Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Federația habarniștilor

Din nepricepere, din trufie ori din amîndouă, FRF continuă să calce în străchini cu o consecvență vecină cu ridicolul. Administrația Burleanu a debutat prin a-și înlocui reprezentanții la UEFA. Ca atare, pe postul lui Daniel Prodan, 54 de selecții în […]

joi, 23 octombrie 2014, 9:45

Din nepricepere, din trufie ori din amîndouă, FRF continuă să calce în străchini cu o consecvență vecină cu ridicolul. Administrația Burleanu a debutat prin a-și înlocui reprezentanții la UEFA. Ca atare, pe postul lui Daniel Prodan, 54 de selecții în “națională”, l-a propus în Comisia HatTrick pe Radu Vișan, 33 de ani. Acesta va declara pentru GSP că “nu sînt un microbist propriu-zis”, dar va preciza că “Mă uit la tenis și la fotbal australian. Urmăresc și Champions League de la un anumit punct încolo”!

În sfîrșit, iată un tînăr care întrunește toate calitățile necesare pentru a fi director de Dezvoltare instituțională, implicit, unul dintre boșii fotbalului, dintre strategii lui! Altfel, o dată cu Prodan, au mai ieșit din forurile continentale, la cererea expresă a FRF, Miodrag Belodedici, Liana Stoicescu și Dumitru Mihalache. Ultimului încă nu i s-a desemnat un succesor în Comisia Juridică, în cazul lui funcționînd principiul mai bine nimeni decît unul care nu-i de-ai noștri! Adevărat, asemenea mișcări trebuiau făcute mai devreme sau mai tîrziu, însă nu cu ele trebuia început.

Mai grav e, dovadă clară de ignoranță, că Burleanu et Comp. habar n-au avut că Prodan și ceilalți maziliți se află sub contract cu UEFA pînă la 15 martie 2015 și că nu pot fi scoși mai înainte! Ajunge să privim site-ul forului continental pentru a ne convinge că Vișan nu figurează printre membrii HatTrick, ci doar pe lista observatorilor! Altfel spus, n-are drept de vot, e un simplu spectator. Cu scuze, e un băgător de seamă.

Deunăzi, capii FRF au mai comis o boacănă. După ce l-au numit pe grecul Kyros Vassaras șeful arbitrilor români, mișcare inspirată ori nu, ne vom lămuri curînd, l-au recomandat pe elen, în scris, pentru comisia europeană de resort, în care a mai activat. Numai că răspunsul venit de la Nyon le-a bătut obrazul federalilor, i-a readus cu picioarele pe pămînt. UEFA a explicat că, fiind cetățean grec, Vassaras poate fi propus exclusiv de forul din Atena, numai de el. De federația națională, nu de una străină, amănunt pe care specialiștii de la București erau datori să-l știe. Neștiindu-l, s-au făcut de rîs.

Nu intru în detalii legate de procesul pe care FRF l-a intentat lui Mircea Sandu pentru restituirea rentei viagere pe 5 luni, zice-se că primită fraudulos. E treaba justiției, să așteptăm verdictul deși, părere personală, nu-i în regulă să-i iei cuiva ceva ce chiar tu i-ai dat. Nu pretind că Nașului i se cuveneau banii aceia. N-a plecat sărac de la FRF. Dar, din moment ce a existat o hotărîre a Comitetului Executiv în sensul respectiv și președintele Burleanu însuși a semnat actul, cum susține Sandu, atunci de unde atîtea pretenții?!

O ultimă chestiune, deși ar mai fi multe. De pildă, de ce FRF i-a privat, între alții, pe veteranii Nicolae Oaidă și Mircea Dridea, oameni la 80 de ani, de cîteva sute de lei primite drept indemnizație? Subiectul e de dezvoltat altă dată.

În încheiere, întreb dacă-i real zvonul că, pentru a discuta despre viitorul echipei naționale cu Cosmin Olăroiu, pe antrenorul ce lucrează în Emiratele Arabe, unul dintre candidați, l-a sunat Gabriel Bodescu, nu Răzvan Burleanu? Să fiu iertat, dar cine e Bodescu în fotbal că n-am auzit?!

Comentarii (67)Adaugă comentariu

Franz (406 comentarii)  •  23 octombrie 2014, 15:51

Adica stergeti pe jos (meritat) cu Burleanu, iar prietenul Dv. De o viata Lucescu vine sa colaboreze cu acesta!!!!!incep sa nu mai inteleg nimic!!!!!

IceSoldier (5 comentarii)  •  23 octombrie 2014, 15:52

@Cornel…ai scris ceva sa nu adormi, nu?

IO (154 comentarii)  •  23 octombrie 2014, 15:53

Este o problema de care nu doar FRF sufera, tendintza de a crede ca daca unul a depasit pragul de 35 de ani nu mai este bun. Aceasta este mentalitatea romanului si nu cred ca va putea fi schimbata usor.
De pilda cetateanul de la #35 crede ca adescoperit gaura la covrig cand insira niste nume de „nefosti” fotbalisti/e uitand sa mentioneze ca respectivii au deja in carca o activitate de manegeriat destul de bogata din moment ce sunt trecuti bine de cei 33 de anishori ai domnului neica nimeni.
Pot fi de acord cu respectivul cetatean, ca nu trebuie sa fi fost fotbalist ca sa poti conduce o federatie de fotbal cu succes, doar ca nu poti fi a toate… nestiutor ca distinsul domn Burleanu.

Tyty (127 comentarii)  •  23 octombrie 2014, 15:54

Marc #39 ce draq de manager e Bodescu si cum sa conduci un domeniu in care nu te pricepi. Hai cave trasa rau de par.

