Bolnavi de gîlcevită

Această etapă a 8-a a Ligii 1 a avut calitate, iar unul dintre meciurile ei, derby-ul Petrolul-Steaua, a întrecut așteptările. A captivat, chiar a sedus, cu excepția încăierărilor din tribune, a războiului absurd dintre cele două galerii.

Din păcate, declarațiile și atacurile din finalul unor partide au stricat atmosfera. Au lăsat un gust amar. De pildă, supărat că echipa sa a pierdut cu 1-2 după ce deschisese scorul la Giurgiu, antrenorul Pandurilor s-a repezit ca un uliu asupra lui Robert Dumitru.

Afirmînd “mi-e scîrbă de acest arbitru!”, Grigoraș a contrariat și pentru că era perceput ca un bărbat echilibrat, cu simțul măsurii, respectuos. Completarea frazei de mai sus cu “azi am primit o mostră de nesimțire din partea brigăzii” a venit să schimbe impresia despre el.

Grigoraș a sărit calul de data aceasta indiferent dacă Robert Dumitru a greșit, ori n-a greșit, cînd l-a eliminat pe Erico în minutul 22. Unii consideră că a procedat corect, fundașul din Tg. Jiu blocîndu-l pe Budescu din postura de ultim apărător. În replică, alții susțin că nu trebuia scos cartonașul roșu deoarece mingea nu plecase spre lateral, iar căpitanul dunărenilor nu se afla într-o situație iminentă de gol. De discutat. Numai că, sub nici o formă, prestația “centralului” din Covasna, deși cu scăpări, n-a justificat ieșirea de pistolar a lui Petre Grigoraș. Sub nici o formă.

Le place oamenilor din fotbalul românesc, mai ales conducătorilor, să se audă vorbind. De pildă, patronul Astrei s-a arătat mulțumit de victorie, nu și de modul în care s-a conturat. E dreptul lui Ioan Niculae să aibă păreri, mai puțin să-și bălăcărească propriii jucători. Să reclame că “Fatai e un mercenar infatuat care se crede mare fotbalist, deși a măturat (na. probabil lustruit) banca lui Bruges”. Brevetată de Gigi Becali, metoda de a lovi în cei pe care-i plătești s-a dovedit neproductivă, contraindicată. Criticile trebuie rostite în vestiar, nu la televizor. În cerc restrîns, nu în public.

La fel de surprinzător, vechiul meu amic Gheorghe Mulțescu l-a atacat sub centură pe cel pe care tocmai l-a înlocuit la Ploiești. Reclamînd că “echipa asta are carențe mari de pregătire fizică”, Mulțescu nu i-a pronunțat numele lui Răzvan Lucescu, însă toți am înțeles la cine s-a referit. Și pentru că, în pofida absenței cîtorva titulari, Petrolul a reușit să egaleze de la 0-2 și va pierde la mustață, observația amintită trebuia să lipsească.

Nu-l apăr pe Răzvan, poate că reproșul e întemeiat, însă cavalerește ar fi fost, colegial și fair-play, ca un antrenor să nu dea într-un coleg de breaslă.

Atît că, o spun cu strîngere de inimă, fotbalul nostru pare să nu se simtă în apele lui fără polemică. Fără ceartă. Fără scandal. Suferă de gîlcevită, vă rog să acceptați un cuvînt inexistent, dar mai grav e, foarte periculos, că nici nu caută remedii să scape de această boală.

Noi, marii heirupiști

Am absentat cîteva zile din redacție și n-am avut acces la net. Întors duminică dimineață, m-a surprins maniera în care internauții au recepționat articolele din GSP referitoare la implicarea capitalei noastre în turneul final continental din 2020. Atît textul subsemnatului, premergător desemnării orașelor gazdă, cît și cel al lui Tolontan, scris după vot și intitulat “Ce vom cîștiga din organizarea CE?”, au stîrnit un val de comentarii negative. Iar noi, autorii lor, ne-am ales cu eticheta de heirupiști, dacă respectivul cuvînt chiar figurează în dicționare și se scrie așa.

Sigur că pe neamul care i-a dat pe Țuțea și pe Cioran îl prinde să fie sceptic. Mai ales acum, cînd haina pesimismului se poartă, cînd e la modă. Pe de altă parte, a sărit iar în ochi faptul că, indiferent de ce obținem, de ce realizăm, nu știm să ne bucurăm.

Ne-am născut triști și nu izbutim să ne scuturăm de gîndurile negre.

De acord că n-am spart norii primind 4 meciuri la competiția de peste 6 ani. Totuși, trebuie socotit un pas înainte deoarece, adesea lăsați pe dinafară, am intrat în rîndul lumii bune, al elitei. Curios, în loc să ne manifestăm satisfacția și să zîmbim, noi ne încruntăm și punem răul înainte. Deși boala e cronică, nu credeți c-ar fi momentul să ne vindecăm de ea? Măcar să încercăm?

