Dușul rece, o aiureală!

Megasurpriză în Ghencea, unde Steaua a pierdut în fața Ceahlăului, eșec pe care Gâlcă a declarat senin că și-l asumă. N-am înțeles însă ce înseamnă asta, se va autoamenda, se va suspenda singur, ce va face?!

Părerea mea e că Gâlcă a greșit cînd a decis să menajeze 5-6 titulari sîmbătă spre a-i avea proaspeți miercuri la Sofia. Cu Cr. Tănase accidentat, a abordat meciul fără Szukala, Varela, Latovlevici, Prepeliță, Sînmărtean și Ad. Popa, iar fără primii patru l-a și terminat!

Da, se obișnuiește ca înaintea unei întîlniri importante, în genul celei cu Ludogoreț, să odihnești cîțiva jucători de bază. Dar de ce-ar fi ostenit fotbaliștii noștri de vreme ce sezonul abia a început?! În măsura în care au și obosit, cum vor mai sta ei în picioare în decembrie?! E ca și cînd ai zice că nu mai mergi la serviciu vineri deoarece ai fost de luni pînă joi! Dincolo de șansă, căci și norocul a apărat poarta lui Calancea, Ceahlăul a dat o lecție de strategie, de rigoare, de dăruire. Într-un cuvînt, de pragmatism.  Cel mai în vîrstă tehnician din campionat, Florin Marin, s-a dovedit mai înțelept și mai iscusit decît tînărul său confrate. Considerat de unii depășit la 61 de ani, demodat, vetust etc, Flocea a reușit să-și motiveze perfect elevii și să-i așeze la fel, jos pălăria!

Afirmațiile anterioare n-ar trebui să-l supere pe Gâlcă, ci să-l mobilizeze, să-l ambiționeze. Deși nu subscriu opiniei că Steaua constituie o căciulă prea mare pentru el, nu ignor nici contraargumentul că nu-i normal ca un antrenor, indiferent care, să ardă etapele și să învețe meserie direct în Champions League. Trimitere întemeiată, nu speculație gratuită, la faptul că Steaua e cea dintîi formație de club din primul eșalon pregătită de Gâlcă.

Suporterii roș-albaștri au acuzat degeaba maniera de arbitraj a lui Lucian Rusandu, care a condus bine o partidă tensionată, complicată. “Centralul” a procedat corect cînd i-a eliminat pe Filip și pe Chipciu. Le-a arătat just cîte două galbene.

Eliminarea ultimului a stîrnit proteste vehemente din partea acestuia și a coechipierilor. În minutul 90+3, Dumitraș l-a jenat ușor pe mijlocașul Stelei, împingere care nu trebuia însă sancționată cu penalty. Poate nu era cazul nici de avertisment pentru simulare, e de discutat, numai că insistența cu care Chipciu a cerut 11 metri s-a întors ca un bumerang împotriva lui. Vehemența căpitanului campioanei l-a determinat pe Rusandu să creadă că acesta a încercat să-l păcălească.

În sfîrșit, ideea că dușul rece de sîmbătă îi va folosi Stelei la Sofia mi se pare o vorbă goală, o prostie. Nu-i va folosi, cum să-i folosească?! Steaua are datoria să-i elimine pe bulgari, dar trebuia să-i bată și pe nemțeni! O obligau tradiția, CV-ul.

Războiul nimănui

Mănușa a aruncat-o Chipciu în clipa în care, la sfîrșitul meciului Steaua-Ludogoreț, l-a acuzat pe Moți că “lovea cînd arbitrul nu se uita”. Concluzia autorului unicului gol al partidei n-a lăsat loc de întors: “Un astfel de jucător nu merită respect”, deci “n-am cum să-l respect pe Moți”.

Sincer, eu nu l-am văzut pe fundașul campioanei Bulgariei lovindu-și adversarii. Dimpotrivă, cu excepția schimbului de înjurături cu Ad. Popa, petrecut la un corner, Moți mi s-a părut mai liniștit decît în anii în care purta tricoul “cîinilor”. Mai stăpîn pe el, mai relaxat. Atestînd că fostul dinamovist, cîndva renumit pentru duritatea intervențiilor, n-a comis nici un fault în 90 de minute, fișa tehnică a disputei a confirmat observația de mai sus.

