De ce nu mai vine Mircea Lucescu

Însoțit de Gabriel Bodescu, principalul său consilier, președintele FRF a mers la Kiev, unde a discutat despre eventuala venire a lui Mircea Lucescu la “națională” în condițiile în care reputatul tehnician urma să lucreze mai departe și la Șahtior Donețk. Din păcate, tratativele au eșuat. Serghei Palkin, directorul general al clubului din Donețk, a precizat că “Lucescu nu poate combina două posturi, ar fi conflict de interese. Are contract cu Șahtior pînă la finalul sezonului și rămîne să-l continue”. În ciuda insistențelor, ucrainenii n-au cedat, n-au făcut pasul înapoi.

Cum Răzvan Burleanu s-a întîlnit numai cu Palkin și, timp de peste un ceas, cu Lucescu, sînt greu de sesizat motivele pentru care patronul Șahtiorului, magnatul Rinat Ahmetov, n-a dat curs rugăminții părții române. Implicit, n-a ținut cont de dorința antrenorului  care i-a pus orașul pe harta fotbalului european și i-a adus în 10 ani nu mai puțin de 20 de trofee. Între care Cupa UEFA 2009. Fără să știm de ce a zis Ahmetov nu, putem însă presupune.

În ciuda intenției lui Lucescu, tentat și capabil să lucreze la două strunguri deodată, miliardarul n-a acceptat varianta FRF deoarece încă mai speră că echipa lui de suflet, actualmente doar pe locul 3 în competiția internă, ba și hăituită între Kiev (unde stă) și Lvov (unde joacă), va reuși să obțină al șaselea titlu consecutiv. Ar fi al nouălea dobîndit de Lucescu la Donețk și al zecelea din istoria formației “minerilor”.

Mai merită luat în seamă un amănunt care să-l fi determinat pe Ahmetov să se opună planului lui Burleanu. Cum să aprobe acesta ca Lucescu să se împartă între două slujbe cînd în 2010, după plecarea lui Mihailicenko și înainte de instalarea lui Markevici, Ahmetov însuși a respins cererea federației țării sale de a-l lăsa pe ML să pregătească “naționala” Ucrainei în paralel cu Șahtior?!

Cu toată bogăția sa, nici Ahmetov nu-i de capul lui pe lume. Nici el nu-și permite orice, de aceea s-a temut, logic, că imaginea lui publică ar suferi serios în cazul în care le-ar fi aprobat românilor ce le-a refuzat ucrainenilor! Gestul s-ar fi întors împotriva lui ca un bumerang și nu oricînd, ci într-un moment limită, extrem de tensionat din cauza războiului din zona Donbas.

Vineri la amiază, deși parcă fără chef, Lucescu a avut cuvinte de laudă la adresa lui Burleanu, “ale cărui programe, dacă se vor împlini, vor revigora fotbalul”. N-a zăbovit însă asupra ideii în ce măsură propunerea FRF l-ar mai interesa după expirarea contractului cu Șahtior. Rezerva lui e însă de înțeles. Una, “naționala” nu poate aștepta. Alta, atunci se va ridica problema contractului, nu ușor de rezolvat socotind că ML e plătit la Donețk cu de 5-6 ori mai mult decît i s-ar putea oferi la București.

Cînd e vorba despre bani, nu neapărat despre cei ai lui Lucescu, lucrurile se complică totdeauna.

La mustață

Deși Arena Națională l-a întîmpinat cu acoperișul tras, publicul nu s-a înghesuit la confruntarea dintre Steaua și Rio Ave. Au venit la stadion numai 15.000 de spectatori, asta din pricina vremii cîinoase, dar și deoarece s-a crezut că formația lusitană, adevărat, debutantă în cupele continentale, e slabă, necompetitivă. Cum ratase precedentele două întîlniri de Europa League și nu reușise să marcheze nici măcar o dată, lumea trăia cu impresia că adversara campioanei noastre a pierdut lupta încă înainte de a o începe. În ciuda numelor sonore din lotul ei, Marcelo, Lopes, Pinto, Boas ori Boateng, toți însă departe de valoarea omonimilor, Rio Ave părea victimă sigură. Condamnată să încaseze, în stilul lui Aalborg, o căruță de goluri.

Din fericire, steliștii au gîndit altfel și nu i-au luat pe portughezi la preț de matineu. Într-o formulă inedită, fără Varela și fără Chipciu, incomplet restabiliți și menajați, cu Rîpă fundaș dreapta și cu Papp în centrul liniei de fund, cu un singur închizător, băieții lui Gâlcă au început vijelios. Repede, în minutul 17, au trecut în avantaj: Lato parcă a pus cu mîna mingea pe fruntea lui Rusescu, iar acesta a reluat imparabil, sub bară.

