Olăroiu e dispus să renunțe la bani!

Continuă suspansul privind succesiunea lui Pițurcă. Lipsit de experiență și, mai grav, de pricepere, Burleanu se căznește să gestioneze un moment delicat și nu prea îi iese. A promis că va comunica numele selecționerului luni, după care a amînat anunțul pentru sfîrșitul săptămînii. Puțin probabil însă să-și respecte cuvîntul.

Șeful FRF ar trebui să rezolve problema și deoarece a fost unul dintre cei ce-au provocat, sau măcar grăbit, plecarea lui Pițurcă. Inițial, Burleanu l-a lăudat pe Pițurcă. În paralel însă, aliindu-se cu suporterii, l-a ciupit și chiar l-a criticat. A sugerat că n-ar regreta eventuala despărțire, atitudine distantă, superioară, care l-a deranjat pe Pițurcă. Sesizînd duplicitatea președintelui, acesta nu s-a sfiit să-i întoarcă spatele în conferința de presă de adio. Gest lipsit de eleganță, dar explicabil. Burleanu a primit ce merita.

FRF nu arată c-ar avea în clipa de față vreo variantă plauzibilă. Burleanu declară că “știu cine e viitorul selecționer”, dar nu știe. O scaldă, deși s-au scurs 10 zile de la sondajul efectuat de GSP, demers care a implicat 24.996 de persoane și a stabilit ordinea 1. Dan Petrescu (37% din voturi), 2. Cosmin Olăroiu (21%), 3. Ladislau Bölöni (17%).

Sînt semne că nici primul și nici ultimul dintre cei 3 nu-s agreați în mod special. Petrescu din pricina temperamentului exploziv care-l face greu de controlat, imprevizibil, nestăpînit. La rîndu-i, ajuns la 1 iulie 2014 în Qatar, la Al-Arabi, Bursucul însuși n-ar avea interes să iasă din peisaj după numai 4 luni, gest ce s-ar interpreta ca o ofensă, ca o jignire. Generos la salarii, fotbalul arab e sensibil ca o mimoză, suspicios. O dată călcat pe bombeu, trîntește ușa în nasul celui pe care-l socotește vinovat și n-o mai deschide.

În paranteză fie spus, e și cazul lui Cosmin Contra: nu pătrunzi în cercul select din Primera Division ca să pleci cît ai zice pește! Poți pleca, nu te împiedică nimeni, dar suporți prețul orgoliului.

Cum lui Bölöni nu i se iartă că în 2001 a părăsit pe nepusă masa echipa reprezentativă pentru Sporting Lisabona, Olăroiu pare favoritul numărul 1. S-a speculat că, plătit cu 5 milioane de euro anual (contractul și contravaloarea unei vile somptuoase), acesta n-ar renunța în ruptul capului la un salariu fabulos. Sub nici o formă n-ar accepta să ia de la FRF într-un an cam cît de la Al-Ahli într-o lună, exclus, în afara oricărei discuții!

Fals. Surse din anturajul lui, verificate, susțin că Olăroiu e dispus să preia imediat “naționala” cu condiția să nu intre în conflict cu Al-Ahli. În vara lui 2013 a stîrnit un scandal monstru transferîndu-se de la Al-Ain, așa că nu mai vrea încă unul. Dimpotrivă, caută să lase loc de bună ziua în Golf, unde în 7 sezoane a adunat, cu Al-Hilal, Al-Sadd, Al-Ain și Al-Ahli, 10 trofee și, conform estimărilor presei locale, aproape 20 de milioane de euro. Dincolo de grămada de bani, i-or fi ajuns arșița și restricțiile de-acolo, așa că ar dori din nou acasă. Pe lîngă că și-o fi făcut suma, “naționala” e sfîntă și, nu-i așa?, nu se refuză niciodată!

Cel votat antrenorul anului 2014 în Golf așteaptă ca FRF să-l contacteze pe șeicul Abdullah Saeed, absent în aceste zile din Dubai, și să-i ofere patronului lui Al-Ahli o compensație pentru coada de 2 ani din contract. Să negocieze cu șeicul, eventual, să-l convingă. De văzut, de urmărit.

FRF contra Gică Hagi

Unii se îndoiesc de faptul că un înalt oficial federal, identificat ca fiind Gheorghe Chivorchian, le-a cerut tehnicienilor unor loturi naționale s-o lase mai încet cu jucătorii de la Academia lui Hagi. Respectivii consideră că autorul informației, Liță Dumitru, ex-antrenor la Under 18, s-a băgat în seamă ca să se mai vorbească și despre el după ce, numit președinte de onoare la Concordia Chiajna, intrase într-un con de umbră.

Alții admit că secretarul general putea spune așa ceva, dar apreciază că a făcut-o, dacă a făcut-o, la nervi. Probabil agasat de o nouă înfrîngere a tinerilor noștri fotbaliști, iritat. Care tineri, într-adevăr, au ținut-o anul acesta din înfrîngere în înfrîngere.