Gabi (64 comentarii)  •  23 octombrie 2014, 16:16

Beeei dani #49 nu Sandu a ingropat fotbalul timisorean ci Iancu si gasca lui de mafioti .

cristian (25 comentarii)  •  23 octombrie 2014, 16:22

De unde atita rautate. Burleanu nu a zis ca este profesionist in fotbal.De asta l-a luat pe Chivorchian, pe Puiu Iordanescu si sa dea dumnezeu pe Mircea Lucescu. Problema este in ce masura acestia vor putea colabora in binele si interesul fotbalului nostru. Si asta nu numai la nivelul nationalei ci si al cluburilor. Le doresc mult succes.

danny (103 comentarii)  •  23 octombrie 2014, 16:23

La starea actuala a FRF, ati contribuit si dumneavoastra, domnule Ioanitoaia, impreuna cu breasla „ziaristilor” de sport care timp de douazeci si ceva de ani ati servit publicului personaje precum Becali George, Mihai Stoica, Borcea Cristian, Copos George si altii precum el.

Daca Becali George a putut fi membru in comisia juridica a Parlamentului Romaniei, poate si un neica nimeni sa fie membru in comisia juridica a UEFA, doar nu vorbim de CEDO.

Cat despre Prodan, nu cunosc exact cu ce se ocupa comisia HatTrick, insa nu vad de ce trebuie sa fi jucat fotbal ca sa te numeri pe statul de plata al UEFA.

Prestatia lui Burleanu in fruntea FRF, cel putin pana in acest moment este jalnica, mai ales raportat la obiectivele declarate in campania de dinainte de alegerile FRF. Asta nu il face un om mai bun sau mai rau decat era sau este.

almaviva (43 comentarii)  •  23 octombrie 2014, 17:10

Cornix cornici oculos non effodiet…

Ce bine era, maestre, daca v-ati fi luat si de mafiotul Sandu cu aceasi consecventa cu care o faceti cu Burleanu! In afara de cazul Craiova, nu-mi amintesc sa-i fi reprosat ceva mafiotului. Chiar as vrea sa vad ce fel de editoriale scriati la 2-3 luni dupa venirea mafiotului la conducerea FRF. Il atacati si pe el la fel?

Un antrenor (214 comentarii)  •  23 octombrie 2014, 17:47

Nu l-am iubit pe Mircea Sandu, dar consider ca aveti dreptate. Trimiterea la Mircea Sandu e fortata, aia a fost, Burleanu si ai lui suntin functie si comit greseli dupa greseli. Trebuie sa le-o spuna cineva si sa se corijeze.

m&m (19 comentarii)  •  23 octombrie 2014, 18:20

@Suru #47: [Complet in afara subiectului] Tronc! Ai si vrut sa ne/imi spui ceva? De fapt, ce nu ti-a convenit la ce am scris? Ori ai invatat si tu un cuvant nou si ai zis sa-l folosesti.

ss (12 comentarii)  •  23 octombrie 2014, 18:23

Toata stima pt cariera d-voastra si pt ce ati reprezentat in presa romaneasca ! Dar pt articolul acesta SA VA FIE RUSINE d-le Ioanitoaia! Daca in anul 2014 d-avoastra aveti tupeul cu atata aroganta sa scrieti un lucru pozitiv despre sandu,omul care a distrus la propriu fotbalul romanesc,motivele sunt enumerate de cei care au scris mai devreme, atunci imi rezerv dreptul sa va detest si sa nu va mai citesc de acum incolo.Nu este vorba despre o parere a d-voastra la care ati avea dreptul ci de faptul ca sunteti un om important al presei sportive si va folositi rusinos de aceasta situatie! Sunteti prea inteligent pt a nu va da seama ca noi ne-am dat seama ce urmariti!

Milici (440 comentarii)  •  23 octombrie 2014, 18:24

O să ajungem să spunem-Ce bine era cu Mircea Sandu !- exact cum mulţi zic- O duceam mai bine pe vremea lui Ceaşcă !

dan (6 comentarii)  •  23 octombrie 2014, 19:04

sant convins ca piturca va fi regretat dupa meciul cu irlanda de calificat la euro ar trebui sa ne calificam si fara antrenor

Meri (3 comentarii)  •  23 octombrie 2014, 22:18

@ss. Rusine sa-ti fie tie pentru ca Sandu a lasat ceva in fotbal si abia astia de azi il spoliaza, daca stii ce inseamna acest cuvant.

adi (26 comentarii)  •  23 octombrie 2014, 22:19

Parca tot mai bine „Federatia habarnistilor” decat Mafia securisto -comunista a lui Sandu si Dragomir.De habarnisti poti scapa daca nu se dezmeticesc dar cu mafia e mai greu.Pana nu ia zdruncinat DNA-ul au fost de neatins.Presa si televiziunile le-au lins dosul la greu si le-au cantat in struna.Hartie igienica ptr toti.

SS (12 comentarii)  •  24 octombrie 2014, 9:46

@Meri, pe bune? Ce a lăsat sandu, mingea de fotbal rotundă? Orice handicapat ar fi lăsat mai multe lucruri bune decât sandu, dar nenorocitul a fost rău intenționat împreună cu incompetenții lui, mitică, mache, și toți ceilalți lingăi. Hai că-mi vine să vomit numai când ma gândesc la fețele lor perverse!

InfoB (1 comentarii)  •  24 octombrie 2014, 13:46

Maestre, se pare că regretaţi destul de mult îndepărtarea mafiei de la conducerea FRF.

Comentează