February 2007 ↓

Ovidiu Ioaniţoaia consideră că, dacă Steaua nu-şi va reveni imediat, antrenorul se va retrage sau va fi demis

Dacă tensiunea de la Dinamo, la care m-am referit ieri, nu are justificări, cea din Ghencea se explică. Eliminată din 16-imile Cupei UEFA, ba şi fără să fi înscris gol, Steaua n-a izbutit s-o bată nici pe UTA, proaspăt promovată, remiza consemnată duminică la Oradea ridicîndu-le contestatarilor lui Olăroiu mingea la fileu. Nu numai suporterii şi-au manifestat nemulţumirea, dar de data asta a răbufnit chiar şi Gigi Becali. Obişnuit să-şi apere “familia” şi să-i găsească totdeauna scuze, patronul a recunoscut că “echipa nu joacă nimic”, cuvinte pe care destui le-au interpretat ca pe o ameninţare la adresa antrenorului. Iar de aici, logică, ipoteza că zilele lui Olăroiu ar fi numărate, în ciuda faptului că s-a bucurat şi se bucură de susţinerea necondiţionată a lui Mihai Stoica, al doilea în ierarhia clubului. Şef al actualului tehnician, mai mult, prieten şi confident al acestuia, managerul general n-a ezitat să-şi exprime solidaritatea cu Olăroiu. Nu doar pentru că-l socoteşte un profesionist serios, de anvergură, ci şi pentru că a sesizat că eventuala îndepărtare a antrenorului l-ar expune şi pe el. În ideea că un nou venit, fie Hagi, despre care se vorbeşte din ce în ce mai insistent, fie altul, ar putea să nu-i mai accepte colaborarea. Sigur, pare puţin probabil să se întîmple aşa, nu însă şi exclus.

Suporterii care cer sau măcar sugerează mazilirea lui Olăroiu nu încetează să-l compare cu Zenga şi cu Protasov. Îl compară, cred ei, ca să-l pună într-o poziţie delicată, pe considerentul că sub bagheta italianului roş-albaştrii jucau mai pragmatic, iar sub a ucraineanului mai spectaculos. Observaţie corectă. Respectivii uită însă, intenţionat ori nu, că bilanţul lui Olăroiu e totuşi peste cel al predecesorilor. A scos-o pe Steaua campioană, a calificat-o în semifinalele Cupei UEFA şi a dus-o pînă în grupele Champions League, prima prezenţă românească la asemenea nivel după un deceniu. Cei cărora nu prea le plac ochii lui Olăroiu n-au cum să ignore realizările de mai sus. Ca şi faptul că, sub comanda acestuia, Steaua a disputat un număr record de partide în cupele continentale, 20. Drept e că Olăroiu i-a moştenit pe Zenga şi pe Protasov. Dar nuse poate spune, chit că Rădoi şi compania trec printr-un moment dificil, că el a risipit zestrea primită. Dimpotrivă, a îmbogăţit-o.

Într-o conjunctură nefavorabilă băncii tehnice din pricină că Steaua şi-a compromis şansele la titlu şi a luat un start de primăvară poticnit, un lucru e cert. Că Olăroiu trebuie să învingă pentru a-şi păstra postul. Întrucît în vocabularul din Ghencea nu figurează cuvîntul eşec, el are obligaţia să obţină victorii, victorii şi iar victorii. Dacă însă Steaua va continua evoluţiile slabe, va fi în mare pericol, urmînd să fie dat afară ori silit să demisioneze. Iar asta dintr-un motiv la îndemîna oricui, pentru că rezultatele sînt cele care, în fotbalul nostru şi de pretutindeni, menţin în funcţie un antrenor sau îl trimit la plimbare. În cazul în care nu va reuşi să revigoreze echipa şi să cîştige următoarele meciuri, nimeni nu-l va mai putea salva pe Olăroiu. Nici măcar Mihai Stoica.

Ovidiu Ioaniţoaia e tentat să afirme că, exceptîndu-l pe Lobonţ, liderul Ligii I n-a făcut cele mai fericite transferuri

