Mîna moartă Zoltan Kovac

Am intuit că acest Zoltan Kovac, maghiaro-croato-belgianul adus de Burleanu la Federație pe post de salvatore della patria, nu e cine s-a lăudat că e. Din care motiv nici nu m-am mirat aflînd că reputatul Michel Sablon, părintele programului de revigorare a fotbalului belgian, a declarat că n-a auzit în viața lui de antrenorul pe care, legați-vă repede centurile!, Charleroi l-a dat afară în 2011 după 11 zile!

Altminteri, nu mă alătur celor care-l arată pe Kovac cu degetul din cauza lui Ianis. E posibil ca directorul de dezvoltare al FRF să nu fi vrut să-l insulte pe fiul lui Hagi cînd i-a strigat “Băiețele, tu ești un nimeni, ești un zero!”. Poate că, nu foarte stăpîn pe limba engleză, omul nu și-a găsit cuvintele potrivite. Sincer, nu cred că trebuia făcută zarvă pe marginea întîmplării chiar dacă, logic, Ianis și tatăl lui s-au simțit ofensați.

Mă așteptam însă, iarăși sincer, ca Zoltan Kovac să încerce să limpezească situația. Să ofere o explicație, o lămurire. Să ne convingă că n-a urmărit să jignească pe nimeni și, cu atît mai puțin, să umilească. Numai că, surprinzător, federalul nu s-a apărat, ci a ieșit la atac cu afirmația “În România, marea greșeală este că rezultatul muncii se ia în considerare doar după scorul meciurilor. Noi avem un proiect pe mulți ani”.

Deși Kovac are ceva dreptate, nu strica să fi precizat ce înțelege el prin noi. Noi, adică cine, el și Burleanu, el și Papa de la Roma, cine?! În completare, i-aș aminti înaltului oficial că antrenorii sînt peste tot în lume judecați în funcție de rezultatele echipelor lor. Păstrați în funcție ori, dimpo-trivă, trimiși la plimbare. Poate că nu-i ce-ar trebui, dar e una dintre legile nescrise ale fotbalului. Bună sau nu, trebuie acceptată și respectată ca atare.

Mi-aș mai îngădui să-i împrospătez memoria lui Kovac cu amănuntul că, pe parcursul unui an de activitate, n-a reușit să schimbe nimic important, să modernizeze. A ținut-o însă din eșec în eșec, unul mai trist ca altul! Selecționatele pe care le-a tutelat, U19 a lui Doru Isac și U17 a lui Bogdan Vintilă, au dezamăgit crunt. Prima a pierdut la turneul preliminar din Georgia toate întîlnirile, 0-1 cu Cipru și cu Muntenegru, 1-3 cu Georgia, iar cealaltă a imitat-o în Anglia, învinsă fiind pe linie la turul de elită, unde se calificase cu Răducioiu pe bancă, 0-3 cu Slovenia, 0-2 cu Norvegia și 1-2 cu Anglia!  Evident, mai rău nu se putea.

Ignorînd asemenea adevăruri, menite să demonstreze cît se pricep Kovac et Comp., acesta insistă cu “un proiect pe mulți ani”. Ce proiect, vorba unui internaut, acela prin care să nu pierdem mai mult de 75 la sută din meciuri și să nu primim mai mult 1,5 goluri pe meci?!

Hai să rămînem cu picioarele pe pămînt și să întrebăm unde își imaginează Kovac că se află cînd are pretenția, alții i-ar zice tupeul, să nu-i ceară nimeni socoteală cu lunile, deși formațiile de care răspunde ne-au obișnuit cu înfrîngerile?!

Charleroi l-a demis în 11 zile, iar la București s-a aciuat sub umbrela unui fanfaron habarnist și continuă să încurce lucrurile de un an! Trai pe vătrai, de jupîn, cu Burleanu în capul mesei!

Pentru final, aș avea o rugăminte la Kovac și la Burleanu: să nu ne mai împuie capul și să ne ia de guguștiuci că ne confundă! Chiar nu înghițim orice minciună, orice balivernă.

“Naționala” fluierată

Deși asistența i-a încurajat duminică la Ploiești, mai ales în startul reprizei secunde, dar i-a și fluierat în final, “tricolorii” s-au supărat pe public. Vorba lui Keșeru, “parcă evoluam în deplasare, nu acasă!”. Din păcate, autorul golului victoriei nu poate fi luat foarte în serios după ce a declarat, lăsîndu-ne pe toți cu gura căscată, că “am jucat entuziasmant”! Singura explicație pentru această enormitate e că a glumit.
Cînd se strîmbă la cei 13.000 de oameni din tribune, apropo, în ciuda faptului că ambele echipe sînt în urma României în clasamentul grupei preliminare, Ungaria și Grecia au strîns în aceeași zi la Budapesta peste 22.000 de spectatori!, fotbaliș-tii noștri ignoră esențialul. Anume, că ploieștenii și-au cumpărat bilete și au venit la stadion cu intenția de a susține “naționala”.

