January 2009 ↓

De acord că Gică Popescu a judecat greşit, dar ajunge, polemica ar trebui grabnic curmată!

Faptul că Gică Popescu l-a numit recent pe Claudiu Niculescu “rebut” a provocat o întreagă polemică. Suporterii “cîinilor” au sărit în apărarea lui Claudiu şi, implicit, la gîtul lui Gică. S-au declarat surprinşi, chiar indignaţi, că un oltean jigneşte un alt oltean şi AU PORNIT ATACUL. Nu s-au sfiit să-l facă pe Popescu cu ou şi cu oţet, să-l răstignească.

Amănuntul că, întors la Dinamo fără să se fi acomodat la Duisburg şi la Nicosia, Claudiu a înscris zilele trecute, din lovituri libere, două goluri superbe în “amicalele” din Turcia cu Sturm Graz şi Banik Ostrava le-a ridicat la fileu mingea numeroşilor săi susţinători, cu precădere fani Dinamo. Reamintind de cel marcat lui Barthez în 2005 într-o partidă de Cupa UEFA contra lui Olympique Marseille, golurile recente au întărit ideea că Niculescu nu şi-a spus ultimul cuvînt. Deşi va împlini în iunie 33 de ani, ÎI mai rĂMÎNE DESTUL DE JUCAT şi încă bine.

De altfel, capitolul contribuţiei la succesele lui Dinamo e singurul favorabil lui Claudiu. Nici o altă comparaţie cu Gică nu-l avantajează, cu observaţia că ultimul a evoluat pentru echipa din Ştefan cel Mare doar 8 partide, în toamna lui 2002, ba şi la final de carieră.

Cum, în stil balcanic, spiritele s-au încins şi taberele s-au împărţit, destui au pretins că Gică Popescu N-AVEA VOIE SĂ VORBEASCĂ! Fals, pe de-a întregul fals, deoarece la ce-a reprezentat el, o adevărată legendă, Gică e autorizat să se pronunţe asupra a tot ce  mişcă în fotbalul românesc şi nu numai. Cele 115 selecţii în “naţională”, locul 3 all-time după Munteanu şi după Hagi, îi conferă un asemenea drept. Ca şi argumentul, copleşitor, că a purtat banderola de căpitan al Barçei, inclusiv în ziua în care formaţia blau-grana a cucerit Cupa Cupelor. Popescu şi-a cîştigat cu prisosinţă acest drept şi doar un marţian i-l poate contesta! Dacă el n-are voie să vorbească, atunci cine să aibă?!

Pe de altă parte, n-ar strica să recunoască bărbăteşte că l-a luat gura pe dinainte. Repet, era şi e în măsură să-şi dea cu părerea despre orice şi despre oricine, atît că în cazul vîrfului dinamovist a greşit. A JUDECAT STRÎMB. Cu asta, polemica ar trebui încheiată, fie şi pentru că întreţinerea ei nu serveşte nimănui. Nici lui Gică Popescu, dar nici lui Claudiu Niculescu.

Nu trebuie uitat faptul că, deşi neplătit 4 luni,  antrenorul portughez a dovedit înţelegere şi n-a reclamat la UEFA!

La capătul a 235 de zile, socotind şi săptămîna în care a fost demis temporar, cea din jurul meciului cu Pandurii, la care pe bancă a stat Manea, Jose Peseiro s-a despărţit de Rapid. Şi invers. Miercuri seara, DUPĂ CE I-A ACHITAT PORTUGHEZULUI RESTANŢELE SALARIALE, lui şi secunzilor acestuia, Grigore Sichitiu l-a condus la aeroport. Deoarece directorul general al grupării vişinii a mai lăsat de la el, acceptînd cheltuieli pe care s-ar fi cuvenit ca Peseiro să le suporte singur (la chirie, la telefonul mobil etc.), merită presupus că lusitanul a plecat mulţumit. Adevărată telenovelă, aventura lui în Giuleşti s-a terminat totuşi fericit.

Domină părerea că Sichitiu a procedat bine cînd a răspuns cu aceeaşi monedă. Arătîndu-i înţelegere unui om care, la rîndu-i, s-a dovedit răbdător, în sensul că N-A FORŢAT NOTA ÎN RAPORTURILE CU CLUBUL. Pentru că, aflat sub contract pînă în vara lui 2010, dar neplătit vreme de 4 luni, Peseiro ar fi putut în orice moment să se plîngă la UEFA. Să reclame, să provoace scandal. Pe lîngă alte sancţiuni, forul continental ar fi somat Rapidul să scoată din buzunar, ba încă în regim de urgenţă, 2,4 milioane de euro. Întrucît, pînă să-l vîndă pe Boya, prin vistieria clubului sufla vîntul, cum suflă şi azi, transferul camerunezului la Grenoble a valorat peste jumătatea de milion primită. În ideea că a permis lichidarea conturilor cu Peseiro et Comp. şi, implicit, înlăturarea pericolului de a ajunge la mîna UEFA. Oricum l-am judeca, trebuie să admitem însă că Peseiro S-A PURTAT CA UN GENTLEMAN.

