Ipocrizia lui Mureş̦an

După ce în primele etape ale sezonului în curs, ca şi cu prilejuri mai vechi, cavalerii fluierului au ajutat CFR-ul, iată că vineri seara s-a întors roata: la 2-2 acasă cu Astra, Teo Crăciunescu a nedreptăţit flagrant formaţia campioană. În minutul 28, în loc să dicteze lovitură pentru CFR din marginea careului şi să-l elimine pe Rohat, fault la Bjelanovici din postura de ultim apărător, “centralul” din Rm. Vîlcea l-a avertizat pe croat pentru simulare! , pentru ca 10 minute mai tîrziu s-o ierte pe Astra (altfel, o plăcută surpriză) de un penalty, atunci cînd, din cădere, Nogo l-a împiedicat pe Bud să continue acţiunea!

Nu voi susţine că s-au mai văzut echipe cîştigînd cu un om mai puţin, chiar CFR la Severin contra Craiovei, nici că un 11 metri poate fi ratat, speculaţii puerile, de ocolit. Pentru că n-ar convinge pe nimeni, dimpotrivă, ar stîrni ilaritate. Indiscutabil că Teo Crăciunescu a comis-o în ambele situaţii si că, la fel de clar, va fi oprit de la delegări. A greşit şi trebuie să plătească.

În contextul respectiv, preşedintele clujean a avut suficiente motive să reclame prestaţia vîlceanului. Atît că Iuliu Mureşan a sărit calul în clipa în care, la finalul întîl­nirii, a solicitat scoaterea lui Crăciunescu din arbitraj    Considerînd că a vorbit la cald, am sperat că va renunţa repede la nişte acuzaţii exagerate. Da’ de unde!, doctorul a insistat asupra excluderii şi în ziua următoare, decretînd că partida ar fi fost condusă într-o manieră “incalificabilă, ten­denţioasă si rău-intenţionată”!

A gresit arbitrul, numai că, din păcate, preşedintele s-a angajat pe acelaşi drum, ideea fiind că lui Crăciunescu i se pot reproşa lipsa de anvergură şi de formă, pla­­samentul nepotrivit, slaba colaborare cu asistenţii etc., dar nu si reaua-credintă. Fără să aibă clasa tatălui său, Teo rămîne un arbitru corect, vertical. În consecinţă, Mureşan era în măsură să-i impute că a gafat, nu însă şi că ar fi sosit în Gruia cu lecţia dinainte învăţată, chitit să lovească în CFR. Aşa ceva e prea mult!

Altceva deranjează şi mai tare în atitudinea oficialului clujean. În repetate rînduri, de cîte ori arbitrii au avantajat-o pe CFR, de pildă, în recentele meciuri cu Craiova şi cu Brănesti, doctorul Mureşan s-a considerat, mimînd o elegantă superioritate, deasupra unor asemenea flecuștețe, deasupra unor asemenea nimicuri. În plus, a declarat de fiecare dată “nu comentez arbitrajul”, ba a si atras atenţia că “nu poţi pierde puncte pe greşeli de arbitraj, numai pe jocul echipei”. Acum a schimbat placa şi nu doar că se repede să comenteze, ci tună şi ful­geră! Cum devine cazul, a tăcut ca peştele cînd i-a convenit si se indignează din cale-afară cînd îl doare?! Colega Maria Andrieş̦ l-a numit ieri “frustrat”, iar Mititelu “demagog”. Eu i-aş̦ zice ipocrit lui Mureşan şi nici măcar nu mi-as cere scuze.