Pe fondul ușoarei dominării a Stelei, nepermis de relaxată însă în unele faze defensive, a replicii curajoase, dar sterile a lui Rio Ave, cu o imensă ocazie irosită în minutul 30, același Rusescu a închis en fanfare prima repriză. A făcut 2-0 printr-un șut viclean, cu pămîntul, tras de la douăzeci de metri.

Legat de asta, se cuvine remarcată inspirația lui Gâlcă de a-l titulariza pe autorul dublei în spatele lui Keșeru, mai degrabă la serviciu decît la finalizare. Alt tehnician l-ar fi preferat probabil din start pe Stanciu. Spre lauda lui, golgeterul veritabil care e Rusescu a demonstrat încă o dată că posedă ca nimeni altul arta de a apărea în joc cînd, unde și cum trebuie.

Impresia era că Steaua și-a asigurat liniștea și că, grație ei, a cîștigat partida. Iluzie însă întrucît, expediind o rachetă la vinclu, Del Valle a readus-o pe Rio Ave în meci, oarecum împotriva cursului acestuia. Steaua a simțit pericolul. A strîns rîndurile și a simplificat acțiunile, numai că, din păcate, apărarea și-a mai dat de cîteva ori în petic. A fost nevoie ca Arlauskis să intervină providențial. Duelul s-a încins, a ieșit la rampă și Sînmărtean, mai discret decît de obicei, Cr. Tănase a continuat să transpire, dar nu și să impresioneze, au părăsit gazonul Ad. Popa și Rusescu, iar tabela de marcaj nu s-a mai modificat.

Astfel, cu destule emoții și chiar cu un dram de noroc, mai puțin la barele lui Stanciu, Steaua s-a îndreptat spre o victorie realizată mai greu decît au scontat suporterii ei, cu momente dramatice, însă muncită, meritată, prețioasă.

Federația habarniștilor

Din nepricepere, din trufie ori din amîndouă, FRF continuă să calce în străchini cu o consecvență vecină cu ridicolul. Administrația Burleanu a debutat prin a-și înlocui reprezentanții la UEFA. Ca atare, pe postul lui Daniel Prodan, 54 de selecții în “națională”, l-a propus în Comisia HatTrick pe Radu Vișan, 33 de ani. Acesta va declara pentru GSP că “nu sînt un microbist propriu-zis”, dar va preciza că “Mă uit la tenis și la fotbal australian. Urmăresc și Champions League de la un anumit punct încolo”!

În sfîrșit, iată un tînăr care întrunește toate calitățile necesare pentru a fi director de Dezvoltare instituțională, implicit, unul dintre boșii fotbalului, dintre strategii lui! Altfel, o dată cu Prodan, au mai ieșit din forurile continentale, la cererea expresă a FRF, Miodrag Belodedici, Liana Stoicescu și Dumitru Mihalache. Ultimului încă nu i s-a desemnat un succesor în Comisia Juridică, în cazul lui funcționînd principiul mai bine nimeni decît unul care nu-i de-ai noștri! Adevărat, asemenea mișcări trebuiau făcute mai devreme sau mai tîrziu, însă nu cu ele trebuia început.

Mai grav e, dovadă clară de ignoranță, că Burleanu et Comp. habar n-au avut că Prodan și ceilalți maziliți se află sub contract cu UEFA pînă la 15 martie 2015 și că nu pot fi scoși mai înainte! Ajunge să privim site-ul forului continental pentru a ne convinge că Vișan nu figurează printre membrii HatTrick, ci doar pe lista observatorilor! Altfel spus, n-are drept de vot, e un simplu spectator. Cu scuze, e un băgător de seamă.

Deunăzi, capii FRF au mai comis o boacănă. După ce l-au numit pe grecul Kyros Vassaras șeful arbitrilor români, mișcare inspirată ori nu, ne vom lămuri curînd, l-au recomandat pe elen, în scris, pentru comisia europeană de resort, în care a mai activat. Numai că răspunsul venit de la Nyon le-a bătut obrazul federalilor, i-a readus cu picioarele pe pămînt. UEFA a explicat că, fiind cetățean grec, Vassaras poate fi propus exclusiv de forul din Atena, numai de el. De federația națională, nu de una străină, amănunt pe care specialiștii de la București erau datori să-l știe. Neștiindu-l, s-au făcut de rîs.

