Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!
Pe parcursul reprizei secunde a partidei Astra-CFR, 0-1, s-a petrecut o fază peste care s-a trecut prea ușor.
În minutul 56, s-a iscat o busculadă, cu pumni și cu îmbrînceli, din pricină că giurgiuvenii au continuat jocul, deși clujeanul Dore se afla căzut la pămînt și aștepta îngrijiri medicale. Cum elevii lui Dorinel nu s-au oprit, iar De Amorim chiar a tras la poartă, ardelenii s-au repezit în grup asupra celui din urmă. A izbucnit un pui de scandal pe care arbitrul Robert Dumitru l-a potolit cu greu. Logic, fotbaliștii CFR-ului s-au simțit deranjați de atitudinea adversarilor, de nepolitețea acestora. Lipsa lor de eleganță și de onoare.
Cu siguranță că dreptatea le aparținea clujenilor. Cărora mi-aș permite să le reamintesc însă că, într-o situație similară, ei s-au comportat la fel ca astralii. Pe 2 decembrie 2014, într-un “sfert” de finală contînd pentru Cupa României pe care CFR-ul l-a cîștigat la Pitești, 4-3 în fața divizionarei secunde CS Mioveni, Chanturia, Tiago Lopes și Tade, toți prezenți și pe gazonul din Giurgiu, n-au returnat mingea adversarilor. Au ignorat că unul dintre argeșeni trimisese intenționat balonul afară pentru ca un coechipier accidentat să primească ajutor. Ba mai mult, Tade a egalat la 3 în faza cu pricina!
Ca atare, fără să se supere, nu văd de ce oaspeții s-au indignat într-atît sîmbătă încît au sărit la bătaie. Dar trag nădejde că le-a folosit în tîmplarea, una din care au învățat că niciodată nu-i bine să-i faci altuia ceea ce ție nu-ți place!
Din păcate, în fiecare dintre cazurile menționate arbitrii au fost împiedicați să intervină deoa rece, repet ce-am scris în articolul “Calificare rușinoasă” din 4 decembrie 2014, Regulamentul “nu sancționează nici lipsa de bun-simț și nici lipsa de sportivitate”.
În altă ordine de idei, în prelungirile întîlnirii de duminică dintre Chiajna și Brașov, 1-1, “centralul” Iulian Călin l-a trimis în tribună pe Șumudică. N-o să-l apăr pe tehnicianul recidivist, deși destui invocă în favoarea lui un mod pasional de a trăi fotbalul, cu o mie de kilometri la oră. Fie ele și pitorești, unele dintre răbufnirile sale nu pot fi scuzate. Iar acceptate, nici atît. Apreciez însă că, pedepsindu-l pe Șumi pentru că a depășit spațiul tehnic cu 50 de centimetri, practic, cu un pas, tînărul Călin a forțat nota. E posibil să-l fi și vînat pe antrenorul transformat aiurea de el și de confrații lui în inamicul numărul 1!
De cîte ori vorbesc despre ei, cavalerii fluierului devin brusc sensibili și solidari. Cînd sînt opriți de la delegări pentru o gafă ori alta, invariabil argumentează că li se dă în pîine, în a lor și în a copiilor, explicînd că ei își cîștigă existența cu fluierul și că, o dată suspendați, nu mai iau nimic. Se duc acasă cu mîna goală.
În linii mari, merită nu doar ascultare, ci și atenție, înțelegere, respect. Atît că, la rîndu-le, s-ar cuveni să realizeze și ei că, asemenea lor, și antrenorii trăiesc exclusiv de pe urma fotbalului. Că rareori au, dacă au, alte surse de venit, iată de ce ar trebui și aceștia respectați ceva mai mult. Altfel zis, proverbul amintit mai sus se potrivește și arbitrilor.