Din păcate, Moți s-a grăbit să ridice mănușa. I-a replicat lui Chipciu în aceeași regretabilă manieră, anunțîndu-l că-l plictisesc declarațiile acestuia și invitîndu-l, dacă vrea să nu fie lovit, “să se ducă la șah”! Apoi a adăugat “Nu mă interesează pe mine respectul lui”, ca să încheie cu “mă doare-n cot de el!”.

Cu certitudine că, suporterii roș-albaștri fiind mai numeroși, publicul larg va ține cu Chipciu. Ca atare, va arăta cu degetul spre Moți și va aduce în discuție, ca o placă tocită de atîta utilizare, tradiționala concurență dintre Steaua și Dinamo. De precizat însă că de cînd Chipciu s-a transferat la Steaua, în ianuarie 2012, și pînă cînd, în iulie 2012, Moți s-a despărțit de Dinamo, așa-zisele eterne rivale s-au întîlnit o singură dată, pe 17 mai, meci cîștigat de Steaua cu 3-2, dar în care Moți a rămas pe banca de rezerve!

În consecință, invocarea insistentă a adversității istorice dintre formația din Ghencea și cea din Ștefan cel Mare nu prea își avea rostul în condițiile în care jucătorii cu pricina nu s-au duelat niciodată în culorile echipelor respective. Sau nu își avea deloc.

Îmi pare rău s-o spun deoarece îi prețuiesc pe cei doi jucători, dar replicile amintite nu-i onorează, ba îi și pun într-o situație incomodă, delicată. Angajați într-o gîlceavă fără sens, dar și fără învingători, într-un război care păgubește pe toată lumea, Chipciu și Moți ar trebui să-și aducă aminte că mănîncă o aceeași pîine. Iar de aici că au datoria de a se respecta reciproc pentru a fi respectați de cei din jur.

Apropo, mă întreb cu ce ochi se vor privi Chipciu și Moți în cazul în care Pițurcă îi va convoca la “națională” pentru confruntarea cu grecii din 7 septembrie?! Vor trece unul pe lîngă celălalt fără să se salute ori vor continua să-și arunce săgeți?!

De regulă vinovată, tentată să provoace și interesată să ațîțe, mass-media chiar nu s-a amestecat de data asta. În sfîrșit, deși nu-i de așteptat ca procesul de civilizare a fotbalului nostru, amînat sine die, să înceapă de la jucători, el trebuie să-i includă și pe aceștia. E obligatoriu.

Final trist

Dornic să-i contrazică pe cei care-l includ în categoria antrenorilor foarte prudenți, Răzvan Lucescu a abordat turul cu Dinamo Zagreb mai ofensiv ca de obicei, mai îndrăzneț. Ca atare, l-a titularizat pe Gerson în linia de fund, l-a urcat pe Hoban la mijloc și, sacrificîndu-l pe uruguayanul Albin, l-a trimis pe Priso în atac, aproape de masivul Tamuz.

Nu i-a ieșit cît a vrut, din care pricină și-a văzut formația condusă după ce Cop a tras transformat penalty-ul fluierat în urma hențului comis de Mutu. Într-adevăr, căpitanul gazdelor, care s-a zbătut tot meciul ca peștele pe uscat, n-a avut intenție. A lovit însă mingea cu mîna depărtată de corp. Italianul Orsato a arătat punctul cu var și, strunindu-ne regretul, i-am dat dreptate. În schimb, “centralul” a greșit grav în prelungiri, cînd i-a acordat lui Geraldo cartonașul roșu în locul celui galben.

Pe fondul unei reprize echilibrate, în timpul căreia Petrolul nici n-a dezamăgit, nici n-a încîntat, Dinamo a ținut să-și onoreze blazonul de echipă de la care au plecat, printre alții, Mandzukici, Modrici, Lovren, Corluka și, înaintea lor, Prosinecki și Jerkovici. În mare, a reușit, însă fără să se impună și, cu atît mai puțin, să impresioneze, să strălucească. Atunci cînd prima jumătate părea să se termine în avantajul croaților, mai dezinvolți și mai relaxați în temeiul unei experiențe internaționale superioare, Tamuz a adus egalarea. A înscris la capătul unei faze în care, înșirînd 3 adversari ca mărgelele pe ață, a dovedit că n-are numai gabarit și forță, ci și tehnică. Așadar, 1-1 la pauză, scor corect, echitabil.

