S-ar fi cuvenit să ne mulțumească mai tare acest 1-1 cu Uruguayul, campioana Americii de Sud. Deoarece “tricolorii” lui Pițurcă au avut o evoluție remarcabilă și au obținut un rezultat prestigios. Nu ne-am bucurat însă suficient din pricina incidentelor declanșate miercuri seara de jandarmi și de stewarzii BGS, care au folosit împotriva spectatorilor bastoane de cauciuc și gaze lacrimogene!
Veți spune că, așa cum se mai întîmplă, -suporterii vor fi sărit iar calul. Vor fi provocat și ei, dar a fost suficient ca unii să afișeze bannere neagreate de mai-marii fotbalului, “FRF-RMGC” și “Roșia Montană”, pentru ca organele de ordine, avertizate și vigilente, să intre în forță peste fani, să-i lovească și, în final, să-i scoată din arenă! În clipa aceea, simțindu-se solidari cu vecinii lor hăituiți, 17-18 mii de oameni au început să scandeze contra președinților Federației și Ligii. Într-un cor uriaș, au strigat “Sandu, ești o mizerie!” și “La pușcărie, Mitică, la pușcărie!”.
Întrucît Dragomir se va grăbi să declare că “o mînă de derbedei au vrut să strice jocul echipei naționale”!, unii își imaginează că șeful LPF n-a înțeles ce s-a petrecut, de ce-l înjură publicul. Fals, n-a dorit să înțeleagă, ideea fiind că, dacă lucrurile nu-ți convin, cel mai simplu e să faci pe niznaiul. Să bagi capul în nisip ca struțul.
În fond, ce trebuia să priceapă Dumitru Dragomir și, o dată cu el, Mircea Sandu? Că lumea, cea prezentă miercuri pe Național Arena, dar nu numai ea, s-a săturat de stilul lor de a conduce și, implicit, de urmările acestuia, care au dus fotbalul nostru în sapă de lemn.
Cunoscîndu-i pe amîndoi de aproape 40 de ani, îndrăznesc să scriu, asumîndu-mi riscul de a fi la rîndu-mi luat la țintă, că nu-s lipsiți de calități. Au și cu ce se lăuda, mai ales Mircea Sandu. Din păcate însă, cu precădere în ultimii ani, puterea i-a schimbat în rău. I-a împins să țină cont doar de propriile simpatii și interese, să gîndească și să acționeze ca niște dictatori!
Astfel se explică, printre altele, inconștiența cu care Sandu a înfundat-o pe Poli Timișoara și a îngropat-o pe Universitatea Craiova, ca și aroganța cu care Dragomir comandă la Ligă, de unde tocmai l-a destituit pe Adrian Ionescu pe motiv că a refuzat să dea zăpada din curtea instituției!
Fanii nu le impută celor doi o greșeală ori alta, mai multe erori. Toți mai greșim. Le impută însă faptul că nu mai au nici o limită, că se cred atotputernici, infailibili, veșnici. Sandu și Dragomir au pierdut respectul celorlalți tocmai pentru că au pierdut măsura. Orice măsură.



106 comments ↓
Pagini: [6] 5 4 3 2 … 1 » Afiseaza toate comentariile
Mircea, nu articolul e prost, ci tu. Ce-ar fi viata noastra fara aceste “aiureli emotionale”? Ori esti prea tanar, ori esti…ca mai sus.
Atitudinea celor din presa trebuie intensificata cu ale noastre decite ori avem ocazia . UN APEL CATRE SUPORTERI ADEVARATI, lasti stadioanele GOALE nu veti afecta ECHIPA PREFEREATA veti afecta LPF si FRF, refuzati sa va uitati la meciurile nici la telvizor sa scada retingul , ( de acolo vin banii LPf)sa vedem de unde isi mai trage Mitica UIUMUL, VIOLENTA , nu ne ajuta la nimic, Proteste in fata Ministerului Sportului, ptr a interveni cu controale foarte bine directionate, acum cind incepe campania electorala si toti au nevoie de NOI
Laudati si treceti de cenzura. Nu criticati articolul sau autorul , altfel nu este acceptat mesajul.
Astia sunt mai rai decat comunistii!
L-ati impuscat fara rost pe nea Nicu.
Si acum sa te laud, sa vedem care mesaj trece de cenzura. :))
Frumos articol, ioanitoaia, tine-o tot asa!
.
felicitari
Frumos articol
,
_______________________________
Mitica la puscarie Mitica la puscarie
laaa puscrieeee mitica la puscarie
..
Mitica la puscarie Mitica la puscarie
laaa puscrieeee mitica la puscarie
au facut ceva … si “nasii” mai faceau cite o danie la saraci si acoliti, asa sa dea bine la “pr” nu din bunantate
am fost la meciul steaua-vointa, imi era dor sa vad o echipa din sibiu pe viu, si nu-mi pare rau, am vazut o echipa intereseanta, insa a fost incredibil, afara nu mai plua, am ajuns la stadion cu 10 minute inainte de meci si am mers la casa de bilete unde erau la meciul rapid-psv, acolo era inchis fiind directionat in partea cealalta a stadionului. alergand am ajuns cu 10 minute dupa ce a inceput meciul la SINGURA CASA DE BILETE la ditamai stadionul. acolo casierul chiar pleca cu o cutiuta si nici nu il mai interesa sa mai vanda desi eram vreo 100 persoane. asa ca in loc sa iau bilet cu 20 lei am luat cu 50 lei de la cei care pazeaua poarta, incredibil; la sibiu se intra si la pauza meciului. apoi in tribuna ploua in rafale desi afara nu ploua. am ajuns acasa si cu banii luati si infrigurat groaznic. din momentul ala chiar ca nu mai calc pe stdioanele , cel putin din bucuresti.