Mai departe, opiniile sînt împărţite în privinţa calităţilor de antrenor ale portughezului. Precizînd că Rapid a susţinut în mandatul lui 20 de partide, dintre care a cîştigat 10, a remizat 5 şi a pierdut 5, BILANŢUL LUI PESEIRO RĂMÎNE POZITIV. Unul cu plus. Totuşi, destui specialişti susţin că părea pregătit să facă educaţie, nu să obţină performanţă. De pildă, deşi i-a pedepsit pe Boya şi pe Bozovici, nu i-a mai iertat. A păstrat un dinte contra lor. Prin comparaţie, Mircea Lucescu i-a surprins adesea călcînd strîmb pe Lupu şi, mai tîrziu, pe Pancu, dar ieşirile lor în decor nu l-au împiedicat să-i titularizeze în întîlnirea următoare. Se afirmă că Peseiro ţinea duşmănie, era ranchiunos. De regulă, cei care l-au urmărit lucrînd l-au lăudat, dar au atras atenţia că antrenamentele lui semănau mai degrabă cu nişte prelegeri.

Acum, că divorţul s-a oficializat, cel mai simplu ar fi ca suporterii să-i caute lusitanului noduri în papură şi să nu-l regrete. DucĂ-se! Nu totdeauna însă ce e cel mai simplu e şi cel mai corect. Logic ar fi să gîndim că, în ciuda defectelor sale, nu Jose Peseiro a declanşat harababura din Giuleşti. El a fost numai una dintre victimele ei.

Fotbaliştii Stelei şi ai Argeşului dau bani pentru tratamentul unei fetiţe din Piteşti bolnave de cancer

Un cititor ne imputa deunăzi că scriem mai degrabă pe bază de vorbe decît de fapte. Deşi există o explicaţie, căci în intersezon se petrec mai rar evenimente, presa sportivă ar trebui să-şi însuşească reproşul. Sigur, cam aşa se întîmplă peste tot, numai că SE SPECULEAZĂ CÎTEODATĂ ÎN MOD EXAGERAT. Un personaj, conducător, tehnician ori simplu băgător de seamă, e tras de limbă, ba şi întărîtat, iar din declaraţia lui se naşte o întreagă tevatură. Fără să fie nouă, maladia de care suferă mass-media de pretutindeni pare greu de vindecat.

Ceea ce urmează se referă strict la un fapt. La generozitatea cu care, sensibilizaţi de o ştire apărută recent în cotidianul “Argeşul”, mai mulţi componenţi ai echipelor din Ghencea şi din Trivale au sărit în sprijinul unei fetiţe bolnave de cancer. Drama Mariei Chiriţescu i-a impresionat pe jucătorii Stelei şi ai Argeşului, care au decis să doneze banii necesari tratamentului medical şi alimentar al copilei de 5 ani din Piteşti. Pentru început, vor da 2.500 de euro. NUMAI PENTRU ÎNCEPUT, întrucît îngrijirea Mariei se anunţă lungă şi costisitoare.

Cum soţii Ogăraru, Andreea şi George, colaborează strîns cu o fundaţie umanitară, s-au angajat s-o susţină financiar pe micuţă, dar şi să înainteze cazul cutremurător al acesteia, prin intermediul fundaţiei Lianei Stanciu, Ministerului Sănătăţii, în ideea ca Maria Chiriţescu să fie inclusă într-un amplu program de ajutorare. Să sperăm că vocea lor va fi auzită şi că, pe de altă parte, fetiţa va reuşi să lupte cu boala şi s-o învingă.

Cei cărora le place să caute noduri în papură se vor grăbi să minimalizeze demersul în discuţie. Vor ridica din umeri, zicînd ce mare scofală să oferi cîteva sute de euro cînd tu, ca fotbaliator, învîrţi zeci de mii pe lună, din care-ţi tragi maşini bengoase şi vile cît transatlanticul! Îi invit pe respectivii să judece însă cîţi oameni sînt infinit mai bogaţi pe lumea asta decît jucătorii Stelei sau ai Argeşului şi nu dau nimic de la ei. Nici o leţcaie, nici un sfanţ.