Ca atare, într-o atmosferă deprimată și deprimantă, cititorii ne-au avertizat că Euro 2020 nu va aduce nimic bun pentru bucureșteanul de rînd, ai cărui copii n-au abecedare și ale cărui străzi sînt desfundate. “Orașul se va umple de străini ce se vor năpusti în Centrul Vechi după băutură și după fete ușoare” ,  a postat careva. Apoi m-a luat peste picior cu întrebări, altminteri întemeiate, ca “ești cumva dezvoltator imobiliar?” ori “vrei să montezi borduri?”.

Zadarnic lansase Tolo un apel pentru reîmprospătarea încrederii. Ecoul a fost nul, iar concluzia în același registru, cum că partidele de la CE vor constitui un nou “pretext pentru statul român și pentru investitorii lui privați să fure”! Cine-și închipuia că mai sînt idei în stare să ne miște, nu zic să ne și entuziasmeze, trebuie să bată repede în retragere. Să admită public că s-a păcălit.

Pe aceeași linie s-a înscris, din păcate, și interven-ția lui Ionuț Lupescu. De la Nyon, cel alintat cîndva Kaiserul i-a ironizat pe Mircea Sandu și pe Răzvan Burleanu în egală măsură. I-a ciufulit. “Să-și vadă de treburile lor că au multe de făcut în fotbalul românesc! Să nu-și mai aroge merite pentru Euro 2020 întrucît nu-i cazul”, le-a atras atenția șeful Comisiei Tehnice a UEFA.

Cu toate că îl simpatizez pe Ionuț încă din perioada în care conducea sindicatul jucătorilor, nu mă feresc să-i spun că greșește. Cu toate excesele lui, Mircea Sandu chiar s-a străduit să ajungă CE la București. S-a agitat. A tras sfori. A dus muncă de lămurire cu colegii săi din Comitetul Executiv.

În privința moralei adresate fostului și actualului președinte federal, mi-e teamă că înaltul oficial UEFA a tras într-o țintă falsă. Mai degrabă au avut dreptate cei care s-au mirat cînd Lupescu s-a grăbit să părăsească postul de director general al FRF. Să mă ierte, dar pentru el nu mai erau “multe de făcut în fotbalul românesc”?!

Votați cu București!

Azi, cei 20 de componenți ai Comitetului Executiv UEFA vor desemna orașele care vor găzdui partidele turneului final continental din 2020, prima competiție de acest gen ce se va desfășura în sistem itinerant. S-au depus 18 candidaturi și vor fi alese 13, iar la scrutinul de la Nyon va participa și Mircea Sandu.

Nu insist asupra temei, poate cu alt prilej, însă consider un lux nepermis, chiar o prostie, să ai un reprezentant într-un for de anvergura CEx și să nu-l susții. Din contră, să-l contești, să-i pui bețe în roate. Cu toate greșelile lui mai mari ori mai mici, adesea mai mari, Mircea Sandu nu trebuia blocat. Cu atît mai tare se cuvenea sprijinit cu cît putea deveni chiar vicepreședinte al organismului ce conduce fotbalul european.

Din păcate însă, asemenea multor români, Răzvan Burleanu și sfetnicii săi sînt adepții proverbului privind capra vecinului. Mai nou, trebuie să moară nu doar capra vecinului, ci și, deznodămîntul ideal, vecinul însuși! Dacă Burleanu, care n-a dat cu piciorul în minge, își închipuie că va ajunge vreodată în CEx, se înșală amarnic. Visează cai verzi pe pereți, prinde muște!

Să ne aducem aminte că sportul tricolor a avut nevoie de aproape două decenii, intervalul dintre dispariția lui Alexandru Șiperco și intrarea lui Octavian Morariu, ca să reușească să mai plaseze pe cineva în Comitetul Internațional Olimpic.

Întorcîndu-ne la subiect, capitala noastră pare să aibă șanse reale să i se încredințeze 4 meciuri în 2020, trei din grupe și unul din “optimi” ori din “sferturi”. Pe lîngă garanțiile oferite de Guvernul României și de Primăria Municipiului, pledează pentru București excelenta organizare a CE Under 19 în 2011 și, în 2012, a finalei Europa League. De fiecare dată, șefii UEFA, în frunte cu președintele Michel Platini, s-au arătat pe deplin mulțumiți de cele constatate în metropola de pe Dîmbovița și în jurul ei, de-a dreptul încîntați.