Publicul n-a părut de rea-credință. Evoluția slabă a reprezentativei, mult sub așteptări, i-a schimbat însă atitudinea pe parcurs. Merită ascultat și Torje în clipa în care afirmă că “oamenii vor uita curînd că am cîștigat chinuit, vor privi clasamentul și vor vedea că sîntem lideri”.

Corect, numai că, reversul medaliei, celor veniți pe ploaie și pe frig nu le poți cere să aplaude o echipă care nu place, anostă, ștearsă. Firește că trebuie ținut cont de rezultat, iar cele 3 puncte atîrnă greu. Lumea merge însă la stadion și ca să se bucure, cu gîndul la spectacol. Altminteri, stă la televizor și bea bere.

Circulă versiunea că Federația s-a orientat greșit stabilind ca meciul să se dispute pe “Ilie Oană”. Normal era ca factorii de decizie să știe că Ploieștiul e un fief tradițional anti-Steaua, între Petrolul și Steaua existînd o veche și irecon
ciliabilă rivalitate. Șefii FRF mai erau datori să-și imagineze că, Steaua conducînd detașat în Liga 1, ex-stelistul Iordănescu va selecționa numeroși jucători din Ghencea ori plecați de acolo. Implicit, și că publicul ploieștean nu va muri de dragul acestora. Că-i va întîmpina cu aceeași ostilitate cu care se manifestau steliștii contra dinamoviștilor din “națională” și pe vremea Generației de Aur, cînd inclusiv Lupescu și Răducioiu erau huiduiți copios în Ghencea.

Cum Papp, Chiricheș, Pintilii, Sînmărtean, Pre-peliță, Ad. Popa, Rusescu, Cr. Tănase și Keșeru au intrat duminică în categoria menționată mai sus, tribuna nu s-a sfiit să-i fluiere.

Ea nu l-a ovaționat nici pe Iordănescu, ale cărui surprize de ultim moment, titularizările lui Ad. Popa și Rusescu, n-au convins. Generalul i-a înlocuit pe amîndoi în repriza secundă, dar s-ar fi impus să-i schimbe mai repede. Cel mai tare a enervat selecționerul atunci cînd, în minutul 86, a introdus un închizător (Prepeliță), nu un atacant (Bumba ori Fl. Andone), transmițînd astfel mesajul că apără cu dinții, ba și pe teren propriu, un 1-0 cu Feroe, mărunt și lipsit de glorie! Firește, nici mișcarea cu pricina n-a plăcut.

Am spus-o ieri și o repet azi: sînt importante cele 3 puncte, foarte importante. Ele sporesc șansele “tricolorilor”, serviți și de remiza albă înregistrată la Budapesta, de a se califica direct la Euro 2016. Dincolo de ele s-a aflat însă un joc mohorît, buimac, steril.  E ceea ce ar trebui să admită, uitîndu-se în oglindă, și cei în cauză.

Cu sufletul la gură!

Deși feroezii nu mai sînt naivii pe care Iordănescu îi u
milea cu 4-0 în 1993, la par
tida sa de debut pe banca “naționalei”, prima repriză a meciului de la Ploiești s-a consumat într-o singură direcție, spre poarta oaspeților. A unor oaspeți, e adevărat, vînjoși, muncitori și disciplinați, dar numai pe jumătate profesioniști. La capătul a 45 de minute, tabela a indicat doar 1-0, nu atît din cauza replicii insularilor, onorabilă, ci mai degrabă a lipsei de coeziune și, pînă la urmă, de inspi-rație a băieților noștri. Aceștia au ară
tat ca și cînd ar fi fost siguri că, indiferent de prestația lor, victoria nu le poate scăpa.

După ce Keșeru a deschis scorul cu noroc, la o lovitură liberă executată de Maxim și deviată de zid în stîlpul porții, “tricolorii” s-au angrenat, scuzați șablonul, în fotbalul la mica ciupeală al nordicilor, mărunt. Rusescu s-a pierdut printre adversari, Maxim s-a implicat rar, iar Ad. Popa s-a poticnit, ca de obicei, în propriu-i entuziasm. Ca atare, am reținut șerpuirile lui Sînmărtean, cursele și șuturile lui Papp, devenit pericolul numărul unu pentru poarta adversă, mai mult atacant decît apărător! Totuși, puțin față de așteptări, foarte puțin în raport cu ce-am crezut că ne vor oferi jucătorii.

