Steaua nu-l lasă pe Gabi Mureșan!

Campioana României nu se împacă deloc cu verdictul Comisiei de Recurs de a-i anula lui Gabi Mureșan suspendarea pe 16 etape, dictată împotriva lui de Comisia de Disciplină. În consecință, Valeriu Argăseală insistă că Steaua va recurge la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv de la Lausanne. “Așteptăm motivarea scrisă de la Recurs, după care vom merge la TAS. E inadmisibil ca un fotbalist, indiferent de numele lui, să rănească grav un adversar și să scape fără pedeapsă”, a comentat președintele Consiliului de Administrație din Ghencea atacul violent comis de Mureșan asupra lui Rusescu. Din păcate, reintrarea lui Raul continuă să stea sub semnul întrebării.

Spre deosebire de cele scrise joi, că membrii Recursului au fost obligați să țină cont de hotărîrea “centralului” Istvan Kovacs, care l-a avertizat pe Gabi Mureșan, nu l-a și eliminat, avocații Stelei consideră că forul prezidat de Dorin Sabău a greșit cînd a pretins că n-avea dreptul să intervină peste capul arbitrului! Dimpotrivă, susțin juriștii, nu numai că putea, dar și trebuia, asta în virtutea Articolului 90 din Regulamentul Disciplinar.

Articolul amintit precizează la punctul 3 că “În mod excepțional, derogînd de la prevederile aliniatului 2 de mai sus, Comisia de Disciplină a FRF/LPF are competența de a sancționa abaterile grave care nu au fost văzute de arbitru (subl.mea) și în privința cărora există înregistrări video din mai multe unghiuri”.

Pentru edificare, aliniatul 2 stipulează că “Deciziile arbitrului luate în timpul jocului de fotbal (de la intrarea pînă la ieșirea acestuia de pe terenul de joc) sînt definitive”.

Rezultă că raportul lui Kovacs, care a menționat numai că “Mureșan a folosit incorect brațele”, nu i-a legat de mîini și de picioare pe membrii comisiei de recurs. Invers, dacă ar fi respectat litera legii, Sabău et Comp. erau abilitați, aveau autoritatea, să nu trateze raportul “centralului” ca pe o axiomă și  să treacă peste el! Întrucît n-au făcut-o, au fost și rămîn descoperiți.

Inițial, eroarea l-a pus în gardă pe Răzvan Burleanu, șeful FRF anunțînd, vă mai amintiți?, că nu va întîrzia să demită Comisia de Recurs. După care, în stilu-i caracteristic de a vorbi mult și de a face puțin, a uitat ce-a spus.

Ar mai fi de lămurit obiecția că Articolul 90, invocat anterior, se referă punctual la Comisia de Disciplină, nu la Comisia de Recurs, iar prima, cum se cunoaște, l-a suspendat pe Mureșan 16 etape!

Conform oficialului stelist, ambele comisii judecă după unul și același regulament, de unde și concluzia că prevederea în discuție, în ciuda faptului că nu nuanțează, le privește în egală măsură pe amîndouă.  “Ușor de înțeles că e așa, a completat Argăseală, deoarece Recursul judecă totdeauna după Disciplină și lui nu i te poți adresa niciodată direct”. Cum se anunță o bătălie încinsă și de durată, de urmărit a cui parte o va lua instanța din Elveția.

O iertare aberantă

Cînd Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat pe Gabi Mureșan pentru 16 meciuri, am scris că e o sancțiune exagerată și am presimțit că n-o va executa în întregime. Iată că am avut dreptate, Comisia de Recurs iertîndu-l pe mijlocașul de la ASA, care a stat o singură etapă, cu Gaz Metan în Liga 1! S-au adeverit vorbele mele că trebuia să primească 6-7 etape, dar să le execute, nu să ia 16 și să nu le facă. Din păcate, fotbalul nostru continuă să fie teritoriul tuturor variantelor, al tuturor posibilităților.

Paradoxal, ambele foruri menționate au judecat cu legea în mînă, drept, atît Comisia de Disciplină, prezidată de Daniel Cernat, cît și cea de Recurs, condusă de Dorin Sabău. Apreciind că lovitura cu cotul aplicată de Mureșan cu “intenție directă”, acuzație însă greu de dovedit, i-a cauzat lui Rusescu “o vătămare fizică gravă”, în termeni medicali, o fractură orbito-sinusală, CD l-a încadrat pe agresor la articolul 63 din Regulamentul Disciplinar și i-a dat pedeapsa minimă! Deoarece pentru o intervenție brutală în genul celei a lui Mureșan e stipulată suspendarea de la 16 la 24 de etape.

