November 2007 ↓

Prezent nu demult la Recursul Etapei, Copos mi-a atras atenţia că Rapid va căpăta un plus de forţă şi de eficacitate o dată cu reintrarea vîrfului Boya, accidentat în momentul discuţiei. Nu mi-am ascuns îndoiala, iar analiza făcută ieri de Gazetă mi-a confirmat rezervele. Deşi e cel mai bine plătit dintre giuleşteni, asta ţinînd cont de cîţi bani a primit şi de cîte minute a jucat, atacantul camerunez n-a înscris pînă acum nici un gol în campionat. Zero, nici măcar unul! Tocmai de aceea există pericolul ca, luîndu-l pe Boya, Rapid să se fi înşelat. Ca şi cu australianul Griffiths, de care n-a ştiut cum să scape mai repede după ce îl cumpărase de la FC Naţional cu o căruţă de euro. Doar că aşa-i în fotbal, n-o nimereşti mereu cu achiziţiile, iar Rapid nu-i singurul în această situaţie. Să ne gîndim de cîte ori s-au păcălit Dinamo şi Steaua, cu Galliquio şi, respectiv, cu Surdu, dar şi cu alţii.

Ca atare, nu m-aş alătura acelor suporteri vişinii care îi reproşează lui Copos, pe un ton ridicat, nervos, aducerea camerunezului. Poate că africanul mai merită aşteptat, cere răbdare. Şi dacă Boya va continua să dezamăgească, tot nu consider justificată pornirea galeriei contra finanţatorului. La urma urmei, la mijloc sînt banii acestuia şi Copos e primul care riscă să iasă în pagubă. Mai departe, să nu uităm nici de respectul datorat celui ce scoate din buzunarul propriu. Inclusiv în cazul în care, cum se întîmplă acum, patronul va pierde totuşi din cîştig. Deoarece, oricît ar susţine Copos contrariul, Rapid a constituit şi a rămas o afacere profitabilă pentru el. Cu precădere pentru imagine, dar nu numai.

Altceva apreciez însă că i se poate imputa lui Copos, modul în care azi îşi laudă jucătorii cu gura pînă la urechi şi mîine nu ezită să-i bălăcărească, ba şi să-i desfiinţeze. Astfel, victorioşi în meciul cu Dinamo, Maftei şi compania erau grozavi, bravi luptători, cu şanse reale la titlu, pentru ca, învinşi la Arad de o formaţie modestă, aceiaşi “eroi” să devină după doar o etapă nişte neica-nimeni, bieţi amatori demni de compătimit! Aici fanii chiar au dreptate, pică prost să-ţi schimbi atitudinea mai des decît cămaşa. Cînd iubeşti cu adevărat o echipă, te bucuri şi suferi alături de ea, n-o judeci în funcţie de ultimul rezultat, trecînd de la extaz la disperare şi de la admiraţie la dispreţ. Aşa ceva i se admite unuia din afară, nu şi unuia din interior, e oare aşa greu de înţeles, domnule Copos?

Pentru a justifica parcursul slab din grupa de C1, un punct din 5 partide, Steaua invocă două argumente, accidentările şi starea de oboseală. Ambele stau şi nu stau în picioare întrucît ea n-a fost singura afectată de indisponibilităţi, Slaviei, de pildă, i-au lipsit în meciul retur 3-4 titulari, şi nici singura cu program încărcat. Ştia însă ce-o aşteaptă şi, o dată intrată în horă, trebuia să joace. Numai că la un asemenea nivel, adică foarte sus, rezistă cine poate, iar Steaua n-a putut. Pe lîngă explicaţiile amintite, a mai intervenit însă, consider, un element foarte important, valoarea scăzută a unora dintre componenţii formaţiei. Să nu se înţeleagă că aceştia, în frunte cu Surdu, dar lista e mai lungă, ar fi de lepădat. Nu, au ceva calităţi, atît că, faţă de adversarii întîlniţi, n-au suficiente. Prin comparaţie, nu-s destul de buni, de competitivi.

În consecinţă, dacă îşi propune cu adevărat să conteze în elita continentală, Steaua e datoare să se despartă de ei. Implicit, să se întărească, operaţiune ce presupune, pe lîngă un buget generos, şi un colectiv managerial în care să lucreze şi cîţiva scouteri, pricepuţi şi fideli. Apropo, s-a auzit că Ienei va fi cooptat în corpul tehnic, spre a-l ajuta pe Lăcătuş, s-a abandonat definitiv ideea ori ce?! Revin, tocmai deoarece pare posibil ca, insistent curtaţi, Dică şi D. Goian să plece, decisiv pentru viitorul Stelei va fi cine îi va înlocui. Întoarcerea lui Thereau merită salutată, dar ea va rezolva doar o problemă. Vicecampioana se confruntă însă cu multe probleme în privinţa consolidării şi a lărgirii lotului.

