Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Fotbal zgîrcit

Profitînd de înfrîngerea lui Dinamo și de succesul obținut de ea la Piatra-Neamț, CFR a redevenit lider. De subliniat că trupa lui Andone s-a desprins anevoie sub Pietricica, unde a marcat pentru 2-0 abia în prelungiri. A suferit și a […]

duminică, 29 aprilie 2012, 4:20

Profitînd de înfrîngerea lui Dinamo și de succesul obținut de ea la Piatra-Neamț, CFR a redevenit lider. De subliniat că trupa lui Andone s-a desprins anevoie sub Pietricica, unde a marcat pentru 2-0 abia în prelungiri. A suferit și a tremurat.

Din fericire pentru ea însă, impresia oarecare pe care a lăsat-o, de echipă modestă, a contat mai puțin la sfîrșit. Sau chiar deloc. Au contat cele 3 puncte, în ansamblu meritate, grație cărora formația din Gruia are șanse mari de a cîștiga campionatul. Poate chiar cele mai mari. Pînă la urmă prozaic ori nu, adesea cinic, scopul scuză mijloacele și în fotbal. E vorbă veche, probabil și răsuflată, aceea că fanfara cîntă doar pentru locul 1.

Ca de obicei la meciurile CFR-ului, arbitrajul a stîrnit valuri și de data asta. Președintele de onoare al Ceahlălui i-a reproșat cu voce tare lui M. Avram că a fluierat după două regulamente, că “a venit cu lecția învăţată”. Consider că primarul Ștefan e în măsură să-i impute lui Avram faza din minutul 85, cînd bucureșteanul a indicat ofsaid la Golubovici, deși tușierul Nica nu ridicase fanionul, decizie a “centralului” greu de înțeles și imposibil de explicat!  Mai departe însă, n-ar trebui omis amănuntul că, pe semnalizarea celuilalt asistent, Avram i-a anulat lui Ronny un gol pe care reluările video îl arată valabil: vîrful clujean se afla pe aceeași linie cu ultimul apărător nemțean. Înclin să cred că fiul ex-președintelui CCA a comis erori, dar n-a căutat să favorizeze vreuna dintre combatante.

În situația în care CFR n-a convins la Piatra-Neamț, Dinamo a jucat și mai prost la Brașov. A fost de nerecunoscut în duelul, pierdut fără drept de recurs, cu un adversar harnic și decis. S-a demonstrat astfel ce se știa, că roș-albii nu-și găsesc ritmul în absența pasatorului C. Munteanu, a golgeterului M. Niculae, ba și a lui Moți, inconstant și imprudent cum e uneori acesta. Oricît s-a străduit M. Alexe, n-a reușit nimic de unul singur.

Colac peste pupăză, a greșit și Bonetti schimbările, înlocuindu-i pe Dăciulescu (în minutul 24), pe Curtean și pe Tameș Avertizat încă din start, e drept, cam ușor, cel dintîi putea fi chiar eliminat după o intrare dură la Cr. Ionescu, din care motiv să zicem că substituirea lui s-a mai justificat. Nu însă sub nici o formă cu neputinciosul Platini! Antrenorul italian a gafat cu ceilalţi deoarece a slăbit aiurea mijlocul, lipsă de inspirație pe care o va plăti cu vîrf și îndesat.

Într-o frază, CFR Cluj și, mai ales, Dinamo au rămas datoare în etapa a 28-a a Ligii 1. Dacă ele, formațile angajate în bătălia pentru titlu, ne dau fotbal cu lingurița, mediocru spre slab, ce pretenții s-avem de la celelalte?! Să-n-avem, nu?

Comentarii (33)Adaugă comentariu

Moarcas (10 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 16:42

In general de acord. Analiza e corecta, dar nu exista solutie. Desi toate echipele fruntase joaca prost, la fel si Vasluiul cu Astra, una dintre ele va lua titlul. Sa le vedem pe Rapid si pe Steaua, dar nici ele nu se par mai rasarite.

