August 2010 ↓

Sînt tineri, foarte tineri. ­Alexandru Dumi­trescu are 22 de ani şi e din comuna prahoveană Ştefeşti, iar Victor Miha­lachi, originar din satul Mirnoie, Republica Moldova, abia a împlinit 21. Reputaţii tehnicieni Igor Lipalit şi Florin Popescu s-au dovedit inspiraţi cînd i-au urcat pe cei doi în aceeaşi barcă, asta în ideea că, deşi coechipieri de numai 3 luni, Dumitrescu şi Mihalachi au cucerit la recentele Mondiale din Polonia medaliile de aur în probele de canoe C2 500 şi 1000 de metri.Într-un moment în care sportul tricolor pierde teren pe plan internaţional, perfor­man­ţa lor e cu atît mai dem­nă de laude, dacă nu şi de istorie, cu cît nici măcar legendarul Ivan Patzaichin, cvadruplu campion olimpic, n-a izbutit să cîştige pe ambele distanţe în cadrul unei singure competiţii. Cu Serghei Covaliov şi, mai tîrziu, cu Toma Simionov, a cîştigat la 500 m şi la 1000 m, niciodată însă n-a reuşit dubla.

Prezenți luni la EUROPA FM, Dumitrescu şi Mihalachi au impresionat prin ­modestie. Deşi întîia oară în direct la radio, au fost în largul lor, deschişi şi simpatici. Fără emoţii şi fără fiţe. Printre altele, au descris cum se desfășoară una din zilele lor obişnuite de ­pregătire.

În cantonamentul de la Snagov des­̦tep­ta­­rea se dă în zori, la 6:30, apoi se iese pe lac pentru o încălzire de circa 8 kilometri. ­Urmează micul dejun şi încă 12 kilometri de tras la pagae cronometraţi la sînge. ­Înaintea mesei de prînz, se intră un ceas în sala de forţă, gimnastică, haltere etc. Programul continuă cu o oră şi jumătate de odihnă, după care, cînd îţi imaginezi că efortul s-a sfîrşit, începe cel mai greu antrenament, alţi 15 kilometri pe apă!

Nu contează starea vremii. Poate să ­ardă soarele, să bată ploaia ori să biciuie ­vîntul, Dumitrescu şi Mihalachi au treabă. Îşi fac norma indiferent cît îi deranjează, şi ­nu-i deranjează puţin, valurile stîrnite de am­bar­caţiunile de lux ce străbat Snagovul într-o veselie. Lotului olimpic i-ar trebui ­neapărat un culoar numai al lui, exclusiv al lui, dar aşa ceva nu ­există! Veche şi tristă, povestea e presărată cu promisiuni, din păcate, mereu amînate.

Haideţi să calculăm: 8 cu 12 şi cu 15 înseamnă zilnic 35 de kilometri, zi de zi, căci perioadele de relaxare sînt rare şi ­scurte. Cum fiecare s-a apucat de canoe la 11 ani, Dumitrescu şi Mihalachi au strîns pînă acum, asemenea sclavilor de pe galerele ­antice, zeci de mii de kilometri. Deşi nu se plîng, lesne de înțeles că viaţa lor ascunde multă muncă şi numeroase privaţiuni.

Tocmai de aceea, nu-i corect că ne aducem aminte de ei doar atunci cînd, o dată pe sezon, urcă pe podiumul de premiere. În ­rest, nu-i prea băgăm în seamă. De par-că ei ar fi datori să ia medalii şi să ne ofere prilejuri de mîndrie, iar noi n-am avea nici o obligaţie faţă de ei! Dacă vreți, puteți lua acest articol și în sens autocritic.

Judecînd după reacţia ­bloggerilor, anunţarea lotului pentru ­meciurile oficiale cu Albania şi Belarus ­i-a domolit pe adversarii lui ­Răzvan. L-a iertat pe Săpunaru, i-a chemat pe Tătă­ruşanu, pe G. Mureşan, pe Cr. Tănase, pe Torje, pe Deac, pe Herea şi pe Răduţ, mai mulţi tineri ca pînă acum, mişcări ce le-au mai închis gura contestatarilor. ­Care mai reclamă, simplificînd discuţia, doar neconvocarea lui Şt. Radu. Totodată, a scăzut presiunea dinspre Steaua şi dinspre CFR Cluj, la fel şi dinspre Craiova, asta în condiţiile în care Fl. Costea continuă să fie convalescent, iar Dănănae ­figurează pe lista “tricolorilor”.

