Final trist

Indiferent de scorul cu care s-a încheiat ieri meciul cu Pandurii, Rapid a retrogradat.

Logic că e iar amărăciune în Grant, necaz, dar nu și tragedie. Echipă specială, iubită ca puține altele, cea giuleșteană s-a obișnuit cu prăbușirile.

A cîștigat 3 titluri de campioană și a căzut în liga secundă de 7 ori. Deși sezonul 2015- 2016 va fi al 12-lea jucat la matineu, neostenita ei galerie va continua să-și strîngă membrii, să cînte și să spere. Ca una care a trăit multe, va depăși și acest moment de cumpănă. Călită de propria-i suferință, nu va înceta să încurajeze formația favorită și să întrețină o stare de spirit unică, ambele inconfundabile, fără egal.

Din păcate, retrogradarea a provocat, sau măcar a grăbit, încheierea carierei lui Daniel Pancu, ultimul lider de popularitate al Rapidului. Îmbrăcînd tricoul vișiniu în 5 rînduri și în 280 de partide, ba și marcînd aproape 100 de goluri, exact, 91, Pancu chiar a scris istorie în Giulești. Ca să fie mai clar, a cucerit 6 trofee lîngă Gara de Nord, titlul în 1999, Cupa României în 1998, 2002 și 2006, Supercupa în 1999 și 2002, izbînzi la care se adaugă cele realizate în Turcia, campionatul în 2003 și Cupa în 2006.

Nu dispun nici de spațiul și nici de timpul necesare pentru a-i face portretul lui Pancone la 38 de ani, vîrstă pe care o va împlini pe 17 august. Vreau să salut însă faptul că s-a renunțat la propunerea ca el să intre contra Pandurilor după ce fusese eliminat în întîlnirea cu CFR de la Cluj, eșec ce-a consfințit retrogradarea Rapidului. Nu știu cui i-a apar ținut ideea, probabil unor suporteri rebeli, dar era o prostie, o aiureală. Sfidător, gestul respectiv i-ar fi adus echipei alte belele, alte necazuri.

Fără îndoială că retragerea lui Pancu trebuie sărbătorită, numai că printr-un meci omagial, printr-o gală, nu printr-o atitudine de frondă, stridentă, puștească.

Ca unul care l-am simpatizat totdeauna pe Daniel, ca să nu zic că mi-a fost drag, îi invit pe el și pe fanii lui, mulți la număr, să judece frazele care urmează cu mintea, obiectiv, fără patimă. Concret, să accepte că, stors în atîtea și atîtea lupte la baionetă, ba și adesea accidentat, Pancu mai degrabă a încurcat Rapidul în retur decît l-a ajutat. A însemnat un minus, nu un plus. O frînă, nu un motor. A vrut și s-a zbătut cu disperare, dar n-a mai putut. L-a părăsit forța, nu ambiția, iar cea mai bună dovadă e aceea că n-a mai dat gol în Liga 1 din 8 august 2014, de la 1-1 cu Gaz Metan la București. În 2015, a apărut în doar 9 întîlniri și a punctat în 8, media notelor sale fiind dezamăgitoare, 5,13.

Trăgînd nădejde că mă va înțelege, scriu că, trimis în teren mai mult de gura tribunei și eliminat la Cluj, Pancone a avut parte de o ieșire urîtă din scenă. Nedreaptă, injustă, mincinoasă. Era dreptul lui la un final apoteotic, cu aplauze și cu confeti, atît că viața e cum e, nu cum ar trebui să fie. Urîndu-i succes, îl rog pe Daniel să nu uite că sfîrșitul oricărui drum e și începutul altuia.