege”. Daca ai emis o H.G. pentru premierea unei medalii trebuie sa le premieze si pe celelalte din anul bugetar 2015. Dar daca faci o discriminare si nu o realizezi atunci ori iti schimbi consilierii ori lasi locul altuia.

gigelos (36 comentarii)  •  29 decembrie 2015, 21:15

brr

COSTICA TIBICHI (1 comentarii)  •  29 decembrie 2015, 21:25

S-ă facă bine să taie din salariile si pensiile lor NESIMŢITE(GUVERN +PARLAMENT) şi să răsplăteasca performanta lor.Le plac sa dea bine in poza alaturi de ei.

dan (46 comentarii)  •  29 decembrie 2015, 22:15

Cum spuneam, din pacate este un amatorism total in patria noastra!!!
Orice premii trebuie stabilite LA INCEPUTUL UNEI COMPETITII si orice modificare a lor trebuie INTERZISA!!! In acest caz nu mai exista nici o problema. Ce pretentii sa mai ai de la oamenii simpli daca cei „din frunte” sint niste diletanti ??

Jean Valjean (123 comentarii)  •  29 decembrie 2015, 22:27

Am omis: titlu foarte atractiv.

Hanibal (1 comentarii)  •  30 decembrie 2015, 6:25

Tot respectul pentru Dragulescu si ceilalti medaliati, dar trebuia sa ceara lui Ponta la momentul respectiv, nu acum. Retroactiv pana unde ne putem intoarce?

adi (3 comentarii)  •  30 decembrie 2015, 7:12

Tara de oameni (conducatori) de tot… securisti sadea. Daca au bani si nu-i pot fura, ii imprastie fara sa gindeasca. Asa se conduce. Dezbina si invrajbeste. inloc sa dea in plus la hanbaliste (nu ca nu ar merita – da unde-i lege nu-i tocmeala) puteau sa-i dea la sportivii juniori – copii unde nu au grija de viitor. Ca OM consider ca APLANAREA conflictului vine de la Hambaliste. Daca au caracter ar trebui ca ce au primit in plus sa doneze tot in sport pentru juniori – copii. Asta ar fii o dovada de CARACTER , si o palma POLITICULUI si HOTILOR din tara asta.

Cinezan Vladimir (86 comentarii)  •  30 decembrie 2015, 8:26

Domunle Ioanițoaia, este firesc să susțineți premierea echilibrată a medaliaților nostri, dar sunteți prea sceptic în privința rezolvării unei situații care, iertat fie amendamentul, să împace și…și… Cred că acest guvern a fost luat de valul general al emoției unui campionat mondial la care am fost și noi, după mult timp, prezenți la masa bogaților și „a cam sărit calul”, uitând, de pildă, că gimnastica mondială are „săritura Drăgulescu” drept unul dintre pilonii pe care se sprijină adevărata performanță. Ceilalți sportivi români, care s-au măsurat de la egal la egal cu performerii lumii, au toate motivele să fie jigniți, nu pentru a minimaliza performanța „naționalei” de handbal, ci pentru că se consideră evaluați cu altă balanță. Ne așteaptă JO, și așa, puțini câți sunt, sportivii nostri de top trebuie să fie priviți prin aceeași lupă care ar mări șansele noastre la o prezență onorabilă la Rio. Altfel, ce-ar fi ca, Doamne ferește, „răscoala Drăgulescu” să se transforme într-un boicot al sportivilor nostri la Olimpiadă, fapt greu de împlinit, dar luat ca un posibil scenariu ?! Poate e prea mult spus și, acum se discută la cald situația premierilor, dar e păcat că sportivii români de podium să fie supuși unor asemenea încercări nesportive. Succes sportului și sportivilor români în 2016 !

Boerescu Andy (58 comentarii)  •  30 decembrie 2015, 8:41

Probabil ca Dragulescu are si el dreptate.

mitika (1463 comentarii)  •  30 decembrie 2015, 9:00

Sunt de acord ca sportivii merituosi in competitii internationale sa fie recompensati consistent de statul roman, dar NU sunt de acord cu cei si cele ce gandesc performanta si se pregatesc intens doar cu gandul la bani multi de primit ulterior. Acei bani pot veni si din alte surse, gen sponsori sau publicitate, fara a intinde mana spre bugetul public.
Maestre, ati invatat programare de pagini web si va antrenati pe blogul dvs sau ce se intampla de nu mai putem vedea ce postam, ce zic altii aici, etc? Stiti ca de ceva vreme nu se mai vede decat articolul iar comment-uri ba?

