Şoşonar printre schiori

Ovidiu Ioaniţoaia povesteşte despre săptămîna de vacanţă petrecută în staţiunea Zell am See din Alpi

Munte şi lac La Zell am See se schiază măcar 5-6 luni pe an. Ai de ales, pe Maiskogel la 1500 de metri, pe Schmittenhöhe […]

Ovidiu Ioaniţoaia povesteşte despre săptămîna de vacanţă petrecută în staţiunea Zell am See din Alpi

Munte şi lac
La Zell am See se schiază măcar 5-6 luni pe an. Ai de ales, pe Maiskogel la 1500 de metri, pe Schmittenhöhe la 2000, iar pe gheţarul de la Kitzsteinhorn chiar la 3000. Socotind şi zona Kaprunului, gazdă de-acum reputată a turneelor estivale de fotbal, domeniul schiabil din jurul acestei staţiuni din Alpii Austrieci măsoară peste 90 de kilometri. Spre a vă face o imagine, pîrtiile din ţara  noastră ating, adunate, 130 de kilometri! Nu departe, în Tirol, numai la Ischgl lungimea pîrtiilor depăşeşte 210 kilometri, ceea ce atestă cît de prost stăm noi la capitolul respectiv.Clubul de schi din Zell am See datează din 1906, iar printre membrii lui de onoare figurează Ferdinand şi Louise Porsche, familie care a investit masiv în dezvoltarea orăşelului în care Steven Spielberg şi Tom Hanks au filmat “Band of Brothers” în 2001. Astfel se explică de ce instalaţiile montane ale staţiunii sînt ultramoderne şi serviciile fără cusur, excelente. Pînă şi banalele telescaune sînt încălzite!

Curios e că numele localităţii nu provine de la vreunul dintre munţii ce-o străjuiesc, ci de la lacul Zell, aflat la poalele lor.

Nebunia începe în zori
Fireşte, această aşezare cu 10.000 de locutori, situată la o oră de şofat molcom de Salzurg, urbea natală a lui Mozart, trăieşte mai cu seamă de pe urma amatorilor de schi. A constituit pentru mine o surpriză, ba şi un şoc, să văd sute de oameni, poate mii, îmbulzin-du-se dimineaţa la 7, cel mai tîrziu la 8 şi rareori la 9, să prindă telecabinele ce-i duc, asemenea unor caleşti medievale, spre vîrfurile de unde se răspîndesc pe munte ca furnicile.

Nebun, tabloul îmbarcării emoţionează. Ai senzaţia că schiorii răspund unei comenzi tainice. La minus 10 grade, se mişcă anevoie, precum scafandrii, în clăparii care atîrnă cîteva kilograme, dar se grăbesc ca şi cînd ar pierde ultimul tren! Par nişte roboţi, par drogaţi.

Crescut la Dunăre, nu pretind că-i înţeleg foarte bine, dar asta nu mă împiedică să-i invidiez. Mi-ar fi plăcut să fiu unul dintre ei, atît că, din păcate, timpul nu se mai întoarce înapoi. Aveţi idee cum le zic schiorii celor ca mine, care urcă doar ca să admire peisajul şi să se pozeze în buza pîrtiilor sau, de regulă, în restaurantele de sus? Șoşonari sau paltonari, dulce ironie pe care mi-am însuşit-o.

Plin de români
Cam o maşină străină din patru întîlnite aici, poate din trei, poartă plăcuţe de Bucureşti, de Cluj, de Argeş ori de Maramureş. Numai ruşii sînt mai mulţi şi mai gălăgioşi. Localnicii îi simpatizează în mod special şi pe unii, şi pe alţii pentru că nu se sfiesc să cheltuiască şi pentru că, spre deosebire de vestici, lasă bacşişuri şi de 4-5 euro!

Am auzit vorbind româneşte la fiecare pas. Pe străzi, în magazinele Intersport, 5 în Zell şi 5 în Kaprun, care vînd schiuri de la 200 la 1000 de euro perechea, dar mai des în bazinele cu apă fierbinte, cu cascade, cu peşteri, cu tobogane etc. de la Tauern Spa, adevărată bijuterie în materie de distracţie şi de relaxare. Avînd şi un hotel de 4 stele, stabilimentul s-a deschis în noiembrie 2010 şi a costat 4,5 milioane de euro. Pentru o baie de 3 ceasuri trebuie să plăteşti, în cazul în care nu închiriezi halat, prosop sau papuci, 18 euro.

Rauchen verboten!
M-am bucurat descoperind că restaurantul de la etajul 1 e printre puţinele spaţii publice din Austria în care se mai poate fuma! În rest, e rauchen verboten!

La Tauern Spa i-am zărit, destinzîndu-se după schi, pe arbitrul Cristi Balaj, pe realizatorul TV Robert Turcescu şi pe ex-stelistul Iulian Miu. Toţi s-au declarat încîntaţi de sejur, inclusiv de preţuri, comparabile cu cele din ţară, uneori chiar mai mici.

Paul de Austria
Cu Paul Popescu am lucrat o vreme la Sportul şi, după Revoluţie, la Sportul românesc pînă cînd, prin 1993, a renunţat peste noapte la gazetărie. Îndemnat de un prieten vienez, a intrat în business. Aş fi băgat mîna în foc că a greşit, însă m-am înşelat. Afacerile i-au mers, drept pentru care a cumpărat la Zell,  împreună cu asociatul său,  4 apartamente în rate, pe care le închiriază tot timpul anului. Deşi nu-i bogat, se descurcă binişor, asta şi datorită faptului că s-a adaptat repede stilului de viaţă al austriecilor, ponderaţi, parolişti, modeşti.

Aceştia nu-s temperamentali ca românii, se culcă o dată cu găinile şi se scoală o dată cu cocoşii. Au însă simţul măsurii şi tocmai pentru că nu cîştigă uşor banii, au învăţat să-i preţuiască. În hoteluri şi în pensiuni, opresc încălzirea la 20-21 de grade deoarece aşa e mai sănătos, dar şi mai economic. Fostul meu coleg, la tinereţe şi arbitru de fotbal, ne-a îndrumat să tîrguim de la Hofer, varianta germanului Aldi, nu de la Billa, unde produsele de aceeaşi calitate sînt mai scumpe cu cîţiva cenţi.

Astăzi, cînd se împarte între Bucureşti şi Zell am See, Paul Popescu se consideră acasă în ambele locuri şi nu cred că exagerez scriind că, înaintea multora dintre noi, a devenit cetăţean al Europei.