Vuvuzele triste

„It’s more that a game”, sub această deviză a început actuala ediţie a Cupei Mondiale. Frumos spus, dar nu foarte exact deoarece ce se întîmplă aici e mai mult decît un joc, e o adevărată nebunie, un delir. Întreaga Africă […]

„It’s more that a game”, sub această deviză a început actuala ediţie a Cupei Mondiale. Frumos spus, dar nu foarte exact deoarece ce se întîmplă aici e mai mult decît un joc, e o adevărată nebunie, un delir. Întreaga Africă de Sud, de la bătrînii ţintuiţi la pat pînă la copiii de şcoală elementară, suferă alături de „naţionala” condusă de Carlos Alberto Parreira, ba şi visează la triumful acesteia!

Entuziasmul suporterilor şi interesul mass-media locale nu se pot nici descrie, nici imagina. De pildă, înaintea întîlnirii cu Mexicul, canalul TV Super Sport 3 a urmărit vreme de o oră, transmiţînd direct din elicopter, drumul autocarului Bafana de la hotel la stadion. La Odi Correctional Centre din Mabopane, undeva lîngă Pretoria, din pricină că nu li s-a promis că vor putea vedea meciul la televizor, cîţiva deţinuţi au declarat greva foamei, apoi s-au încăierat cu paznicii şi 3 dintre ei, răniţi uşor, au nimerit la spital.

3 ore în loc de 25 de minute
A fost o aventură, chiar un chin, să ajungi de la Johannesburg ori Pretoria la Soccer City. Distanţe care în mod obişnuit se străbat în 20-25 de minute s-au parcurs vineri în 3-4 ceasuri! S-a mers în ritm de melc, ceea ce nu deranja însă pe nimeni. Lăsaţi să plece de la slujbe, căci s-a lucrat numai pînă la 11, fanii s-au încălzit fluturînd steagurile Naţiunii Curcubeu (Rainbow Nation), cum i se mai zice Sud-Africii, cîntînd şi, fireşte, suflînd de mama focului în vuvuzele. Trompetele s-au auzit toată noaptea, doar că au sunat ceva mai trist. În măsura în care rezultatul de 1-1 nu i-a deprimat pe suporteri, cu siguranţă că nici nu i-a mulţumit. Ei trebuie să fi înţeles că echipa lor de suflet, iubită cu fanatism, putea cîştiga partida cu Mexicul la fel de bine cum putea s-o şi piardă. Una peste alta, n-a ieşit rău.

Atacuri la Parreira
De parcă lucrurile s-ar petrece la noi, ratarea victoriei a aţîţat spiritele. Imputîndu-i că şi-a învăţat jucătorii să se apere, nu şi să atace, mulţi au sărit la gîtul tehnicianului brazilian. „Numai un nebun (crazy) l-ar fi folosit pe Pienaar în spatele vîrfului Mphela cînd locul lui e, ca şi la Everton, pe banda stîngă, în rol de mijlocaş”, a răbufnit în „Times” Clive Barker, antrenorul sub comanda căruia Bafana a cucerit în 1996 Cupa Africii pe Naţiuni. Alţii i-au reproşat lui Parreira preferinţa nejustificată pentru Dikgacoi, neincluderea în lot a lui Gould şi Klate etc. În general, un stil lipsit de fantezie şi de explozie.

Brazilianul n-a replicat deocamdată, dar merită presupus că nu se simte prea bine. Ceea ce se dorea a fi Cupa viselor pentru South Africa riscă să se transforme în Cupa dezamăgirilor. Iar Parreira ştie bine că primul care va plăti va fi el. Nu doar cu demiterea, ci şi, mai grav, cu antipatia a milioane şi milioane de oameni decepţionaţi.