Bibicul (38 comentarii)  •  30 decembrie 2015, 9:33

Marian Dragulescu trebuia premiat de catre Guvernul care conducea tara atunci. La fel si sportivele enumerate in articol.
Ii inteleg frustrarile de ordin material si nevoia de mai multi bani insa sunt de natura personala.

Daca ar fi sa se faca dreptate retroactiv de ce nu s-ar aplica retoractivitatea pana in ’89 sau chiar inainte de ’89?
Mie mi se pare deplasatr sa pretinzi sa fii recompensat material suplimentar pentru performante avute sub culorile Romaniei. Sa inteleg ca cei ce fac sport de performanta o fac pentru bani si numai pentru bani? Sa inteleg ca rezultatele nemultumitoare si esecurile inexplicabile isi au originea in nemultumiri materiale? Mersi de asa reprezentanti ai culorilor tarii.
Pe de alta parte, medaliatii la Olimpiadele Internationale sunt premiati corespunzator? Beneficiaza ei de rente viagere? Ce se face pentru a-i retine in tara si a nu isi pune talentul in slujba altor tari?
Nu inteleg nici formularile de genul: Patronul X l-a cumparat/vandut pe jucatorul Y. Traim in sclavagism?
Spiritul mercantil promovat de „evanghelistii” capitalismului a facut mult rau.

Neluk (1 comentarii)  •  30 decembrie 2015, 10:12

In mare masura Marian Dragulescu are dreptate.

Ilie.De la scularie. (16 comentarii)  •  30 decembrie 2015, 10:57

Cristina Neagu in plan secund ? Ce faci, nea Ciolos ?

F (9 comentarii)  •  30 decembrie 2015, 11:11

Criolos daca nu aproba va fii demis.Lumea va iesi in strada.Rusine Ciolos.acesti sportivi me reprezinta Tara pe cand Ciolos nu me reprezinta Romania ci reprezinta UE si Bruxelles

F (9 comentarii)  •  30 decembrie 2015, 11:15

Criolos daca nu aproba va fii demis.Lumea va iesi in strada.Rusine Ciolos.Acesti minunati sportivi ne reprezinta Tara, pe cand Ciolos nu reprezinta Romania ci reprezinta interesele FMI ,a Bancii Mondiale, a ungurului-american George Soros,a UE si Bruxelul.

gin (11 comentarii)  •  30 decembrie 2015, 12:35

OFF-TOPIC: Intrucat nu am putut posta la articolul lui Vochin, intervin aici. Propun IHF si EHF sa modifice datele competitiilor europene si mondiale de handbal, astfel incat sa-si faca si GSP ierarhiile corecte.

Ciprian Ilie (11 comentarii)  •  30 decembrie 2015, 13:35

Domnule Ovidiu Ioanițoaia,
Vă mulțumesc și eu și vă urez un an nou luminos și plin de reușite !

La mulți ani !

motica (1 comentarii)  •  30 decembrie 2015, 18:40

In opinia mea , nu se poate compara Dragulescu , un sport individual cu un sport de echipa ca handbalul !!! Nu poti compara placerea si emotiile ce ti le da un meci de echipa cum este handbalul si mai ales cel femenin , cu ce face un gimnast , mai ales la barbati !! Dupa un miut de cal cu manere = gata . Si maine ce vad ? Un turneu mondial de handbal a durat aproape 3 saptamani, cate un meci 60 minute in care am ce vedea. Ce efort face Cristina Neagu in 6-7 meciuri de cate 60 minute si cat spectacol si cate emotii . La Dragulescu daca vad azi un minut sau 4 minute daca concureaza la 4 aparate , pot si sa atipesc uneori si nu transpir deloc pe sira spinarii, pulsul ramane in limite normale etc.

