March 2008 ↓

Cînd credeam că s-a terminat definitiv cu blaturile, iată că discutăm iarăşi despre ele. Adevărat, cu jumătate de gură şi fără dovezi, dar discutăm. Nu li se mai zice pe nume, ci noncombat, ceea ce nu schimbă deloc datele problemei. E un fel de aceeaşi Mărie cu altă pălărie.

Din nou, au ajuns să fie suspectaţi că nu şi-ar fi apărat onest şansele jucători, echipe şi chiar antrenori. De pildă, cînd reuşise să prindă “naţionala” după 5 ani de absenţă, Aliuţă a fost scos din lotul Timişoarei pentru meciul cu Bistriţa pentru c-ar fi trişat în cel contra Daciei Mioveni. În urma eşecului de-acasă cu Steaua, 0-1, Adrian Porumboiu le-a reproşat unor vasluieni că “m-au trîntit!”, incluzîndu-l printre “trădători” şi pe Dorinel Munteanu, căruia a anunţat că-i reziliază contractul. Greu de precizat dacă lucrurile au stat aşa sau dacă finanţatorul doar a dramatizat. Pur şi simplu, şi-o fi pierdut cumpătul şi răbdarea. Dar merită presupus că, amintindu-şi de păţania din 2006, cînd Steaua a cîştigat titlul printr-o victorie obţinută suspect de lejer la Vaslui, Porumboiu ştie mai multe decît spune. În măsura în care chiar ştie, ar trebui să vorbească. Altfel, vom rămîne cu impresia că a făcut din ţînţar armăsar şi că, pradă nervilor, s-a grăbit să-l scoată pe Dorinel ţap ispăşitor.

Nici derbyul din Ştefan cel Mare n-a scăpat de suspiciuni. Numeroşi sînt cei care pretind că Dinamo nu s-a omorît cu firea ca să înlesnească succesul CFR-ului şi s-o împiedice pe eterna rivală din Ghencea să egaleze liderul. Unii nu merg cu gîndul atît de departe, realizînd că, învinsă pe terenul său într-o partidă-cheie, Dinamo şi-a luat practic adio de la Champions League. Oricît ar fi intenţionat roş-albii să-i ajute pe clujeni, mai normal era să îşi urmărească propriul interes. Întrucît fiecăruia îi e mai aproape propria cămaşă. Cu excepţia lui Dănciulescu, toţi “cîinii roşii” au dezamăgit însă, de la Lobonţ pînă la Bratu. Ca de obicei, în frunte cu Izvoranu şi cu Torje, cei mai slabi dintre cei slabi. Cum echipa, lungă, anemică şi neinspirată, a jucat exact ce-i convenea CFR-ului, antrenorul a plătit primul. Mulţescu şi-a dat demisia sau, mai degrabă, a fost constrîns să renunţe.

Concret, nu există elemente care să demaşte eventualele blaturi. Pe de altă parte însă, apar şi se înmulţesc bănuielile, unele alimentate chiar din interior, iar asta e periculos. Pentru că bănuielile, întemeiate ori nu, înveninează o atmosferă şi aşa tensionată. Riscă să urîţească, ba şi să pună sub semnul întrebării, finalul de campionat. Tocmai din acest motiv, s-ar cuveni ca Liga şi Federaţia să supravegheze mai atent corectitudinea competiţiei. Ar trebui să iasă din amorţeală azi deoarece mîine s-ar putea să fie prea tîrziu. Totdeauna e mai uşor să previi o boală decît s-o tratezi.

Referindu-mă pentru ultima oară la cazul bricheta, repet că, după ce Comisia de Disciplină a cerut şi a primit de la CCA un punct de vedere favorabil lui Deaconu, s-a întîmplat ceea ce era logic să se întîmple, 3-0 pentru Steaua. Cum juriştii din CD se confruntau cu o chestiune strict juridică, nu tehnică, erau datori să-şi asume judecata. Nu să fugă de răspundere. Din clipa în care CCA i-a ridicat mingea la fileu forului condus de Daniel Cernat, misiunea acestuia a devenit o simplă formalitate. Un fel de ghici ciupercă ce-i!? Invocînd nevoia stopării violenţei pe stadioane, idee unanim împărtăşită, Comisia de Disciplină a decis cu regulamentul în mînă. Numai că, practic, n-a decis ea. O făcuseră şefii CCA şi cei ai FRF care, antepronunţîndu-se, indicaseră direcţia de urmat.