Surprinzător, preşedintele dinamovist Badea a ieşit la atac. I-a imputat selecţionerului neconvocarea veteranului braşovean Ilyeş, poantă nu lipsită de haz, dar ironie ieftină. Concret, pe cine să fi luat Răzvan din Ştefan cel Mare? Avînd în vedere eficacitatea “cîi­nilor roșii”, poate un atacant, însă pe care? L. Ganea e prea crud, M. Niculae prea obosit, iar Andrei Cristea mai preocupat de ce-l aşteaptă la Karlsruhe decît de ce se întîmplă la Dinamo. Să ne exprimăm regretul că unii conducători de cluburi se reped să-şi dea cu părerea cînd nu le-o cere nimeni, să se bage unde nu le fierbe oala!

Din păcate, accidentările lui Săpunaru, ­Tănase şi Răduţ ­i-au încurajat socotelile lui Răzvan, care a apelat în ultima clipă la Contra, la M. Roman şi la C. Lazăr. Deciziile au agitat iarăși spiritele. Mai ales prezenţa lui Contra a nedumerit, ba a şi şocat. Cum Guriţă a pierdut lotul după plecarea lui Pi­țur­că, se află la final de contract cu Timişoara şi va ­împlini 35 de ani în 15 decembrie, nu-i uşor de înţeles ce l-a determinat pe Răzvan ­să-l convoace întîia oară. Nu-i uşor ­deloc, e chiar greu.

Varianta că ex-spaniolul a înscris duminică în poarta Stelei, pasămite eternul duşman al familiei Lucescu, e o prostie. Şi-atunci? În absenţa căpitanului Chivu, suspendat la partida cu Albania, Răzvan a simţit nevoia unui alt lider în vestiar şi pe teren alături de Rădoi, capabil să-şi mobilizeze coechipierii. Să admitem că experienţa şi cele 72 de selecţii îl recomandă cu prisosinţă pe Contra pentru un asemenea rol.

Mai departe, e logic să gîndim că Dănănae, principalul candidat la titularizare ca fundaş în contextul indisponibilităţii lui Săpunaru, ­n-a convins suficient, dar şi că timişoreanul va juca vineri. Deoarece nu aduci un fotbalist de 35 de ani ca să-l ţii pe bancă sau să-l trimiţi în tribună! La întrebarea unde va juca?, socotind că la “Poli” Contra a evo­luat mai des la mijloc şi mai rar pe linia de fund, va trebui să răspundă selecţionerul. E datoria lui să ­găsească soluţia potrivită.

Nu fără argumente, numeroşi sînt cei ce dezavuează convocarea lui Contra, care se dezic de ea. E dreptul lor să strîmbe din nas, dar şi al lui Răzvan să hotărască. Tocmai pentru că “naţionala” are nevoie de linişte, nu de zarvă, de încurajări, nu de suspiciuni, ­să-i lăsăm pe “tricolori” să-şi vadă de treabă. Şi să sperăm că Răzvan a hotărît bine.

Declară ministrul Educaţiei: “Cîte 4-5 clase din 124 de colegii şi licee vor face timp de 3 ani şcoală dimineaţa şi SPORT după-amiaza. Vor fi angrenaţi 10.000 de elevi. Fiecare dintre unităţi va primi 5.000 de euro pentru derularea programului. Am semnat convenţii cu federaţiile sportive şi ele vor ajuta cu cadre specializate. Sper ca în 3 ani să dublăm numărul elevilor membri ai unei asociaţii sportive”.
Acelaşi oficial explică şi de ce, o dată cu reluarea cursurilor, se va pune în mişcare experimentul menţionat: “Cu cît vor fi mai mulţi tineri practicanţi ai sportului, cu atît vor fi mai echilibraţi viitorii cetăţeni. Depăşirea de sine, gustul efortului, respectul, solidaritatea, spiritul de echipă, sportul şi şcoala au în comun NUMEROASE VALORI”.

Citind afirmaţiile de mai sus, vă veţi bucura că, în sfîrşit, Petru Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din Cabinetul Boc 4, şi-a modificat atitudinea faţă de sport. Că a renunţat să mai ia măsuri împotriva acestuia, precum ordinul privind schimbarea destinaţiei bazelor sportive, ultima EROARE GRAVĂ de pe o listă foarte lungă, hotărîndu-se să-l sprijine, să-l impulsioneze. Din păcate, vă înşelaţi amarnic, deoarece cuvintele reproduse, preluate dintr-un interviu găzduit recent de Paris Match, aparţin ministrului francez al Educaţiei naţionale, nu omologului său român! Lui Luc Marie Chatel, şi el un ex-europarlamentar, nu lui Petru Daniel Funeriu, care continuă să ignore sportul şi nevoile acestuia.