Vladi Colentina (42 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 16:47

Nea Ovi, e de rau daca ai ajuns sa il aperi pe baiatul lui Avram. Ori te-ai schimbat si ai devenit ceferist odata cu numirea prietenului Andone? Adica te-ai dat si matale cu ungurii?

aliatu (4 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 16:55

Nea Ovidiu , nu stiu cum sa-ti spun , dar la primul gol al cfr-ului n-a fost fault , deci prin urmare n-a fost gol.Daca o formatie inscrie dintr-o lovitura libera nemeritata asta cum se cheama?! Nu cumva ajutor din partea arbitrului?! Si ca sa nu-mi sara lumea in cap sunt fan CFR , dar obiectiv.Echipa n-a jucat nici aseara nimic.Singura diferenta este ca au fost impinsi de la spate de Avram si au avut un adversar slabut.Daca nu iar luam 4-5 goluri.

rares (4 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 17:00

inca o data va felicit pt articolul obiectiv si realist cum greu intalnesti in presa de azi.Personal consider Cfr-ul lider numai si numai pt seriozitatea si corectitudinea cu care manageriatul conduce echipa.In ceea ce priveste jocul,asa cum spuneti si dvs lasa mult de dorit.Cu respect un suporter U si Cfr

Firu (31 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 17:16

@aliatu. Si prea multa obiectivitate strica! Tu zici ca nu a fost fault la lovitura libera transformata de Vranjes, mie mi s-a parut ca da. Avram nu a tras cu CFR si nici Ceahlaul nu a jucat prost. Pentru locul ei din clasament s-a prezentat neasteptat de bine.

Cfr_Atlanta (218 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 17:30

@ Rares. Am ajuns sa-l felicitam pe Ioanitiaia pt o anaiza corecta…Am ajuns sa ne miram cand ziaristii sunt obiectivi?Trist…

adi (180 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 17:41

Anularea unui gol valabil e o greseala mai mare decat oprirea jocului pentru un offside !
CFR, de vreo 5 etape incoace, a fost dezavantajata de arbitrii si presa mitico-manelista nu zice nimic !

Liviu (333 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 17:46

Atlanta are dreptate. Cred ca nici Ioanitoaia nu asteapta felicitari dupa acest articol de rutina. Remarcabil pentru ca nu loveste in CFR cum face de regula GSP, care tot descopera regii si aranjamente,dar nici foarte spectaculos. Spune unor lucruri pe nume si nimic mai mult.

Marcu (42 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 17:50

@adi. Gresesti pentru ca nu se intampla ca centralul sa treaca peste asistent la ofsaid cum a facut Avram. Iar la Golubovici s-a grabit sa fluiere inainte ce Beto sa respinga mingea. Pinalty exagereaza, dar are si ceva dreptate.

Aloha (1 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 18:21

@Aliatu: mai lasa-ma, daca tu esti fan CFR eu sunt Mick Jagger. CFR a avut un gol foarte clar anulat pentru un offside inexistent, deci termina cu ajutorul arbitrilor. Ce dezavantaj mai mare decat un gol anulat?

omar (33 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 18:34

In toate campionatele din EU echipa care e mai buna si castiga e mereu invidiata si i se cauta nod in papura ,in Italia e juve , spania REAL. ETC ETC deci si cu cfr e la fel cei ce cauta cu lupa anumite greseli de arbitraj sunt niste amarati de figuranti ca si betivul care isi ineaca stresul si problemele lui in alcool asa si voi iar noi de la cfr santem ok, si nu utati MULTI INAMICI MULTA ONOARE.

starchild (23 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 18:44

O echipa care a strans 33 de puncte sa nu puna nici o problemea la 2 echipe dintre cele mai slabe din Liga 1, Dinamo si CFR? Trebuie sa ne povestiti, dar alta data … acum ma simt mult prea inteligent pentru a dezbate diversiuni cu arbitraje…

aliatu (4 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 18:52

@Aloha Daca tu vrei ca echipa sa se tarasca pe teren n-ai decat.Dovedesti ca esti doar un ultras inrait.Eu vreu ca echipa mea sa joace fotbal.Chiar daca e invinsa!Atunci cand iesi de pe teren trebuie sa poti tine capul sus ca ai practicat un fotbal de calitate!In ceea ce priveste comentariul lui Firu care spunea ca au jucat nemtenii bine , vreau sa ii amintesc faptul ca orice echipa trebuie sa joace cu atat mai mult una care se lupta pt evitarea retrogradarii.

Freddy RE (15 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 18:52

@aliatu RULES
Este opinia unuia care a si VAZUT meciul.

clujvisiniu (28 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 19:20

baietii cu comentariile de mai jos: voi ati vazut meciul sau numai comentati prin prisma rezultatului?
….
@starchild: tu zici ca ceahlaul nu a pus nicio problema cfrului ? chiar ai vazut meciul ? daca nu l-ai vazut si comentezi doar aiurea e clara treaba cu tine. daca l-ai vazut si spui ce spui treaba e si mai clara cu tine.
….
altfel: chiar a fluierat avramica sau s-a fluierat din tribune? sa-l intrebam chiar pe el si sa vedem ce s-a scris in foaia de joc.
….
cfrul a jucat mai bine decat in ultimele meciuri. nu poti astepta sa zbarnaie totul avand suspendati ,accidentati si echipa fiind in deriva in ultimele meciuri.

