February 2008 ↓

Cum a curs atîta cerneală pe marginea derbyului Steaua - CFR şi s-a folosit atîta peliculă, nu ştiu ce s-ar mai putea adăuga. Nădăjduiesc însă că vom asista la o luptă frumoasă pe teren şi la o dispută corectă în tribune, pentru ca, la sfîrşit, să învingă echipa ce se va dovedi mai bună. Indiferent care va fi ea.

Aşadar, mă voi referi la altceva. Concret, la faptul că fotbalul nostru pare să devină mai normal. Nu zic că se reîntoarce la normalitate deoarece această stare a însemnat pentru el, ca şi pentru noi toţi, o excepţie în ultimii ani, nu o regulă. Sînt însă semne, deşi răzleţe, că s-ar schimba ceva. Unul dintre ele i se datorează lui Cristi Borcea. Cel mai pătimaş dintre şefii “cîinilor”, care se mîndreşte şi azi că a plîns de necaz în seara în care rivala Steaua a cucerit CCE, a reacţionat cu surprinzătoare obiectivitate la eliminarea lui Dinamo din Cupă. Pînă de curînd, cunoaşteţi melodia, ar fi căutat cu înfrigurare, disperat, ţapi ispăşitori. S-ar fi grăbit să pună înfrîngerea pe seama arbitrului, a terenului, a condiţiilor meteo şi chiar a destinului. Nu şi de data asta, cînd a recunoscut că echipa roş-albă a dezamăgit şi, ca atare, a pierdut pe drept. Şi din cauza lui Mărgăritescu, dar mai ales din pricina slăbiciunilor sale. Obişnuit să vadă numai paiul din ochii altora, Borcea s-a uitat, în sfîrşit, şi la bîrna din propriii ochi.

Alt semn de normalitate l-aş atribui, o să vă miraţi, patronului Stelei, adesea tras de mînecă, ba şi de urechi, în acest colţ de ziar. Campion al ieşirilor în decor, Gigi Becali a bătut în retragere şi, renunţînd să se mai amestece în chestiunile tehnice, i-a lăsat mînă liberă lui Lăcătuş să decidă garnitura pe care o va folosi duminică. Sigur, se impunea s-o facă mai devreme, dar e bine şi mai tîrziu decît niciodată. Practic, nu pretinde nimeni că un patron nu poate să-şi dea cu părerea. Să fie consultat, să exprime un punct de vedere. Banii pe care îi investeşte îi conferă acest drept. Nu însă şi pe acela de a ridica opinia sa la rangul de dictat.

În măsura în care la Becali o fi altceva decît şmecheria de a-l expune pe Lăcătuş, e de notat că Borcea şi Gigi au înţeles ce s-ar fi cuvenit să înţeleagă mai demult. Oricum, schimbarea atitudinii lor merită privită ca un pas înainte. Care nu va valora însă nimic dacă nu va fi urmat de alţii. Destui rămîn însă pesimişti în această privinţă şi par greu de contrazis. S-au fript cu ciorbă şi suflă şi-n iaurt, de aceea sînt neîncrezători, sceptici. Dar e posibil ca lui Borcea şi lui Becali, celorlalţi aflaţi în postura lor, să le fi venit mintea la cap. Să fi ajuns la concluzia că nu mai ţine în vechiul stil, cînd belicos, cînd fanfaronard, cînd amîndouă. Ar fi un mare cîştig.

Negru de supărare, un suporter giuleştean mi-a zis că Rapid, deţinătoarea trofeului, a ieşit din Cupă pentru că a jucat şotron în “sfertul” cu Urziceni. Fals, nici şotron n-a jucat, n-a jucat nimic la Constanţa, zero barat! Pierzînd la limită, a scăpat oarecum uşor în condiţiile în care Unirea lui Dan Petrescu, felicitări Bursucului!, a condus autoritar partida şi a irosit numeroase ocazii. Între care şi un penalty, parat de bravul D. Coman, unicul vişiniu care n-a rămas dator miercuri seara. Ca atare, Copos a avut toate motivele să se plîngă că n-a văzut de 15-16 ani un Rapid atît de slab! Nu doar bătut, ci şi penibil.

