August 2007 ↓

crede că antrenorul Stelei a procedat bine cînd n-a pus la suflet atacurile lansate contra lui de patron

Hagi nu e un orator de clasă. Nici nu-i treaba lui, care a fost un jucător uriaş şi încearcă să devină un antrenor important. Mai trebuie să demonstreze, dar promite mult, dovadă că Steaua n-a pierdut nici unul din cele opt meciuri oficiale disputate cu el la timonă. Ba a şi cîştigat şase. Deşi mai are pînă să lanseze maxime, Hagi a rostit recent, după calificarea în grupele C1,
o frază de care s-ar fi simţit mîndru şi un înţelept. “Gloria nu ţi-o ia nimeni, dar nu poţi să trăieşti doar din ea”, a afirmat, cu trimitere evidentă la cariera lui nepereche de pe gazon.

Altfel, privind tensiunea creată de Gigi Becali înaintea returului cu Borisov, Hagi a surprins cînd a spus că va părăsi Ghencea numai în cazul în care va fi mazilit. Mai exact, a zis “nu plec de aici decît dat afară”, atitudine în contradicţie însă cu antecedentele celui retras de la “naţională”, de la Bursaspor şi de la Poli Timişoara din proprie iniţiativă, nesilit de nimeni. Deoarece în discuţie era Steaua, permanent aflată în inima lui, o asemenea schimbare de macaz n-a avut totuşi darul să şocheze. Fiecăruia îi e greu, adesea chiar imposibil, să se despartă de ceea ce iubeşte. Mai departe, auzindu-l pe Hagi, mi-am reamintit că Halagian se referea cîndva la destinul unui antrenor cam la fel. Unul dintre vechii tehnicieni din fotbal, de două ori campion cu Argeşul şi o dată cu Dinamo, îi soma pe colegii săi să nu demisioneze niciodată. Nici măcar să nu le treacă prin minte aşa ceva. Din contră, să sufere, să spere şi să aştepte răbdători ziua cînd soarele va răsări şi pe strada lor.

Pornind de aici, evit să fac teoria chibritului. Susţin doar că, mărturisindu-şi fidelitatea necondiţionată faţă de echipa la care lucrează, Hagi a înţeles că în actuala sa profesie excesul de personalitate constituie mai degrabă o frînă, un obstacol. Ca să-l citez, “mai iei şi bobîrnace stînd pe bancă”, cum a încasat el de la Gigi Becali, dar n-ai voie să dezarmezi. În plus, nu-i de neglijat nici detaliul că, vorba cronicarului, şi antrenorul e sub vremi, fără să însemne că acesta ar trebui să renunţe la principii şi să se transforme într-o marionetă sau, şi mai rău, într-un preş. Şi pentru că în Ghencea vremile sînt cele care sînt, cred că Hagi n-a greşit. Stăpînindu-se, şi-a salvat postul, dar şi viitorul, iar asta şi în ideea că, şi să vrea, nimeni nu trăieşte din glorie la infinit.

salută calificarea Stelei, dar atrage atenţia că echipa lui Gică Hagi va avea viaţă grea în grupe dacă nu-şi va îmbunătăţi serios jocul

S-a întîmplat miercuri ceea ce ştiam că se va întîmpla încă din ziua tragerii la sorţi. Valorificîndu-şi superioritatea, Steaua a învins pe Bate Borisov şi, pentru a doua oară consecutiv, s-a calificat în grupele Champions League. Cum discutăm despre o performanţă, una la care, din păcate, Dinamo n-a avut acces, se cuvine s-o elogiem, nu s-o minimalizăm. Chiar dacă Steaua a beneficiat de o urnă favorabilă şi, în retur, de ceva şansă. Sîntem însă obligaţi să ne reamintim că şi-a croit pîrtie singură, adevărul fiind că a devenit cap de serie, cu avantajele decurgînd de aici, nu printr-un concurs fericit de împrejurări, ci datorită propriilor evoluţii din ultimele sezoane. A adunat ca o furnică punct după punct şi continuă să adune, probă că la coeficientul UEFA pe anul în curs contribuie cu o cotă uriaşă, de 93 la sută. De acord, nu s-a desprins uşor de Bate Borisov, dar important e că a făcut-o şi că merge mai departe.

Altminteri, a surprins faptul că, în ciuda izbînzii, Gigi Becali şi-a lăudat antrenorul doar cu jumătate de gură. Deşi Steaua n-a pierdut nici o întîlnire din cele opt oficiale disputate sub comanda actualului tehnician, ba a şi cîştigat şase, patronul s-a mărginit să spună despre Gică Hagi că “şi-a dat testul de noroc”, după care a schimbat vorba. Altul ar fi scos în evidenţă implicarea antrenorului în obţinerea succesului, priceperea cu care a pregătit meciul şi inspiraţia cu care a alcătuit formaţia. E adevărat, pe copii, în general, pe cei pe care-i iubeşti, nu-i săruţi decît în somn, numai că Hagi nu se încadrează în această categorie. De unde şi părerea că el merita mai mult. În schimb, Gigi Becali a anunţat în stilu-i mesianic că “vom speria Europa!”, profeţie din care am dedus că magnatul pare convins, avîndu-l aliat şi pe Hagi, că echipa pe care o păstoreşte va depăşi fără probleme faza grupelor C1, la pas. Fireşte, toţi ne-am dori asta. Se cere să păstrăm însă măsura şi, rămînînd cu picioarele pe pămînt, să recunoaştem că ţinta va fi dificil de atins. Poate chiar imposibil în cazul în care Steaua va vinde din titulari, cel dintîi vizat fiind Dică, şi nu-şi va îmbunătăţi substanţial jocul. Cu riscul de a-mi atrage mînia unor fani roş-albaştri, trebuie să observ că, deşi anul trecut era mai stăpînă pe ea şi mai legată, formaţia din Ghencea tot n-a izbutit să sară de grupe. E uşor să ameninţi Europa, numai că Europa se sperie mai greu. Sau nu se sperie deloc.

