March 2009 ↓

Deşi Piţurcă e mai deschis, echipa naţională continuă să greşească faţă de fani: îi tratează cu indiferenţă!

Membrii actualei familii tricolore, haideţi să folosim un loc comun!, au acceptat greu ideea, sau numai de formă, că echipa lor s-ar situa sub cea a lui Hagi,  Popescu, Răducioiu şi Dan Petrescu. Una-i una şi alta-i alta, vremuri diferite, se enervează ei, cui ajută să comparăm?!

De acord, să nu comparăm. Ba să respingem şi ironia, din ce în ce mai des fluturată, că genera-ţ-ia lui Mutu şi Chivu ar fi una pierdută, care N-A CÎŞTIGAT NIMIC. Întrucît a izbutit calificarea la Euro 2008 şi a obţinut acolo două egaluri prestigioase, cu campioana şi cu vicecampioana lumii, rezultă că lucrurile nu stau chiar aşa. Evident, pe măsura talentului unora şi a promisiunii tuturor, aşteptam mai mult de la ea. A oferit puţin, însă a oferit ceva, să nu forţăm inutil nota.

Acum, într-un moment în care visul de a prinde Mondialele din 2010 s-a năruit, căci numai o minune ne-ar mai duce în Africa de Sud, putem admite şi că generaţia de azi are o valoare medie. Şi, fiind MEDIOCRĂ, logic că nu străluceşte. Nu ne place, dar trebuie să ne împăcăm cu soarta. La urma urmei, de unde nu e nici Dumnezeu nu cere.

Mai trist e faptul, de-a dreptul deranjant, că pe cît de modeşti sînt în teren unii dintre componenţii “naţionalei”, pe atît sînt de închipuiţ-i, de fiţ-oşi, în afara gazonului. PLINI DE EI, aproape că nu le ajungi cu prăjina la nas. Cînd catadicsesc să vorbească, adică rar, parcă îşi calcă pe suflet şi-şi rup de la gură! Îi auzi şi rămîi cu impresia că nu-i asculţi pe Raţ, pe Marica ori pe Codrea, ci chiar pe Pele sau pe Maradona însuşi Băieţii noştri nu vorbesc, ei dăruiesc!

Dar nu-i, să fim corecţi, exclusiv vina lor. Deşi Piţurcă s-a mai deschis, selecţionata României e î-nvăţată să se comporte ca şi cînd ar trăi pe ALTĂ PLANETĂ, în altă galaxie. Izolată de oameni, ai impresia că s-a privatizat, a fost confiscată. Că a devenit proprietatea cîtorva, în frunte cu tăcutul Mircea Sandu, adîncit în silenzio stampa încă o lună, care ţ-in morţiş s-o îndepărteze de suporteri şi, din păcate, reuşesc. Fără să fie nou, sentimentul î-ngrijorează tot mai tare.

Cel mai recent exemplu într-o direcţie lipsită de manieră şi de decenţă ni l-a furnizat sosirea lotului la Klagenfurt. “Tricolorii” au coborît din avion pe furiş şi, urcîndu-se direct în autocar, I-AU OCOLIT pe cei 20-30 de fani ce bătuseră cale lungă să-i vadă şi, eventual, să se fotografieze cu ei. Federalii se vor apăra invocînd că aşa au hotărît austriecii. Debil argument, deoarece Naşu’, Lupescu şi ceilalţ-i fuseseră cu siguranţă înştiinţaţi că în întîmpinarea delegaţiei au venit la aeroport numeroşi ziarişti, dar şi suporteri, unii dintre aceştia însoţiţi de copii. Şi dacă ÒnaţionalaÓ a deziluzionat în ultima perioadă, ea continuă să fie iubită, mai ales de către românii de peste hotare. Iar iubirii nu-i răspunzi niciodată cu indiferenţă. În timp, o asemenea atitudine greşită SE PLĂTEŞTE mai scump chiar decît o înfrîngere cu Lituania ori cu Serbia.

Prestaţia lui Trefoloni a desfiinţat mitul că Mircea Sandu deţine vreo putere în arbitraj

Alegerii lui Mircea Sandu în Comitetul Executiv al UEFA, cea mai înaltă funcţie dobîndită vreodată de un român în ierarhia balonului rotund, i-au succedat cîteva meciuri în care cavalerii fluierului AU FAVORIZAT formaţiile noastre. Bunăoară, în cursa pentru Euro 2008, “tricolori” au fost ajutaţ-i de o brigadă din Grecia, în frunte cu Vassaras, care a validat singurul gol al partidei cu Olanda, deşi autorul lui, Dorin Goian, se afla în ofsaid. Reluările video au eliminat orice dubiu, ofsaid clar.