Scriam recent că Rednic riscă să aibă o problemă. De-acum sînt lămurit, bănuiala s-a transformat în certitudine. După ce l-a scos pe Măldărăşanu ca pe-o măsea stricată, iar pe Buga şi pe Burdujan i-a exilat deunăzi la echipa a doua, pe ultimul ameninţîndu-l şi cu judecata, antrenorul rapidist pare să fi pierdut vestiarul. Cum i s-a întîmplat şi la Dinamo, de unde a fost nevoit să plece deşi tocmai cîştigase titlul. Cea mai elocventă dovadă că vestiarul nu prea mai răspunde la comenzi, sau nu mai răspunde cum şi cît s-ar cuveni, o constituie amănuntul că nimeni n-a dorit să preia banderola de căpitan de la Pancu! Au refuzat-o, pe rînd, E. Dică, M. Constantin şi chiar D. Coman. Rednic susţine însă că nu-i aşa, că e stăpîn pe cabină şi pe situaţie. Căutînd să explice un start de sezon lamentabil, invocă în apărarea sa, altfel şubredă, faptul că a cerut anumiţi jucători şi i-au fost aduşi alţii. Implicit, încearcă să-i arunce pisica lui Copos ori măcar să împartă vina cu acesta. Sigur, se poartă să dai în Copos, dar de data asta n-am să cînt în corul contestatarilor. Mă abţin deoarece consider că principala responsabilitate pentru ceea ce înseamnă impasul Rapidului şi se poate transforma în criză îi revine, înaintea oricui, lui Rednic însuşi. Mai ales lui. Nu din pricină c-ar fi un tehnician de duzină. Dimpotrivă, a dovedit că ştie meserie cît alţii ori şi mai mult. Din păcate, îl trage în jos, asemenea unei pietre de moară, un mare cusur. Obişnuieşte să bage zîzanie între jucători, e de partea unora şi împotriva altora. Îi învrăjbeşte, iar de aici pericolul divizării lotului în bisericuţe, în tabere. Iar cine seamănă vînt culege furtună.

În ciuda celor două înfrîngeri consecutive din debutul stagiunii şi a opoziţiei crescînde a fanilor, Copos merge în continuare pe mîna lui Rednic. Nici nu dispune, obiectiv vorbind, de altă soluţie, chiar dacă nu-s puţini cei care pretind că s-ar repeta la Rapid povestea cu ursul păcălit de vulpe. Ca unul care am dezavuat maniera brutală în care italianul Bergodi a fost izgonit din Giuleşti după numai 10 etape şi fără argumente, mă folosesc de prilej pentru a-i aminti lui Copos că greşelile se plătesc totdeauna. Uneori mai devreme, alteori mai tîrziu. În cazul lui, mai devreme.

Analiza stagiunii de toamnă a explicat succesul liderului Ligii I şi prin liniştea care a domnit în Gruia. Prioritar, ea s-a datorat rezultatelor, dar nu numai lor. La CFR, conducătorii au gestionat mai bine decît adversarii lupta şi tensiunea. De pildă, în vreme ce principalele urmăritoare, în frunte cu Rapid şi Steaua, au schimbat mai mulţi tehnicieni, CFR a început cu Andone şi a continuat cu el. De aici, un plus de seninătate la Cluj şi, logic, de concentrare.

Acum, istoria pare să se repete pe malul Dîmboviţei. Cu precădere la Rapid şi la Steaua, unde iarăşi e frămîntare. Agitaţie. În Giuleşti, Burdujan a refuzat să meargă la Constanţa pentru meciul de Cupă, acuzîndu-l pe Rednic că alcătuieşte formaţia nu în funcţie de valoare şi de formă, ci de simpatii şi chiar de comisioane. Nu-i exclus ca, socotindu-se nedreptăţit, Burdujan să exagereze. Merită amintit însă că numeroşi jurnalişti, inclusiv subsemnatul, au observat că antrenorul cu pricina are veleităţi de impresar, uneori şi obiceiuri. În consecinţă, nu i-ar strica lui Rednic să fie ceva mai precaut. Deoarece, producînd imagine şi cultivînd-o, impresia bate cîteodată realitatea.

Deunăzi, patronul Stelei s-a supărat rău pe 4 dintre titularii roş-albaştri. I-a criticat aspru, ba a ordonat şi trecerea lor pe banca de rezerve. Împotriva tuturor aşteptărilor, Dică nu s-a sfiit să-i răspundă public lui Gigi Becali, reproşîndu-i că destabilizează echipa prin declaraţii bombastice şi, încă mai grav, nejustificate. Golgeterul a devenit astfel, cum titra ieri Gazeta, primul disident din Ghencea în era Becali. Surprins de virulenţa ripostei, finanţatorul s-a repliat strategic. “Nu mă cert cu angajaţii mei şi nu vreau scandal înaintea partidei cu CFR Cluj”, a spus el spăşit. Deşi Becali a îndulcit tonul, e clar că s-a creat un precedent, în urma căruia investitorul se poate aştepta şi la alte răbufniri. Cît timp ziariştii şi suporterii l-au prevenit că vorbeşte gura fără el, magnatul a avut urechile astupate. Avertizat de reacţia lui Dică, ar fi timpul să realizeze, fie şi cu întîrziere, că unui patron i se permit multe, dar nu chiar orice. Nu-i treaba lui, bunăoară, să se amestece în chestiuni tehnice, care sînt de competenţa antrenorului. Strict a antrenorului.