141 comments ↓

Pagini: [8] 7 6 5 41 » Afiseaza toate comentariile

# 141 Dantesc on 19.08.10 at 4:48 pm

@milici

Nu stiu de ce dar am impresia ca mama ta a regretat momentul in care te-ai nascut. Cand nu mai ai argumente jignesti cand nu mai ai ce sa spui scuipi toata mizeria care se aduna in tine.
Dar nu ma mir e tipic celor ca tine nema educatie,nema cultura si nu stiu de ce dar vad in tine tipicul suporterului stelist …stii care? Ala care mananca seminte,injura si nu e multumit de nimic.
De fapt esti o loaza plecata pentru capatuiala si e normal sa fi asa .
Apropo ca tot ne-ai trimis la chimicale in centru am fost si ghici ce? Ti-am luat si o sa iti trimit cadou o funie(rezistenta) si un pic de sopon ,nu de alta dar sa iti faca “tranzitia” mai usoara

# 140 milici on 18.08.10 at 7:09 pm

@dantesc&amusement
Ciocoflenderilor voi nici cand vedeti girafa ziceti ca asa ceva nu exista.
V-am dat toate citatele posibile cu Petromul dar degeaba , nimic nu va convinge voi sunteti talibani si n-aveti nicio treaba cu adevarul , voi aveti idei putine dar fixe.
Cat despre Justitie , DNA samd chiar sunteti penibili cu independenta, corectitudinea conform Constitutiei.
Luati-va de mana si aruncati-va in Somes numai sa cautati un loc cu apa mai adanca sa nu va loviti la cap.
In caz ca nu sunteti aceeasi persoana , ca sa va recunoasteti unii pe altii puneti-va o tichie portocalie si ‘mereti’ la chimicalele din centru , maine la ora 20 ca au bagat marfa proaspata.

# 139 milici on 18.08.10 at 6:44 pm

dantesc@amusement

Cat despre Justitie , DNA samd chiar sunteti penibili cu independenta, corectitudinea conform Constitutiei.

# 138 amusement on 18.08.10 at 4:46 pm

@dantesc asta am zis si eu in ceva episod de-aici, e foarte simplu sa arati cu degetul pe unii, pe altii in loc sa incerci sa faci ceva,sa schimbi ceva, dar cu oamenii cu o asemenea mentalitate ca stimabilul milici,care nu crede nici in legile acestei tari, el oricum avand impresia ca justitia e subordonata politic intr-o tara democrata, cum spuneam cu persoane de genul lui nici nu merita sa discuti, Faptul ca nu crezi nici in justitie ar trebui sa te faca sa-ti fie frica sa iesi pe strada ca nu cumvam printr-un mod bizar, dintr-o data sa te trezesti pe ‘cealalta lume’ si vinovatii sa scape in libertate. E GRAV SA TRAIESTI CU CONCEPTIA CA JUSTITIA E CORUPTA

# 137 Dantesc on 18.08.10 at 4:24 pm

@milici

Dumnezeule inchis la capatzana poti fi sau interpretezi cum vrei sau te faci ca ploua pai mai “exilatule” sau “autoexilatule” spune-ti cum vrei, privatizarea Petrom s-a facut sub obladuirea lui Ion Ilici(milici) Iliescu ASTA ERA IDEEA ! capisi?!? deci PSD ! Eu nu am spus ca cei de la PDL sunt sfinti dar nici ceilalti nu sunt cu nimic mai buni.
Aminteai de Ciuhandru pai mai baiete PNTCD-ul e un partid falimentar tocmai datorita politicilor duse de E.Constantinescu si de “maestrul” Ciorbea si sa nu uiti ca dupa alegerile de anul trecut acest pardid cocheta cu PDL-ul deci? Unde e moralitatea? HA?
Te contrai cu amusement luand la misto tot ce inseamna lege si moralitate acum brusc iti dai seama ca trebuie sa existe moralitate,continuitate… ei,ei…esti de-al lor fanarul,a pus stapanire si pe matalutza
Spui ca prezenta Crinului nepretuit in parlament nu e relevanta…serios? Pai poate la Miticia Land nu e necesara prezenta la serviciu dar aici la noi ,mai la nord-vest e…vezi unde e deosebirea?
One more thing…cate initiative legislative a avut floarea ta nepretuita (crin) de cand e parlamentar? Aud? Ca tot isi i-a banii degeaba de cativa ani buni de la buget…adica si de la matalutza si de la mine si de la alti pigmei contribuabili?
Buni foarte buni de gargara ieftina sunteti voi cei de dincolo de carpati dar cand e vorba de munca va trageti pe fund .
Acum dati in Base si Boc foarte bine eu nu am spus niciunde ca sunt competenti cu tot cu guvernul lor .Uitati ca pana si SUA ,Germania sunt in criza (sau va faceti ca uitati) …cel mai simplu e sa critici dar cand e de pus osul …va mai ganditi sau stergeti putina dar no…nu sunteti neaparat de condamnat asa ati fost crescuti .

