de Răzvan Prepeliţă

La intrarea pe stadionul Ghencea suporterii sînt perchiziţionaţi şi interogaţi la intrare. Nici un suporter nu a reuşit încă să pătrundă.

- Bilet aveţi?
- Da!
- Buletinul, vă rog!
- Poftiţi!
- Certificatul de naştere îl aveţi?
- Da!
- Titlul de proprietate?
- Aici!
- Ultima factură de la lumină?
- Da!
- Chitanţa cu abonamentul Radio-Tv?
- Da!
- Diploma de bacalaureat?
- Da!
- Lista cu vecinii?
- Da!
- Albumul de familie?
- Da!

După ce răsfoieşte albumul, omul de la intrare sună pe cineva.

(în şoaptă)
- Alo şefu’! E unul aici care îndeplineşte toate condiţiile! Ce fac? Îl las să intre?
- …, pac, pac!
- Am înţeles! Să trăiţi!
(închide telefonul)

- Poftiţi, vă rog, la examenul psihologic!

de Cristian Geambaşu

Despre un coleg. Şi un prieten. Prietenul nostru din spatele meciurilor. Tipul acela capabil să te facă să priveşti la cea mai stupidă partidă ca la o capodoperă. Cînd este el la microfon, Gloria Bistriţa cu Astra Ploieşti se metamorfozează în finala Champions League. E aceeaşi persoană care îi descoperă lui Bănel calităţi pe care nu le avea nici Roberto Carlos. Este Emil Grădinescu şi ne manipulează, domnilor! Ne obligă să descoperim frumosul acolo unde noi nu vedem decît armura mediocrităţii.

Îl ştiţi pe Emil, hai, trebuie să-l ştiţi! Deşi Emil nu e personaj monden, n-a bătut recordul sutei ca Usain Bolt, n-a marcat goluri decisive pentru naţionala României. Nu fumează trabuc, nu se dă cu Maybachul şi vorbeşte foarte puţin despre personajele cu pricina. Grădinescu nu e nimic din toate astea. E ceva mult mai greu. E comentatorul de profesie. Ce înseamnă să fii un bun comentator? Să spui lucruri importante fără să fii exaltat. Printre altele, să poţi transmite cu aceeaşi pasiune fotbal şi ping-pong. Lui Emil îi iese. Firesc, fără urlete, chiote, chiţăieli, gemete şi alte onomatopee din inventarul meseriei. Şi încă ceva mai reuşeşte domnul Grădinescu. A stabilit o relaţie solidă cu limba română într-un domeniu în care devii respectabil doar dacă eşti agramat. Altfel, Emil e rezistenţa blîndă în faţa mitocăniei şi a globalizării neamprostiei. Întîmplător, Emil a împlinit ieri 50 de ani. Egoişti, nu îi urăm nimic. Ne urăm nouă să petrecem şi următorii 50 de ani împreună cu el!

de Răzvan Prepeliţă

“Lume, lume, să ştie tot satul, toboşarul vă spune…” Şi urmează fel şi fel de anunţuri. Pe vremuri, acesta era cel mai primitiv tip de marketing. Cu toate mijloacele de comunicare de azi, unii nu reuşesc să ajungă la performanţele unui toboşar. de atunci. Iar produsul lor e de interes naţional.

Stuttgart nu e o echipă care să producă înghesuială la porţile stadioanelor. Nu e Barcelona sau Real. Iar ultraşii ialomiţeni ar încape într-o uscătorie unde se ţin şedinţele de scară. No offence! Şi totuşi, marţi seară, la meciul Urziceniului, în Ghencea, au fost 15.000 de spectatori. ASTA AR TREBUI SĂ DEA DE GÎNDIT FEDERAŢIEI.

Lipsa mizei sau interesul scăzut pentru un fotbal, altul decît al Stelei, Rapidului sau Dinamo, al celor din Bucureşti. Explicaţii dinspre Federaţie, cu care ne-am obişnuit ani la rîndul. În tot acest timp, naţionala a continuat să joace în faţa scaunelor goale.