Întrucît s-a distanţat la 15 puncte de Steaua şi la 16 de Rapid, FC Dinamo pare să fi scăpat în campioană. Titlul încă nu-i în Ştefan cel Mare, dar e aproape, de aceea logic ar fi ca liderul să n-aibă probleme. Iată însă că, urmînd eliminării din Cupa UEFA, partida cu Jiul, cîştigată cu emoţii şi la limită, a demonstrat că are. Nu doar pentru că echipa gîfîie, ci şi pentru că în jurul ei creşte tensiunea. În loc să zîmbească, roş-albii sînt încruntaţi, iar şefii, dezamăgiţi de ce văd, nu se sfiesc să critice. Dănciulescu ar fi primul vizat, iar evoluţiile lui din ultimul timp, surprinzător de slabe, readuc în discuţie faptul că Dinamo a greşit cînd i-a permis lui Ganea să plece. În absenţa unei concurenţe reale, căpitanul “cîinilor” s-a lăsat pe tînjală şi mai mult asistă la meciuri decît participă la ele. Totuşi, dată fiind valoarea lui Danciugol, există şanse ca el să se trezească repede şi să iasă din tunel. Mai rău se prezintă însă alţii. Dacă Dennis Şerban, învingătorul Stelei, a decis să se retragă, iritat că lustruieşte banca de rezerve, Ze Kalanga şi Smirnovs au rămas. Africanul continuă să stea cu capul în pămînt, ca şi cînd ar cauta ceva şi n-ar găsi. Se anunţa o soluţie şi nu e. Luni seara, titularizarea stoperului leton, care loveşte defectuos mingea şi aleargă de parcă ar călca în străchini, a însemnat o deziluzie. Oricîte gafe a comis Moţi, uneori dur şi alteori imprudent, acesta areo clasă, dacă nu două, peste Smirnovs. În schimb, cît l-au ţinut picioarele, Vranjkovici a convins, de unde şi speranţa că ar putea deveni mijlocaşul capabil să învioreze, direct sau prin pase, faza de atac. Sigur, Dinamo l-a înrolat pe francezul Fernandes şi aşteaptă cartea verde pentru ecuadorianul Caicedo şi pentru angolezul Mateus. Cu ei, lucrurile ar trebui să se schimbe în bine. Pînă atunci, să observăm însă că, deşi acţionarii nu s-au uitat la bani, singurul transfer cu adevărat izbutit, de nota 10, a fost al lui Lobonţ. În rest, promisiuni cam fără acoperire, probă că golurile marcate de “cîini” în întîlnirile oficiale din 2007, două la număr, i s-au datorat lui Cătălin Munteanu, de care Dinamo era cît pe-aci să se dispenseze în iarnă.

Veţi zice că judecata de mai sus e totuşi prea aspră la adresa unei formaţii care domină cu autoritate competiţia internă. Măcar în parte, obiecţia se justifică. Altfel însă, în măsura în care chiar visează la o carieră continentală de anvergură, Dinamo are datoria să realizeze că Europa se cucereşte foarte greu. Dacă se mulţumeşte să se compare cu adversarele din campionat, chit că Steaua şi Rapid n-au renunţat la luptă, e-n regulă. Îi ajunge ce e. În cazul în care vrea însă mai mult, propunîndu-şi să nu treacă prin Champions League ca gîsca prin apă, trebuie să şi facă mai mult.

Ovidiu Ioaniţoaia opinează că golul valabil anulat lui Victoraş Iacob nu scuză evoluţia palidă a Stelei de la Oradea

Despre partida Stelei cu UTA, încheiată la Oradea printr-o remiză albă, ar fi atîtea de comentat, dar mă voi limita la două aspecte. Unul vizează faptul că, pe bună dreptate, campioana a reclamat arbitrajul. Într-adevăr, Victoraş Iacob a înscris în minutul 84 un gol regulamentar, anulat însă de “centralul” Lucian Dan ca urmare a intervenţiei lui Sebastian Gheorghe. Cum au demonstrat toate înregistrările video, asistentul a greşit, căci atacantul bucureştean se afla într-o poziţie corectă, scos din ofsaid, ce semnalizase tuşierul, de către fundaşul Mihuţ. Situaţia a fost atît de clară încît n-are rost să mai insistăm, gafă de arbitraj. Mai departe însă, referitor la golul pe care l-ar fi marcat Ghionea în minutul 16, nimeni nu-i în măsură să pretindă că a văzut exact ce s-a petrecut cîtă vreme nici măcar reluările TV, deşi numeroase şi din unghiuri diferite, n-au izbutit să probeze dacă mingea a depăşit sau nu cu întreaga circumferinţă linia porţii. Oricum, invocînd decizia strîmbă din minutul 84, Steaua a avut un motiv serios să le impute arbitrilor că au împiedicat-o să obţină victoria. Asta în ideea că nu mai rămăsese mult de jucat şi era greu de crezut că UTA, în ciuda replicii dîrze de pînă atunci, ar mai fi reuşit să egaleze. Cu alte cuvinte, enervarea Stelei s-a justificat, dar nu se cădea, părere mai largă, ca ea să se transforme în furie. A vorbi despre o eroare de arbitraj, ba încă despre una care a viciat rezultatul, e în regulă. Au existat temeiuri pentru o asemenea acuzaţie gravă, a cărei consecinţă logică ar fi ca vinovaţii să plătească. Plecînd de aici, a face însă teoria conspiraţiei, a pomeni chiar despre un complot, constituie o exagerare, un pas care merita evitat.