I s-a imputat CD că a terminat şedinţa abia la ora 1:39. Reproşul rezistă prea puţin de vreme ce avocaţii celor două cluburi au perorat aproape 4 ceasuri. Nu prelungirea reuniunii a nedumerit deoarece procedurile, bune sau rele, trebuiau respectate. În final, n-a surprins nici verdictul, unul pe care, colecţia Gazetei stă martoră, l-am anticipat în acest colţ de pagină. Iată cum anticipez şi că, indiferent cui se va mai adresa, Rapid nu va obţine cîştig de cauză.

A deranjat însă şi asprimea cu care CD l-a pedepsit pe stelistul Lovin, suspendat pentru 4 etape, bazîndu-se exclusiv pe faptul că Deaconu notase în raportul său că “Lovin a făcut presiuni asupra mea să întrerup meciul”. Şi dacă omitem amănuntul că Deaconu, purtător al ecusonului FIFA, nu era vreun puşti care să fie influenţat, tot deducem că membrii comisiei au ţinut cont de declaraţia arbitrului cînd l-au sancţionat pe Lovin. Mai departe însă, inexplicabil, ei au ignorat acelaşi raport, în care “centralul” scrisese că a oprit meciul din pricină că spectatorii continuau să arunce obiecte în teren. Situaţie în care, conform regulamentului, s-ar fi cuvenit să arate 3 minute. Cum nu le-a arătat, concluzia se impune de la sine. Comisia i-a dat credit lui Deaconu doar cînd afirmaţiile acestuia i-au servit în motivarea deciziei. Altfel nu, nu l-a băgat în seamă.

Întrucît imaginile video au demonstrat că unii dintre oficialii Rapidului, cu precădere Manea şi Zotta, dar şi cîţiva fotbalişti giuleşteni l-au hărţuit pe Deaconu mai tare decît Lovin, l-au şi bruscat, se impunea ca Daniel Cernat et Comp. să ia măsuri şi contra lor. Lesne de intuit de ce n-au luat. Pentru că au vrut să transmită mesajul că n-o avantajează pe Steaua. Cu alte cuvinte, Comisia de Disciplină l-a ars pe Lovin din dorinţa de a lăsa impresia de imparţialitate, de corectitudine, de obiectivitate. Impresie falsă din moment ce între a pierde un meci la masa verde şi a te alege cu un jucător suspendat, fie şi pe multe etape, rămîne o distanţă uriaşă. Ca de la cer la pămînt.

Nu mai aştept verdictul în cazul bricheta din considerentul că, indiferent cum va suna acesta, datele problemei nu se schimbă. Mă voi referi la comisiile federale, care nu-s în regulă şi de aceea au ajuns să se facă de rîs. Cînd una, cînd alta. A deschis drumul ruşinii Comisia de Apel, care a analizat o speţă, memoriul Oţelului Galaţi, fără să aibă dreptul. Sesizînd încălcarea regulamentului, căci o suspendare mai mică de două etape nici măcar nu trebuie discutată în CA, a intervenit chiar şeful FRF pentru a pune lucrurile la punct. Mai întîi, Mircea Sandu l-a împins pe preşedintele Mugur Filipescu să demisioneze, apoi a dizolvat întreaga comisie. A procedat corect, dar urmează să vedem în ce măsură, numindu-l pe Doru Viorel Ursu în locul lui Filipescu, a ales soluţia cea mai fericită. În prezent avocat, fostul ministru de interne a condus o vreme Comisia de Disciplină şi n-a lăsat o impresie prea bună.

Deunăzi, a venit rîndul amintitei Comisii de Disciplină să dea cu oiştea-n gard. Deşi dispunea de toate elementele necesare ca să se pronunţe în cazul bricheta, forul prezidat de Daniel Cernat s-a eschivat. Evitînd să-şi asume responsabilitatea, a cerut în scris opinia Comisiei Centrale a Arbitrilor. Evident că n-avea nici un motiv să recurgă la un asemenea subterfugiu din moment ce ROAF nu admite interpretări la capitolul respectiv. Dacă Deaconu a oprit derbyul Rapid - Steaua din pricină că, fiind lovit, nu-l mai putea duce pînă la capăt, vinovăţia aparţine exclusiv clubului organizator. Ca atare, Rapid suportă consecinţele, inclusiv pierderea meciului la “masa verde”, 0-3. Dacă însă “centralul” a fluierat finalul înainte de termen pentru că se arunca din tribună cu diverse obiecte, cum a notat el însuşi în raportul de arbitraj, atunci Deaconu s-a pripit şi are partea lui de culpă. Deoarece era obligat de regulament să arate 3 minute, pe durata cărora lucrurile ar fi reintrat, ori nu, în normal.

