Capitala la Cluj?

Singura neînvinsă în Liga I după 14 etape, CFR Cluj s-a desprins la 8 puncte de Poli Timişoara şi de Unirea Urziceni, la 10 de Dinamo şi de Rapid. Avansul faţă de Steaua e şi mai mare, 15 puncte. Şi dacă socotim că Rapidul şi Steaua vor cîştiga meciurile restante, Steaua avînd două, CFR tot va păstra şefia clasamentului. Cum şi programul îi e favorabil, deoarece urmează să se dispute curînd partidele Dinamo-Rapid şi Steaua-Dinamo, pare greu de crezut că formaţia de pe Someş ar mai putea scăpa locul 1 la finalul actualului sezon. De anticipat că va fi campioană de toamnă, dar nu-i exclus ca diferenţa ce o separă de contracandidatele din Capitală să şi crească. Fireşte, situaţia stîrneşte îngrijorare în rîndul bucureştenelor, ameninţate pentru întîia dată după mulţi ani, de la triumful Craiovei din 1991, să piardă supremaţia.

Sigur că zarurile încă nu sînt aruncate. Pînă la finiş mai rămîne cale lungă şi atîtea se mai pot petrece. Inclusiv surprize. Totodată însă, saltul provinciei nu mai poate fi contestat. A devenit certitudine, dovadă că în prezent 4 formaţii din afara Capitalei, cele 3 de pe podium plus FC Vaslui, se regăsesc între primele 6. Evident, CFR trebuie considerată cea mai autorizată exponentă a demersului în discuţie, dar nu insist asupra proiectului pus în mişcare la Cluj, serios şi demn de atenţie, întrucît Andrei Vochin îl analizează în numărul de azi al Gazetei.

Mă opresc asupra echipelor din Bucureşti spre a observa că, deşi le fuge pămîntul de sub picioare, ele mai degrabă refuză să înfrunte realitatea. De pildă, conducătorii lor se îmbulzesc să lege ascensiunea CFR-ului de sprijinul pe care “legiunea străină” pregătită de Andone l-a primit din partea arbitrilor. Corect, aşa au stat uneori lucrurile, cu Ceahlăul acasă, cu Rapid şi, ultima oară, cu Vasluiul în deplasare. Atît însă şi, ca atare, e obligatoriu să spunem că marşul triumfal al formaţiei ardelene nu li se datorează cavalerilor fluierului. Sau li se datorează în mică măsură. Adevărul e altul. Anume că, în timp ce în Gruia a fost mereu linişte şi stabilitate, inclusiv cînd CFR a ieşit ruşinos din Cupa UEFA, în Ştefan cel Mare, în Giuleşti şi în Ghencea au domnit tensiunea şi tulburarea. Din care cauză Dinamo şi Rapid au schimbat cîte un antrenor de la începutul stagiunii, iar Steaua chiar doi, momentele respective surprinzîndu-i pe suporteri, ba şi îndîrjindu-i. Merită subliniat că, înaintea oricăror altor argumente, CFR Cluj s-a impus prin joc şi prin determinare, capitole la care echipele bucureştene au dezamăgit adesea. Cîtă vreme Borcea, Copos şi Gigi Becali nu vor înţelege asta, ci vor căuta vinovaţi în afară, vor explica în van şi vor spera în zadar. Altfel zis, refuzînd să vadă pădurea din pricina copacilor, ei înşişi îi vor da o mînă de ajutor CFR-ului.

147 comments ↓

Pagini: « 8 [7] 6 5 41 » Afiseaza toate comentariile

# 127 pink pig on 06.11.07 at 1:58 pm

CFR pare echipa Dinamo din anul trecut - va asteptam in CL sa va vedem. Cum vor aprecia jocul barbatesc al clujenilor arbitrii europeni…

# 126 clavalik1 on 06.11.07 at 1:47 pm

Domnilor, lupta e departe de a se fi incheiat. Norocul celor de la CFR este ca toate celelalte au mai calcat si stramb, ceea ce clujenii nu au facut. Logica imi spune ca va veni si randul lor, intrucat nu au afisat o superioritate neta nici in fata contracandidatelor, nici in fata altor echipe. Sigur ca joaca frumos, dar frumos joaca si Vasluiul, si Timisoara, si Urziceniul. La Vaslui au avut noroc in sensul ca ei au marcat pe cand vasluienii nu ( a fost un fel de Dinamo - FC Vaslui 0-2). La fel si la Bucuresti cu Rapid. Adevarata lor valoare s-a vazut in meciurile cu Steaua (0-0 cu un om in plus), Timisoara (2-2 cu un om in plus), Dinamo (1-1). Da, nu au pierdut puncte cu celelalte echipe, dar nici nu m-au dat pe spate…

# 125 liviol on 06.11.07 at 12:59 pm

He he…s-or trezit miticii!
Dupa ce Dinamo batea cu 3-0 inainte de a intra in teren, dupa ce i-ati lins bucile lui Hagi pana a crezut si el saracul ca e mare antrenor, v-ati dat seama ce inseamna a juka fotbal.
Am scris in vara pe toate blogurile sa se urmareasca 2 echipe in acest campionat : Poli Timisoara si CFR Cluj!
Probabil ca multi se uitau cu ignoranta si persiflare!
Va mai spun ceva> campionatul nu e gata!
Si lupta pt 1-2 se va da in 3- Cluj, Poli, Rapid cu sansele cele mai mari de partea Clujului.
Daca vreti sa vedeti un meci interesant, urmariti Timisoara-Cluj in ultimul meci din acest an(cea mai buna echipa Acasa cu cea mai buna echipa in Deplasare)
Veti vedea cum arata un meci de CL adevarat!