MakaveliTD (4 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 19:36

Domnule Ioanitoaia, sunteti printre putinii ziaristi pe care ii stimez si asta pentru ca sunteti echilibrat in articolele redactate asa ca mi-ar placea sa vad un articol scris de dumneavoastra pe tema relatiei dintre Bonetti si Danciulescu.
S-a speculat foarte mult prin presa pe tema asta, iar eu ca dinamovist nu vreau inca sa il acuz pe Bonetti insa sper din suflet sa nu strice un simbol al lui Dinamo care dupa parerea mea in ciuda varstei are o contributie destul de importanta in jocul echipei. Imi e teama sa nu ii grabeasca declinul, inevitabil odata cu varsta, acestui jucator care mie imi place sa cred ca mai are de oferit 1 sau 2 lucruri memorabile fotbalului romanesc.

Claudiu22 (343 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 19:46

clujvisiniule, in afara de Muresan cine i-a lipsit CFR-ului? Kapetanos si Celestino, dar cat au jucat acestia? CFR e in deriva si norocul ei sta in faptul ca si contracandidatele sunt praf, in frunte cu Dinamo. O sa iasa campion chiorul din tara orbilor.

california (349 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 19:54

Cîtă dreptate are Birindelli?

Mich (21 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 20:21

La 1-0 pentru CFR, arbitrul a anulat eronat un ofside imaginat gazdelor (faza in care Beto a aparat oricum). Parerea mea este ca aceasta greseala a fost intentionata pentru a balansa o alta greseala mult mai mare, golul anulat CFR-lui: 1-1 in loc de 2-0 ar fi fost cu adevarat viciere de rezultat.

Cine zice ca Ceahlaul nu a jucat, nu a vazut meciul. Ei nu au fost lasati sa joace! CFR a facut un joc bunicel. Cand acestuia i s-a mai terminat benzina s-a vazut ce ar fi vrut sa joace Ceahlaul inca de la inceput, prin viteza jocului si pasele ametitoare au cam naucit CFR-ul.

kkciosuldelahamangia (6 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 20:30

ambele echipe au avut ocazii clare, dar fotbalul se joaca pe goluri, si nu pe tabele statistici, posesie si alte aiureli care nu au nici o legatura cu jocul de fotbal. ultimile meciuri din semifinalele de Champions League, confirma ce am spus, la ce i-a folosit Barcelonei, posesia de 72%, daca scorul a fost 2-2 ?
altceva e deranjant, comentatorii sunt prostia intruchipata ! sa afirmi dupa patru reluari, din patru unghiuri diferite, ca nu a fost fault la lovitura libera de la priul gol, e de neinteles sau rea intentie cu scopul de a acuza arbitrajul, si de aici ca ar favoriza echipa C.F.R.-ului !

Cheetah (2118 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 23:17

Deocamdata, pot spune: Felicitari Concordiei Chiajna pentru rezultate, seriozitate si prestatie de valoare! Surprinde placut in Liga intai o echipa din IF, nu-i asa?
Mi-as dori sincer ca cei cinci magnifici care se bat acum pentru titlu, cu garnituri consistente de mercenari straini in loturi, sa joace cu apetit pentru spectacol si goluri frumoase, in stil brazilian.
Si-mi mai doresc sa vad din nou Universitatea Craiova in clasamentul Ligii 1.
Si va felicit, Domnule Ioanitoaia, pentru revenirea pe „sticla”, va urmaresc la GSP TV.
Cred ca putem incepe sa discutam inca de pe acum de Campionatul din Polonia si Ucraina, pentru ca se pare ca la intern am lamurit deja problemele. S-a banalizat internul, dragi prieteni!