Istoria avea să se repete la turneul final european. În întîlnirea cu Italia, norvegianul Ovrebo i-a refuzat mai întîi lui Luca Toni un gol perfect valabil, e drept, la semnalizarea tuşierului, după care i-a făcut cadou lui Daniel Niculae un penalty pe care nu l-ar fi acordat nouă arbitri din zece. Ori nu l-ar fi acordat CHIAR NICI UNUL. Presa peninsulară a sărit ca muşcată de şarpe. S-a indignat că arbitrii îndrăznesc s-o ardă pînă şi pe campioana mondială, Ovrebo a fost trimis urgent acasă, numai că scandalul s-a stins repede.

Îndemnaţi şi de faptul că italianul Trefoloni i-a î-nlesnit Stelei, stagiunea trecută, calificarea în grupele Champions League, căci faza unicul gol al returului cu Galata a plecat dintr-o poziţie de ofsaid, destui s-au grăbit să lege avantajele amintite de ascensiunea lui Mircea Sandu. De INFLUENŢA de care s-ar bucura preşedintele FRF la nivelul fotbalului continental.

“Naşu” a devenit o forţă, au decretat ei, aşa că de-acum înainte, pentru că se tem de el, arbitrii nu ne vor mai fura, ci ne vor ajuta!Ó. Evident, celui în cauză i-a convenit postura. S-a simţit flatat că a ajuns să fie socotit un personaj foarte important, care dacă nu taie, măcar spînzură Plăcîndu-i rolul de salvatore della patria, Mircea Sandu n-a recunoscut că ar avea un amestec cît de mic în materie de arbitraj, dar nici n-a dezminţit. A lăsat-o cum a căzut.

Mai puţini la număr, cei convinşi că Mircea Sandu nu dispune de suficientă putere încît să determine delegările şi nici ca să-i sensibilizeze pe arbitri au primit răspunsul intuit de acelaşi la Trefoloni. Sî-m-bătă, acesta a judecat toate fazele interpretabile, cele limită, numai ÎN DETRIMENTUL “tricolorilor”. N-a văzut, sau s-a prefăcut că nu vede, henţul comis de Pantelici, într-adevăr, unul mai greu de sesizat, în urma căruia sîrbii au deschis scorul. La fel de grav, cu complicitatea asistentului Stagnoli, i-a permis lui Ivanovici să marcheze pentru 3-1 din ofsaid, ba şi după ce nu sancţ-io-nase “talpa” unui coechipier.

Astfel, s-a mai spulberat o prejudecată, aceea că arbitrii ne vor fi aliaţi cîtă vreme Mircea Sandu va ocupa un fotoliu de mahăr la Nyon. Aceia care şi-au î-nchipuit asta s-au înşelat. Va trebui ca “naţionala” şi formaţiile româneşti de club să nu se considere PRIVILEGIATE şi să nu aştepte favoruri de la purtătorii de ecusoane. Cum s-a întîmplat ca unii să le ajute, s-a întîmplat, iată, şi să le întoarcă spatele. Roata fotbalului, ca şi a norocului, se învî-r-teşte, doar că NaşuÕ o asistă, n-o şi manevrează.

Dacă nu batem în Austria, Piţurcă trebuie să plece!

Necazul şi tristeţea sînt cu atît mai mari cu cît ne-a bătut un adversar care n-a sedus. Ne-am speriat de Serbia mai tare decît s-ar fi cuvenit, nu? Deşi garnitura lui Antici, pragmatică şi organizată, şi-a făcut bine treaba, victoria ei s-a datorat totuşi unui autogol şi unui gol înscris din ofsaid. Deoarece a condus mereu pe tabelă, merită presupus şi că n-a insistat. Oricum, n-a arătat ca o superechipă.

Să admitem însă că sîrbii n-au prea avut motive să forţeze, întrucît “tricolorii” înşişi le-au înlesnit misiunea. Cîţiva dintre ei au fost MÎINI MOARTE. Am înţeles de ce Cociş e rezervă la Lokomotiv Moscova, iar Mircea Lucescu apelează mai rar la Raţ. În ciuda risipei de energie, slab au evoluat Codrea şi Fl. Costea, cu observaţia că ultimul nu s-a simţit în largul lui pe banda dreaptă, cu care nu-i familiarizat. MULTE MINUSURI şi puţine plusuri, în categoria din urmă intrînd Mutu şi Marica, dar şi, îmbucurător, Contra şi Tamaş, care n-au strălucit în actuala stagiune. Dacă apariţia lui Cr. Tănase a înviorat jocul, cea a lui G. Bucur n-a adus nimic nou. Judecînd la rece, ce să fi adus, de vreme ce vîrful timişorean n-a marcat nici un gol în această primăvară şi e cu aproape jumătate de metru mai scund decît Vidici sau Dragutinovici?!