# 136 amusement on 18.08.10 at 4:21 pm

@milici esti patetic si acesta este ultimul comment ce ti-l mai adresez, sigur ca, in mintea ta bolnava se poate ca eu si dantesc sa fim una si aceeasi persoana nu ma mai mira nimic la tine.. din partea mea poti sa continui sa zici ce vrei, faptul ca tu crezi ca eu sunt suporter al echipei CFR Cluj, eu precizand faptul ca nu sunt suporter al vreunei echipe de liga 1, si tot ce am comentat pe acest site am facut-o pentru a-i presa pe domnii editorialisti sa fie impartiali, pentru ca eu doar asta imi doresc, sa fie impartiali cu toate echipele, ceea ce nu cred ca este cazul sa se intample prea curand, stiind cu totii ca bucurestenii traiesc inca in comunism dupa cum si tu dai dovada, ce spuneam..faptul acesta imi arata ce fel de persoana esti.. poti sa continui acum cu aberatiile tale sa incerci sa te scoti ca tu esti curat tu nu gresesti niciodata, oameni ca tine gasesc peste tot in bucuresti,nu am nevoie sa-mi demonstrezi cat esti tu de corect si cu cine ai votat tu, pentru ca te afunzi mai rau in penibilitate, toti sunt corupti, important este ca tu ramai un cetatean corect al acestei tari, cum spuneai si tu, acuma permite-mi sa-ti raspund cu aceeasi moneda, poti sa te inscrii in Guiness Book ca fiind primul roman care nu a facut nici macar o greseala in alegeri, consider ca ar trebui sa candidezi la functia de premier sau de ce nu,chiar presedinte. DACA DE MINE AR RADE CURCILE SUNT ABSOLUT SIGUR CA PE TINE TE-AR INJOSI GAINA LA CAPITOLUL INTELIGENTA

# 135 milici on 18.08.10 at 3:22 pm

@dantesc
Ciocoflendere acum mi-am dat seama ca tu si amusement sunteti acelasi persoan , ambii cititi rar cate ceva si credeti instantaneu , apoi numai sedeti fara sa cujetati.
Iata care a fost situatia reala:
———————————————————-
…privatizarea Petrom a fost initiata de guvernul din care Traian Basescu a facut parte in calitate de coordonator al Programului PSAL ( vezi HG 202/1998, HG 362/1998, HG 363/1998, HG 374/1999,HG 456/2000, Memorandumul trimis de Basescu lui Mugur Isarescu in 2000, prin care propunea privatizarea Petrom prin vanzarea a peste 50% din actiuni, etc).
Datorita acestor angajamente luate pana in 2001, privatizarea Petrom a devenit o conditionalitate si in relatiile cu UE si in cele cu Banca Mondiala. Guvernul Nastase nu a mai putut modifica aceste angajamente, desi am incercat in mai multe randuri (Mihai Tanasescu a fost martor la discutiile respective)
———————————————————-
Ce relevanta are cine conducea la momentul semnarii , Suntem Burkina Faso ca un guvern sa se angajeje la ceva si sa vina altul sa anuleze?
Imi pare rau pentru bunica ta ca a avut ghinionul sa incerce sa educe un specimon de nepot ca tine n-are nicio vina biata femeie ca a esuat.
Bati campii cu Crin , cu care n-am nicio treaba , dar ti-am mai explicat ca prezenta cuiva in parlament este irelevanta , important e sa activezi in partid si sa participi la vot in interes national.
Vezi ca nu ati explicati tarii cum ati reusit ne procopsiti cu acest cuplu comici fantezist Base-Boc?