# 124 nu sunt suporter on 06.11.07 at 12:57 pm

@ mutuprizator

pai clar ca oamenii vin acolo unde ii indeamna televiziunile(platite de anumiti finantatori), nu se vor duce la meciul cu CFR, ca poate nici macar nu au auzit de CFR, cu toate ca ei conduc in clasament, se vor duce sa ii vada pe aia care si-au luat mai stiu eu ce masini, care au primit ceasuri de zeci de mii de euro pt ca au pierdut, sa ii vada pe dobermanii care sar la jugulara arbitrilor care indraznesc sa fluiere si sa vada ’spectacolul” mirific creat de suporterii granzilor din bucuresti, care nu stiu altceva decat sa se bata. am trecut si eu la meciul CFR - steaua pe langa arena din Gruia, asa..sa vad care e atmosfera…ce sa va spun…era liniste si pace, toata lumea isi vedea de treaba, nu am vazut lanturi sau bataie pe strada. In schimb, ajung acasa si deschid TV-ul ca sa vad ca suporterii rapidului, steaua si dinamo, mai nou si cei de la u cluj, uta si timisoara…s-au inarmat corespunzator spectacolului fotbalistic, cu lanturi si bate ca sa participe si ei in vre-un fel, crezând ca daca se bat echipa lor va fi mai buna…

Mai dati oamei un ochi si la sporturile civilizate…baschet, tenis, handbal, unde puteti sa mergeti linistiti in tribune, fara sa va faceti griji ca veti ajunge la spital, in loc sa va intoarceti acasa

# 123 Jon on 06.11.07 at 11:21 am

Mi-a fost jena de nea Ovi la Scursura Etapei. Nu mai poate, gata, a imbatranit. Cate etape au trecut pana acum? 13? D-abia dupa 13 etape te apuci sa scrii despre altceva in afara de Steaua, Dinamo, Rapid? Si vorbesc despre toti ga(0)zetarii care ii pupa in partea dosnica pe finantatori: numai scandaluri, violenta pe stadioane, pitipoance - ca de , “asta vrea romanul” Oltichimul face specatocul in Liga Campionilor in timp ce Steaua se zbate in noroi si ghici despre cine se vorbeste mai mult? Echipele lor joaca prost, si cum nu se pot lega de fotbal ( le este strain termenul - se refera la faptul ca mingea se joaca cu PICIORUL, si nu cu gura ) gasesc tot felul de scuze lamentabile : arbitrul, vremea, suporterii, ora disputarii, antrenorul, culoarea pielii, bani, interese ascunse, conspiratie secreta, americanii, extraterestrii. De ce sa vina suporterul pe stadion? Sa-l vada pe Becali? Sa-l auda pe MM? Sau sa vada un gol de la 30 de m? O parada a portarului? O foarfeca? O ghiulea sub bara? Un tackling ca la carte? Un un-doi trasat cu creionul? Un autogol antologic? O ratare imensa? O bara scuturata din radacini? Un sprint de 60 de metri ? Un dribling ametitor?
Cine seamana vant va culege furtuna.

# 122 mutuprizator on 06.11.07 at 11:13 am

stiti care e faza? echipele mici mor cu steaua dinamo si pe undeva si rapid de gat, se mobilizeaza: murim si batem steaua (dinamo, rapid)
la meciurle astea vine si publicul local la greu etc

or, cu cfr cluj sau poli tm sau mai ales unirea urz, nu-si bate nimeni capul, nu e emulatie basca ca probabil intra pe teren cu gandul “auliu, astia-s tari si ne-o trag oricum, las’ ca murim noi cu steaua de gat ca acolo e gloria”

la fel de adevarat este ca cu politica de transferuri ca acum 10 ani (nici macar, caci nu se mai realizeaza niciun fel de concentrare a valorilor) si cate 1-2 straini de samantza (steaua-dinamo-rapid) sunt DEPASITI de vremuri

si de echipele astea din afara Buc :)

# 121 parior on 06.11.07 at 11:00 am

w w w . p a r i o r . b l o g s p o t . c o m

# 120 17 elfsborg &G14 on 06.11.07 at 10:37 am

cu rude in vest!

# 119 17 elfsborg &G14 on 06.11.07 at 10:36 am

plin de idi.oti semidocti,p-aci!

