September 2006 ↓

Ovidiu Ioaniţoaia consideră că, suspendîndu-l două etape pe Thereau, comisiile federale au căutat să justifice exagerarea lui Corpodean 

Steaua mai greşeşte sau mai dramatizează, dar de data asta are perfectă dreptate: nu era normal ca Thereau să fie suspendat două etape de către Comisia de Disciplină pentru eliminarea din derbyul cu Dinamo. Ca atare, clubul din Ghencea s-a adresat Comisiei de Apel, sperînd că aceasta îi va reduce francezului pedeapsa la jumătate, aşa cum a procedat recent cu Zicu, altfel mai vinovat decît Thereau. A sperat degeaba. Forul condus de Daniel Florea a respins memoriul roş-albaştrilor după un simulacru de judecată, pe parcursul căreia reprezentanţilor campioanei nici măcar nu li s-a permis să deschidă gura. Şi dacă e adevărat că Steaua nu stă în Thereau, care nu şi-a cîştigat încă un loc de titular, tot trebuie să admitem, discutînd la nivel de principiu, că situaţia nu-i în regulă. Asta deoarece o lume întreagă a ajuns la concluzia că împotriva francezului s-au luat măsuri exagerate, începînd cu eliminarea şi terminînd cu sancţionarea, numai membrii comisiilor federale au fost de altă părere. Totuşi, o explicaţie nu-i greu de găsit. Mai întîi Disciplina şi apoi Apelul au încercat să justifice printr-o asprime nejustificată decizia lui Corpodean de a-i fi arătat lui Thereau, la sesizarea asistentului Nagy, direct cartonaşul roşu. Şi-au atins scopul fără să convingă însă pe cineva.

Regretabil în această poveste, dar cu atît mai trist cu cît unele comisii ale FRF abia şi-au schimbat componenţa, e că toţi aceia, majoritate zdrobitoare, care au văzut lucrurile cum s-au întîmplat ele în realitate rămîn de proşti. Socotiţi miopi sau chiar orbi. Întrucît au văzut bine, cei vreo 7-8 federali sînt, nu-i aşa, singurii deştepţi, proţăpiţi în scaune spre a-i lumina pe ceilalţi, turma.

“Oricum, nimeni nu poate spune nimic în timpul şedinţei. Comisia te judecă, iar la final ţi se transmite sec verdictul” — Valeriu Argăseală, director executiv Steaua

Îndemnat de victoria realizată la Xanthi, Rednic a alcătuit aseară o echipă pronunţat ofensivă, cu Dănciulescu, Ganea şi Niculescu în avanposturi, ba şi cu fundaşii Blay şi Pulhac în roluri de mijlocaşi, adesea chiar de extreme. Meciul i-a dat dreptate. Cum Niculescu a deschis repede scorul, Dinamo s-a instalat la pupitrul de comandă, unde a rămas, evident superioară, pînă la sfîrşit. E drept, a ajutat-o şi adversarul. Pe cît de plăcut ca imagine, pe atît de modestîn conţinut, acesta poate invoca golul anulat la 1-0, cînd asistentul a semnalizat un ofsaid inexistent. La fel de adevărat e însă că grecii au redus din handicap, după ce Cristea mărise diferenţa, mai puţin prin meritul lui Paviot şi mai mult prin cel al portarului Gaev, căruia mingea şutată slab de francez parcă i-a fript mîinile. Fără să forţeze, Dinamo s-a desprins în final la 4-1, obţinînd o calificare clară dintr-un motiv foarte simplu: a avut o clasă, dacă nu două, peste Skoda. Restul ţine de statistică.

Există o vorbă veche în fotbal, că ocaziile ratate se răzbună, de care Rapid n-a fost departe să se convingă pe propria-i piele în Insula Madeira. Deşi şi-a creat 5 oportunităţi de a marca în prima repriză, n-a reuşit să fructifice nici măcar una, din care pricină s-a trezit condusă de Nacional şi, în contextul acelui 1-0 din tur, silită la prelungiri. A avut ghinion, dar şi noroc, socotind că adversarii au şutat de două ori în barele porţii lui Coman. După un start ezitant, cu spaţii largi lăsate la dispoziţia portughezilor, giuleştenii şi-au regăsit ritmul, iar echipa lungă pe pînă atunci şi-a strîns rîndurile şi a preluat iniţiativa. Pe măsură ce Nacional a ieşit din joc, Rapid a intrat şi, normal, în minutele de prelungire, pe care vişiniii le-au controlat autoritar, au apărut şi golurile. Datorate lui Rada şi lui Burdujan, ele au consfinţit un succes meritat şi o calificare logică. Cum totul e bine cînd se termină cu bine, Rapidului i se cuvin, ca şi lui Dinamo, mulţumiri şi felicitări.