În repriza secundă, în ciuda faptului că publicul a început să scandeze în cor “România! România!”, “tricolorii” au dezamăgit și mai tare. Au continuat să se încurce singuri, să evolueze de parcă erau legați la ochi, să care mingea și să greșească ținta. Ezitările lor, jocul bramburit le-au dat curaj feroezilor, care au trecut mai des centrul terenului, reușind chiar să și domine!!! El însuși surprins de un randament slab, Iordănescu i-a introdus pe Cr. Tănase și pe Torje, mai tîrziu pe Prepeliță, însă degeaba. jocul nu s-a înviorat, iar noi am ajuns în situația, absolut neplăcută, de a ne ruga ca arbitrul Dias să fluiere cît mai repede finalul întîlnirii!

Da, e greu, din ce în ce mai greu, să învingi astăzi o echipă care, strîngînd liniile și îngustînd spațiile, te împiedică să demonstrezi ce și cît poți, să-ți fructifici superioritatea. De acord cu asta, ceea ce nu scuză însă comportarea de la Ploiești a fotbaliștilor, una modestă, anemică, derizorie. Rămîn cele trei puncte ale victoriei, altminteri foarte importante, dar și senzația unei seri în mare parte ratate. Voi reveni.

Duminică liniștită

În maniera noastră tradițională de a ne lua la ceartă din te miri ce, pînă și meciul cu Feroe de duminică a declanșat o întreagă polemică! A stîrnit-o ex-internaționalul Jean Vlădoiu comentînd că “nu sîntem foarte mult peste Insulele Feroe sau peste alte echipe. Deocamdată sîntem la același nivel. Ca să ajungem unde am fost cu ani în urmă, va trebui să muncim și să fim modești, să ne respectăm indiferent de adversar”.

E cazul să fim de acord cu partea finală a declarației, dar mai puțin, sau deloc, cu cea inițială. Totuși, chiar dacă nu mai are anvergura din epoca generației lui Hagi și Gică Popescu, echipa României ocupă locul 14 în FIFA-Coca Cola World Ranking, pe cînd cea a Insulelor Feroe e abia pe 105! Altă gîscă în altă traistă!

Sesizînd diferența, Dorinel Munteanu, nimeni altul decît recordmanul prezențelor în “națională”, 134 de meciuri, n-a ezitat să-i răspundă fostului coechipier: “Dacă am ajuns să comparăm Feroe cu România, nu mai gîndim normal. Sînt convins că nu vom avea probleme, că selecționerul a reușit să-i motiveze pe băieți”.

Din punctul meu de vedere, refuz să amendez prudența lui Vlădoiu, pornită tocmai din dorința evitării unei încurcături, dar înclin să-i dau dreptate lui Dorinel. O victorie a “tricolorilor”, inclusiv la scor, ar fi logică, firească.

În eventualitatea în care i-am privi însă de sus pe feroezi, i-am subestima, am comite o gravă greșeală. În fotbalul de azi nu mai există echipe dinainte învingătoare.

Nu mă îndoiesc că, fiind chițibușarul ce nu neglijează nici un detaliu, Iordănescu a pregătit confruntarea de la Ploiești cu maximă atenție, cu lupa. În plus, să ne aducem aminte că “naționala” Generalului, ajuns la al treilea mandat ca și Pițurcă, s-a impus fără excepție în fața formațiilor foarte slab cotate. Echipele Antrenorului secolului ne-au scutit de surprize neplăcute, ba chiar s-au distrat cu adversarii din coada ierarhiilor internaționale.

Culese de pe o listă mai lungă, exemple grăitoare ar fi 4-0 cu Feroe în 1993, meciul de debut al Generalului, 8-0 și 8-1 cu Liechtenstein în 1997, 7-0 cu Luxemburg în 2002 și 4-0 în 2003, 5-1 cu Andorra în 2004.

În ciuda numărului de indisponibilități, se pare că Iordănescu s-a hotărît asupra garniturii de start. Ar mai avea un singur dubiu, să-l titularizeze ori nu pe Cristi Tănase. Revenirea de formă a acestuia l-ar îndemna să-l folosească, dar răbufnirea lui din recenta întîlnire de campionat cu Viitorul, cînd a scuipat în direcția suporterilor steliști,  l-ar face să ezite.

Intrînd Dodel, ar sări din schemă fie veteranul Sînmărtean, fie tînărul Bumba, probabil că al doilea. În rest, complet restabilit, Raț va recăpăta banderola de căpitan, “englezii” Gardoș și Chiricheș vor asigura zona centrală a defensivei, gorjenii Pintilii și Nistor vor acoperi posturile de închizători, iar Keșeru, în absența lui Marica, va începe vîrf împins.

S-ar putea, cum se întîmplă adesea, să apară unele modificări de ultim moment. Independent de ele, ca și de replica insularilor, n-ar trebui să avem însă emoții mîine. Nici nu cred că vom avea.