Nu intru în detalii legate de procesul pe care FRF l-a intentat lui Mircea Sandu pentru restituirea rentei viagere pe 5 luni, zice-se că primită fraudulos. E treaba justiției, să așteptăm verdictul deși, părere personală, nu-i în regulă să-i iei cuiva ceva ce chiar tu i-ai dat. Nu pretind că Nașului i se cuveneau banii aceia. N-a plecat sărac de la FRF. Dar, din moment ce a existat o hotărîre a Comitetului Executiv în sensul respectiv și președintele Burleanu însuși a semnat actul, cum susține Sandu, atunci de unde atîtea pretenții?!

O ultimă chestiune, deși ar mai fi multe. De pildă, de ce FRF i-a privat, între alții, pe veteranii Nicolae Oaidă și Mircea Dridea, oameni la 80 de ani, de cîteva sute de lei primite drept indemnizație? Subiectul e de dezvoltat altă dată.

În încheiere, întreb dacă-i real zvonul că, pentru a discuta despre viitorul echipei naționale cu Cosmin Olăroiu, pe antrenorul ce lucrează în Emiratele Arabe, unul dintre candidați, l-a sunat Gabriel Bodescu, nu Răzvan Burleanu? Să fiu iertat, dar cine e Bodescu în fotbal că n-am auzit?!

Operațiile lui Chivu

Pe 5 mai 2013, Cristi Chivu a disputat ultimul meci oficial, Internazionale a pierdut la Napoli, 1-3. În vara aceluiași an, înfruntînd durerile insistente de la picior, care-l împiedicau să lovească mingea, dar și să calce, a luat parte la cantonamentul de vară al nerazzurrilor. În ciuda faptului că a strîns din dinți și a suferit, s-a văzut silit să se retragă la nici 33 de ani. Duminica asta, pe 26 octombrie, va împlini 34, felicitări!

Istoria celui desemnat fotbalistul român al anului în 2000, 2002, 2009 și 2010 e atît de cunoscută încît vă veți mira, logic, că mă întorc asupra ei într-un moment în care, ieșit definitiv de pe teren, Chivu pare să fi ales anonimatul. Hotărît să interpreteze, îl citez, “rolul de soț și de tată 24 de ore pe zi”. De ce reiau subiectul? Deoarece, prezent luni seara la EuropaFM, prima sa apariție publică după retragere, fostul căpitan al “naționalei”, pe care a condus-o în 50 de bătălii, a făcut cîteva afirmații interesante. Multe dintre ele inedite.

De pildă, a mărturisit că a suferit într-o carieră lungă de aproape două decenii, începută la Reșița și terminată la Milano, nu mai puțin de 15 intervenții chirurgicale. De aceea se poate spune că, deși fotbalul i-a adus glorie și avere, Chivu a fost mai degrabă ghinionist decît norocos.  Din pricina fracturii craniene provocate de ciocnirea cu Pellissier în întîlnirea Chievo Verona-Inter, traumatism operat și răsoperat, a trebuit să poarte, asemenea celebrului goalkeeper Petr Cech, cască de protecție. “Nu mă jena în mod special, însă transpiram ca în saună”.

Ulterior, necazurile s-au mutat la picior și i-au grăbit, repet, retragerea. Spre deosebire de ce-au aflat și au comentat ziariștii la vremea respectivă, nu un deget strivit l-a scos din joc, ci fascia plantară de la piciorul drept. Această structură de rezistență ce susține arcul medial longitudinal al tălpii, una care, de regulă, le dă bătăi de cap gimnastelor, a cedat. S-a rupt. N-a mai rezistat. A crăpat.

În ciuda strădaniilor chirurgilor italieni și americani, s-a refăcut anevoie și, din păcate, parțial. Chivu pășește azi normal, dar i se recomandă să nu alerge, să nu depună efort. Autocritic pînă la un punct, recunosc că fundașul milanez nu ne-a împins pe un drum greșit, dar nici nu ne-a tras de mînecă să nu mai mergem pe el. Fără să fie unica vinovată, tăcerea lui din anii aceia a fost complice.

În rest, Cristi le-a răspuns radioascultătorilor cu răbdare, ba și cu plăcere. Între-bat dacă e mulțumit de ce-a realizat în carieră, a surprins prin măsură, prin modestie, prin simplitate: “Am muncit din răsputeri pentru a exploata bruma de talent cu care m-am născut”. Replica l-a determinat pe George din Tîrgoviște să declare că “sînteți un exemplu de urmat pentru fotbaliști, dar și pentru toți ceilalți”. Frumos și adevărat, emoționant.