Răzvan a început repriza secundă renunțînd la surprizele sale. L-a substituit pe Hoban cu Mustivar, moment în care a rămas în teren cu un singur român!, apoi și pe Priso cu Albin. Dintr-o dată, Petrolul a devenit mai prezentă, mai agresivă, dar avea să fie, din păcate, un foc de paie. Deși a preluat inițiativa, a încasat două goluri într-un final trist. După ce, în ciuda unui efort disperat, Mutu a irosit o ocazie monumentală în minutul 78, ex-iugoslavii s-au desprins la 2-1 și, în prelungiri, la 3-1, obținînd o victorie logică, chiar dacă la o diferență exagerată.

Indiscutabil că, recomandată de acum și de rezultatul de pe “Ilie Oană”, Dinamo Zagreb reprezintă un adversar redutabil, care va fi dificil de întors pe teren propriu. Totuși, minunații suporteri ploieșteni speră că istoria s-ar putea repeta, în sensul în care Petrolul a obținut ultima calificare învingînd la Plzen, pe cînd Dinamo a pierdut-o în fața lui Alborg chiar la Zagreb. Personal, mă îndoiesc că se va întîmpla așa, dar m-aș bucura din suflet să mă înșel. Fanii “lupilor galbeni” ar merita din plin o asemenea satisfacție.

Moara lui Gâlcă

Am descoperit pe blog o mare diferență între modul în care gazetarii și, pe de altă parte, susținătorii Stelei judecă evoluția echipei roș-albastre în partida cu Ludogoreț, această Unirea Urziceni de la sud de Dunăre. Dacă fanii se arată mulțumiți de prestația favoriților, jurnaliștii sînt rezervați. Pe alocuri, chiar critici.

Geambașu scria despre “o seară mediocră”, Tolontan aprecia că meciul curgea “către un 0-0 corect și frustrant”, iar subsemnatul că “Steaua n-a reușit să entuziasmeze”.  Asta în condițiile în care vă garantez că n-am vorbit între noi pe parcursul întîlnirii sau la sfîrșitul ei.

Nu trebuie făcută confuzie între suporteri și ziariști. Menirea primilor e să iubească, a celorlalți să judece, așa că nu privesc cu aceiași ochi și nu cîntăresc cu aceleași greutăți. Mai departe, să convenim că Steaua lui Gâlcă nu prea mai seamănă cu cea a lui Reghecampf. Vechea formație își zdrobea adversarul ca un tăvălug, pe cînd cea actuală îl presează și îl macină precum o moară. Trupa de azi nu mai are explozia din sezoanele precedente și pentru că nu mai are jucătorii de-atunci. S-au dus, s-au vîndut.

Important e însă, da, aici nu există obiecții, că n-a pierdut niciodată cu Gâlcă pe bancă. A învins în 9 din 11 meciuri oficiale și a terminat două la egalitate, ceea ce recomandă colectivul și, deopotrivă, antrenorul. Li se cuvine cîte o reverență.

Altfel, ce impresie ar fi trezit campioana României după duelul cu cea a Bulgariei în afara admirației pentru harul lui Sînmărtean și a respectului pentru revenirea lui Chipciu? Mă tem că una oarecare, ștearsă, din moment ce mulți dintre titularii ei au rămas datori marți. Cum să-i ceri unei echipe să încînte cînd aproape jumătate din membrii acesteia, adică Latovlevici, Ad. Popa și N. Stanciu, chiar Prepeliță și Breeveld, abia au luat notă de trecere ori nici atît?!

Ca să copiez limbajul peluzei, Lato e caz de targă, pușcărie. Dacă vrea morțiș la Zagreb, ar fi indicat să i se dea drumul. Adăugînd că Stanciu e pretutindeni și nicăieri, că Popa încearcă parcă să dribleze și propria-i umbră, obținem imaginea unei Stele care a cîștigat, dar care s-a și chinuit. Grație unui moral puternic, s-a bătut soldățește, numai că, exceptînd slalomurile lui Sînmărtean în stilul lui Tomba La Bomba, n-a strălucit. Implicit, nici n-a sedus.

Datorită golului cu care Chipciu și-a spălat păcatele de la penalty, Steaua pornește favorită în retur deși, din pricina cartonașelor, la Sofia va lipsi chiar marcatorul de la București. Optimist, Gâlcă promitea o nouă victorie, dar declara, surprinzător, că l-a bucurat prestația de pe Arena Națională!

Cu scuzele de rigoare, eu o țin pe-a mea: spre a se califica, Steaua va trebui să fie mai concentrată și mai vigilentă, să joace nu doar mai bine decît în tur, ci mult mai bine. Altminteri, va trăi periculos. Cu sufletul la gură.