Tocmai pentru că gestul amintit, de-a dreptul emoţionant, are darul să tulbure, nu cred că trebuie comentat abundent. Mă gîndesc însă că el poate schimba, chiar şi într-o mică măsură, PERCEPŢIA UNORA DESPRE FOTBALIŞTI, pe care nu puţini îi consideră superficiali, profitori şi egoişti. Dispuşi să-şi urmărească cu îndîrjire propriul interes, dar şi să rămînă nepăsători, de gheaţă, la necazurile celor din jur. Dacă greşesc, îmi cer scuze.

Avînd datorii de peste două milioane de euro, fosta campioană UTA e în prag de faliment!

O  veste tristă vine dinspre Arad: una dintre echipele noastre cele mai prestigioase, UTA, e în pericol să se desfiinţeze! ARE DATORII DE PESTE DOUĂ MILIOANE DE EURO, faţă de propriii jucători şi faţă de terţi, pe care nu le poate plăti. Primăria, care a suportat grosul cheltuielilor de la stadion, şi Consiliul Judeţean ar vrea să dea o mînă de ajutor, dar nu dispun nici de fonduri suficiente, nici de mijloace legale pentru a interveni. După ce Sandu Ion şi Nicolae Bara, cu banii cărora, mai ales ai celui din urmă, s-a cumpărat în vara lui 2006 locul în Liga I, au încetat deunăzi s-o finanţeze, Bara pierzînd vreo 6 milioane de euro, UTA trage să moară. A 6-a în eşalonul secund, ba şi cu şanse de promovare, i-ar trebui un investitor care s-o salveze. Din păcate, într-un oraş care mănîncă fotbal pe pîine, un asemenea om nu se găseşte.

Pînă să ne edificăm de ce a ajuns în sapă de lemn gruparea înfiinţată de baronul Neumann în 1945, să le aducem aminte cititorilor nevîrstnici cine a fost UTA. A CÎŞTIGAT TITLUL DE ŞASE ORI, ultima dată în 1970, şi două ediţii ale Cupei, iar sub culorile ei au evoluat de-a lungul anilor numeroşi internaţionali care au scris istorie şi au făcut legendă. De la fraţii Băcuţ la Farmati, de la Petschowski (selecţionat şi în reprezentativa Ungariei sub numele de Perenyi Jozsef) la Coco Dumitrescu şi de la Bonyhadi la Serfözö, mai nou, de la Domide la Igna (arbitrul de mai tîrziu), de la Petescu la Gornea şi de la Broşovschi la Pîrcălab, iar lista nu-i completă.

De referinţă pentru UTA şi, deopotrivă, pentru întreg fotbalul tricolor RĂMÎNE PERFORMANŢA ELIMINĂRII DIN CCE, ÎN 1970, A faiMOASEI FEYENOORD ROTTERDAM, la vremea respectivă deţinătoarea trofeului. Cuprinse între 1946-1954 şi 1966-1970, epocilor de glorie alb-roşie le-a succedat însă o perioadă de declin prelungit. Din 1975, Bătrîna Doamnă, cum i s-a mai zis formaţiei arădene, a retrogradat în repetate rînduri.

Acum, cînd UTA e ameninţată cu neprogramarea, între alte pricini şi deoarece nu i-a achitat lui Gigi Becali 250.000 de euro pentru achiziţionarea lui Dorel Zaharia, nu-i simplu de răspuns la întrebarea ce a împins-o spre faliment? Evident că, înaintea altor cauze, a tras-o în jos UN MANAGEMENT PROST, înţelegînd prin asta transferuri greşite (jucători slabi, salarii umflate) şi, în ansamblu, o strategie neinspirată. Şefii clubului s-au întins mai mult decît le permitea plapuma, au aruncat cu banii aiurea. În disperare de cauză, antrenorul Ionuţ Chirilă s-a străduit să repare corabia grav avariată. A renunţat la cîteva false vedete, unele plătite şi cu 10.000 de euro pe lună, cazurile lui Zaharia şi Bălţoi, pentru a promova în locul lor tineri lipsiţi de pretenţii şi de ifose. A reuşit ceva, dar nu şi să evite naufragiul.

Cert e că, dincolo de orice explicaţii, UTA se prăbuşeşte,  persoane avizate susţinînd că numai o minune o mai poate scăpa. Fireşte că viaţa nu se va opri. Va merge mai departe şi dacă Bătrînei Doamne i se va cînta prohodul. La fel de adevărat e însă că moartea ei, urmînd recentei dispariţii a Corvinului Hunedoara, va sărăci fotbalul nostru. Pentru că, o dată cu UTA, va muri nu doar o echipĂ, ci Şi o legendĂ. Arădeni sau nu, chiar avem motive să fim trişti.