Să nu reiasă că, sosind la Bucureşti senină, CFR va cîştiga derbyul de duminică. Asta rămîne de văzut. În fotbal, mai ales în cel românesc, una dintre regulile de bază constă în lipsa oricărei reguli. Certitudinile ţin un meci, două ori trei, poate nici atît. Sigur că starea de spirit, atmosfera, nu garantează performanţa, dar fără îndoială că o sprijină. Iată un adevăr pe care puţini conducători îl înţeleg. Din păcate, şi mai puţini îl respectă.

Fireşte că eşecul din Copou a creat tensiune în Ghencea. Pentru că Steaua a pierdut la Iaşi nu doar 3 puncte, ci chiar mai mult. S-a depărtat şi mai tare de CFR Cluj. Cînd există tensiune, important e însă s-o stăpîneşti, ceea ce unii dintre conducătorii vicecampioanei şi încearcă. De pildă, Valeriu Argăseală, pe care l-am avut interlocutor luni seară la Radio Europa FM. Deşi cătrănit, preşedintele CA le-a răspuns cu măsură suporterilor roş-albaştri, păstrîndu-şi calmul şi, deopotrivă, speranţa. A declarat că “jucătorii au făcut-o şi e de datoria lor să îndrepte ce-au stricat. Să cîştige duminică şi să continue lupta. Cît mai sînt şanse, inclusiv la titlu, e obligatoriu să credem în ele”.

Pe de altă parte însă, patronul a aprins focul şi apoi a turnat gaz peste el. Dacă era normal să se supere, mai ales după ce a investit masiv în transferurile din iarnă, nu trebuia să reacţioneze aşa. Să-i ameninţe public pe jucători, ba şi să ordone ca Goian, Dică, Pleşan şi Nicoliţă să fie scoşi din formaţie pentru derbyul cu CFR! De acord, toţi cei 4 au decepţionat la Iaşi şi meritau o săpuneală. Poate şi o amendă, dar atît. Concret, s-ar fi cuvenit ca Gigi Becali să dea dovadă de mai mult tact, de mai multă diplomaţie, tocmai pentru a evita transformarea unei înfrîngeri într-o dramă. Nu c-ar fi zis, probabil în glumă, că intenţionează să ia loc pe banca tehnică. Şi să vrea, nu-i permite regulamentul, de unde şi ironia unora că, dacă n-a stat în bancă la timpul potrivit, visează să stea acum pe bancă. Înaintea unei partide-cheie, nu te repezi însă la gîtul propriilor fotbalişti şi dacă ai, şi avea, suficiente motive de nemulţumire. Pentru că Dică şi ceilalţi chiar au dezamăgit în ultima vreme. Totuşi, nu scoţi sabia ca să tai capetele unor jucători care au adus Stelei atîtea victorii şi atîtea servicii. Îi critici, dar nu-i loveşti sub centură. Şi, cu atît mai puţin, îi excluzi din echipă peste voinţa antrenorului, tratîndu-l pe acesta, în speţă pe Marius Lăcătuş, ca pe o marionetă.

Între cei care s-au grăbit să-l contrazică pe magnatul din Pipera s-a numărat, vezi Gazeta de ieri, şi Emeric Ienei. Tehnicianul care a cucerit 5 titluri cu Steaua, ba şi Cupa Campionilor Europeni, a amendat atitudinea lui Becali. A numit-o “cea mai mare tîmpenie”. Mirîndu-se “cum să scoţi 3 jucători de bază?!”, Ienei a adăugat că “antrenor e Lăcătuş, iar dacă Gigi se bagă peste el, atunci Marius să demisioneze!”. Abia după această luare de poziţie, unii vor fi înţeles din ce considerente patronul din Ghencea a respins ideea cooptării fostului selecţioner în stafful tehnic al Stelei, variantă intens vehiculată în zilele instalării lui Lăcătuş. L-a chemat pe Ienei de la Oradea la Bucureşti şi, fără nici o explicaţie, l-a trimis la plimbare. Deoarece a intuit că, de cîte ori va scăpa caii, cum i se întîmplă adesea, va avea în acesta un opozant, nu un susţinător. Şi e mai confortabil să te înconjuri de aplaudaci şi, încă mai periculos, să-ţi închipui că ai mereu dreptate. Ar fi însă greşit să judecăm, că, îndrăznind să-l pună la punct, Ienei i-a plătit o poliţă lui Becali. Nu, pur şi simplu, i-a spus adevărul.