De notat că președintele Cernat și colegii săi au analizat raportul arbitrului Istvan Kovacs, care i-a arătat lui G. Mureșan doar cartonaș galben, raportul observatorului Ion Craiu și înregistrarea video a fazei. Cu alte cuvinte, comisia și-a exercitat dreptul de “a sancționa abaterile grave care nu au fost văzute de arbitru”, cum trebuie că s-au petrecut lucrurile și cu “centralul” din Carei.

La rîndu-i, și Comisia de recurs a cîntărit corect, numai că ea a ținut cont de interdicția de a modifica deciziile disciplinare ale cavalerilor fluierului. Cum Kovacs s-a mulțumit să-l avertizeze pe Mureșan fără să-l elimine, reiese că arbitrul a sesizat abaterea, dar n-a socotit-o atît de dură, deși în realitate a fost, încît să schimbe culoarea cartonașului! Practic, raportul lui Kovacs i-a legat de mîini și de picioare pe Sabău și pe colegii acestuia. Și să fi dorit, ei n-ar fi putut lua altă hotărîre în condițiile în care “centralul” a consemnat doar că “Mureșan a folosit incorect brațele”, nu că a lovit cu intenție!

Parcă sîntem, vă rog să mă iertați, spectatorii unui film cu proști! Incredibil, în timp ce internaționalul stelist umblă prin spitale fără să știe cînd și dacă se va restabili complet, agresorul lui a scăpat basma curată și va reintra probabil chiar duminică! Nu aceasta trebuia să fie rezolvarea, dar s-a ajuns aici din cauza unor regulamente care, pe lîngă că sînt incomplete și confuze, se și bat cap în cap!  Unul trage hăis și altul cea, de unde o harababură de nedescris. De care aparține și această iertare aberantă a unui Mureșan care merita 6-7 etape, dar să le fi făcut!

Mă rog, s-ar cuveni ca președintele Burleanu să înțeleagă ceva din fotbal și, în loc să amenințe aiurea comisiile cu destituirea, să pună ordine în regulamente, să umble la ele și să le armonizeze. Mi-e teamă însă că-i cer prea mult.

Evident mai bine decît cu Pițurcă!

Să nu ne umflăm în pene că i-am învățat minte pe danezi și ne-am răzbunat pe ei deoarece, față de cei 14 jucători cu care a cîștigat vineri la Belgrad, Morten Olsen a introdus la București doar 7. Pe restul senatorilor de drept i-a menajat. Ca atare, deși n-am bătut Danemarca II, cum s-a mai scris și vorbit, chiar n-are rost să transformăm o victorie de rutină într-o epopee. Am învins, bravo nouă, dar pe cine?!

În plus, cînd am prezentat formația vizitatoare ca lider al grupei 1 de calificare la Euro 2016, devansînd Portugalia, Albania, Serbia și Armenia, n-am mințit. Atît că am omis amănuntul că ea a adunat 7 puncte din 4 partide, în timp ce Portugalia a strîns 6 din 3 meciuri, iar Albania

4 din două! Am precizat asta nu pentru a minimaliza succesul “tricolorilor”, ci pentru a lămuri pe ce picior dansăm. N-ajută nimănui să se creadă mai frumos decît e. Și nici mai deștept.

Altminteri, trupa lui Iordănescu a trecut de garnitura lui Olsen la pas. România s-a desprins abia în repriza secundă, dar absolut meritat, logic, evident. Ea a etalat un fotbal ofensiv și plăcut ochiului, mai deschis și mai atractiv decît, opinia mea, pe parcursul ultimului mandat al lui Pițurcă. Nu c-aș pune la zid, disprețuindu-l, stilul dinainte, mai închistat, posac. Îl găsesc însă superior pe actualul din considerentul că “naționala” a ajuns să țină liniile sus, să execute un presing riguros, să accelereze pe benzi, să renunțe la pasele moarte etc. Bref, joacă mai repede și mai direct, mai agresiv.  Abordare modernă.

Ea a început să arate ambiție și concentrare, ceea ce, de regulă, n-avea în “amicale”. Nu mă arunc la vorbe mari și nici să mă grăbesc, însă venirea lui Iordănescu a schimbat jocul, cu toate că unii l-au taxat pe General ca un antrenor de modă veche, chiar depășit. E clar că scepticii s-au înșelat, dar să mai așteptăm. Drumu-i lung.

Ignorînd ironia că “tricolorii” au putut iuți și diversifica atacul din motiv că le-au lipsit “frînarii” Tănase și Stancu, mai ales stelistul, să notăm că testul cu danezii s-a cîștigat în repriza secundă. Concret, după ce magicianul Sînmărtean fusese înlocuit cu muncitorul Chipciu. Să admitem că, parcă mai previzibil și mai egoist ca în celelalte partide ale stagiunii, Sînmărtean n-a mai strălucit.

N-ar trebui să intrăm însă în alertă și, cu atît mai puțin, în panică. Oricărei vedete i se întîmplă să prindă o zi mai proastă. Nu-i nici o nenorocire, starul își va reveni cu cel dintîi prilej.

