Trasul de mînecă

Văzînd că Geambașu a atins subiectul într-un articol din week-end, am hotărît să nu mai insist, să trec peste. Totuși, m-am  răzgîndit, asta și pentru că, fără să mă contrazic cu Cristi Geambașu, am o opinie diferită de a lui. […]

Văzînd că Geambașu a atins subiectul într-un articol din week-end, am hotărît să nu mai insist, să trec peste. Totuși, m-am  răzgîndit, asta și pentru că, fără să mă contrazic cu Cristi Geambașu, am o opinie diferită de a lui. O altă părere.

E vorba despre sesizarea FRF privind delegarea arbitrului portughez Pedro Proença la barajul Grecia-România de la Atena în condițiile în care antrenorul formației elene, Fernando Santos, e și el portughez. Cunoscînd bine legile jocului, Mircea Sandu et Comp. n-au ridicat tonul, dar au atras atenția FIFA asupra eventualului pericol. Plecînd de la ideea, veche de cînd lumea, că paza bună trece primejdia rea, au avertizat cu diplomație și cu măsură. Ca să nu se spună că n-au spus.

Personal, m-aș fi abținut. N-aș fi sărit în sus tocmai știind că la un asemenea nivel azi nu se mai judecă simplist, îngust, închistat. Cu atît mai mult aș fi păstrat rezerve cu cît bănuiam, în fond, eram convins, că demersul respectiv va eșua. Era logic să fi bătut la o ușă închisă, cum s-a și întîmplat. Zurichul a luat act de poziția Bucureștiului, dar nu l-a schimbat pe Proença și nici nu-l va schimba. A rămas ca ei, nu ca noi.

Drept replică, destui vor aminti despre tevatura iscată de partida de C1 dintre Real Sociedad San Sebastian și Șahtior Donețk, pe parcursul căreia Ovidiu Hațegan ar fi iertat echipa oaspete, antrenată de Mircea Lucescu, de un penalty pe care unii l-au negat cu îndîrjire, iar alții l-au considerat clar ca lumina zilei, incontestabil. În ciuda faptului că observatorul a mers pe mîna “centralului”, dovadă că arădeanul a continuat să primească meciuri în Champions League, se mai analizează și acum faza cu pricina. Că trebuia fluierat 11 metri, că nu trebuia, nu s-a căzut de acord și nici nu se va cădea.

De observat însă că, indiferent că a lăudat ori a condamnat decizia lui Hațegan, nimeni n-a făcut referire la naționalitatea acestuia, la amănuntul că provine din aceeași țară cu tehnicianul uneia dintre echipele aflate în luptă, că-i compatriot cu el! Nici un ziar, nici o televiziune, nici un site! Specialiștii și comentatorii au cîntărit prestația unui cavaler al fluierului care a greșit ori, conform versiunii opuse, n-a greșit, atît și gata, polemica s-a terminat unde a și început! Concret, l-au tratat pe Hațegan ca pe un arbitru de oriunde, nicidecum ca pe un arbitru român.

Ca atitudine generală, n-ar strica să ne mai controlăm teama, ce derapează uneori în complex, că toți ceilalți sînt pregătiți să ne fure și chiar ne fură, săracii de noi!    Tocmai de aceea apreciez că sesizarea către FIFA nu-și avea rostul, că a picat ca musca în lapte. Între altele și în numele argumentului că aceia pe care îndrăznești să-i tragi de mînecă, sau cărora le dai peste degete, se simt de regulă jigniți, pentru ca mai devreme ori mai tîrziu să se și supere. În mod obișnuit însă, mai devreme.