Razvan I (35 comentarii)  •  30 aprilie 2012, 0:19

Analiza corecta, din pacate calitatea fotbalului de la noi lasa de dorit, felicitari pentru emisiune, aratati mai bine decat inainte de operatie!

alo.man. (35 comentarii)  •  30 aprilie 2012, 8:12

fotbalul=locul unde mafyhotii, patroni, conducatori, arbitrii, imopresari, politicieni, jucatori, isi dau mina si exceleaza becali, merme, borcea, copos, colonei, AVRAM,, VAMA, BUDURU, NICOLAE, avari, hulpavi, cretynoizi, lacami, bolnavi, paranoici.premierelew lui becali=au denaturat fotbalul,
iar steaua a subcombat pe limba oierului anarhist, incult, nesimntit, ipocrit. EI AU UCIS FOTBALUL, COMPRETITIA, VALORILE, IERARHIILE, SPECTACOLUL. f multi jurnalisti, prin incompetenta si coruptie sprijina pe cei mafyhoti. pina nu scapam de nasul si corleone, rezultatele in afara a cluburilor si nationalei…sunt pe masura nonvalorilor din fotbal.

POMANA cfr (11 comentarii)  •  30 aprilie 2012, 8:40

In acest meci, faza cu arbitrul, a fost aruncată pt. a acoperi BLATUL unor jucători nemţeni.

Cine a jucat la pariuri acest meci a câştigat o sumă impresionantă. Eu unul am făcut-o şi mulţumesc public echipei din Gruia.

Dar, din punctul de vedere al corectitudinii, această echipă, alias POMANA cfr reprezintă GUNOIUL fotbalului românesc.
Şi datorită lor fotbalul românesc a ajuns atât de jos.

Mi-ar fi ruşine să mă laud cu trofee câştigate (citiţi furate) prin metode neortodoxe.

Clont (1 comentarii)  •  30 aprilie 2012, 8:49

Sa moara dusmanii de necaz ca rezultatul inregistrat in Giulesti intre Rapid si Steaua avantajeaza CFR-ul. Ii mai trebuie victorie cu Dinamo la Bucuresti si titlul va ajunge iar in Gruia. De ce va ofticati?

Un rapidist (2 comentarii)  •  30 aprilie 2012, 8:55

La Recurs nu v-ati pronuntat daca a fost hent in careu la Bicfalvi de aceea astept sa vad cum veti judeca faza in ziar. Daca a fost atunci aveti datoria sa scrieti in ziar, nu sa-l aparati pe arbitrul ceh si sa o protejati pe Steaua.

Achim (9 comentarii)  •  30 aprilie 2012, 12:02

Articolul e la fel de generos ca si fotbalul nostru. Cu o exceptie ca dl Ioanitoaia nu mai trage tot timpul in CFR. S-a mai calmat.

Lulus (70 comentarii)  •  30 aprilie 2012, 12:17

Cred ca pana la urma tot CFR ul va lua campionatul, ca sa moara de necaz Gigi, Borcea si Porumboiu

durden (338 comentarii)  •  30 aprilie 2012, 13:15

chiar daca sunt dinamovist,recunosc ca fanfara ar trebui sa cante pt altcineva.dar nu pt locul intai cum spune nea ovi si pt vaslui.cred ca este singura echipa din romania care nu ne-ar face de rusine in champions league

suporter de o viata (35 comentarii)  •  30 aprilie 2012, 15:09

daca steaua avea un 11 m ca bicfaldi in min 86 si un al 2 lea cartonas galben neacordat de un arbitru anonim, f slab, cu tusieri de acelasi nivel, becali , meme si ciracii guietau=tipau din gaura de sarpe. asa a fost si in sferturi cind manolo spaniolul, contra 200 mii,pe lia manoliu n-a acordat 11 m la buga si l-a oprit pe nico, singur cu portarul.exceptind meciul urziceni-dinamo, strainii avantajeaza echipele cu nume. steaua e favorita in acest sens.

stiintza4ever (78 comentarii)  •  30 aprilie 2012, 16:24

Cine dracu’ se mai uita la fotbal fara Universitatea Craiova??

viorelu (113 comentarii)  •  30 aprilie 2012, 16:43

titlu e bun. restul se știe. ca doar nu o veni colina sa ne arbitreze.

au mai fost multe faze care ar fi trebuit comentate dar tot ce am auzit în presa este ce prostii a mai scos din el oieru si faza cu penalti-ul.

slabut, foarte.

cata (7 comentarii)  •  1 mai 2012, 21:02

Stefan e nemultumit pe viata. CFR-ul inca nu ne dezleaga enigma acelor 0-5 cu rapid si 2-4 cu chiajna… Clujul nu joaca. E pe primul meci dar eu unul nu mi amintesc nici un meci in acest sezon in care sa spun Da, dom’le, a jucat Clujul…Sunt aici niste enigme…Orice ar spune Iuliu Muresan sunt semne mari de intrebare…

Comentează