# 134 Dantesc on 18.08.10 at 12:51 pm

@milici

Eram copil si bunica imi tot spunea sa nu ma pun cu prostul ca are mintea odihnita…iar tu pe langa faptul ca ai mari carente de educatie si bun simt esti si neinformat dar iti place sa dai tare cu bata in balta.
Pai mai domnule afla de la mine ca de ex Petrom s-a privatizat la data de 23 iulie 2004 cand presidente era mult iubitul tovaras Ion Iliescu iar la carma guvernului statea Adisor Nastase ..deci ?!? cum e stimabile?
In legatura cu Crinul tau imaculat tie,iar sa iti reamintesc ca si atunci cand era tatuca Tariceanu la sefia guvernului tot asa prezenta avea la parlament …si inca odata…deci?!?
Iar pe plan sportiv ce sa iti spun,cei de dincolo de carpati au sarit primii la gatul nostru,au inceput sa injure si sa ne faca unguri si mai stiu eu cum de acolo si riposta, civilizatie ardeleana vs miticism .Apoi a intervenit si struto-camilo-hipopotamul Jabba si circul a fost complect .
Dar revin de la ce am plecat cu sfatul bunicii iar la tine se aplica exact si crede-ma am obosit in a iti oferi argumente si tu sa o tii pe a ta…batman-batman :)

# 133 amusement on 18.08.10 at 12:33 pm

@milici Te las sa traiesti in Jungla imaginatiei tale, pentru ca din moment ce nu crezi in Constitutia Romaniei este evident ca traiesti in jungla, plus ca Legile sunt scrise dar banuiesc ca tu nu crezi nici in legi, adica si acelea sunt tot subordonate Politic nu? sincer habar nu am in ce tara crezi tu ca traim, probabil ca nu crezi nici in scrisul de pe spatele unui produs, alimentar sau nu, te gandesti poate ca daca nu cumva au pus otrava in alimente ca ceea ce e scris pe ambalaj nu este adevarat. pentru tine nici codul muncii nu reprezinta nimic, poate nici istoria acestei tari care e pastrata in documente, domule nici factura care iti vine la sfarsit de luna nu e adevarata. DE CE O MAI PLATESTI? PAI NU O MAI PLATI PRIETENE, CA NU E ADEVARAT CE SCRIE ACOLO. HAHAHA PENIBIL

# 132 milici on 18.08.10 at 9:41 am

@amusement
Sa lasam la o parte toate elucubratiile tale asta propui am inteles.Dar atunci de ce postezi altele noi?
Las la o parte ca folosesti notiuni necunoscute de tine :blog,apelativ etc. Procedezi exact ca in cazul constitutiei:
_daca in constitutie scrie ca justitia e independenta tu chiar crezi asta;ce conteaza ca si-n comunism scria acelasi lucru?
_ibidem, daca scrie blog tu chiar crezi asta.
Pe timpul gradinitei sau scolii elementare nu te-a invatat nimeni ca nu orice e scris e si adevarat?
Ambele meciuri ale Stelei cu Victoria si Craiova au fost comentate indelung dar trebuie sa le si citesti nu sa-ti dai cu parerea aiurea despre meciuri si ziaristi;mai mult tu suspectezi ziaristii si pentru ceea ce vor scrie sau nu in viitor!!!
Oltenii au deschis scorul cu Steaua prin Iliev in urma unui fault al lui Iliev, multi au trecut sub tacere aceasta evidenta , ce pretentii sa am de la tine, suporter sub acoperire al KVSC care vede si foloseste doar ce-i convine.
Lasa-neee ca ne-ai plictisit!

# 131 amusement on 17.08.10 at 9:48 pm

@milici SA LASAM LA O PARTE CE A FOST SI CE NU A FOST PENTRU STEAUA, DAR LA MECIUL CU CRAIOVA E CLAR CA AU FOST AVANTAJATI.. IN FINE CE AM VRUT EU SA SCOT IN EVIDENTA,DACA AI FI PUTUT MACAR AJUNGE CU GANDIREA TA SUPERFICIALA PANA ACOLO, A FOST FAPTUL CA EDITORIALISTII DIN BUCURESTI STIU FOARTE BINE ATACA ECHIPELE DIN PROVINCIE.. VROIAM CA MACAR O PARTICICA SA SCRIE DESPRE MECIUL CU CRAIOVA AL STELEI FACAND UN APELATIV MINOR SI LA MECIUL DEZASTRUOS AL ARBITRULUI COLTESCU.