La întrebarea ce i-a împiedicat pe membrii Comisiei de Disciplină, majoritatea jurişti, să hotărască fără să mai fi solicitat punctul de vedere al CCA?, răspunsul e simplu. Nimic. Situaţia era atît de limpede, albă sau neagră, încît CD n-avea nevoie de lămuriri suplimentare. Era vorba despre o chestiune strict juridică, nicidecum tehnică, aşa că onor CD putea şi trebuia să decidă singură. Întrucît n-a făcut-o, reiese că a căutat să se acopere, să fugă de răspundere, ca în bancul cu miliţienii care au mutat mortul de pe Edgar Quinet pe Academiei. Tocmai de aceea, indiferent care va fi verdictul CD, s-ar cuveni ca Mircea Sandu să trateze Comisia de Disciplină la fel ca pe cea de Apel. Adică s-o desfiinţeze!

Important e că România a bătut Rusia, dar şi mai important e modul în care a bătut-o. Nelăsîndu-i nici cea mai mică şansă, depăşind-o la toate capitolele. “Tricolorii” au arătat miercuri seara o grămadă de lucruri frumoase. Cum spuneam şi ieri, rezervele s-au ridicat la înălţimea senatorilor de drept, probă că, deşi Chivu, Mutu şi Marica au fost înlocuiţi la pauză, echipa n-a scăzut nici ritmul, nici presiunea. În condiţiile în care Piţurcă a rulat întreg lotul, păstrîndu-i din formula iniţială doar pe Goian şi pe Rădoi, portarul M. Popa şi ambii Niculae, Daniel şi Marius, au demonstrat că se poate conta pe ei în orice clipă. Că sînt pregătiţi, fizic şi mental, să fie titulari. Îmbucurător, Nicoliţă şi Fl. Petre, mai slabi în ultima vreme, au părut în revenire de formă. Deoarece încă n-a ieşit din tunel, Nicoliţă trebuie ajutat, motiv pentru care de apreciat că, acordîndu-i credit, selecţionerul n-a greşit. Prietenul la nevoie se cunoaşte. Pe de altă parte însă, dacă va continua să nu convingă, stelistul riscă să iasă din cărţi. Logic, întrucît pînă şi răbdarea are o limită.

Pe lîngă talent şi valoare, formaţia noastră a dovedit miercuri şi atitudine. Nici la 1-0, nici la 2-0 şi nici la 3-0, n-a tras pe dreapta. Dimpotrivă, a insistat, de parcă susţinea o partidă cu miză, nu una de verificare. Evident că s-a maturizat. Indiscutabil, e meritul lui Piţurcă de a fi făcut dintr-o echipă risipitoare şi boemă una realistă şi pragmatică. Ba şi mai puţin dependentă de Mutu. Acesta va continua să fie omul ei numărul 1, dar întîlnirea cu Rusia ne-a lămurit că “naţionala” nu stă numai în el. Că reuşeşte să se descurce şi fără Mutu. N-ar fi însă cazul să ne mirăm că s-a ajuns aici. Mai devreme sau mai tîrziu, era de aşteptat ca rigoarea şi exigenţa antrenorului, seriozitatea lui, să se transmită jucătorilor. Şi s-au transmis.

Sigur că diferenţa de pe tabelă şi, mai ales, evoluţia “tricolorilor” ne-au încîntat. Implicit, ele ne-au permis să aşteptăm mai relaxaţi turneul final continental. În ciuda unui optimism justificat, trebuie să rămînem însă cu picioarele pe pămînt, să nu ne culcăm pe-o ureche. Să ne aducem aminte că Rusia s-a calificat la CE mai degrabă conjunctural, profitînd de victoria Croaţiei în Anglia, dar şi să calculăm că la Euro vom întîlni adversari net superiori trupei lui Hiddink, cu adevărat dezamăgitoare în Ghencea, slabă. Adversari mai dotaţi, mai ambiţioşi, mai organizaţi, adică mai puternici. Întrucît am terminat preliminariile înaintea olandezilor, să admitem că nu plecăm cu şansa a patra în grupă, cum consideră specialiştii, ci cu a treia. Dar va fi necesar s-o transformăm măcar în şansa a doua, misiune ce se anunţă grea în lupta cu francezii şi cu italienii, foarte grea. Sîntem însă datori să încercăm pentru că, practic, n-avem nimic de pierdut.

Rezumînd, e normal ca succesul obţinut în faţa ruşilor, confortabil, să ne dea speranţe în plus pentru Euro. În acelaşi timp însă, nu-i normal să ne îmbete cu apă rece.