Poate că trebuie să-i dăm dreptate selecţionerului cînd a aruncat o parte din vina eşecului pe soartă. NU ŞI PE ARBITRAJ, căci n-a existat penalty la M. Niculae. Pe soartă însă, da, în ideea în care , paradoxal, Piţurcă a plătit scump tocmai cînd s-a dovedit mai î-ndrăz-ne-ţ- ca de obicei. Probă că, în paralel cu titularizarea craio-venilor D. Stoica şi Fl. Costea, recomandaţi de ascensiunea Universităţii, el a început cu 3 oameni în atac şi a terminat cu 4!

Pe Piţurcă l-au părăsit sîmbătă norocul, dar şi INSPIRAŢIA. Retrăgîndu-l pe Rădoi în linia de fund după 30 de minute, ca să-l urce în locul acestuia pe D. Stoica, practic, şi-a recunoscut greşeala. Corect, D. Stoica s-a mai scos marcînd pentru 2-3, numai că autogolul lui le-a permis sîrbilor să se distanţeze şi să continue mai liniştiţi. Faptul că A ÎNTÎRZIAT SĂ-I SCHIMBE pe Cociş şi pe Codrea, şterşi, debusolaţi, trebuie socotită altă eroare a lui Piţurcă. Dispunînd de D. Goian şi de Chivu, sigur că el ar fi mutat altfel. Dar fotbalul se joacă totdeauna cu ce ai şi niciodată cu ce-ai fi putut avea Şi încă un reproş la adresa selec-ţ-io-nerului: a părut blocat psihic, copleşit, de importanţ-a meciului, teamă transmisă şi băieţilor săi, care au abordat meciul timizi, chiar complexaţi.

Să acceptăm că, o dată cu bătălia, am pierdut la Constanţa şi războiul. Lupescu afirma că ne-au mai rămas numai 10 la sută şanse de calificare, de-cla-ra–ţ-ie ce vrea să însemne, aparţinînd unuia dintre aprigii susţ-inători ai selecţionerului, că situa-ţ-ia e cu adevărat disperată. Nici în visele cele mai sumbre, în coşmaruri, nu ne-am imaginat că vom obţine acasă un singur punct din 3 partide Spre a mai nădăjdui ceva, vorbim despre o speranţă de doi bani, cît unghia, e absolut obligatoriu SĂ CÎŞTIGĂM miercuri în Austria. E singura variantă de a ne mai agăţ-a fie şi de-un pai. Nici o alta nu-i de luat în calcul. În caz contrar, onoarea i-ar cere lui Piţurcă să plece.

Lăsînd povestea cu construcţia, haideţi să cîştigăm diseară!

Pe lîngă faptul că ne dă fiori, pe care vă propun să-i numim competiţionali, meciul cu Serbia ne pune în faţa unei întrebări de genul to be or not to be: e el ori nu e decisiv?

Surprinzător, chiar şi cîţiva “tricolori” par tentaţi să afirme că nu e. Sugerează asta sau chiar o spun pe şleau. După ei, viaţa va continua şi dacă nu vom bate diseară, iar fotbalul românesc va avea ce face. Se va apuca să întinerească echipa naţională, să construiască în linişte şi fără tensiune o alta. Adicătelea, îşi va lua LA REVEDERE de la Mondialele 2010, ducă-se!, spre a se concentra asupra unei chestiuni cu adevărat serioase.

O asemenea abordare, pe care mi-aş permite s-o socotesc strîmbă, BA ŞI PĂGUBOASĂ, îmi reaminteşte de o discuţie purtată prin 1993, undeva pe-acolo, cu tatăl meu, în curînd nonagenar. Bucuros că lucrurile s-au schimbat, dar neînţelegînd de ce ele se mişcă în ritm de melc, mi-a cerut să-i precizez cît cred că va mai dura pînă cînd va veni binele pe care-l aşteaptă? L-am invitat să mai aibă răbdare. Aruncîndu-mi o privire nedumerită, a zîmbit în dungă: “Iar răbdare, păi, n-am avut destulă?! Dacă nici acum, atunci cînd?!”. Deoarece n-am ştiut ce să-i răspund, am tăcut. În momentul actual, consider că mirările acelea i se potrivesc ca o mănuşă şi “naţionalei” noastre, aflată parcă într-o dilemă.

Îndrăznesc să apreciez că, minimalizînd caracterul duelului cu sîrbii, unii dintre noi riscă să-şi fure căciula singuri. Deoarece partida de la Constanţa chiar e una de quitte ou double, CRUCIALĂ. Din acest motiv, băieţii lui Piţurcă sînt obligaţi, au datoria morală, s-o trateze şi s-o joace cum le pretinde selecţionerul şi cum speră milioanele lor de susţinători, cu rîvnă, cu dăruire, la sacrificiu. Orice altă interpretare înseamnă bălmăjeală sau, şi mai rău, scuză. Iar ultima nu se acceptă sub nici o formă!