# 130 milici on 17.08.10 at 8:46 pm

@amusement
Crede-ma ca mi-e foarte greu sa dialoghez cu tine dupa cate enomitati debitezi;numai anonimatul sub postezi te mai ’scoate ‘ ca nu stiu nici curcile de cine sa rada.
Bun e bancul ala cu olteanu’ care mananca peşte in tren si , in discutia ulterioara , ii starneste invidia unui fişior ardelean care se mira de inteligenta juvetelui;olteanul ii zice ca e din cauza alimentatiei si , ramanandu-i niste oase , il invita pe badie sa guste si el.Argheleanul haleste toate oasele spunandu-i ce bine era daca manca si ceva peste;olteanul ii raspunde-vezi ce efect benefic are tratamentul , ai mancat doar niste oase si deja te-ai desteptat!
De la meciul Steaua Victoria a trecut o singura zi si memoria iti joaca feste.Stelei i s-a refuzat un penalti clar la o tragere de tricou evidenta asupra lui Kapetanos , reluata de zeci de ori azi la GSP TV.
La penaltiul acordat Stelei, nu e filmat momentul imediat remergator ricoseului ciudat al lui Kapetanos, omul nu e simulant si fundasul oltean a recunoscut chiar azi in GSP ca a pus mana pe grec, fara sa- impinga , probabil a vrut sa-l mangaie ca n-a primit primul penalti.
Sa-ti pretind sa cujeti putin , sunt absurd , plus ca nu crezi in GSP si GSPTV etc care , bucuresteni fiind , sunt cu Steaua si impotriva KVSC-ului.
Oricum ai reactiona precum argheleanul in fata girafei-asa ceva nu se exista!

# 129 amusement on 17.08.10 at 7:41 pm

@milici CE SCRIE SUS PE BANDA NEAGRA?? ITI SPUN EU DACA NU STII SA CITESTI. SCRIE CLAR: BLOGSPORT. probabil ca pentru tine e necunoscut acest termen, tu fiind crescut printre ‘nemtzi’ si avand o inteligenta remarcabila nu te-ai mai interesat de aspectul limbii romane, te inteleg nu asta e problema, problema este ca tu ramai un frustrat in ciuda falsei impresii create pe acest BLOG

# 128 amusement on 17.08.10 at 7:33 pm

si acuma te intreb si eu pe tine de ce la Craiova - Cfr trebuia sa fie penalty cand Nuno Claro atinge el primul mingea dar il atinge si pe Costea apoi, iar la faza de la Steaua - Branesti cand fundasul stelei respinge mingea din careu si il atinge si pe atacantul victoriei nu trebuia sa fie penalty…??

# 127 amusement on 17.08.10 at 7:30 pm

@milici Domnule sunt prea obisnuit ca acesti editorialisti sa nu vorbeasca despre steaua prea ”multe” si probabil o stii si tu asta doar ca aroganta ta le intrece pe toate. Nu stiu cine e mai prost dintre noi doi, probabil eu dupa ce am zis ca steaua a fost ajutata de arbitrii pentru ca: sa o luam de la inceput
_Coltescu da un penalty pentru Victoria Branesti, pe faza se vede ca stelistul atinge mingea dar il atinge si pe atacantul Victorieim nu e chiar asa dubios sa dau penalty la asa ceva
_Coltescu da penalty pentru steaua la o faza in care nu se vede nimic, comentatorii radeau, hai sa radem si noi :|
ma deranjeaza doar faptul ca pe echipele din ”provincie” stiu foarte bine sa le atace acesti editorialisti, chiar si atunci cand arbitrul greseste si intr-o parte si intr-alta, insa cand vine vorba de echipele bucurestene arbitrul e prezentat intr-un asa fel incat patronii de club sau chiar si clubul in sine sa nu fie afectati.