Personal, socot povestea lui Dumitru credibilă, chiar dacă s-a grăbit s-o dezmintă însuși Anghel Iordănescu. Încercînd să liniștească apele, directorul tehnic a calculat că “sînt vreo 40 de jucători convocați constant la loturile naționale de la Academia lui Hagi. Ei vin pentru că sînt cei mai buni și au cele mai bune condiții de pregătire”, vezi și interviul din paginile 10-11. Puiu a încercat să aplaneze conflictul, dar nu prea a reușit.

Mulți au legat afirmațiile de mai sus de dorința lui Iordănescu de a se apropia iar de componenții Generației de Aur, după ce aceștia l-au izolat, reproșîndu-i că a sărit, campionul oportunismului, direct din barca lui Gică Popescu în cea a lui Răzvan Burleanu. O dovadă a rupturii a constituit-o amănuntul că Hagi, Stelea, Prodan și ceilalți nu l-au inclus pe Nea Puiu în grupul care l-a vizitat pe Gică Popescu la închisoare cu ocazia aniversării lui. Ca atare, nici pe spusele lui Iordănescu, conjuncturale, nu trebuie pusă cine știe ce bază.

Merg pe mîna lui Liță și deoarece, din cîte am aflat, la discuția invocată de el a participat și Ștefan Iovan, pe atunci responsabil la Under 19. Atît că acesta, ajuns secund la Viitorul, poate fi bănuit de partizanat, din care motiv nici nu l-am mai contactat. Nu înțeleg însă de ce Liță Dumitru ar fi inventat indicația, episodul. După ce s-a ciondănit cu Sandu vreo 20 de ani, n-avea nici un interes să se certe și cu Burleanu. Chiar nici unul.

Din păcate pentru ei, înșiruirea faptelor nu le dă dreptate federalilor în contextul în care Liță Dumitru a selecționat în martie 7 băieți de la Hagi pentru U18, iar succesorul acestuia, Doru Isac, a convocat în august unul singur, pe Cristian Manea!!! Pe care era imposibil să-l ignore întrucît Pițurcă îl promovase în “națională” la 16 ani și 10 luni, cel mai tînăr debutant din istoria fotbalului nostru, iar britanicul The Guardian îl inclusese în topul celor mai talentați 40 de juniori din lume.

Ce să se fi întîmplat cu ceilalți 6, să-și fi pierdut ei talentul o dată cu instalarea lui Isac, loserul care a realizat zero puncte cu Under 19 la recentul turneu de calificare din Georgia?!

Fără să lungesc vorba, clar că problema există și că, plasîndu-l pe proprietarul Academiei de aceeași parte a baricadei cu “inamicul” Gică Popescu, cum e normal să fie, FRF îl sabotează pe Gică Hagi, îi pune bețe în roate. Degeaba neagă Burleanu într-un limbaj jenant, de lemn, de cărămidă. Problema există și păgubește întreg fotbalul românesc.

Ideea fixă Bogdan Stancu

Nu-i cazul să închinăm ode victoriei de la Helsinki. Repet ce-am scris după meci, AM BĂTUT O ECHIPĂ DE MÎNA A DOUA SPRE A TREIA, să nu deschidem dansul! Totodată însă, succesul de marţi nu trebuie minimalizat cîtă vreme Olanda a pierdut în seara precedentă la Islanda, iar ditamai Germania s-a chinuit acasă cu Irlanda!

Cînd pînă şi campioana lumii, recent învinsă de Polonia, a ajuns să rătăcească prin tunel, evident că deruta ei constituie încă o probă că ierarhiile din fotbal se modifică rapid. Într-o lume presărată cu surprize, incluzînd aici şi eşecul Spaniei în Slovacia, “tricolorii” au meritul de a ne fi scutit de palpitaţii.

Triumfînd la Helsinki, izbîndă venită la ţanc după egalul cedat Ungariei la Bucureşti, Piţurcă LE-A DAT CU TIFLA NUMEROŞILOR SĂI CONTESTATARI. Care nu se arată deloc impresionaţi de faptul că tehnicieni reputaţi, între care şi Paatelainen, îl laudă pe selecţionerul român. Îi priveşte pe Ienei, pe Iordănescu, pe Stoichiţă şi pe ceilalţi, par să spună căutătorii de noduri în papură, e treaba lor, dar noi ştim cel mai bine, noi ne pricepem cel mai bine!!! I-aş invita pe aceştia să mai aibă şi îndoieli, nu doar certitudini.

Dacă Piţurcă a încurcat socotelile în partida cu ungurii, contra nordicilor i-a ieşit ca la carte. Conştient că jocul lent şi previzibil din prima repriză nu duce nicăieri, A GÎNDIT BINE ŞI A MUTAT INTELIGENT după pauză. Cum scopul lui primordial era să obţină 3 puncte şi, facultativ, să ofere spectacol, e clar că şi-a îndeplinit misiunea.

Pe de-o parte, a apelat la Sînmărtean exact cînd “naţionala” a simţit nevoia prezenţei liderului ei. Magicianul a intrat, a servit două pase de gol şi, între ele, a provocat eliminarea unui adversar. Din clipa în care Finlanda a rămas în 10, a fost limpede că balanţa s-a înclinat decisiv şi că partida s-a sfîrşit. Aşadar, O REVERENŢĂ ANTRENORULUI pentru modul în care a gestionat indispoziţia lui Sînmărtean. În general, relaţia cu acesta, jucător cu personalitate, mai greu de mulţumit.