Dimpotrivă, apreciez că ar fi cazul să ne bucurăm deoarece succesul realizat în condițiile absenței cîtorva posibili titulari, între care D. Goian, D. Grigore, Torje, Tănase, Stancu, Rusescu și Marica, atestă că Iordănescu dispune de un 11 competitiv, dar și de un lot redutabil. Dovadă și lista marcatorilor, în sensul că “dublele” au fost înscrise de fiecare dată de către altcineva: Stancu în Finlanda, Papp cu Irlanda de Nord, Keșeru cu Danemarca. Fără să insist asupra ideii că l-aș fi văzut pe Keșeru, marți, autorul unor goluri de virtuoz, folosit mai mult și mai des, nici nu renunț la ea. Dar pe margi-nea subiectului respectiv, și nu numai, vom mai discuta.

Adevăratul Sînmărtean

Acum, cînd sîntem căzuți în admirația lui Sînmărtean, ne frămîntă întrebarea de ce MVP-ul partidelor cu Ungaria, Finlanda și Irlanda de Nord a adunat pînă către 35 de ani, pe care-i va sărbători pe 13 martie viitor, numai 10 prezențe în “națională”? Mircea Lucescu afirma că “l-am redescoperit tîrziu pe Sînmărtean”, apreciind că insistența pentru Mutu a blocat ascensiunea lui Lucian. “Trebuia să i se fi dat mai multă încredere”, a susținut Luce.

Sigur că trebuia, chiar dacă printre cei la care s-a gîndit tehnicianul Șahtiorului s-a numărat și fiul său, selecționer între 2009-2011. Acesta l-a readus în lot și l-a folosit în partida cu Bosnia din iunie 2011, dar acela a însemnat unicul meci jucat de stelist, atunci la FC Vaslui, sub comanda lui Răzvan. Înainte de Bosnia, Sînmărtean nu mai prinsese “naționala” din august 2003, de la 2-0 cu Ucraina. Surprinzător, pauza a ținut aproape 8 ani.

Mircea Lucescu are dreptate în aceeași măsură în care greșește. Pentru că nu neapărat Mutu, ori nu doar Mutu, l-a scos din cărți pe superstarul de azi. Dacă Răzvan a mers pe mîna lui Florescu, Pițurcă l-a preferat în al treilea său mandat pe Cociș, ambii antrenori părînd prizonierii unor idei fixe, contestate de suporteri. Cînd se referă la amînarea valorificării lui Sînmărtean, Luce uită că italianul De Biasi se entuziasma în 2003 după întîlnirea Gloria-Brescia din Intertoto, spunînd despre mijlocașul Bistriței că “N-am văzut asemenea talent!”. Sînmărtean avea 23 de ani la acea dată. Debutase la 19 în prima divizie, iar în “națională”, cu Iordănescu, la 22, în România- Croația pe 20 noiembrie 2002. Așadar, un enfant prodige, nicidecum un artist descoperit tîrziu.

Mai realist mi s-a părut Gică Hagi cînd a declarat, cu părere de rău, că (n.a. Sînmărtean) “n-a fost mai al dracu’ cu el însuși”. În sensul că nu și-a propus și n-a reușit mai mult, din care motiv Evenimentul zilei din 27 decembrie 2008 și-a permis să titreze “Povestea unui talent irosit”. Rezumatul unei cariere sinuoase, parțial împlinite.

Totuși exagerat, deoarece Sînmărtean nu și-a cheltuit aiurea harul, dovadă evoluțiile încîntătoare din ultimele partide de la club și de la “națională”. Corect e însă că nici n-a oferit întreaga măsură a unei înzestrări excepționale. Nu s-a realizat pe de-a întregul și din pricina lui. A accidentărilor, dar și a faptului că s-a luat uneori la preț de matineu, nu totdeauna în serios.

De pildă, știți în cîte meciuri a evoluat el la Panathinaikos Atena, cu care a ieșit campion în 2004? Ei bine, 24 între iulie 2003 și decembrie 2006, cam un meci la două luni! Iar asta cînd nu mai era un puști, iar un ucenic nici atît.

Rămîn la părerea că n-ajută la nimic să batem monedă pe vîrsta celui alintat de greci “The little magician”. Apoi să calculăm întristați că la Euro 2016, la care vom ajunge și grație contribuției lui, Lucian va avea 36 de ani și jumătate. Logic, va fi trecut pentru el vremea marii performanțe.

Pînă atunci, mulțumindu-i lui Sînmărtean pentru bucuriile dăruite în aceste zile, să-i urăm să strălucească în continuare. Pe de altă parte, să nu ne considerăm noi principalii vinovați de poticnelile lui. Fiecare își poartă propria-i cruce, nu?