May 2008 ↓

De ce-ar costa Lobonţexact de 15 ori mai puţin decît italianul Buffon?!

Gazeta a demonstrat ieri ceea ce, în linii mari, se ştia. Că “naţionala” României e a patra din punct de vedere valoric în grupa de la CE, adică ultima. Adunînd cotele de piaţă ale membrilor lotului, ea însumează 90 de milioane de euro, în vreme ce echipa Italiei face 355, a Franţei 325, iar a Olandei 238. Diferenţele nu-s mari, sînt uriaşe şi, dacă ne-am lua după ele, ar trebui să ne socotim dinainte învinşi. Doar cĂ pe teren vor intra jucĂtorii, nu cotele lor.

Criteriul amintit e însă discutabil, ba şi neagreat. Deoarece nu-i normal, sau nu mi se pare mie, ca Lobonţ să fie preţuit de 10 ori mai puţin decît Frey şi de 15 decît Buffon. Or fi francezul şi italianul portari mai buni, dar nu la aşa distanţă. Fără să insistăm, să observăm că într-o situaţie similară se află, trecînd la fundaşi, şi stelistul Dorin Goian, evaluat la doar două milioane. Mai corect spus, subevaluat, din moment ce Barzagli de la Palermo şi Squillaci de la Lyon sînt creditaţi cu 14,5 şi, respectiv, cu 15 milioane. În lipsa alteia, estimarea rămîne însă unitatea de măsură folosită în mod curent.

Ţinînd cont de aceste comparaţii, e logic să ne considerăm nedreptăţiţi. Şi să zicem că s-ar fi cuvenit ca fotbaliştii români să fie plasaţi ceva mai sus. Implicit, mai aproape de adversarii direcţi de la Euro. Cu asta însă n-am rezolva problema, fie şi pentru că, scuzaţi locul comun, nimeni nu e ce crede el că e, ci doar ce cred cei din jur. Practic, exceptîndu-i pe Raţ, Chivu, Mutu, Marica şi Daniel Niculae, care evoluează peste hotare, toţi ceilalţi elevi ai lui Piţurcă au fost subapreciaţi, surprinzător, şi “scoţianul” Marius Niculae (numai jumătate de milion!), dar să acceptăm că s-a ajuns aici şi din pricina nivelului scăzut, adesea necompetitiv, al întrecerii noastre interne. Evident, campionatul te ridică sau, cazul lui Lobonţ şi al lui Goian, te coboară.

Altminteri, rezultă din calculele de mai sus că, ultima sub aspectul bursei, “naţionala” României abordează grupa de la Zürich şi Berna din postura de outsider. Cu a patra şansă din patru. Nu ne place, însă lucrurile se prezintă aşa şi nu-i momentul să visăm cai verzi pe pereţi. Şi cînd doare, adevărul trebuie privit în faţă, nu ocolit. Că Mutu, Chivu et Comp. vor putea sĂ joace rolul buturugii mici urmează să ne lămurim. Încurajaţi şi de angajamentul lor ferm că, scuturîndu-se de complexe, se vor bate ca leii, sperăm din suflet să poată. Dar le va fi greu, teribil de greu. Cei care gîndesc altfel se îmbată cu apă rece.

Cum am fi reacţionat noi dacă, luînd exemplu de la Donadoni, Piţurcă ar fi transformat cantonamentul “tricolorilor” într-o fortăreaţă?!
Pe măsură ce se apropie startul CE, ne dăm tot mai des cu părerea şi cădem tot mai rar de acord. Astfel, după unii, atmosfera de la Mogoşoaia ar fi mai relaxată ca oricînd. Alţii susţin însă că regulile au rămas la fel de stricte, probă că “tricolorilor” tocmai li s-a interzis să joace rummy. Mai nou, diferă opiniile şi în privinţa lui Piţurcă. Pasămite, n-ar mai fi atÎt de sigur pe el, şi-ar fi pierdut din optimism. Faptul că a declarat deunăzi că Rădoi şi Chivu vor reuşi cu greu, sau deloc, să lege două meciuri ne-a alertat. Din păcate, asta-i situaţia, iar sinceritatea selecţionerului merită salutată. Pentru că sinceritatea ajută şi cînd, precum situaţia de faţă, nu convine, ba şi deranjează.