Al doilea aspect, fără legătură cu primul, e că Steaua a evoluat duminică sub aşteptări, slab. I s-a refuzat un gol valabil, numai că faza respectivă s-a consumat cu doar 5 minute înaintea fluierului final. Pe parcursul celor 85 ce se scurseseră, campioana s-a chinuit, cărînd parcă apă cu ciurul. S-a zbătut zadarnic să se desprindă de un adversar harnic şi ambiţios, chit că nici el într-o formă de vîrf. Desigur, Steaua poate pretexta oboseala drumului spre şi de la Sevilla, meciul din Cupa UEFA susţinut la mijlocul săptămînii precedente, starea precară a gazonului orădean sau prezenţa redusă a suporterilor, circumstanţe atenuante însă prea puţine pentru o echipă cu realizările şi veleităţile celei din Ghencea. Tocmai pentru că garnitura roş-albastră nu mai etalează nici forţa, nici imaginaţia de altădată, părînd lipsită de vlagă şi de dezinvoltură, ea ar trebui să privească nu doar la gafele arbitrilor, ci şi la propriile sale slăbiciuni. Mai ales la ultimele.

Ovidiu Ioaniţoaia consideră că, deşi au obiective complet diferite, Steaua şi Argeşul sînt la fel presate de timp

După ce cîteva case de pariuri au scos din program meciul de la Piteşti, pe onsiderentul că patronul Argeşului e şi sponsor al Craiovei, unii s-au grăbit să laude că întîlnirea s-a desfăşurat corect. Aşa e, dar nu m-aş alătura lor, fiind de părere că normalitatea trebuie doar consemnată, nu şi elogiată. Altfel, dintr-un duel care s-a sfîrşit cum a şi fost, egal, am remarcat organizarea oaspeţilor şi, din tabăra acestora, prestaţia încurajatoare a lui Wobay. De la gazde, s-a distins Dorinel Munteanu, iar de aici şi observaţia că jucătorul ar fi în clipa de faţă peste tehnicianul cu acelaşi nume. Monitorizîndu-l pe Dorinel, colegul Justin Gafiuc a constatat că veteranul a dat 33 de pase bune şi a pierdut numai 4 baloane, a făcut 7 recuperări şi a tras de 4 ori la poarta lui Bornescu. Întrucît nici un coechipier n-a avut atît de multe realizări, afirmaţie valabilă şi pentru adversari, visul lui Munteanu de a rămîne la aproape 39 de ani în vederile lui Piţurcă nu pare o utopie. Cînd discutăm însă despre antrenorul din Trivale, lucrurile se complică. Admiratorii lui Dorinel, şi sînt destui, vor sări în apărarea lui, argumentînd că e greu, chiar imposibil, să obţii imediat rezultate cu o garnitură în care tocmai ai schimbat majoritatea titularilor. De acord, numai că, în condiţiile în care şi-a primenit serios lotul, Ceahlăul a izbutit un notabil 1-1 la Cluj, iar Unirii Urziceni i-a lipsit puţin, îndeobşte un arbitraj corect, să plece neînvinsă de la Galaţi. Caracter puternic, Munteanu a declarat după confruntarea de sîmbătă că, atîta vreme cît mai există o şansă de salvare, oricît de mică, el şi elevii lui nu vor depune armele, ci vor continua să lupte şi să spere. Frumos spus. Din păcate însă, timpul riscă să nu mai aibă răbdare cu echipa piteşteană, aflată la un dramatic -18 în clasamentul adevărului, ultima poziţie.

Ieri, la Oradea, într-o partidă socotită pe teren propriu, Steaua n-a putut trece de UTA. Parcă surprinsă, uneori şi deranjată, de replica unui adversar serios, ordonat şi entuziast, croit după chipul şi asemănarea lui Lăcătuş, campioana n-a convins. Pe alocuri chiar a dezamăgit. E drept, Steaua a dominat şi, în plus, i s-a anulat un gol perfect valabil, înscris spre final de V. Iacob, semnalizat greşit în ofsaid de asistentul sucevean Sebastian Gheorghe. Dincolo de asta însă, în raport cu pretenţiile conducătorilor şi cu aşteptările suporterilor, trupa lui Olăroiu a rămas datoare. Fără vigoarea, prospeţimea şi imaginaţia care au dus-o în Europa, a etalat un fotbal modest, ba şi irascibil, probă că, expunîndu-se cumulului de cartonaşe, Rădoi şi-a lăsat formaţia în inferioritate numerică aproape jumătate de ceas. Nu-i uşor de spus ce se petrece în Ghencea, de ce s-a stricat jucăria şi cine e vinovat. Poate că nu-i cazul încă să vorbim despre o criză, ci doar despre o eclipsă de formă. Dar nici despre o echipă stăpînă pe ea şi pe situaţie nu mai putem vorbi. Chiar dacă are un obiectiv total diferit de cel al Argeşului, timpul începe s-o preseze şi pe Steaua.