May 2010 ↓

Pe măsură ce se apropie startul Mondialelor, fixat pentru 11 iunie, se înteţesc criticile: mass-media de pretutindeni insistă că FIFA a greşit cînd i-a încredinţat Africii de Sud organizarea competiţiei. Pentru că e vorba, printre altele, despre o ţară nesigură, în care nu-i indicat să ieşi din casă nici măcar pe lumină, darămite după căderea întunericului! Dovezi? Un reporter brazilian de televiziune a fost jefuit recent chiar în centrul capitalei Pretoria, iar membrilor “naţionalei” Columbiei li s-au furat joia trecută banii în hotelul de 5 stele ce se pregăteşte să primească delegaţia Sloveniei. Special pentru CM, s-a înfiinţat o linie de autobuze, inaugurarea acesteia soldîndu-se cu un atentat.

Dacă adăugăm invazia babuinilor, pericolul şerpilor, ameninţarea teroriştilor etc., rezultă că Mondialele 2010 sînt aşteptate mai degrabă cu teamă decît cu entuziasm. Există riscul, cu adevărat de luat în seamă, ca marele rendez-vous al balonului rotund să nu devină sărbătoarea scontată.

Deoarece în Sud-Africa începe iarna, va fi rece pe durata turneului final. Prognozînd temperaturi în jur de 15 grade la prînz, meteorologii atrag însă atenţia că la ora meciurilor programate seara termometrul va coborî pînă la 2-3 grade în zona Johannesburg-Pretoria. Clar, frigul îi va pune în dificultate pe fotbalişti, dar şi pe spectatori, aşa că nu va fi o plăcere să joci acolo şi nici să mergi la stadion! Astfel se şi explică, pe lîngă distanţele uriaşe dintre oraşele-gazdă, reţinerea manifestată de suporterii de-afară, avertizaţi că vor trebui să poarte paltoane, căciuli şi fulare! Tocmai de aceea se anunţă mai puţini fani din străinătate ca la oricare dintre ediţiile precedente.

Principalele reproşuri îl vizează pe preşedintele FIFA, Sepp Blatter, învinuit c-ar fi tras sforile ca Mondialele să ajungă în Africa. El susţine că a acţionat în ideea globalizării, dar voci din ce în ce mai categorice îi impută că s-a folosit de poziţia şi de influenţa lui spre a cîştiga simpatia continentului negru şi, pe baza ei, spre a-şi asigura cît mai multe voturi la viitoarele alegeri. La 74 de ani, ex-secretarul general al Federaţiei Elveţiene de Hochei pe Gheaţă vrea să candideze în 2011 pentru al patrulea mandat, din care motiv nu se lasă, dă din coate. Scopul scuză mijloacele, nu?

Anturajul lui Blatter pretinde că atacurile împotriva şefului n-au nici o noimă şi că, în ciuda atîtor obstacole de înfruntat, Mondialele vor fi încununate de succes. Greu de crezut, însă nu imposibil. Vom vedea.

Răzvan are dreptate, arbitrii au tras din răsputeri cu ucrainenii. Dar a insista asupra acestui aspect ar însemna să ne intereseze prioritar rezultatul unui “amical”, ceea ce nu-i logic. S-ar cuveni să ne preocupe jocul, capitol la care, din păcate, “naţionala” a dezamăgit şi la Lvov. Întrucît, cu excepţia a 10 minute din startul partidei şi a 20-25 din debutul reprizei secunde, graţie intrărilor lui Cociş şi D. Niculae, băieţii noştri n-au convins.

Să acceptăm că au vrut. În rest însă, “tricolorii” au dovedit o lipsă de concentrae greu de înţeles şi imposibil de scuzat. Pentru că unei echipe cu ştaif nu îi e permis să se prăbuşească în 3 minute, ba şi după ce a revenit spectaculos de la 0-1 la 2-1! Înaintea oricui, Lobonţ a ilustrat defectul de mai sus. La primul gol a greşit copilăreşte, iar la celălalt s-a relaxat prea devreme.

Ideea de a recurge la el, care de aproape un an stă pe banca Romei, adesea şi în tribună, e discutabilă. Actualul selecţioner trebuie să fie însă conştient ce riscuri îşi asumă cînd, chiar împotriva propriilor principii! , foloseşte un portar cu puține meciuri în picioare. Personal, nu m-aş lepăda de Lobonţ, numai că eu comentez, în timp ce Răzvan răspunde.

Am mai remarcat că Maftei nu se simte în largul lui fundaş de margine şi nici Rădoi în linia mediană, unde n-ajunge să respingi, ci trebuie să şi inventezi. În condiţiile în care, ca şi la club, Cr. Tănase n-a confirmat, Ghioane a alergat degeaba şi M. Roman a venit rar înapoi, faza de construcţie a suferit. La mijloc s-a pierdut lupta şi, o dată cu ea, confruntarea. Cel mai simplu e de cerut renunţarea la M. Roman, dar cine-ar fi de adus în locul lui? Mă îndoiesc că reîntoarcerea la Bănel ori la Fl. Petre ar constitui o soluţie.

Sigur că echipa cea mai bună e, știți refrenul, cea care n-a jucat. Astfel am citit pe blogul Gazetei că Răzvan trebuia să-i fi convocat măcar pe Coman, Dănănae, Găman, Sepsi, Şt. Radu, G. Mureşan, Prepeliţă şi Hora. Şi aici e de discutat, deşi mă număr şi eu printre susţinătorii lui G. Mureşan. De observat însă că unii dintre cei propuşi sînt indisponibili, iar alţii aparţin “tineretului” care a şi uitat de cînd n-a mai reușit o calificare! Şi-atunci? Vorbim exclusiv despre lipsa concentrării sau se pune şi problema lipsei de valoare invocate, ironic sau nu, de Chivu însuşi? Da, mai degrabă da.

