A fi adversar nu înseamnă a fi dușman!

Iuri Semin și Mircea Lucescu ar avea suficiente motive să se înțepe sau, în cel mai fericit caz, să nu se bage în seamă. Asta deoarece  antrenează echipe aflate într-o veche  și ireconciliabilă rivalitate: rusul de 64 de ani pe Dinamo Kiev, iar românul de 66 pe Șahtior Donețk. După ce Ucraina s-a desprins din imperiul sovietic și, începînd din 1992, și-a organizat propriul campionat, Dinamo a cucerit 9 titluri consecutive, pentru ca Șahtior să triumfe mai întîi în 2002 și ulterior, cu Lucescu la timonă, în 2005, 2006, 2008,  2010 și 2011.

Păstrînd proporțiile, concurența dintre grupările amintite poate fi comparată cu cea existentă în Scoția între Celtic și Glasgow Rangers. Practic,  cine se referă la fotbalul din țara lui Taras și Andrei Șevcenko, zice Dinamo Kiev și Șahtior Donețk, ori Șahtior Donețk și Dinamo Kiev, apoi se oprește. Au crescut Metalist Harkov, Dnepr  Dnepropetrovsk și alte cîteva, al căror vis rămîne însă ocuparea locului 3. Nimeni nu speră la mai mult întrucît locurile 1 și 2 sînt date, arvunite de Șahtior și de Dinamo. De altfel, și astăzi, cînd campionatul  e întrerupt după 20 de etape, tot protagonistele domină întrecerea, formația din capitală deținînd un punct avans, dar cea din Donețk avînd avantajul că va găzdui meciul retur.

Cunoscînd raporturile tensionate dintre oficialii și suporterii celor două cluburi, te-ai aștepta ca antrenorii lor să se împungă ori măcar să se ignore. Surprinzător însă, lucrurile nu stau așa. Dimpotrivă, aceștia se laudă unul pe celălalt și se complimentează de parcă n-ar fi adversari, ci aliați!  De pildă, Semin declara deunăzi că “Îl prețuiesc foarte mult pe Lucescu pentru că a reușit să organizeze o formație extrem de puternică și să-i țină în frîu pe brazilieni”. La rîndu-i, deși Semin i-a suflat titlul în 2009, Lucescu saluta recenta întoarcere a rusului la Kiev, de unde plecase la Lokomotiv Moscova, cu vorbele “Alegerea lui e perfectă pentru banca lui Dinamo”.

Ca să vezi și să nu crezi, nu tu critici, nu tu ironii, nu tu insinuări în stilul practicat de majoritatea tehnicienilor români, atît de sensibili încît sar cu gura din te miri ce și fac din țînțar armăsar! Iau din zbor orice zvon, îl amplifică  și-l interpretează drept o jignire căreia nu ezită  să-i răspundă pe ton ridicat! Cu alte cuvinte, Lucescu și Semin le-au predat o lecție despre respect și despre fair-play, în esență, despre profesionalism, la care antrenorii noștri ar trebui să-și plece urechea.

31 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 31 tym on 10.01.12 at 9:25 am

d-le ianitoaia,nu doresc sa am probleme,dar vreau sa va zic despre Univrsitatea Craiova.as dori sa ma sunati sa va spun mai multe detali si sa vedeti ca sa facut o nedretate in cazul U niversitati craiova.va multumesc

# 30 floben on 06.01.12 at 8:21 am

La noi e tara lui Caragiale. “Pupat piata Independentei”.
Una este la TV alta este in realitate. Posibil sa se fi facut un pact intre conducatorii de cluburi, iar noi ne uitam ca prostii la televizor crezind ca aflam stiri importante. Gigi Becali e lider, dupa ce da cu bita in balta, jigneste in numele lui Dumnezeu si pe urma zice ca a fost o gluma.

# 29 Nelu on 06.01.12 at 12:50 am

N-aveti cu cine Nea Ovi, degeaba incercati sa ii civilizati, sa le aratati ce exista si altceva in afara de ura si invidie, romanii nu au ajuns inca la maturitatea si civilizatia de a intelege. Cu respect Ion Badea.

# 28 Tudorachei on 05.01.12 at 10:38 pm

Ai dreptate Nea Ovi, dar nu ajuta la nimic. Cat va fi condus de Sandu si de Dragomir, fotbalul nostru nu va invata nimic ci va orbecai in bezna.

# 27 Niku on 05.01.12 at 10:32 pm

Intr-adevar o tema de meditatie pentru multi dintre antrenorii nostri pusi pe harta.