Adevărul e că Piţurcă şi colegii lui din grupă au avut misiuni diferite. Domenech, Donadoni şi Van Basten şi-au bătut capul de cîţi jucători să se despartă, drept pentru care au renunţat la Trezeguet, la F. Inzaghi şi la Seedorf. Spre deosebire de ei, dispunînd de o listă restrînsă de nume, Piţurcă n-a prea putut alege. marea lui Problemă n-a fost pe cine să refuze, ci pe cine să convoace. Deşi nu ne place, s-ar cuveni să acceptăm că la capitolul respectiv stăm mai prost decît adversarii direcţi, mult mai prost. Fotbalul românesc continuă să producă valori, dar produce puţine.

Apropo de adversari, Donadoni a şocat cînd a obţinut ca Hotelul Schloss Weikersdorf din staţiunea austriacă Baden, unde Squadra Azzurra se va instala luni, să fie înconjurat de un zid din panouri înalt de 2 metri şi lung de 550! Oficial, a explicat transformarea unui vechi palat renascentist în fortăreaţă prin aceea că a vrut să-i ferească pe Cannavaro, Del Piero et Comp. de asaltul suporterilor. Practic însă, a urmărit să ascundă ultimele antrenamente de ochii eventualilor “spioni”, precauţie mai degrabă nejustificată în condiţiile în care stilul actualei campioane mondiale e cunoscut.

Haideţi să ne imaginăm însă cum şi cît ne-am fi indignat noi dacă Piţurcă, cotat ca secretos, ar fi îndrăznit numai şi să propună aşa ceva! Ce ne-am mai fi repezit asupra lui, ce l-am mai fi tocat! Atît că presa italiană a consemnat ridicarea zidului, dar s-a abţinut de la orice comentariu, transmiţînd mesajul clar că, atunci cînd e vorba despre Euro 2008, nici o idee nu trebuie socotită deplasată şi nici o cheltuială inutilă. Scopul scuză mijloacele, nu?

FRF a dat satisfacţie iubitorilor fotbalului:  Ceahlăul la matineu!

Se părea că Oţelul Galaţi, Politehnica Iaşi şi Gloria Buzău au şanse minime să continue în Liga I. Deoarece nu-şi respectaseră obligaţiile financiare pînă la 31 martie, termen limită conform Manualului de licenţiere, lege în domeniu, nu obţinuseră licenţă şi existau semne că nici nu vor obţine. Varianta retrogradării lor, ori doar a uneia dintre ele, a provocat însă un adevărat val de nemulţumire în rîndul iubitorilor fotbalului. Aceştia au sesizat, ceea ce nici nu era greu, că beneficiarul situaţiei va fi, ca şi în anul precedent, Ceahlăul.

S-a salvat o dată la masa verde, dar a doua oară e chiar prea mult, s-a indignat marea masă a suporterilor, grăbindu-se să arate cu degetul către Gheorghe Ştefan. Să-l acuze pe primarul nemţean că trage iar sforile pentru a-şi menţine echipa în prima divizie. Probabil că Pinalti n-a stat cu mîinile în sîn. La urma-urmei, fiecare îşi caută propriul interes. Pe de altă parte, să admitem şi că nu i se poate imputa lui Ştefan faptul că grupările menţionate rămăseseră cu datorii neachitate. Practic, vina le-a aparţinut, iar Pinalti n-a făcut altceva decît să-şi pună în mişcare relaţiile şi să încerce să profite din nou.

Iată însă că n-a reuşit. Împotriva tuturor aşteptărilor, cînd impresia generală era că vor fi sacrificate, cele 3 cluburi au intrat ieri în posesia licenţelor. Invocînd primiea unor acte prin care Oţelul, Poli şi Gloria au probat că, avînd acordul organelor financiare locale, puteau plăti restanţele şi după 31 martie, Comisia de Apel a aşa-zisului sistem naţional de licenţiere a luat o decizie populară. Graţie ei, FRF s-a mai scos, a obţinut un plus de simpatie. Deşi opinia publică se poate declara satisfăcută, n-ar strica să ne întrebăm cum s-a ajuns ca negrul să devină brusc alb şi cea dintîi soluţie, de neacordare a licenţelor, să fie răsturnată peste noapte?