Meme a tăiat un zero din preţul biletelor. Apoi a luat rucsacul burduşit de tichete şi a pornit înspre locul în care se naşte miuţa. În curtea şcolii. Le-a oferit intrare liberă puştilor şi aceştia l-au răsplătit la golul lui Varga cu ovaţii. Părinţii i-au însoţit, profesorii au fost curioşi, vecinii nu au rezistat. În total 15.000. E o lecţie al naibii de simplă de marketing. Una în care, reducerile trebuie căutate şi altundeva decît la kilogramul de fleică pentru grătar. Una în care, delegările nu se referă doar la arbitrii ci şi la cine va fi delegat mîine în curtea şcolii. Una în care, promovarea unui meci nu înseamnă doar data stabilirii întîlnirii. “Lume, lume…!”

De Răzvan Prepeliţă

Dacă era după galeriile din România, după legile care nu îi ating, după indiferenţa autorităţilor, aşa s-ar fi întîmplat:

Montreal, 1976. Nadia tocmai îşi încheiase exerciţiul. După o pauză lungă, tabela arăta nota. Atunci, un suporter român sări din tribună, exact lîngă paralele. Unii ultraşi năvăliseră pe covorul de la sol, în timp ce alţii ajunseseră în zona bîrnei. Arbitrii fugeau îngroziţi de la mese. La fel şi antrenorii, gimnastele şi toate delegaţiile. Cameramanii încercau să potolească galeria ce invadase zona gimnastelor. “Băi, Nadia asta nici un zece nu e în stare să ia! Priviţi ce arată tabela!”, striga furios un suporter.

de Răzvan Prepeliţă

<<… a declarat, că : “Pe Dumitrache îl voi vinde cu minim 20 de milioane de EURO.” >>
<<… a spus că: “Dacă refuză contractul, Dumitrache va fi trimis la echipa a doua.”>>
<<… a afirmat la un post de televiziune: “Ce mare sculă e şi Dumitrache ăsta?”>>

Imaginaţi-vi-l pe Mopsul jucînd în aceste vremuri. În fotbalul nostru de azi. În Liga I. În gura conducătorilor, la mîna arbitrilor, sub brichetele galeriilor. Atunci realizezi miracolul. Că uneori istoria prinde viaţă şi atunci timpurile îşi protejează eroii.

Nu rataţi dvd-ul din 25 august pe care Gazeta Sporturilor vi l-a pregătit. Urmăriţi driblingurile lui Dumitrache şi ascultaţi bătăile de inimă ale istoriei fotbalului românesc. Bătăile inimii voastre de suporteri.

de Răzvan Prepeliţă

2005, Braşov, curtea unei şcoli. E weekend şi cîţiva puşti năvălesc pe teren. Se fac alegerile. Cei cu Tibi în echipă vor juca în partea fără şicane în bitum. În atac îi vor opri şi gropile. Mingea ajunge la el. Un dribling, două. “Pfuaauu!”, exclamă un puşti ce ronţăie corcodele cocoţat pe gardul de ciment.

“Tibi, mai fă o dată!”. Tibi le explică adversarilor unde greşesc, cum ar trebui să joace. Puştii îşi muşcă buzele.

Ce şut prinde Tibi! Exact pe sub bară. Toţi sînt de acord că mingea ar fi rupt plasa dacă aceasta ar fi existat.

Mulţi fotbalişti se întorc pe maidan doar în reclame. Tibi s-a întors acolo de fiecare dată, fără cameramani şi fără microfoane. A fost acolo şi miercuri seara, la golul împotriva Ungariei. Pentru că mingea şutată de el a trecut dincolo de plasa porţii de pe “Ferenc Puskas”, pe sub bara porţii din curtea şcolii. Locul acela feeric, în care se naşte dragostea pentru fotbal.