Cînd Bölöni e nedrept
De-a lungul convorbirii purtate cu Justin Gafiuc în Qatar, unde antrenează pe Al-Khor, Loți Bölöni a vorbit ca un tip relaxat, senin, lipsit de griji. E și logic să fie astfel din moment ce ia 125.000 de dolari pe lună […]
De-a lungul convorbirii purtate cu Justin Gafiuc în Qatar, unde antrenează pe Al-Khor, Loți Bölöni a vorbit ca un tip relaxat, senin, lipsit de griji. E și logic să fie astfel din moment ce ia 125.000 de dolari pe lună și nu-i cere nimeni să atingă vreun obiectiv deosebit. Să reținem însă că n-a ajuns la asemenea salariu nici întîmplător, nici repede, nici facil. Înainte de a pune condiții, a cucerit un titlu în Portugalia și unul în Belgia, adică și-a transformat numele în renume. Plus că pe drumul către casierie l-a ajutat și biografia de jucător, luminată de 102 selecții în reprezentativa României și, evident, de cîștigarea Cupei Campionilor 1986 cu Steaua.
În interviul publicat de Gazetă vineri, l-am regăsit pe vechiul Bölöni, inteligent și echilibrat, cu prezență de spirit și viteză de reacție. Solid argumentate, replicile sale nu irită nici măcar atunci cînd autorul lor lasă impresia că-și tratează de sus interlocutorul ori chiar îl tratează. Loți domină prin ce spune, nu prin ce arată. Prin verb, nu prin gest. Obișnuiește să păstreze măsura, o dovadă fiind și aceea că, referindu-se la actuala sa experiență din Orientul Mijlociu, admite că “în viață ești uneori obligat să faci compromisuri”.
Asta și în ideea că acest Al e al treilea din CV-ul lui de antrenor, urmînd lui Al-Jazeera în 2007-2008 și lui Al-Wahda în 2010, ambele din Emiratele Arabe Unite. Evident că nu atît banii contează, cît numărul lor!
Cu o excepție asupra căreia mă voi întoarce, afirmațiile lui Bölöni mi s-au părut deștepte, pline de substanță. Lăudînd-o pe Steaua, a apreciat corect că ea s-a detașat în fruntea clasamentului pentru că a jucat mai bine, dar și pentru că restul formațiilor au jucat mai prost. Cerînd solidaritate pentru munca lui Pițurcă, a insistat că “se cuvine acceptat și respectat ce face selecționerul”. Regretînd desființarea Științei, a atras atenția că la Craiova există “un potențial extraordinar care trebuie fructificat, nu batjocorit”, opinii ferme, despre care ai zice că aparțin unuia care trăiește pe malul Dunării, nicidecum pe cel al Golfului Persic, la mii de kilometri distanță.
Părerea mea e că Loți a devenit nedrept în clipa în care a trecut să judece Școala de antrenori a FRF, înființată în 1992 și condusă pînă recent de Mircea Rădulescu. Nu s-a sfiit s-o pună la zid, declarînd că “pe cînd eram selecționer, am sesizat acolo un nivel slab” și că “era mai degrabă o caricatură”! Nu critica în sine a deranjat, cît asprimea ei, exagerarea unuia care a stat pe banca “naționalei” numai 6 meciuri oficiale. În fond, nu discutăm despre Harvard, despre Oxford ori despre Sorbona, ci despre o școală care, în ciuda minusurilor ei, a calificat într-un interval relativ scurt destui tehnicieni realizați sau cel puțin promițători. Să nu se supere Loți, însă unii dintre absolvenții școlii federale, de pildă Dan Petrescu, Cosmin Olăroiu ori Răzvan Lucescu, sînt angajați la cluburi cotate cu o clasă, măcar cu una, peste Al-Khor!
Personal, înțeleg că, pentru a deschide cît mai multe uși, Bölöni se recomandă antrenor format în Franța, nu în România. Dacă asta îl avantajează, e treaba lui. Atît însă. Mai departe, de la un domn ca Loți n-așteptam să bată din picior fără motiv.