Mulțumiri tuturor!

Sub cuvînt de onoare, n-am știut că Gazeta îmi va dedica aproape un număr întreg cu prilejul împlinirii a 70 de ani. Deși de la o vîrstă încolo mai degrabă vorbim despre comemorări decît despre aniversări, gestul m-a emoționat. Regret că Iulia a făcut parte din complotul care mi-a ascuns demersul ziarului, dar promit să i-o plătesc. Mă tem că prima oară cînd își va lovi mașina, ceea ce i se întîmplă des, va trebui să suporte singură prețul reparației. Altminteri, ea rămîne bucuria mea nepereche.

Dacă mi-ar fi spus că vor să scrie, ar fi aflat, printre altele, că am stat în America 6 luni, nu 2 ani, că am predat gazetărie sportivă la Școala Superioară de Jurnalism, din păcate desființată, dar și la Universitatea Media de la ProTV. Și i-ar fi amintit, măcar în treacăt, pe cei 3 oameni care mi-au influențat destinul. Aceștia au fost, în ordine cronologică, Emanuel Valeriu, Adrian Păunescu și Adrian Sîrbu. Lor le voi fi dator pînă la sfîrșit deoarece convingerea mea e că recunoștința nu se prescrie niciodată.

Înclin să cred că, oferindu-mi 18 pagini, GSP a exagerat nițel. Înaintea mea, meritau o mai mare plecăciune, mai adîncă, gazetele pe care le-am fondat și le-am condus după principiul, vecin cu clișeul, lozincard, că timpul muncii la ziar e tot timpul. Asta am învățat de la mentorii mei și asta m-am străduit să transmit mai departe. Unii au înțeles mesajul, alții nu, însă numai cei dintîi au reușit. Numai cei îndrăgostiți de meserie, prizonierii acesteia.

Totuși, 18 pagini au însemnat o adevărată risipă, de aceea l-am și certat pe Tolo: “Ce v-a apucat să dați atît la 70 de ani, o carte, cînd voi face 90 ce-o să mai dați?!”.

Pe lîngă cititori, trebuie să le mulțumesc condeierilor ce m-au salutat în ziar, în frunte cu clasicii Radu Cosașu și Tudor Octavian. Lor și gloriilor sportului românesc care și-au rupt din timpul lor sacru ca să-mi trimită mesaje de felicitare. Cînd îți urează sănătate Iolanda Balaș și Elisabeta Lipă, Ilie Năstase și Ivan Patzaichin, Mircea Lucescu, Emeric Ienei și Nicolae Mărășescu, iar Gabi Szabo și Gică Hagi te felicită prin telefon, ai o zi senină. Luminoasă.

Chiar mai mult, ți-ai cîștigat dreptul de a privi înapoi cu, alt loc comun, sentimentul datoriei împlinite fie și pe jumătate.

Joi dimineața ploua la numai 6-7 grade, dar în inima mea operată și prevăzută cu by-pass-uri era soare. Venise vara mai devreme, majestuoasă, triumfală.

Vă mai rețin o clipă, una singură, pentru a vă povesti un fragment dintr-o convorbire purtată cu tatăl meu în toamna lui 2013, înainte să se prăpădească. L-am întrebat, tam-nisam, care i se pare, la experiența lui, cea mai urîtă chestie pe care a trăit-o? A răspuns fără întîrziere: “Cel mai rău e că viața durează prea puțin”. Tata sărise de 93 de ani la data discuției.

Încă o dată, mulțumiri cordiale.

Ghencea: politica pumnului în gură!

Supărat că Arlauskis și Prepeliță nu iscălesc prelungirea contractelor scadente în vară, Gigi Becali a dat ordin să fie excluși din lot. Gâlcă s-a conformat, moment în care fanii s-au grăbit să-i impute antrenorului docilitatea, supușenia. Să-l acuze că stă preș în fața patronului. Reproș exagerat deoarece Becali e învățat să comande, nu să dialogheze. În Ghencea rămîi dacă asculți și pleci dacă miști în front, iar Gâlcă trebuie să fi socotit că încă nu și-a încheiat misiunea.