Ovidiu Ioaniţoaia consideră că meciul pierdut de Steaua a fost cîştigat de suporterii acesteia

Cînd i-am acordat lui Lyon prima şansă în întîlnirea cu Steaua, m-am ales cu bombăneli şi chiar cu reproşuri. Mi se părea logic să se întîmple ceea ce s-a şi întîmplat. Printre altele, deoarece Lyon dispune de un buget de 28 de ori mai mare decît al Stelei şi îl plăteşte pe Juninho mai mult decît primesc împreună jucătorii din Ghencea, oricum recompensaţi peste cota pieţei noastre. Adevărul e că, prin modul categoric în care a fost obţinut, succesul lui Olympique i-a mîhnit pe simpatizanţii roş-albaştrilor. De la un punct încolo, nu numai pe ei. Totodată însă, ar trebui ca înfrîngerea să ne fi readus cu picioarele pe pămînt, determinîndu-ne să înţelegem că, în ciuda remarcabilei cariere internaţionale a Stelei, există o serie de formaţii pe continent, Chelsea, Bayern, Liverpool, Milan, Manchester United, Barcelona, Arsenal şi alte vreo 3-4, pe care campioana României încă nu-i capabilă să le bată. Nu că n-ar îndrăzni. Spre lauda ei, îşi propune şi încearcă, însă nu poate. Ar vrea şi ea, am dori şi noi, atît doar că e cazul să admitem, păstrîndu-ne luciditatea, că acestea, inclusiv Lyon, dacă nu şi Real Madrid, formează o elită la care nici o echipă românească n-are acces în clipa de faţă. Deşi nu ne convine cum stau lucrurile, ele se prezintă chiar aşa, iar pentru a le schimba, e nevoie de timp, dar şi de realism. Mai concret, cine nu realizează că plapuma îi e mică nu-şi va face niciodată una nouă. Altminteri, dacă Steaua a căzut la examenul cu Lyon, publicul l-a trecut cu notă maximă. În stadion a domnit o atmosferă primitoare şi civilizată, într-un cuvînt, europeană, probă că spectatorii au sfîrşit prin a aplauda cu generozitate golul 3 al francezilor. Peste 25.000 de oameni, majoritatea lor suporteri înflăcăraţi ai Stelei, au demonstrat că ştiu să sufere frumos şi demn, iertîndu-şi favorita în amintirea izbînzilor de altădată şi, fireşte, în speranţa celor ce vor veni. Atitudinea lor a constituit marele cîştig al unui meci pierdut la scor.

Azi, e rîndul lui Dinamo şi al Rapidului să intre în joc, iar al nostru, al tuturor, să le ţinem pumnii strînşi. Întrucît a cîştigat turul de la Xanthi, liderul autoritar al campionatului n-ar trebui să aibă probleme cu Skoda. I-ar ajunge  să confirme forma din competiţia internă şi să pătrundă în grupele Cupei UEFA. Returul din Madeira se anunţă însă extrem de dificil pentru Rapid, meciul cu Nacional hotărînd nu doar viitorul grupării giuleştene, ci şi, într-un sens mai larg, al întreg fotbalului tricolor. Asta în ideea că, detalii în pagina 14, calificarea unei formaţii româneşti în dauna uneia portugheze ar putea mări la trei numărul participantelor noastre în sezonul 2008-2009 de Champions League. Iată un motiv în plus ca suporterii să se scuture de patima lor obişnuită şi, adunîndu-se sub stindardul aceluiaşi interes, să devină toţi suporteri ai Rapidului. Fie şi pentru o singură zi. Probabil că pretind prea mult, dar modul exemplar în care s-a comportat marţi seara publicul din Ghencea mă îndeamnă s-o fac. Nu fără să repet că a iubi o echipă nu înseamnă a urî o alta.

Pîna la gafa lui Carlos din minutul 43, Steaua n-a jucat rău în faţa unui Lyon sosit în Ghencea cu intenţia, materializată, de a confirma aprecierea de cea mai puternică formaţie de pe continent. Corect, supusă unei presiuni constante, campioana noastră s-a văzut silită să se apere încă din startul meciului. A făcut-o însă departe de propria poartă, împiedicînd ca dominarea teritorială a echipei franceze să se transforme în asediu. Dimpotrivă, presingul agresiv al românilor n-a convenit oaspeţilor, de la care am reţinut, să-i dăm Cezarului ce i se cuvine, nu doar organizare şi forţă, ci şi dezinvoltură şi imaginaţie. Atunci cînd, străpungînd încercuirea spre finalul primei reprize, Steaua a prins ceva curaj, portarul Carlos i-a ruinat speranţele: portughezul a scăpat copilăreşte mingea, iar Fred a spus merçi şi a deschis scorul.

După pauză, profitînd de ezitarea fundaşilor roş-albaştri la un corner, Tiago a mărit diferenţa, moment în care s-a rezolvat practic problema învingătorului. La 0-2, Steaua a ieşit mai îndrăzneţ şi mai des. A echilibrat partida şi chiar a ameninţat în cîteva rînduri careul lui Coupet, dar n-a reuşit nici măcar golul de onoare, deşi Badea s-a găsit la un pas de el. În schimb, a marcat Benzema, consfinţind  o victorie confortabilă a Lyonului, una fără recurs. Fireşte, minunaţii suporteri ai Stelei au suficiente motive să fie trişti. Dar nu şi nervoşi deoarece favorita lor a întîlnit o adevărată maşină de fotbal şi n-a putut mai mult. Nu-i însă o ruşine să recunoşti că adversarul a fost mai bun, ceea ce, din păcate, s-a întîmplat aseară. Cînd Olympique a lăsat impresia, trebuie să admitem, că a venit de pe o altă planetă, deocamdată inaccesibilă nouă.