De la o vreme, ca să nu cădem pradă depresiei, tot așteptăm un reviriment al “tricolorilor”. Admitem că e cazul să ne facem griji, dar ne ferim să dramatizăm. Corect, atît că “naţionala”, iată, învinsă în ambele întîlniri din 2010, a rămas datoare şi la Lvov. Dacă Răzvan continuă să caute, ar fi momentul să şi găsească. Pentru că mîine s-ar putea să fie prea tîrziu.

La capătul unei partide îndîrjite şi dramatice, cu multe faze de fotbal adevărat, Porumboiu chiar are de ce să-şi muşte mîinile. Pentru că Vasluiul a jucat MAI BINE în finala Cupei decît CFR. Mai ales în repriza secundă a timpului regulamentar, cînd Milisavljevici a iuţit acţiunile şi le-a dat un plus de consistenţă, dar şi de direcţie. A trebuit să cedeze fizic L. Sînmărtean, altfel într-o zi fastă, ca Lăcătuş să-l introducă pe sîrbul care, din păcate, va irosi penalty-ul de departajare şi va muta bucuria din Moldova în Ardeal. După opinia mea, Lăcătuş a mai comis o eroare. Deoarece, indiferent de motive, nu declari că intenţionezi să părăseşti formaţia în ajunul celui mai important meci din istoria acesteia!!!! În loc să mobilizeze, aşa ceva descurajează.

Oricum, pe Vaslui a urmărit-o şi ghinionul. A avut o bară (Gladstone) şi, la faultul lui G. Mureşan asupra lui Pavlovici, UN 11 METRI ignorat însă de “centralul” Deaconu. Atît. Dacă Timişoara a reclamat anul trecut că a pierdut finala şi din pricina arbitrilor, 3-0 pentru CFR, de data asta nu se poate spune că garnitura clujeană a învins cu ajutorul cavalerilor fluierului. Ar fi o exagerare. Norocul mai e şi cum şi-l face fiecare, iar Vasluiul n-a ştiut să şi-l facă. Explicaţia ratării trofeului n-ar trebui căutată în altă parte.

CFR a cucerit Cupa în maniera în care a luat şi campionatul. N-a impresionat şi, încă mai rar, a sedus, dar a demonstrat echilibru, stăpînire de sine, seriozitate. Într-un cuvînt, VALOARE. Nu insist cui aparţin meritele, căci ar însemna să-i laud din nou pe Paszkany, pe Mureşan şi, fireşte, pe Mandorlini. Fără contribuţia lor, adică fără bani în cont, fără linişte la vestiar şi fără inspiraţie pe banca tehnică, CFR n-ar fi reuşit să repete eventul din 2008. Întrucît a izbutit, evident că i se cuvin felicitări.

Scriam mai sus că Vasluiul s-a dovedit miercuri seara echipa mai bună. Nu i-a fost însă suficient ca să cîştige tocmai pentru că, din nefericire pentru ea, CFR s-a dovedit, acceptaţi paradoxul formulării, echipa mai PUTERNICĂ, în special din punctul de vedere al moralului şi al determinării, al încrederii în forţele proprii. În fotbal, ca şi în viaţă, această calitate duce, de regulă, la succes.

Cu siguranţă că imaginile de mai jos vă sînt cunoscute, Gazeta le-a mai publicat, dar vă reamintesc cu ce prilej au fost realizate

ISTANBUL, 20 MAI 2009. Cu Mircea Lucescu pe bancă, Şahtior Doneţk o învinge pe Werder Bremen în finala Cupei UEFA. După încheierea întîlnirii, antrenorul echipei ucrainene îi face semn lui Răzvan, care îi trimite, prin intermediul fiului său, Matei, un drapel roşu-galben-albastru. Înfă­­şurat în el, Mircea Lucescu sărbătoreşte cel mai mare succes al unei cariere presărate cu succese.

MADRID, 22 MAI 2010. Internazionale Milano, cu Cristi Chivu titular, o bate pe Bayern München şi cîştigă Champions League. Căpitanul reprezentativei noastre îi cere soţiei, Adelina, aflată în tribună alături de mama lui, un steag al României. Îl primeşte şi, cu el pe umeri, participă la triumful formaţiei italiene. Va declara mai tîrziu că rudelor şi prietenilor care l-au rugat să le procure bilete le-a pus o singură condiţie: să aducă la stadion drapelul naţional!

N-ar mai rămîne multe de comentat pentru că fotografiile vorbesc de la sine. Iar o fotografie, se spune, are mai multă forţă decît o mie de cuvinte. Mi-aş permite totuşi să subliniez FRUMUSEŢEA gesturilor şi a mesajelor celor doi, simple, dar emoţionante. Cu adevărat tulburătoare.

E clar că, în ciuda faimei şi a bogăţiei, antrenorul lui Şahtior şi fundaşul lui Inter n-au uitat de unde au plecat și nici cît datorează țării natale, cum li se mai întîmplă, din păcate, unora. Ţinînd să-şi împartă, fie şi simbolic, bucuria cu COMPATRIOŢII lor de-acasă, Lucescu şi Chivu s-au dovedit mîndri că sînt români. Tocmai de aceea, sau şi de aceea, ar trebui să ne mîndrim şi noi cu ei!