Nu-i în regulă ce se întîmplă acolo sub acest aspect, dar se întîmplă. Viața e cum e, nu cum ar trebui să fie.

Să convenim că, în calitate de proprietar, Becali poate lua ce decizie vrea. Adevărat e însă că Arlauskis și Prepeliță nu merită un asemenea tratament întrucît amîndoi și-au făcut datoria față de echipă. Ideea că multe cluburi de peste hotare se comportă în aceeași manieră, exilîndu-i pe jucătorii ce refuză să mai semneze, susține doar în parte poziția roș-albastră. Pentru că altele n-au forțat nota și i-au folosit pe “rebeli” pînă în ultima clipă, pînă în ultima partidă din contract.

De pildă, Milan a contat pe Pirlo, Dortmund pe Götze și, ulterior, pe Lewandowski, Liverpool pe Gerrard ș.a. În prezent, Barça nu-l scoate pe Dani Alves, iar lista poate continua.

De observat că Becali însuși a întors abia acum foaia. I-a înțeles pe Bicfalvi, pe Iliev și, mai nou, pe Tătărușanu, dar pe Arlauskis și pe Prepeliță nu, pe aceștia i-a interzis!

Am auzit spunîndu-se că vara trecută, cînd l-a adus de la Kazan, Steaua l-a ajutat pe portarul lituanian să-și relanseze cariera. Corect, de vreme ce în 5 sezoane petrecute în Rusia el fusese titular la Rubin în doar 7 întîlniri de campionat! I s-a întins o mînă, dar nici el n-a rămas dator. Dimpotrivă, în toamnă a apărat bine și foarte bine în 29 de întîlniri, motiv pentru care ancheta GSP pe 2014 l-a plasat pe locul 2 la secțiunea fotbaliști străini. L-a devansat numai Szukala.

La Prepeliță cifrele sînt și mai convingătoare: 113 meciuri în toate competițiile, dintre care 70 în Liga 1, cu 6 goluri. Sosit în iunie 2011 de la Craiova, mijlocașul a muncit din greu pentru afirmare. Spre lauda lui, a devenit cu timpul om de bază al echipei, uneori și căpitan al ei. După ce a dobîndit simpatia și respectul suporterilor, e de presupus că la 29 de ani, împliniți pe 8 decembrie, Prepe aspiră la un transfer în Emirate, în China etc. Nu-i de condamnat, deoarece fiecare visează la o stofă mai fină, la o mașină mai rapidă.

Ar fi însă păcat, mare părere de rău, ca un profesionist serios ca el să se despartă de Steaua cu ceartă, cu scandal. Să iasă pe ușa din dos. Dacă pe Prepeliță l-ar deranja și l-ar mîhni, ca și pe Arlauskis, pe Gigi Becali chiar nu l-ar onora.

Tocmai de aceea patronul ar trebui să nu-și mai încordeze mușchii și să-și facă ambiția, ci să renunțe la orgoliul de a-și impune punctul de vedere indiferent de împrejurare, indiferent de miză. E prea mult să țină morțiș să cîștige de pe urma fiecărui jucător, să fie el numai și numai pe plus!

Arbitrul, inamicul public!?

După surpriza Steaua-Rapid, 0-1, ambele tabere l-au atacat la baionetă pe Cristi Balaj, arbitrul român  cu cea mai bună prestație în ultimele sezoane. Roș-albaștrii i-au reproșat băimăreanului că le-a refuzat un penalty în prelungiri, iar giuleștenii că nu l-a eliminat pe Papp în minutul 54. De acord, “centralul” a greșit în ambele faze.