În ciuda dificultăţilor economice, e limpede că alţii caută soluţii, iar guvernanţii noştri nu fac altceva decît să invoce criza drept scuză ca să mai îngrădească, să mai reducă, să mai taie. POSTURI ŞI SALARII. Paradoxal, deşi n-ar avea motive să fie nemulţumită de cum merge sportul din Hexagon, Franţa se agită şi încearcă drumuri noi, dar ştiţi cine-i Franţa în domeniul despre care vorbim? Ţara care, de pildă, a ocupat deunăzi locul 1 pe naţiuni la Europenele de nataţie de la Budapesta, unde a obţinut 21 de medalii, între care 8 de aur, iar România doar una de argint, una singură! Noi însă stăm liniştiţi, mai degrabă dărîmăm decît construim şi părem împăcaţi cu soarta. Ca atare, ne-o şi merităm.

Calificarea Stelei e aplaudată de suporterii ei şi contestată de ai rivalelor. Primii reţin că favorita lor e SINGURA ECHIPĂ ROMÂNEASCĂ intrată în grupele Europa League, pe cînd restul apreciază că Steaua, dezamăgitoare în retur, a trecut de Grasshopper doar graţie şansei, a norocului.

Unii se referă la performanţă, alţii la joc, capitol la care, într-adevăr, formaţia roş-albastră n-a confirmat la Zurich, unde Tătăruşanu a mai salvat-o o dată. Haideţi să ne întrebăm ce-ar fi fost de preferat? Steaua să fi sedus şi să fi ratat obiectivul sau să fi suferit, cum s-a întîmplat joi, dar să-l atingă? Răspuns lesne de dat, oricine ar alege A DOUA VARIANTĂ. Contează că Steaua s-a calificat şi mai puţin cum a făcut-o. În timp, contextul se va uita şi va rămîne doar rezultatul.

Urmărind meciul de pe Letzigrund, l-am pierdut, fireşte, pe cel de la Lille. Mi s-a spus că o imensă greşeală de arbitraj comisă la 0-0, ba şi în minutul 67, a înclinat decisiv balanţa în favoarea gazdelor. Am vrut să mă conving şi, analizînd înregistrarea, pur şi simplu, m-am crucit! Rar am văzut o asemenea gafă ori chiar n-am mai văzut: UN OFSAID DE 3-4 METRI la Sow (foto) nesemnalizat de asistentul norvegian, în urma căruia, faultînd din postura de ultim apărător, portarul Vasluiului a primit cartonaş roşu şi Cabaye a deschis scorul din penalty. Scorul şi, prin el, drumul spre victorie.

De acord, şi arbitrii sîrbi i-au anulat un gol valabil lui Grasshopper, sancţionîndu-l pe Innocent Emeghara pentru un ofsaid imaginar. Corect, numai că faza cu pricina a fost una limită, greu de judecat. Din păcate, lucrurile n-au stat deloc aşa la Lille deoarece poziţia neregulamentară a atacantului francez era sesizabilă şi din avion!!!! Nu discutăm despre un ofsaid la mustaţă, interpretabil, ci despre unul kilometric, pe care nici un tuşier n-avea voie să-l ignore. Ca atare, declaraţia lui Porumboiu că “ăsta nu mai e fotbal, e mafie!” se justifică pe deplin. Mai ales asistentul Wiken, dar şi “centralul” Hagen merită suspectaţi de REA-CREDINŢĂ.

Ce să mai zicem? Dacă pînă şi nordicii, consideraţi printre cei mai cinstiţi europeni, incoruptibili, au ajuns să fure, atunci înseamnă că lumea s-a întors cu susul în jos şi nu te mai poţi baza pe nimeni! Iar noi, care ne vom reîntîlni cu cocoşii galici în preliminariile lui Euro 2012, trebuie să ne facem griji, CHIAR SĂ NE TEMEM. Pentru că Franţa s-a calificat la turneul final al Mondialelor din Africa de Sud prin golul fraudulos al lui Henry, înscris cu mîna, pentru ca Lille să elimine acum Vasluiul cu ajutorul arbitrilor. Allons enfants de la patrie…