Dintre specialişti, apreciez că Florin Halagian a spus lucrurilor pe nume. În măsura în care atîţia alţii, sentimentali sau amabili, au încercat să dreagă busuiocul, fostul antrenor al roş-albaştrilor, părtaş la crearea trupei care a cucerit Cupa Campionilor în 1986, a îndrăznit să pună degetul pe rană. A declarat că Ňechipa joacă după ce fotbalişti a luat”, ba a şi atras atenţia că “unii jucători n-au valoare de Steaua”. Are perfectă dreptate. Deşi vorbele lui Halagian vor fi deranjat, de la ele se cuvine început, fiind uşor de constatat, reiau finalul textului de ieri, că în Ghencea a apus vremea retuşurilor şi a entuziasmului fără acoperire. A venit cea a schimbărilor radicale, de esenţă. Dacă Steaua vrea mai mult, trebuie să facă mai mult. Dacă nu, va rămîne cineva pe plan intern şi, din păcate, va ajunge nimeni pe plan internaţional. Va trăi curînd numai din amintiri.

Steaua n-a reuşit să o bată pe Slavia şi, cu asta, a spus adio Europei. Poate că n-a fost corect egalul de aseară întrucît vicecampioana României, după ce a deschis repede scorul, a continuat să domine pînă la golul cehilor, căzut împotriva cursului partidei. Numai că, de cînd s-a inventat, fotbalul se joacă pe goluri, nu pe merite. În ciuda faptului că s-a agăţat cu dinţii de cea din urmă şansă a ei, Steaua n-a putut mai mult. S-a străduit, dar degeaba, lipsa clasei resimţindu-se din nou în prestaţia roş-albastră. Evident, Steaua şi-a mai întristat o dată suporterii. Aceştia n-au însă dreptul să uite, cum nu trebuie să uite nimeni, că favorita lor a urcat cel mai sus în cupele continentale şi, dintre toate echipele noastre, le-a părăsit ultima.

Întreg parcursul din grupe a venit să demonstreze că în Ghencea a trecut vremea retuşurilor şi a orgoliilor fără acoperire. A sosit cea a remanierilor, a măsurilor ferme, dar pe marginea subiectului vom mai vorbi.

Nu există îndoieli, CFR Cluj a obţinut un punct la Bistriţa şi datorită lui Cristi Balaj. La 2-1 pentru Gloria, “centralul” s-a lăsat păcălit de căderea în careu a lui Fabbiani şi le-a făcut cadou oaspeţilor o lovitură de la 11 metri. Ulterior, după ce a văzut caseta partidei, arbitrul a recunoscut că s-a înşelat. Gest remarcabil, care nu-l scuză însă pe Balaj. Acesta a greşit grav şi va trebui să plătească. Altfel, decizia cu pricina a provocat un întreg scandal, urmăritoarele CFR-ului pornindu-se nu numai împotriva arbitrului vinovat, ci şi a liderului Ligii I. Argăseală, Zotta şi Iancu au sărit ca arşi şi au reclamat că n-a fost întîia oară cînd formaţia clujeană s-a bucurat de favorurile brigăzilor. Corect, n-a fost. Măcar la 2-1 cu Ceahlăul şi la 2-1 cu Rapid, arbitrii au pus zdravăn umărul la victoriile trupei de pe Someş. Ca atare, Argăseală, Zotta et Comp. au mers pînă la a contesta însăşi poziţia CFR-ului în clasament, ei şi alţii insistînd că legiunea străină a lui Andone s-a distanţat mai puţin graţie propriilor calităţi, cît a ajutorului oferit în repetate rînduri de cavalerii fluierului. Aici e de cîntărit. În măsura în care nimeni nu poate nega că uneori arbitrii au împins-o de la spate pe CFR, e foarte greu de spus dacă echipa din cartierul Gruia s-a instalat în fruntea ierarhiei doar pentru că a fost ajutată. Probabil că adevărul se află la mijloc. Să nu ignorăm faptul că, înaintea gafei lui Balaj, opinia generală era că elevii lui Ando chiar îşi meritau locul. Că ei practicau fotbalul cel mai frumos, cel mai modern, cel mai atractiv.

Cum ziceam, Balaj e în culpă, dar e singurul? Mai concret, s-a justificat delegarea lui de către Ionuţ Lupescu la Gloria - CFR în condiţiile în care, miercuri seara, condusese o partidă internaţională prestigioasă la Frankfurt pe Main, Germania-Ţara Galilor, 0-0, în preliminariile CE? Îngăduiţi-mi să răspund cu nu, fie şi pentru că pînă vineri tîrziu, cînd a sosit la Bistriţa, Balaj a stat tot pe drumuri. A luat avionul de la Frankfurt la Bucureşti, apoi de la Bucureşti la Baia Mare, de unde a parcurs ultimii kilometri, aproape 200, cu maşina. Evident că a venit obosit. În plus, i-a creat serioase probleme şi terenul prost, desfundat. Nu-l apăr pe Balaj, a comis-o şi trebuie să răspundă. Dar dacă el a greşit, ceea ce nu-i de tăgăduit, să admitem că o greşeală a însemnat şi trimiterea lui la Bistriţa. Un risc asumat aiurea. În context, s-ar cuveni să ne mirăm că, în aceeaşi etapă a 16-a, arbitrul român numărul 1, Alexandru Tudor, primul pe lista FIFA, a fost delegat la Galaţi, pentru marele meci mare dintre Oţelul şi Farul! Dar despre
ce mai reprezintă azi CCA, a cărei principală atribuţie pare să se reducă la plimbarea hîrtiilor prin Federaţie, vom mai discuta.