Cronologic, aflat în imediata apropiere a suprafeței de pedeapsă, Papp l-a agățat pe Gecov, scăpat spre poartă, din postura de ultim apărător, în vreme ce Borda l-a călcat pe N. Stanciu în careu. Eliminare clară și 11 metri indiscutabil.

02_ovi.jpg

În condițiile în care au cîștigat, rapidiștii nu mai au motive să fie foarte porniți împotriva arbitrului. Steliștii însă da, roș-albaștrii socotind, altminteri justificat, că ar fi putut egala în final. Numai că, privind cu atenție contactul incriminat (foto), trebuie să-i acordăm lui Balaj circumstanțe atenuante. Pentru că N. Stanciu s-a expus singur lăsîndu-și piciorul în spate și pentru că Borda și-a călcat adversarul din neglijență, fără să fi căutat asta.  Continuîndu-și alergarea în mod firesc, rapidistul a urmărit balonul, nu adversarul. Arbitrul s-a uitat și el după balon.

Cum n-au văzut faultul respectiv nici adiționalul George Rădulescu, nici asistentul Sebastian Gheorghe, mă îndoiesc că-l putea vedea “centralul”, deși era excelent plasat. L-a prins camera TV din spatele porții lui Buchta, doar ea, nu și altele, iar noi ne-am lămurit tîrziu, după ce am analizat și răsanalizat imaginile video. În măsura în care nu-i normal să-i ceri unui om, fie el purtător al ecusonului FIFA, să se ia la întrecere cu o mașină, eroarea lui Balaj, recunoscută bărbătește și de cel în cauză, nu poate fi negată. Deși n-a fost comisă cu rea-credință, nu e de negat. Atît că greșelile incluse în categoria omenești trebuie tratate cu înțelegere, nu cu țîfnă. Fără dușmănie.

Mi-e teamă însă că de cele mai multe ori îi judecăm prea aspru pe arbitri, că exagerăm. Le pretindem să decidă în cîteva fracțiuni de secundă ceea ce nouă, celorlalți, ne e imposibil să tranșăm în cîteva ceasuri, chiar zile! E și cazul lui Istvan Kovacs, pe drept repudiat că nu l-a eliminat pe Mureșan, agresorul lui Rusescu din meciul Tg. Mureș-Steaua, dar pe nedrept acuzat că sîmbătă, la Gaz Metan-Botoșani, n-a acordat 11 metri la hențul lui Muth. Părerea mea și a altora e că nu se impunea penalty.

Într-adevăr, mingea l-a lovit în mînă pe medieșean, însă acesta n-a avut intenția să se ajute de mînă. Pur și simplu, mingea i-a sărit din picior, nimic altceva. Iar unde nu-i intenție, nu-i henț.

Asumîndu-mi riscul de a fi contrat, ba și beștelit, observ că de cîte ori îi luăm în cătare pe arbitri, neglijăm un aspect important. Anume că, spre deosebire de ce se întîmpla înainte de 1989, cînd cavalerii fluierului erau doctori, ingineri, economiști etc., ei au trecut la profesionism și arbitrajul a devenit strict pîinea lor. Albă, dar cîștigată nu atît de ușor cum își imaginează destui. Ci cu alergări zilnice, cu drumuri repetate, cu antrenori personali, cu ședințe de masaj etc. Cu bagajul mereu la ușă. Cînd scriem, precum tînărul coleg și prieten Dan Udrea, ziarist remarcabil, că Istvan Kovacs a stat prea puțin pe tușă 5 etape după gafa de la Tg. Mureș, uităm că un arbitru oficiază 8 luni pe an ca să trăiască 12. Nici măcar componenții listei FIFA nu se întrețin din alte surse.

În orice domeniu, deci și în acesta, cine greșește trebuie să plătească, iar cei menționați mai sus nu-s scutiți.  Logic e s-o încaseze și ei. Dar nu-s de pus la zid doar pentru că una lume crede că se pricepe la arbitraj și, încă mai trist, că ea are totdeauna dreptate.