Ovidiu Ioaniţoaia e de părere că eliminarea lui Dinamo a dovedit că, deşi în progres, Liga l mai are drum lung de străbătut

Dacă Dinamo-Lazio ar fi ţinut o singură repriză, ne-am fi grăbit să-i ridicăm statuie lui Mircea Rednic. I-am fi lăudat inspiraţia
de a-i titulariza pe Năstase, Opriţa, Mărgăritescu şi Bratu, recuperaţi în ajun, dar şi curajul de a-i lăsa afară pe Munteanu şi pe Niculescu. Adică pe unul dintre play-makerii echipei şi pe chiar căpitanul acesteia. Din păcate, partida n-a luat sfîrşit la pauză, iar a doua sa parte ne-a lămurit că, exceptîndu-l pe Bratu, toţi ceilalţi au înşelat încrederea acordată de antrenor. Şi Blay pe lîngă ei, dar cu precădere Năstase, care i-a deschis lui Lazio, printr-un penalty făcut cadou, calea către o victorie şi o calificare pînă la urmă meritate. Astfel, îndrăzneala lui Rednic s-a transformat într-un bumerang şi, în loc să primească elogii, tehnicianul a devenit ţinta criticilor. Nu fără temei, căci nici el n-a fost capabil să gestioneze repriza secundă.

Cel mai simplu ar fi, şi nu puţini judecă aşa, să aruncăm vina pe Năstase. Într-adevăr, acesta a gafat ca un începător. Greşeala lui le-a permis italienilor să egaleze şi să reintre în meci, dar şi mai rău, le-a tăiat picioarele “spartanilor”. I-a băgat în criză de timp şi de moral. N-ar fi însă corect, consider eu, să arătăm cu degetul numai spre cel poreclit “Pepene”. Asta deoarece lui Lazio i-au trebuit doar 19 minute de concentrare maximă, de efort, ca să dovedească cine e mai tare. În intervalul amintit, ne-am dat seama, sau s-ar fi cuvenit să ne dăm, că ne amăgim atunci cînd ne declarăm seduşi de calitatea campionatului nostru. Atîta vreme cît medaliata cu bronz din Italia, devansată însă de Inter cu 35 de puncte şi de Roma cu 13 la finele stagiunii precedente, a eliminat-o totuşi relativ uşor pe campioana României, rezultă că nu stăm atît de bine cît ne închipuim. Că Liga I se află în progres, dar mai ales
în raport cu ea însăşi. Pînă să fie competitivă la nivel european, mai are de aşteptat şi de muncit.

Ovidiu Ioaniţoaia crede că greşeala lui Năstase a însemnat începutul sfîrşitului

Cu atît mai explicabilă e tristeţea lui Dinamo după acest dureros 1-3 cu Lazio cu cît campioana României a avut partida şi calificarea în mînă, dar le-a scăpat printre degete. O repriză, ea a jucat exact ce trebuia. Mai întîi că nu s-a temut şi, la adăpostul egalului din tur, nu s-a grăbit. Apoi că a acoperit cu inteligenţă terenul şi, minute în şir, aproape şi-a paralizat adversara.  Pînă la pauză, formaţia peninsulară a stat la cutie, a tremurat şi a suferit. Chiar mai mult, n-a reuşit nici măcar o acţiune mai acătării la poarta apărată de Lobonţ. Părea că, titularizîndu-i pe abia recuperaţii Năstase, Opriţa, Mărgăritescu şi Bratu, ultimul deschizînd scorul la capătul unui fuleu devastator, Rednic a gîndit ca un maestru. Că a riscat ca să cîştige.

Asemenea fanilor alb-roşii, care au creat aseară o atmosferă extraordinară, toţi ne-am înşelat considerînd că Dinamo şi-a suit sacii în căruţă. A fost nevoie ca Năstase să comită imediat după reluare o greşeală de diletant, fault în careu asupra lui Del Nero, pentru ca Lazio să reintre în meci. Practic, n-a reintrat ea, a băgat-o Năstase. Momentul transformării penaltyului a însemnat începutul sfîrşitului pentru “cîini”, cărora nu le-a mai ieşit nimic pe parcursul reprizei secunde. Nimic, nimic. Era aceeaşi echipă şi totuşi alta, cu plumb în picioare şi văl pe ochi. Parcă trezită din pumni, Lazio şi-a adus aminte că are, pe lîngă firmă, şi valoare, s-a instalat la cîrma întîlnirii şi a impus ritmul. Unul convenabil ei, adică lent, de aşteptare. Pe fondul prăbuşirii psihice a gazdelor, din rîndul cărora Năstase şi Blay s-au întrecut în erori, oaspeţii s-au desprins graţie plusului de experienţă şi de luciditate. Din păcate, cu asta, visul lui Dinamo de a juca în Champions League, de care s-a aflat la numai 45 de minute, s-a spulberat. Drept consolare, una însă firavă, îi mai rămîne Cupa UEFA. Fireşte, nu-i acelaşi lucru, dar tot e ceva.