Sub presiunea fanilor, Federaţia a evitat să înoate împotriva curentului. Ba chiar s-a temut. A contat şi ce s-a petrecut la sfîrşitul sezonului precedent, cînd Ceahlăul a ocupat locul promovatei de drept Delta Tulcea, dar trebuie să fi contat şi altceva. Amănuntul că la Galaţi şi la Iaşi, preşedinţii Marius Stan şi Gheorghe Nichita, ultimul onorific, se află în plină campanie electorală pentru cîştigarea primăriilor. În eventualitatea în care Oţelul şi Poli ar fi retrogradat, fie şi din pricina unor neglijenţe, nu încape îndoială că ambii ar fi pierdut voturi cu duiumul. Ca atare, merită presupus că Stan şi Nichita le-au cerut şefilor lor ierarhici, cunoscuţi sau numai bănuiţi, să intervină şi să forţeze mîna FRF. În final, vorbind în numele a două dintre marile oraşe ale ţării, aceştia s-au dovedit mai puternici, mai influenţi decît Ştefan. Totul e bine cînd se termină cu bine şi, procedînd astfel, Federaţia n-a greşit. Dimpotrivă. Să nu ne prefacem însă că nu pricepem, ci să judecăm că o decizie de ordin sportiv a fost şi una politică.

Pentru a-l forţa pe Dani Coman să semneze prelungirea contractului, şefii Rapidului au lansat zvonul că Bölöni n-ar mai avea nevoie de acesta!

Dani Coman şi-a fracturat un deget la antrenament şi, cu lacrimi în ochi, a părăsit cantonamentul “naţionalei”. Pe nedrept, Euro 2008 s-a sfîrşit pentru el chiar înainte de a începe, rar un asemenea ghinion! Întrucît ocazia de a participa la un rendez-vous continental apare o dată la 4 ani, dar şi pentru că, ratînd-o în ultimul moment, Dani nu şi-a compromis numai prezentul, ci şi viitorul. Fiindcă spera, ca oricare dintre “tricolori”, într-un turneu final care să-i ridice cota, refuzase deunăzi prelungirea contractului cu Rapid, ca să aibă acum parte de o cruntă dezamăgire. Să-şi vadă toate visele spulberate.

Cu destinul însă nu te pui, sau te pui degeaba, iată ce s-ar cuveni să înţeleagă Coman şi să nu dezarmeze. Dimpotrivă, va fi cu atît mai motivat să lupte, să iasă întărit din această poveste nefericită, cu cît accidentarea lui a stîrnit un imens val de emoţie şi de simpatie în rîndul opiniei publice. Necazul său n-a lăsat pe nimeni indiferent, iar faptul că o lume întreagă regretă ce i s-a întîmplat, apropiaţi şi, în egală măsură, adversari, ar trebui să-l ajute. E mare lucru, un sprijin moral serios, să ştii că nu eşti singur cînd simţi că-ţi fuge pămîntul de sub picioare. Să descoperi că-i interesează şi pe ceilalţi suferinţa ta, că-ţi sînt alături, gata să-ţi panseze rana din suflet.

Neaşteptat însă, exact într-un moment de cumpănă pentru Dani, dinspre Grant răzbate un zvon menit să-l descurajeze. Pasămite, ca şi numit la cîrma formaţiei vişinii, Bölöni ar fi spus, ori măcar sugerat, că nu-l mai vrea pe Coman! Cum nu-i de crezut, pare chiar imposibil, că ideea i-ar aparţine lui Loţi, căci nu există antrenor care să nu-şi dorească un portar ce s-a dovedit constant omul numărul 1 al echipei, nu ne rămîne decît să-i suspectăm pe conducătorii clubului că sînt autorii unui zvon aiuritor şi, implicit, ai unui truc ieftin. Putem gîndi că, spre a-i forţa mîna să accepte prelungirea acordului ce va expira în iunie 2009, Copos şi compania caute să profite de necazul lui Dani. Îi arată pisica, încercînd să-l sperie, să-l preseze, să-l determine să iscălească.

Mă opresc aici, evitînd să-i plîng de milă lui Coman. Bărbaţii adevăraţi n-au nevoie de compătimire, găsesc în ei înşişi puterea să se redreseze, fără ajutoare din afară. Mai zic doar că, dincolo de ce-or plănui şefii Rapidului, Dani Coman nu merită să fie tratat aşa. Nici cînd are un deget în ghips sau mai ales atunci. Niciodată.