# 126 milici on 17.08.10 at 7:08 pm

@dantesc
Ai dat cu ******* in fasole , asta e civilizatia ta.
Intai ca asta nu e blog.
Politicienii actuali din PDL care va platesc din bani tuturor ca sa-i votati asa cum ti-am demonstrat prin exemplele imbatabie Boc , Ontanu si Negoita ( ultimul la un moment dat propus prim ministru sa-si scoata banul), determina si fotbalul deoarece normal unul ca tine e mai multumit cand KVSC-ul ia trofee si merge sa voteze tot cu viscerele.Cum iti explici au aparut stenograme cu toti finantatorii numai cu Arpi si Muri nu?
Vrei sa-ti spun cu cine sa votezi de parca dupa ce ai votat cum ai votat ai accepta sfaturile cuiva?
O sa-ti dau doua exemple , nu stiu ce o sa intelegi:
_n-am fost la nici un vot din 1990 incoace exceptand ultima realegere a Marelui Carmaci cand n-am putut suporta ideea ca unii ca tine il vor iar pe Base
_timisorenii au votat cu Ciuhandu PNTCD pt ca e om si nu cu un PDL-ist care le-ar fi umflat lor burtile
_cei din Deta, localitatea copilariei mele , au votat un PDL-ist, nu tocmai deplorabil , au bani mai multi dar cine face acum contrabanda cu tigari in zona , tot PDL-ul.
Boc e un demagog imposibil , n-are nimic din fisa postului cat de naiv poti sa fii sa-l crezi un ingenuu nevinovat?
Nu PSD-ul a vandut Petromul iar Bancile s-au vandut bine , poate inoportun.
Boc nu e-n stare sa-i faca pantofii Mascariciului Antonescu (cum cu multa suficienta il caracterizezi); chiulul din parlament e nerelevant in fata masinii de vot stricata a PDL-ului+santajatbilii.
Asadar orienteaza-te in continuare cu cine votezi, sa-ti mearga tie burta , cine marcheaza banul sa ia totul, meritocratia e o utopie invemnata de idealisti naivi.
Voi ati inventat asazisa civilizatia ardeleana in opozitie cu miticismul balcanic , eu care le-am cam trait pe toate sunt cel care incercc sa opresc aceasta galceava.
Milici e numele meu , sunt sarb din Banat si numele e uzual care-i problema ta?Ia-l ortac pe amusement si fa si tu glume stupide .
Normal ar fi sa postam cu numele noastre ca sub anonimat toti suntem niste sfinti imaculati.

# 125 Dantesc on 17.08.10 at 12:58 pm

@milici

Asculta aici si asculta bine fiindca vad ca esti destul de batut in cap si nu pricepi nimic .
In primul rand asta e un blog de sport nu politic ,tu vrei cu incapatanare sa muti discutia in domeniul politic eu nu vreau dar totusi o sa iti raspund.
De 20 de ani tot ce inseamna clasa politica s-a perindat pe la putere de la stanga la dreapta cu totii au fost la “cascaval” .Nimeni nu a facut absolut nimic retine NIMENI ! Au vandut tot ce era de vandut si i-a durut in spate de popor .
Acum Boc a picat ca musca in lapte confruntandu-se cu acesta criza economica,criza care nu ne-a afectat doar pe noi .Da sunt slabi ,da sunt incapabili,da sunt nesimtiti dar te-am mai provocat odata intrebandu-te : Noi atunci cu cine sa votam?
Cu PSD-ul? Au vandut Petromul,au vandut bancile au falimentat industria si argicultura
Cu PNL-ul ? Ei niciodata nu au avut cu adevarat solutii economice iar de demagogie ne-am saturat.
Te-ai uitat vreodata la conducatorii lor la mascariciul ala de Crin Antonescu? De ce ii spun asa? Pai uita-te matalutza la prezenta lui din parlament ,e cel mai mare chiulangiu dar banii ii ridica luna de luna de la casierie
Tariceanu? Alt clovn a avut o perioada norocoasa la guvernare cand cheltuielile erau densantate si a avut grija sa topeasca si bruma de valuta pe care o mai aveam in conturi.
Si-atunci ce ne mai ramane? PRM-ul? PNG-ul? Sper ca nu te-ai gandit la ei caci daca ai facut-o nici macar sa nu incerci sa imi raspunzi.
UDMR-ul nici nu intra in discutie,oricum si ei sunt la fel de manjiti ca ceilalti,mai destepti da fiindca au stat mereu in umbra la guvernare si si-au atins in mare parte si scopurile dar tot din mizerabila clasa politica fac parte.
Cam asta despre politica…
In rest…faptul ca mereu incerci sa inveninezi sudul cu nordul si vestul cu estul starnind polemici inutile da dovada caracterului tau ..de fapt mai exista o struto-camila de genul asta la Timisoara,personajul poreclit si nu degeaba Jabba,va asemanati mult doar ca traseul vostru in viata a fost invers…el din Giulesti la Timisoara ,iar tu de la Timisoara la Bucuresti
Cat despre faptul ca nu postez sub numele real ma faci sa rad ,probabil pe matalutza te cheama milici(si nu am sa fac nici o paralela)…Oricum ca sa stii si tu e normal,uzual chiar ca cei care posteaza pe bloguri sa isi ia un nickname

