Ploaie 
cu lacrimi

Ajunge să afli că Steaua a marcat unicul gol al meciului de Cupă cu U Cluj abia în minutul 81 ca să realizezi că echipa campioană s-a căznit să obțină calificarea în “optimi”.

Corect e să spunem că ea a jucat mai mult și, în majoritatea timpului, mai bine, mai îngrijit. Ca atare, a meritat victoria, dar în fața cui?

A unei divizionare B formate din liceeni și studenți mai degrabă amatori decît profesioniști, din puștani. Spre lauda lor, dăruindu-se exemplar, aceștia au reușit să-i țină în șah pe campioni, ba i-au și pus în pericol. Fără să zic vorbe mari, U a fost eroina partidei. Revelația, sarea și piperul ei. Farmecul ei.

În stilul din ultima vreme, Steaua a condus os
tilitățile, dar a făcut-o cu capul în pămînt și cu frîna trasă, împiedicat. E drept, Rădoi i-a menajat pe Niță, Toșca, Filip și Stanciu, în vreme ce nou-sositul Kharja s-a accidentat, dar și în aceste condiții se aștepta altceva de la Steaua. Să cînte și să încînte. N-a putut, din care pricină a avut emoții. A trăit sfîrșitul întîlnirii cu sufletul la gură.

De presupus că ar fi trecut prin clipe și mai grele dacă tînărul “central” Denis Haidiner, 23 de ani, l-ar fi eliminat pe Breeveld în minutul 71. Deja avertizat, surinamezul a faultat dur din spate și trebuia să primească al doilea galben. În 10, cum s-ar fi cuvenit, Steaua ar fi avut o misiune și mai dificilă, cu toate că, un capitol la care nu mai sînt de lăudat, băieții lui Marius Popescu au terminat meciul anevoie. La figurat, în genunchi, jumătate dintre ei acuzînd crampe musculare!

Campioana s-a chinuit pentru că mijlocașii Muniru și Breeveld au pasat cu precădere în lateral, nu în adîncime. Ca atare, i-au servit rareori baloane vîrfului Tade, care n-a știut ce să facă nici cu cele care i-au parvenit. Vorbă auzită de la suporter și nu lipsită de conținut. “Dacă-i pui o lamă în față lui Tade, juri că seamănă cu o fadromă!”. E puternic, dar parcă are prea multe picioare și se încurcă în ele! În rest, Chipciu anonim, Adi Popa confuz, deși de la el a plecat centrarea la golul lui Tahar, ceva mai răsăriți fiind Enceanu și Carp. Mai ales Carp. Înclin să cred că ex-ceferistul poate fi o soluție fericită pentru linia de fund deoarece joacă simplu, intuiește prompt și se plasează inteligent.

Dincolo de meciul propriu-zis, m-a impresionat în mod deosebit, numai pe mine?, o secven
ță din finalul transmisiei TV de pe Cluj Arena. Sub rafalele unei ploi strașnice, puștanii lui U, uzi și murdari, au efectuat un tur de pistă ca să-i aplaude pe cei 15.000 de oameni din tribune. Cum 4-5 dintre jucători plîngeau ca niște copii, triști că au pierdut, scena m-a tulburat și mi s-a părut extrasă, caut să nu patetizez, dintr-un film de neuitat. Atunci m-am mai lămurit o dată că am fi fost toți în cîștig, întreg fotbalul românesc, dacă o echipă ca U, susținută de un public extraordinar, n-ar fi retro
gradat.

Atît le mai rămăsese “șepcilor roșii” și fanilor lor joi seara, necazul, nostalgia și plînsul. Cu siguranță însă că și nițică speranță. Un strop.