# 118 Hash on 06.11.07 at 10:17 am

Pana la urma nici nu prea sunt motive de ingrijorare deoarece lupta intre ” Granzii Capitalei”, care a animat atatea sezoane pana acum ,va continua si va fi mai disputata ca oricand dar pentru locurile 4-6 . In aceste conditii spectacolul este asigurat, spectatorii vor veni la stadion, biletele se vor vinde , vor fi in continuare spartani, arhangheli, vom cumpara in continuare presa si vom citi cu sufletul la gura despre tatuajul cu Che Guevara a lui Neaga , chiar daca el probabil crede ca a fost ceva vedeta rock si probabil se va omite faptul ca el a marcat un gol si turul campionatului a intrat in ultima sa parte.

# 117 nu sunt suporter on 06.11.07 at 10:14 am

am citit ce s-a scris pana acum si ce observ e un lucru socant: sustinatorii echipelor din bucuresti cultiva scandalul. la fel cum jucatorii echipelor lor preferate sar la cearta cu arbitrii cand sunt fluierati, in acelasi mod suporterii lor cultiva aceeasi atmosfera, de scandal si lipsa de fair play. insa trebuie sa intelegem ca acesta este stilul romanesc..sa improscam cu noroi in stanga si dreapta, sa ne murdarim asemeni tiganilor nostri in loc sa facem ciocul mic si sa reparam greselile in familie, asa cum a facut si paszkany atunci cand si-a vazut echipa umilita.

# 116 Hash on 06.11.07 at 9:52 am

” decat un leu bolnav mai bine un caine sanatos ” Gogosari de Bucuresti nu prea are rost sa va ganditi la titlu mai bine incercati sa va consolidati pozitiile de cupa UEFA pe care va aflati deoarece riscati sa fiti depasiti de Craiova :) Gogosari de Bucuresti nu-i cazul sa cascati gura deoarece eliberati mirosuri in nici un caz alese . Voi traiti intr-o zona in care lucrurile normale nu se intampla foarte des, o zona in care “smecheriile ” , “furturile ” sunt ridicate la nivel de virtute.Problema este ca ati dat peste niste oameni care va sunt net superiori la toate capitolele. Diferenta majora intre Pascany si Becali este ca unul isi viziteaza rudele in vestul Europei iar celalalt si le cauta in tigania din Istambul.

# 115 ebspanel dot com on 06.11.07 at 9:50 am

www.ebspanel.com

# 114 ebspanel dot com on 06.11.07 at 9:50 am

Hosting la preturi f bune. In loc sa va certati aiurea despre fotbal, mai bine va dati drumul la propriul site si incepeti sa invartiti neshte marafetzi

# 113 lol on 06.11.07 at 9:47 am

@Adrian: Mai…mai las-o in pana mea cu anorthisis famagusta…cand steaua o ia in freza de la U Cluj ahahahahaha….nu aveti ce comenta

# 112 arh. Gheorghe Petrescu on 06.11.07 at 8:31 am

Domnilor, sa nu jignim echipa din Cluj, CFR-Cluj. Acuma sant in grafic, si merge bine echipa deoarece, Steaua, Dinamo si Rapid, sant in cadere libera, dar, nu pot sa spun ca CFR-Cluj, este deja CAMPIOANA. Mai sant multe
etape, se pot intampla multe lucruri, dar, trebuie sa recunoastem ca baietii din CLUJ, au luat o obtiune destul de serioasa in a deveni campioni. Totusi, lupta abia acum incepe. HAI STEAUA!

# 111 Zorro on 06.11.07 at 4:56 am

dadu,

nu te mai necajii cu Nea Ovidiu ca se stie deja prea bine ce individ lipsit de coloana vertebrala este …
Maestrul banalitatilor, umilul servitor cu penelul inmuiat in c.cat, ce altceva ?:))))))))

# 110 dadu on 06.11.07 at 3:13 am

@JON:CE ADANC GANDESTI IOANE!

DACA NU FACE GRESELI E AUTOMAT UN JUCATOR PERFECT SI DECI CEL MAI BUN!

AI O LOGICA IMBATABILA:)))

# 109 jon on 06.11.07 at 3:08 am

clar cel mai bun jucator din tzatra si cea mai mare surpriza este culio. este dedicat fotbalului, are tehinica iar daca nu are sa mai faca greseli va fi clar cel mai bun jucator din tzara.

# 108 radu on 06.11.07 at 2:35 am

nu mi-as dori sa-i vad pe cfr campioni(fiind suporterul altei echipe),dar trebuie sa recunosc ca echipa lui ando joaca cel mai spectaculos fotbal din ultimi ani. Cfr-ul merita titlul desi este ajutata si de arbitri,nu prea vad o contracandidata serioasa. cu ce surcele o sa aduca borcea,gigi si copos nu au nici o sansa si nu prea ii vad sa imprumute cluburile cu suficienti bani sa aduca ceva de valoare care sa si confirme.

Pagini: « 8 [7] 6 5 41 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.