# 26 pompiliu bota on 05.01.12 at 10:00 pm

Gheata de aur, Irlanda de Nord, 17 Nentori Tirana,ghinionul , m-au furat arbitrii…

# 25 Garibaldi on 05.01.12 at 8:35 pm

Multa vrajeala, dar finalul mi-a placut. A zis-o bine sefu!

# 24 Mirceacelbatran on 05.01.12 at 8:33 pm

Bine, mai, daca ar fi de vina presa, atunci toti antrenorii ar tipa, gesticula, jigni etc, dar uite ca unii nu se dau in stamba. Nu exuista padure fara uscaturi, dar la noi sunt cam multe.

# 23 Cosmo on 05.01.12 at 5:47 pm

Articol excelent. In ura lor fata de Il Luce, stelisii nici nu il apreciaza, nici nu il citesc. Suporteri de 2 lei si 10 bani.

# 22 Caro on 05.01.12 at 2:31 pm

Lucescu este cel mai bun antrenor roman si asta e motivul pentru care sta multora in gat! Va felicit pentru articol domnule Ioanitoaia, respect!

# 21 jos_cenzura on 05.01.12 at 11:35 am

corect dle Ioanitoaia, dar oare cine ii atzatza pe antrenorii si oficialii romani cu declaratii inventate gen “cutare a zis X despre mama dumneavoastra, cum comentati?”

# 20 Vinetou on 05.01.12 at 10:51 am

Felicitari, bun articol, dar cine sa il inteleaga? Favoritul matale Sumudica?

# 19 Bimbo on 05.01.12 at 10:46 am

Lucescu nu e frustrat, e valoros. Ia nu mai cautati voi, stelistii pete in soare!

# 18 Franz on 05.01.12 at 10:44 am

Nu au sa turuie unii cat vor ca Lucescu ramane cel mai mare antrenor roman de azi. Nu il iubesc stelistii si e de inteles, dar asta nu inseamna sa il contestam.

# 17 catalin on 05.01.12 at 10:12 am

Nu cred sa il tina mult pe Lucescu. Un antrenor foarte valoros dar cu probleme serioase de comportament. Din pacate va ramane un frustrat.

# 16 un petrolist on 05.01.12 at 10:10 am

@prazilianu.Chiar asa,campionate de doi lei?Dar antrenorii mari(din care dupa logica ta nu face parte Lucescu) de ce nu au castigat si ei campionate in Turcia de exemplu?Lucescu a castigat campionatul cu Besiktas si Galatasaray.Ce au facut in Turcia doi antrenori care au castigat Liga Campionilor,respectiv Del Bosque si Rijkaard?Nimic,nu au reusit nimic si au fost dati afara.Mai sa fie,asa slab campionat era in Turcia,ca doi mari antrenori nu au facut fata! Cu echipele lui turcesti,au pierdut si Milanul si Realul lui Zidane,la fel cum cu ucrainenii,cum s-o fi intamplat daca turcii sunt asa slabi?Nu cumva Turcia castigase un bronz mondial ?Tot se spune ca Lucescu are succes la Donetk,pentru ca Ahmetov investeste mult.Da,investeste,dar fara un antrenor bun,banii aia s-ar duce pe apa sambetei.Sunt multe echipe unde se baga bani multi si rezultate aproape zero.Scala sau Schuster ce au facut la Donetk?

# 15 Mymy on 05.01.12 at 9:56 am

Nea Ovi, trecuse mai bine de o luna si nu il mai laudasesi pe Mircea Lucescu…Merita, dar cam bate la ochi…

# 14 Karol on 05.01.12 at 9:53 am

Bine pusa problema, dar ce sa astepti de la unii ca Sumudica, Hizo ori Razvan, care nu a invatat nimic de la tatal sau. Nici meserie.

# 13 Cristi on 05.01.12 at 2:15 am

Anul acesta Metalist Harkiv pare mult mai in forma decat Shahtar Donetsk si Dinamo Kiev. Va fi un retur foarte disputat in Ucraina.

# 12 Ancu on 04.01.12 at 11:49 pm

Prazilia, tu mai si gandesti? Pai care antrenor roman a luat titluri de campion in 3 tari exceptandu- le pe cele arabesti? Comparatiile il ridica pe Il Luce, care nu e mare, e cel mai mare. Sau nici Cupa UEFA nu e o performanta? Vorbesc despre el in doi peri tocmai unii care nu au facut nicio isprava in toata viata.

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.