Lupta cu frica

O crimă doar se pedepseşte, mai ales cînd e vorba despre atîţia şi atîţia morţi ca la Paris, între care, vai!, şi doi români.

Dacă pe 7 ianuarie 2015 doi descreieraţi, fraţii islamişti Kouachi, au pătruns în redacţia săptămînalului satiric francez Charlie Hebdo şi au ucis 12 persoane, vineri, 13 noiembrie, Parisul a trăit ceva mult mai tragic, un masacru inimaginabil. Oraşul Luminilor şi, solidar cu el, întreaga omenire îndoliată continuă să numere şi azi, în stare de şoc, victimele unor asalturi teroriste fără precedent: circa 130 de morţi, peste 350 de răniţi!

Să zicem că la Charlie Hebdo s-au răzbunat nişte demenţi, care au acţionat de unii singuri, din proprie iniţiativă. Acum a fost, din păcate, altceva. Atacurile s-au declanşat simultan în 6 locuri, unul dintre ele la Stade de France, ceea ce a implicat participarea mai multor asasini, dar şi planificarea nebuniei, organizarea şi coordonarea ei. Clar că hecatomba a intrat într-o fază superioară, infinit mai primejdioasă pentru umanitate.

Într-un moment în care capitala Franţei şi întreaga lume îi plîng pe dispăruţi, nu prea e de nuanţat. Indiferent de motivele din spatele ei, o crimă nu se justifică, nu se scuză şi nu se iartă. O crimă doar se pedepseşte, mai ales cînd e vorba despre atîţia şi atîţia morţi ca la Paris, între care, vai!, şi doi români.
Nu-i de comentat pe marginea unor vinovăţii evidente. Deşi ele nu trebuie împărţite, iar eu nu-s cel mai autorizat să-mi dau cu presupusul, n-ar strica să ne întrebăm ce i-a transformat pe unii islamişti în fiare, ce i-a înrăit aşa? Nu cumva şi creştinii i-au nedreptăţit, provocîndu-i uneori şi chiar înjosindu-i? Tocmai pentru că exclud varianta ciocnirii dintre două civilizaţii, ideea fiind că fanaticii nu reprezintă niciodată o societate, ci doar pe ei înşişi, îndrăznesc să întreb. Folosind îndoieli, nu certitudini.

Altfel, să ne reamintim că americanii mai întîi l-au încurajat pe Saddam Hussein, apoi l-au omorît ca pe un cîine din pricină că, aflaseră spionii lor, deţinea arme nucleare şi chimice letale. După luni şi luni de controale la sînge într-un Irak devastat, au ajuns însă la concluzia că „ucigaşul planetar” n-avea arsenalul respectiv. Atunci şi-au cerut scuze. Ca totdeauna, dreptatea a aparţinut celor puternici, proprietatea şi instrumentul lor.

Întrucît în Hexagon s-au succedat 6 atacuri teroriste în ultimul an, cîştigă teren opinia că Franţa nu va fi în stare să garanteze la Europene, marele rendez-vous fotbalistic programat între 10 iunie şi 10 iulie anul viitor, siguranţa suporterilor străini şi a echipelor calificate. „Securitatea e o problemă”, recunosc încurcate înseşi gazdele turneului final. Ca atare, se discută, deocamdată cu jumătate de gură, despre mutarea CE într-o altă ţară, ca principale candidate înscriindu-se Germania şi Anglia, ambele cu infrastructura necesară.

Nu trebuie luată însă o asemenea măsură. Pentru că Franţa şi UEFA au investit deja sume imense în scopul bunei desfăşurări a competiţiei, dar şi din alt considerent. De se va proceda aşa, teroriştii ar jubila că şi-au atins scopul de a presăra pămîntul cu morţi şi, în paralel, de a băga teama în vii. N-aş muta CE deoarece nu-i de fugit dinaintea fricii, ci ea trebuie înfruntată şi învinsă. Cu duşmanul lupţi pînă la ultimul cartuş, nu te predai, iată de ce, simplificînd la maximum, Euro 2016 trebuie să rămînă în Hexagon.