O bilă albă i s-ar cuveni deoarece a insistat, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR, pentru Bogdan Stancu, autorul golurilor de marţi. Deşi fanii Stelei i-au cerut să-l titularizeze pe Keşeru, golgeterul Ligii 1, ba l-au şi atacat vehement pentru ceea ce au numit ei ideea fixă Stancu, obsesie vecină cu psihoza, Piţurcă a ţinut-o pe-a lui pînă la capăt. A INSISTAT ŞI A CÎŞTIGAT, prilejul ideal să le mai închidă o dată gura pretenarilor.

Închei citînd de pe site-ul Gazetei rîndurile semnate adrian 1984: “Oricît de hulit e Piţurcă, toţi cei care îl înjură şi îl vor plecat se vor lămuri că ERA CEL MAI ÎN MĂSURĂ SĂ FIE SELECŢIONER ÎN MOMENTUL ACTUAL (subl.mea). La ce jucători avem, nici Van Gaal n-ar scoate mai mult. Jucăm urît, nici mie nu-mi place, dar asta e marfa”. Puțină, sărăcăcioasă.

Mărturisesc că sînt de aceeaşi părere. Cred că, în ciuda încăpăţînărilor, ciudăţeniilor şi orgoliilor lui Piţurcă, plecarea sa n-ar trebui să ne bucure. Aştept represaliile.

Fără glorie, dar bine ș-așa!

Dacă Paatelainen a început meciul de la Helsinki cu aceeași garnitură cu care terminase sîmbătă partida de 1-1 cu Grecia, Pițurcă a schimbat 4 jucători și 5 posturi față de egalul cu Ungaria din aceeași zi. Că l-au obligat forma și indispoziția unor jucători sau că a fost hotărîrea lui, contează mai puțin. Important e că PLUSUL DE OMOGENITATE AL GAZDELOR s-a văzut aseară în prima repriză, pe parcursul căreia, surprinzător de cuminți, “tricolorii” au stat mai mult la cutie.

Cine și-a imaginat că nordicii se pricep doar la hochei pe gheață, la schi și la sărituri de la trambulină și-a dat seama repede că s-a păcălit. Cîțiva dintre elevii lui Paatelainen, în frunte cu Moisander și Eremenko, au arătat că știu și cu balonul rotund, cu “coțofana”. Într-adevăr, “naționala” lor nu-i una de temut, însă nu-i nici de neglijat. Vînjoasă, muncitoare, aleargă din răsputeri, a învățat să paseze și să pună presiune, A PROGRESAT SERIOS. E o echipă onorabilă din eșalonul secund al fotbalului continental, o echipă de mîna a doua.

Din păcate, acestui adversar modest trupa lui Pițurcă i-a răspuns aproape o repriză cu un joc lipsit de entuziasm, de lumină și de spectacol. PREVIZIBIL, ANOST, ȘTERS. Într-un cuvînt, neconvingător. Deși Chipciu și Pintilii au încercat unele ruperi de ritm, iar Torje cîteva șarje, repriza s-a încheiat cu un 0-0 ce trebuie să-i fi nemulțumit pe finlandezi, ceva mai iuți, mai insistenți, mai periculoși. Totuși, CEA MAI CLARĂ OCAZIE A PRIMEI REPRIZE i-a aparținut lui Hoban, care a șutat alături.

Consemnată imediat după pauză, intrarea lui Sînmărtean ne-a făcut să sperăm că, urmînd exemplul șefului de orchestră, “tricolorii” vor schimba registrul și, o dată cu el, tabela de marcaj. N-AM SPERAT DEGEABA, Stancu reluînd cu capul în gol mingea trimisă din corner de Sînmărtean. Deoarece Ring va primi 3 minute mai tîrziu al doilea cartonaș galben, părea că soarta meciului s-a decis.

Spre satisfacția noastră, așa s-a și întîmplat. În ciuda faptului că finlandezii s-au împăcat greu cu ideea înfrîngerii, însă n-au avut de ales, românii s-au instalat la cîrma partidei și n-au mai plecat de acolo. Mobilizați de un Sînmărtean care parcă nu lovește mingea, ci o dezmiardă, băieții lui Pițurcă au ținut liniile sus și, recîștigîndu-și siguranța de sine, au reușit chiar să mărească diferența la 2-0. A ÎNSCRIS ACELAȘI B. STANCU, SERVIT DE ACELAȘI SÎNMĂRTEAN, FELICITĂRI AMBILOR!

Să convenim că n-a fost nici victoria cea mai ușoară, nici cea mai frumoasă. Numai că, indiferent cum e obținută, o victorie înseamnă trei puncte și trebuie tratată ca atare. Cea de la Helsinki, fie și realizată fără glorie, ARE MERITUL DE A NE MENȚINE ÎN CĂRȚILE CALIFICĂRII. Scopul scuză mijloacele, nu?