adevarul este ca nu se merita sa mergi pe stadioanele romanesti nici gratis, nu ai conditii, sunt o gramada de indivizi care vin doar sa se refuleze acolo, si ca spectator pasnic, poti fi bagat in spital de fortele de represiune care lovesc la intamplare, ca “de” este mai simplu decat sa selectezi pe cei care intradevar fac pe grozavii. plus ca mai dai si bani
Astia doi nu merita laudati. Tot ce merita e dispretul tuturor.
acest articol este prost ! Prefer pe cel al lui Tolontan care reda faptele fara aiureli emotionale…
Ar tb sa stiti ca orice fel de banner care nu are legatura cu fotbalul este interzis pe orice stadion din lume !! Asta este regula, ca ne convine sau nu, asta este!!
Pe urma ce faceti cu acei suporteri care au venit special sa se incaiere ??
Peste tot in lume cad victime nevinovate in stadioane si in afara lor pt ca o mana de indivizi care cred ca au dreptatea de partea lor vin numai cu un gand: sa se incaiere !!
Din cauza lor devin stadioanele nesigure si nu din cauza jandarmeriei… Desigur ca jandarmeria tb sa-si adapteze metodele in asa fel incat cei nevinovati sa nu sufere dar nu jandarmeria si nici stewardzii incep provocarile…
Excelent, dar de ce asa tarziu? Aveti dreptate si cand scrieti ca SM a facut ceva. Poate ca facea si altul, dar sunteti corect. Sediul FRF, Baza de la Mogosoaia, cea de la Buftea sunt si contributii ale Nasului. Dar Dragomir? Doar a dat cu gura si si-a vazut de interesele lui.
Daca va intereseaza asa cum comentati pe aici,
PROTESTATI TOTI, PASNIC, PE TOATE STADIOANELE DIN TARA!
Cei ce mai aveti Echipa!
Stiinta nu moare!
Mai bine huligan decat jandarm!
Am fost acolo. BGS a avut comanda sa intervina. Ei au lovit primii si apoi au venit si jandarmii peste.
Este un abuz al FRF. Nu erau violente ci doar scandari anti-Sandu&Dragomir plus un banner care nu continea nimic injurios sau rasist.
O mizerie. Pacat de jucatori. S-a vazut ca au vrut sa demonstreze ceva. Pacat de noi ca bagam bani ca prostii in buzunarele federalilor.
Poate in campania asta electorala ii salta si pe ei..asa, de imagine.
Este bine, d-le Ioaniţoaia, că luaţi atitudine faţă de aceste personaje nefaste din fotbalul românesc, dar ar fi fost şi mai bine dacă s-ar fi manifestat asemenea atitudini, în toată presa, mai demult şi nu s-ar fi a ajuns poate aici.
Mi-au plăcut câteva din propunerile de mai sus, la care subscriu în totalitate şi pe care le reiterez:
- instituirea unui embargou total de către presă (inclusiv sau mai ales de către posturile de televiziune) faţă de D. Dragomir, M. Sandu şi, în plus: Gigi şi Ioan Becali, Cr. Borcea şi poate încă alţii vreocâţiva, pe care presa îi ştie bine şi care poluează fotbalul românesc (acum să vedem câtă moralitae are şi presa, care nu poate )
Stimate d-le Ioanitoaia va rog ca atunci cand puteti sa puneti conducatorilor echipei nationale si a fotbalului romanesc urmatoarea intrebare: avand in vedere ca marea majoritate a suporterilor echipei nationale au venituri mici sau medii (deci nu pot sta la 0 sau la a-I-a) UNDE POT VIZIONA UN MECI AL ECHIPEI NATIONALE FARA RISCUL DE A FI AGRESAT DE JANDARMERIE SAU STEVARZI()
@akkiller
sau poate ca nu esti roman…? ar fi o scuza acceptabila…
cumetre…esti paralel rau de tot cu lb romana! am vazut cetateni straini care scriau mai bine decat tine!
D-le Ovidiu,acesti doi gropari ai fotbalului n-au avut si nu vor avea masura ! Uitati-va cum si-au fixat salariile,cum si-au batut joc de doua orase,Timisoara si Craiova.Acum a venit randul capitalei si tot nu-si vad masura ! La ce sa ne mai asteptam ?Un singur lucru trebuie sa-l facem impreuna cu Dvs.presa.Sa-i boicotam prin absentarea la toate meciurilor mai ales pe National arena iar voi presa sa nu-i mai invitati la interviuri sau talk-show-uri TV.Astfel le putem arata cum e sa ai “masura”Ce masura a avut Mitica cand a promovat-o pe FC.Olt ? Acel 18-0 si prelungirea jocului cu 10 min. ca sa poata promova.Asta da “masura” !
nea Ovidiu articolul este la punct si la obiect dar ar trebui mai mult insistat pe el pentru a crea presiune pe acesti doi tirani ai fotbalului romanesc…tine-o tot asa macar cu un articol pe saptamana ca e bine…FELICITARI SI MULT SUCCES…
domnul ioanitoaia astia doi nu au facut nimic bun pentru fotbalul romanesc au facut totul pentru buzunarele lor dumneavoastra ati dat multa culoare fotbalului romanesc ,nu au drebtul sa va jigneasca nici ei nici catei lor
Scuzele mele lui “Prazilia” . Nu am fost atent .Am inteles initial ca-l jigneste pe dl.Ioanitoaia . Inca o data , scuzele mele sincere !
Pagini: [6] 5 4 3 2 … 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment