July 2010 ↓

La 11 ani după ce s-a despărţit de Ghencea şi la 7 după ple­carea de la FRF, Emeric Ienei re­­vine în actualitate pe post de preşedinte al Stelei. Perioada recentă a petrecut-o la Oradea, alături de soţie, ex-campioana mondială de floretă Ileana Gyulai, de copii şi, mai nou, de nepoţi. Îndemnat de cîţiva prieteni, a deschis acolo un local, însă s-a retras repede. “N-am ieşit numai în pierdere, ci şi în cîştig întrucît mi-am dat seama că singura afacere la care mă pricep e fotbalul. În rest, sînt un ageamiu”, va comenta cu umor o tentativă mai degrabă eşuată.

Ştiţi cine e Ienei. Apropiaţii îi spun Imi sau, cei mai tineri, Nea Imi. Mijlocaş în celebra CCA, a cucerit ca tehnician al roş-albaştrilor 10 trofee, între care şi Cupa Campionilor Europeni 1986. Pe drept cuvînt, lumea îl plasează în fruntea listei celor mai mari antrenori români, aşezîndu-l lîngă Ştefan Covaci, Anghel Iordănescu şi Mircea Lucescu. Îl socoteşte şef de promoţie şi de ­şcoa­lă, adevărat monstru sacru.

L-am cunoscut mai bine pe durata CM 1990 din Italia, cînd am lucrat purtător de cuvînt al delegației tricolore. Mi-aduc aminte că zeci şi ­sute ­de zia­rişti luau zilnic cu asalt, de di­mineaţă pînă seara, sediul “naţionalei” de la Grand Hotel din Telese Terme, iar întrebarea pe care i-o adresau obsesiv lui Ienei se referea, fireşte, la ce for­maţie intenţionează să folosească în viitorul meci?

Invariabil, selecţionerul cerea timp de reflecţie. Răsfoia agenda alene şi părea să-şi adune gîndurile. Operatorii porneau camerele, crainicii radio se legau în direct, reporterii îşi pregăteau carnetele, moment în care venea şi răspunsul: “Vă garantez că voi folosi miercuri formaţia cea mai în formă”. Atît, nici o informaţie în plus, cum să le traduci ziariştilor, mai ales celor nă­bădăioşi din Argentina, asemenea ba­nalitate?! Tot un zîmbet, Ienei nu mai adăuga însă nimic. Se ridica de pe scaun şi părăsea sala în mijlocul nedumeririi generale. Ba chiar se mira, “ce vor ăştia, speră să le vînd din casă?!”.

Aş mai adăuga că în luna respectivă, începută la Telese, continuată la Bis­ceglie şi încheiată la Genova, nu ­l-am auzit niciodată pe Ienei ridicînd vocea. Nu la jucători, nici măcar la masorii lotului ori la îngrijitorii terenului. N-avea nevoie să ţipe pentru că se impunea prin personalitate. Prin măsură, prin eleganţă, prin modestie.

Era respectat pentru că respecta. Deşi a împlinit 73 de ani, nu cred că s-a schimbat şi tocmai de a­ceea îl consider pe Emeric Ienei unul dintre ultimii domni din fotbalul românesc. Aducîndu-l preşedinte, nu mă îndo­iesc că Steaua va ieşi în cîştig.

Ex-ziaristul şi impresarul Daniel Stanciu, în prezent manager sportiv la Timişoara, a primit miercuri un avertisment din partea Comisiei de Disciplină a LPF pe motiv că l-a insultat pe Jean Pă­dureanu în timpul meciului cu Gloria din etapa inaugurală. Sigur, nefiind suspendare ori amendă, sancţiunea respectivă reprezintă un fleac. Întrucît a surprins însă, ba a şi deranjat, faptul că forul amintit a analizat incidentul exclusiv pe baza reclamaţiei lui Pădureanu, vom discuta în cele ce urmează nu atît despre un caz, cît despre un principiu.

Deoarece oficialul de pe Bega a negat ferm că ar fi jignit, insistînd că nici măcar n-a ştiut că Pădureanu a stat pe banca tehnică, normal era ca onor CD să-l fi audiat şi pe el. Numai că, refuzînd să amîne speţa, comisia s-a grăbit s-o judece, deşi fusese înştiinţată că Stanciu se va afla miercuri în Finlanda, însoţind formaţia viola la partida cu MyPa din Europa League.

Grabă suspectă şi judecată pripită, fie şi pentru că al patrulea arbitru de sîmbătă, orădeanul Florin Marcu, primul în măsură să audă eventualele injurii proferate de Stanciu, n-a notat nimic în raport! Doar observatorul Stan Prodan a scris că după fluierul final, pe culoarul de la vestiare, cei doi au schimbat cîteva replici nervoase. Stanciu a afirmat că Pădureanu, reproduc întocmai din Prodan, “e bătrîn şi are sîrme la inimă”! , dar nici celălalt n-a rămas dator. Am subliniat în repetate ocazii meritele lui Pădureanu, care a împlinit 74 de ani în martie. Fără strădaniile Lordului, preşedinte de-o viaţă, probabil că Gloria ar fi retrogradat, dacă nu cumva s-ar fi şi desfiinţat.

Ce i se cuvine lui Pădureanu nu trebuie nici omis, nici contestat. Pe de altă parte însă, ne-am închipuit că şeful detronat al cooperativei, care a făcut mult bine echipei sale şi mult rău fotbalului românesc, nu se mai bucură de trecerea din perioada cînd trăgea sforile. Implicit, că şi-a pierdut puterea de odinioară, că la Bucureşti nimeni nu mai dansează după cum se cîntă la Bistriţa.

Din păcate, ne-am înşelat! Pădureanu continuă, iată, să-şi impună punctul de vedere la Ligă şi la Federație, unde cuvîntul său atîrnă greu şi azi. Iar cine îndrăzneşte să-l înfrunte pe Tata Jean riscă, asemenea lui Daniel Stanciu, să fie tras de urechi. Ca să ba­ge la cap, să se cuminţească și să nu mai miște în front. Evident, nu-i în regulă ce se întîmplă. Deloc.

S-ar zice că alăturarea din titlu sfidează logica deoarece eroismul e ceva şi norocul altceva, se potrivesc ca nuca-n perete! şi totuşi, în duelul cu Zenit Sankt Petersburg, Unirea Urziceni a avut nevoie de amîndouă ca să obţină o remiză albă în faţa unui adversar redutabil, însă nu de speriat.

Obligată de eliminarea lui Pădureţu din minutul 35, reacţie de neprofesionist a mijlocaşului ialomiţean, dar şi exces de zel al arbitrului Paixao, vicecampioana României s-a retras în propria jumătate şi n-a mai ieşit de-acolo. În repriza secundă, a trecut rar centrul terenului, dominarea lui Zenit transformîndu-se cu timpul într-un adevărat asediu. Spre lauda ei, Unirea s-a apărat calm şi exact. A suferit, dar nu şi-a pierdut nici o clipă luciditatea. Scriind cronica, colegul Eduard Apostol i-a notat cu 7 pe Arlauskis, pe Galamaz şi pe Maftei, iar pe P. Marin şi pe Bordeanu cu 6. Eu le-aş fi pus 10 portarului şi 9 celorlalţi 4, chiar 9 cu coroniţă veteranului P. Marin, asta în ideea că ei au dus greul întîlnirii. Din cînd în cînd, la desele ocazii ale oaspeţilor, inclusiv la bara lui Kanunnikov, pe apărătorii Unirii i-a ajutat şi norocul. Corect, numai că norocul face şi el parte din viaţă, deci şi din joc.

Secondat cu brio de asistentul Dos Santos, care le-a lăsat ruşilor cîteva ofsaiduri vizibile şi de la Sankt Petersburg! , “centralul” portughez i-a fost ostil Unirii aproape un ceas, deciziile lui enervîndu-i la culme pe spectatori, ba şi întărîtîndu-i. Din fericire, Paixao şi-a revenit spre final, cînd putea sancţiona cu penalty intrarea lui Bordeanu asupra lui Rosina.

Ce-a mai arătat meciul de marţi? A scos în evidenţă încă o dată organizarea şi dîrzenia băieţilor lui Ronny Levy, spiritul lor de luptători ce s-au bătut exemplar pentru fiecare minge şi pentru fiecare metru de gazon. Poate că Unirea ar fi realizat mai mult 11 contra 11. Poate, nu însă sigur, căci pentru victorie i-ar fi trebuit acea valoare în plus de care nu dispune, asemenea întreg fotbalului nostru. Cu toate că ţine de cald, plapuma Urziceniului e scurtă.

Altfel, partida a convins că, în pofida unui buget faraonic, Zenit nu-i o superechipă. Dacă era, reuşea să-şi fructifice superioritatea numerică şi rezolva calificarea încă de la Bucureşti. E puternică şi solidă, dar nu se compară cu Barça, cu Manchester United, cu Inter, cu Bayern, cu Milan, cu Lyon etc. Acestea sînt dintr-o clasă mai sus, au glezna mai fină.

Fără îndoială că egalul consemnat în Ghencea o avantajează pe Zenit. Realist vorbind, Unirea porneşte cu şansa a doua în retur, atît că situaţia nu s-a schimbat deloc: socotit din capul locului favorit la calificare, liderul campionatului rus şi-a consolidat poziţia. Cîtă vreme îi rămîne însă o şansă, fie şi mică, Unirea trebuie să creadă în ea. Îi va fi teribil de greu să meargă mai departe, dar nu imposibil.

Cînd şi-a propus să construiască o nouă Steaua, Piţurcă a insistat pentru achiziţiona­rea lui Dorel Stoica. Deşi preferinţa i-a surprins pe cei ce ştiau că fotbalistul respectiv a împlinit 31 de ani, sînt semne că tehnicianul roş-albaştrilor nu s-a înşelat. În prima partidă a stagiunii, 2-1 cu “U” Cluj la Alba Iulia, Dorel a fost CEL MAI BUN de pe teren. Egalînd scorul la 1-1, şi-a readus echipa în meci, ca să-şi treacă în cont, printre altele, 91 de mingi jucate, 29 de acţiuni utile şi 5 pase filtrante. Nu se poate spune că Steaua a învins numai datorită lui Stoica. Se poate spune însă că rolul acestuia s-a dovedit decisiv. Implicit, că Piţur­că a tras un loz cîştigător.

Născut pe 15 decembrie 1978 la Turnu Severin, Dorel s-a afirmat relativ tîrziu. După Extensiv şi FC Caracal, a ajuns abia în 2005 la Universitatea Craiova, al cărei tricou îl va îmbrăca în campionat de 106 ori. În decembrie trecut, Mititelu l-a lăsat să plece la Al Ettifaq, formaţia din Arabia Saudită pregătită de ex-dinamovistul Ion Marin. Logic, întrucît se despărţea de CĂPITANUL Ştiinţei şi de unul dintre favoriţii suporterilor, finanţatorul craiovean a făcut-o cu inima strînsă, dar obligat de împrejurări. Lovit şi el de criză, nu mai putea sau nu mai voia să suporte un salariu foarte mare.

A pus însă o condiţie în acte: Stoica să scoată din buzunar UN MILION DE DOLARI în situaţia în care, întorcîndu-se în țară, va opta pentru altă grupare în afara Universităţii. Cum a mers în Ghencea, clubul din Bănie s-a adresat Comisiei de Litigii a LPF. În aşteptarea verdictului, nu cred că e cazul să ne dăm aiurea cu părerea. Să ne erijăm în avocaţi. Fiecare parte consideră că are dreptate şi urmează să ne lămurim. Oricum, socotind că l-a legitimat pe Dorel după ce FRF i-a eliberat aşa-zisa carte verde, Steaua nu pare să rişte nimic. Stoica da, Steaua nu.

Prezentat de Ion Marin ca “un mijlo­caş puternic, cu detentă şi stăpîn pe ambele picioare, despre care n-am bănuit că e atît de valoros pînă cînd n-am lucrat cu el”, Stoica se află mai demult în graţiile unui Piţurcă altfel reţinut cînd e vorba să laude vreun jucător, chiar zgîrcit. În 2007, acesta l-a debutat în “naţională” şi l-a mai folosit în 3 rînduri, ultima dată o repriză contra Austriei, pe 1 aprilie 2009.

Rezultă că Dorel îi e DATOR MORAL lui Piţurcă, antrenorul care n-a ezitat să-i ofere, la aproape 32 de ani, şan­sa de a-şi continua cariera la cea mai galonată echipă din fotbalul românesc. Cu siguranţă că Stoica se va strădui să-şi plătească datoria, dar misiunea lui, în ciuda unui început încurajator, nu se anunţă uşoară.