# 124 milici on 17.08.10 at 12:07 pm

comentariul 123 refera pe amusement si nu pe dantesc.

# 123 milici on 17.08.10 at 11:27 am

@dantesc
Ma faci Ardealul de ras, eu stiam ca astia gandesc incet dar bine pe cand tu …ciocolom.
Arbitrul n-a dat un 11m pt Steaua , ulterior a dat unul inexistent marcat de Branesti, si la sfarsit unul dijaba gazdelor?De aici ai dedus , sezand ardeleneste , ca arbitrul a ajutat Steaua.
Gandeste-te , stiu ca ti-e greu , numai ca Steaua rata penaltiul, scorul ramanea 0-1 in loc de 1-0.
Ai inceput sa te lamentezi ca nimeni nu va scrie nimic despre situatie ceea ce e o ineptie, conform Constitutiei.

# 122 milici on 17.08.10 at 11:19 am

@dantesc
Asta ti-e numele sau prenumele?De ce postezi sub acoperire si anonimat ti-e rusine de numele tau?Personal i-am mirosit pe Base , Boc si alti portocalii din start , fa o cautare pe net sa-mi gasesti postarile , e superfluu ca nu i-am votat niciodata.
Base a prostit o mare parte a populatiei , atat ca primar cat si ca presedinte dar voi i-ati reconfirmat ca nimeni altii.
Ceea ce te faci ca nu observi e ca PDL ia bani din bugetul mare al tarii si-i directioneaza catre zonele cu primarii lor.Locuitorii preferentiali , cum ar fi clujenii , isi omagiaza binefacatorii votandu-i permanent fara sa tina cont ca tara e pe merginea prapastiei , sa le fie lor mai bine.
Chestia nu e valabila si pentru Bucuresti in general deoarece capitala are venituri/locuitor mult mai mari decat oriunde in tara.
In schimb la nivelul sectoarelor in Bucuresti PDL baga mult mai multi bani in sectoarele 2 (Ontanu) si 3 (Negoita) ceea ce se vede;automat si astia sunt votati in continuare.
Banatenii nu ar face niciodata asa ceva , asta e deosebirea intre ei si clujeni sau bucuresteni.
Dar voi ati fost cei mai tari la ultimele alegeri, ati bisat gandind cu burta voastra , ca e imposibil sa nu va fi lamurit cu cine avem de-a face?
Foaie verde lacramioara cine-i cel mai portocaliu din tara?Ghici Kolloszvar cine-i?
Dar pe acest demagog , pe care nici Iancu Caragial nu l-a imaginat vreodata , la Boc ma refer, cine l-a inventat?Ce motive aveati decat tratarea preferentiala a Clujului?Sau nu stii chestiile astea?

Pagini: [8] 7 6 5 41 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.