Steaua buimacă

Jos pălăria pentru Rapid, garnitură care, deși adunată în pripă, a reușit s-o învingă pe Steaua la ea acasă! Considerată dinainte bătută, formația din Grant a obținut o victorie de aur, în ciuda faptului că Balaj le-a refuzat gazdelor un penalty în prelungiri. Asupra arbitrajului voi reveni. Adevărat e și că, urmărită de ghinion, campioana a trimis de două ori mingea în bară. N-ar fi fost însă corect ca Steaua să cîștige.

Succesul giuleștenilor nu poate fi despărțit de modul în care Pustai a reușit să stopeze un adversar de regulă greu de blocat, uneori imposibil. Astfel, profesorul a trecut exa­menul de grad. Posesia le-a aparținut roș-albaștrilor, dar nu le-a servit la nimic.

Deoarece, exceptîndu-i pe Săpunaru, Pancu și D. Niculae, cei mai mulți jucători vișinii nici n-auziseră de Rapid acum două luni, s-a infirmat concepția conform căreia fotbaliștii trebu­ie să fie neapărat legați sufletește de un club. Crescuți de acesta și fideli culorilor lui. Cum nu se potrivește lui Buchta, Borda, Meulens, Benson și celorlalți, rezultă că teoria respectivă reprezintă mai degrabă o prejudecată decît o judecată. În absența mercenarilor, a unora însă serioși, fotbalul actual nu-i de imaginat.

Steaua n-a avut nici noroc, nici inspirație . Evoluînd lent și previzibil, a arătat ca un film dat în reluare, adică plictisitor. După ce și-a vîndut vedetele, Keșeru fiind ultimul, campioana i-a exclus din lot, culmea, în ajunul partidei! , pe Arlauskis, pe Latovlevici și pe Prepeliță, pedepsiți întrucît n-au vrut să parafeze prelungirea contractelor scadente în vară! În același timp, dova­dă de inconsecvență, Gâlcă s-a bazat în con­tinuare pe împrumutații Bourceanu, Țucu­dean și Rusescu!

Surprinzător, l-a titularizat în premieră pe Guilherme, adus recent, tocmai la un meci special, de tradiție!

În condițiile în care Papp s-a văzut mai des în atac și mai rar în apărare, Luchin a șchiopătat, iar L. Filip a fost trecut fundaș central o dată cu introducerea lui Bourceanu, vorba unui fan, “cînd ajunge Luciano în poartă?!” , Steaua a căutat forma și formula din tur. Dirijată de un Chipciu rătăcit, le-a căutat zadarnic.

Vînzînd en gros, Gigi Becali a slăbit echipa și, secondat de Gâlcă, a transformat-o treptat într-o garnitură buimacă, anonimă duminică, mîh­nită. Patronul a stricat atmosfera și prin aceea că a rupt-o de suporteri, a înstrăinat-o. Nu-i însă singurul vinovat, responsabil e și Gâlcă. Parcă depă­șit de împrejurări, acesta se de­clară mirat de ce se întîmplă cu el și cu băieții lui, într-adevăr siliți să interpreteze partitura compusă la Poarta Albă. Dar era dator să știe asta de cînd a semnat în Ghencea, din care cauză lamentările nu-și au rostul.

În fine, FCSB pare în regres, ori chiar e, con­secință a măsurilor luate în spatele gratiilor, ca și a deciziilor de pe banca tehnică, multe contradictorii. Docilul Gâlcă e victimă, însă și com­plice. Să nu se înțeleagă, departe de mine vreo intenție ascunsă, c-aș pleda pentru schimbarea antrenorului ori că m-aș îndoi în privința șanse­lor Stelei de a-și păstra titlul. Nu, îl va păstra, dar dacă o va face fără glorie, îi va îndepărta și mai tare pe fani.