Eduard Popa (3 comentarii)  •  30 decembrie 2015, 19:28

Pe aceeasi logica, si Andreea Raducan ar trebui sa ii ceara lui Radu Vasile dublarea premiului de la vreun mondial din 99.
Dl Dragulescu trebuia sa isi ceara marirea lefului guvernului Ponta, cand a luat medalia, nu acum cand au fost premiate alte fete.
In opinia mea gimnastul nu face altceva decat sa se ia dupa vesnicul dicton romanesc „sa moara si capra vecinului”.

Mihai (1 comentarii)  •  30 decembrie 2015, 19:58

Domnule Ioanitoaia,

Cu permisiunea dumneavoastra eu vad altfel lucrurile. Aceste premieri nu sunt decat un exemplu de cum sa speculezi un moment si sa aplici legea dupa cum consideri tu de cuviinta.

Eu as prefera ca statul roman sa investeasca in sportul de masa, in subventionarea copiilor ca sa poata practia un sport in limitele a 2-3 ore pe saptamana. As dori ca statul roman sa construiasca baze spotive, centre comunitare in cartiere unde sa incurajeze sportul in randul copiilor prin programe si profesori de sport si abia apoi sa se afiseze cu niste medaliati care, pana la urma nu isi fac decat meseria, ca orice alt arhitect roman din Europa, sau medic care salveaza vieti prin Anglia sau Germania.

Premierea medaliatiilor si a sportivilor de performanta ar trebui lasata pe plan secund atata timp cat pt acesti sportivi sportul a devenit o meserie. Indiferent de disciplina sportiva.

dodo (62 comentarii)  •  31 decembrie 2015, 9:06

Eu l-as premia pe Idolul Lucifer: cel mai ghinionist, cel mai furat de arbitri, cel mai chemat la nationala (bine ca ne-a scutit !), cel mai bun antrenor de-a latu si inapoi, cel mai defensiv(unica schema de atac ,,toate mingile pe Cami,,), cel mai provocator, cel mai laudaros, cel mai manipulator (vezi hipnotizatii Mironiuca, Chirila, Sumi, Rererednic si cu voia dvs nea Ovi)! La multi ani fara Agentu 007 de la Șaptior la nationala !

Cezar (1 comentarii)  •  31 decembrie 2015, 11:03

Dragulescu la un campionat mondial are 5 sanse sa castige o medalie. Rateaza la un aparat, incearca la celalat. Fetele au singura sansa. Adevarul e undeva la mijloc. Sa nu uitam ca fetele daca ar fi castigat medalie la abslut fiecare competitie nu ar fi putut egal numarul de medalii al lui Dragulescu. Deci adevarul e undeva la mijloc, ca intotdeauna.

Lukis (1 comentarii)  •  31 decembrie 2015, 15:26

Guvernul a justificat diferenta prin sansele multiple pe care le are Dragulescu le medalii (8). A uitat doua aspecte: echipa de sabie are tot o sansa si toti ceilalti sportivi „discriminati” nu au sanse la salarii de 1 – 200.000 EURO.

Jos Ciolos (2 comentarii)  •  1 ianuarie 2016, 15:25

Medalia este medalie, si este pentru Romania,indiferent ca este CM sau CE,sau Jocurile Olimpice.Gimnastii si gimnastele castiga foarte putin in comparatie cu handbalistele sau fotbalistii.Toti sportivi muncesc.Mai ales gimnastii au 6 aparate si gimnastele au 4 aparate.cinste sportivilor Romani care se lupta cu un guvern antiroman, si Mai degraba un guvern dictatorial condus de FMI si UE

Nelu Stoian (1 comentarii)  •  2 ianuarie 2016, 14:06

AN nou fericit dl Ioanitoaia ,
Intreventia dvs este une de normailitate si decenta, mersi.
Vreau sa va reamintesc ca sondajul GSP a fost eronat pt ca a fost demarat prea devreme….poate asteptand „gongul anual final” era mai inteligent.
Totodata sa stiti ca in sondajul dvs sportivul anului a iesit boxerul Mihai Nistor , casigator al unui bronz si al aurului anul trecut .
Acesta nu este reamintit in nici una din revendicariile grpupului de sportivi nemultumiti.
Poate trebuie reamintit asta de GSP mai ales ca a iesit primul in sondaj dvs .
Ultima intrebare este daca castigatorii acestui sondaj, la diferite nivele , castiga si ei ceva acolo simbolic, poate organizati o gala etc etc
Multumesc