Posibilitățile ca Bucureștiul să iasă învingător, se zice că împărțind aceeași grupă cu Baku din Azerbaidjan, au sporit considerabil după ce, apreciază comentatorii occidentali, Glasgow (Scoția), Sankt Petersburg (Rusia) și Ierusalim (Israel) au  ieșit din cursă. Primul pe seama agitației stîrnite de referendumul privind separarea de Anglia, al doilea din cauza poveștii cu Crimeea, ultimul ca urmare a distanței și a eventualelor amenințări teroriste. Evident că mai sînt 6 ani pînă în 2020, dar la fel de adevărat e că se votează azi și că oamenii trăiesc sub impresia momentului.

Aceia care le știu pe toate vor pretinde că desemnarea Bucureștiului va constitui victoria lui Mircea Sandu, pe care destui îl socotesc, cu exagerare, dușmanul de moarte al fotbalului românesc. Va constitui însă mult mai mult decît o satisfacție personală. Să nu vă gîndiți la bani, căci de la Nyon vor veni numai vreo două milioane de euro, dar imaginea Capitalei și, prin extindere, a țării noastre va avea de cîștigat.

Vor trebui dezvoltate, obligații în caietul de sarcini, rețeaua rutieră și infrastructura hotelieră, modernizată Arena Națională, lărgit Aeroportul Henri Coandă etc, iată de ce ar fi bine pentru fiecare dintre noi, mai puțin pentru Mircea Sandu, ca membrii Comitetului Executiv să voteze cu București! Să sperăm că nu vor face altfel.

Trădarea lui Miriuță

Într-o recentă conferință de presă, Vasile Miriuță s-a arătat dispus ca în perspectiva meciului cu Ungaria din 11 octombrie să-l ajute pe selecționerul Attila Pinter!

“Da, voi discuta cu el și îi voi da orice informație de care va avea nevoie”, ar fi spus antrenorul CFR-ului, cuvinte reproduse a doua zi în toate ziarele. Inclusiv în Gazetă, dar și pe site-ul clujean stiridesport.ro, apropiat clubului din Gruia.

Tocmai pentru că subiectul e delicat, cunoașteți contextul, probabil că declarația lui Miriuță i-a surprins și i-a iritat pe destui români. Asta pentru că mentalul nostru, fie el minoritar, acceptă să sari în sprijinul oricui pe lume, spaniol, belgian ori vietnamez, numai în al unui ungur ori al unui rus nu!

Conform unei prejudecăți moștenite de generații, aceștia nu ne sînt și nu ne vor fi prieteni. Poate nici dușmani, dar nici prieteni. Din păcate, mai degrabă noi avem o problemă cu ungurii și cu rușii decît au ei cu noi.

Revenind, intervenția tehnicianului amintit s-a bazat pe detaliul, mai puțin știut, că Miriuță și Pinter au fost coechipieri la Gyor în 1993-1994. După care, afirmă cel dintîi, au rămas amici. Altminteri, simpatia lui Miriuță, născut pe 19 octombrie 1968 la Baia Mare, pentru țara de dincolo de Tisa se justifică din moment ce el a evoluat nu doar la Gyor, ci și la Videoton,
Ferencvaros, Ujpest și Honved, timp de 8 ani. Încă mai mult, Miriuță a cerut și a primit cetățenia maghiară, în virtutea căreia a jucat de 9 ori în “naționala” Ungariei, pentru care a marcat un gol. Statisticile întocmite la Budapesta îl menționează sub numele de Miriuta Laszlo.

Acum, chiar n-ar trebui să se mire nimeni, iar să se bășice nici atît, dacă Miriuță i-ar furniza lui Pinter informații despre “tricolori”. Zău așa, ce i-ar putea vinde el? Că Marica e suspendat și că-i posibil, sau nu, ca Pițurcă să-l convoace pe Sînmărtean? Astea ar fi niște fîsuri pe care selecționerul ungur și staff-ul lui le-ar afla numai uitîndu-se la televizor, niște banalități! Haideți să nu mai fabulăm precum înainte de 1989 că întreg mapamondul umblă să ne spioneze și să ne fure secretele!!! Care secrete, de unde atîtea secrete?!

Deși nu era cazul să se simtă vinovat, Miriuță m-a sunat ieri și, ca să detensioneze situația, a dezmințit declarația legată de Pinter. A zis că n-a zis ce-a zis întrucît pare de necrezut că numeroase surse i-au atribuit cuvinte pe care nu le-a rostit. Merită socotit că, luat de val, s-a ambalat un pic, s-a umflat nițel în pene. După care, realizînd că frazele lui au deranjat, a hotărît să bată în retragere. A retractat susținînd că i s-au interpretat vorbele, că i s-au răstălmăcit.

În realitate, fostul internațional maghiar se luptă cu morile de vînt. N-are de cine să se apere pentru că nici un om cu scaun la cap nu i-a imputat nimic. Și dacă unii prea sensibili l-au acuzat de trădare, aceștia nu se iau în calcul. Întrucît ei nu contează, Vasile Miriuță chiar poate dormi liniștit.